Cred ca foarte multi oameni au de suferit din cauza credintei oarbe si a fricii de pedeapsa de dupa moarte. Cine crede "la buche" in tot ce scrie prin cartile de invatatura crestina, este pierdut: practic, nu mai poate face nimic, este paralizat, pentru ca nu mai are niciun fel de control asupra vietii lui. Daca omul s-ar elibera de toate maruntisurile scripturistice, pastrand
doar credinta in existenta lui Dumnezeu si aplicand, in masura
posibilitatilor, Decalogul, i-ar fi mult mai usor sa traiasca. O sa iau, pe rand, Poruncile din Decalog si o sa explic cum cred eu ca ar trebui respectate, in comparatie cu exagerarile pe care ti le solicita Biserica.
Pentru mine, asta inseamna ca nu o sa ma apuc sa cred in altceva decat in Creatorul din Biblie. Eu sunt crestin, botezat, asadar cred ca Dumnezeu a facut totul, de la alfa la omega. Punct.
Vine insa Biserica si, ca sa vada daca eu respect Prima Porunca, ma intreaba cam asa:
Nu
cumva ai simtit îndoială ori din necredintă şi raţionalism ai refuzat să crezi
în vreun articol al Credintei Ortodoxe sau în Sfintele Taine sau în învătăturile
Bisericii?
Nu
cumva ai fost atras de învăţăturile schismaticilor şi ereticilor:
romano-catolici, uniţi, hiliaşti, protestanţi, evanghelişti, penticostali şi
ceilalţi?
Nu
cumva eşti mason?
Nu cumva ai mânuit fără
grijă şi ai necinstit obiecte sfinţite, precum Sfântul Mir, Agheasma,Căldura, Uleiul de la
Maslu, Tămâia, sau, mult mai rău, le-ai folosit spre magie?
Nu cumva te uiţi la televizor la emisiuni
sau filme cu invitaţi magi sau vrăjitoare sau hipnotizatori, sau citeşti
cărti de instruire în magie sau în ghicit, în astrologie sau alchimie?
Nu
cumva te-ai fardat, bătându-ti joc de tine însuţi şi de înfăţişarea pe care ţi-a
dat-o Dumnezeu?
Nu cumva porti îmbrăcăminte ce nu se potriveşte
genului tău (femeiesc sau bărbătesc)?
Nu cumva te-ai lăudat
vreodată cu calitătile tale personale, cu "mijloacele" tale omeneşti,
şi consideri că numai prin acestea reuşeşti în viaţă, desconsiderând
cuvântul Domnului: "fără Mine nu puteţi face nimic"?
Nu cumva te-ai expus
pericolului fără vreun motiv serios, ca să vezi dacă te va păzi Dumnezeu,
nesocotind cuvântul evanghelic: ,Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul
tău"? Nu cumva Îl ispiteşti gonind, de exemplu, prea repede cu
maşina?
Nu cumva te-ai abătut către
formele alternative de medicină (homeopatie, acupunctură, radiestezie,
cromatoterapie), care nu sunt deplin recunoscute ştiinţific şi abordează
omul în concepţia holistă a religiilor orientale, care sunt străine de
credinta ortodoxă?
Nu cumva rugăciunea ta cuprinde cereri privitoare preponderent sau
chiar exclusiv la cele materiale, ignorând pe cele
spirituale?
Nu
cumva uiţi să mulţumeşti lui Dumnezeu după împlinirea cererilor tale?
Nu
cumva uiţi că, pe lângă cerere, rugăciunea are şi caracter sau valoare
doxologică (de slăvire)?
Nu
cumva ai cerinţe exagerate şi ceri de la Dumnezeu ceea ce nu este de folos
sufletului tău?
Nu cumva te încrezi în mod exagerat numai în raţiunea şi
deşteptăciunea ta sau în abilităţile tale şi în alte calităţi pe care crezi că
le ai şi consideri că vei găsi rezolvare la problemele tale cu acestea?
Nu cumva te îndoieşti că
prin sincera spovedanie îţi sunt iertate păcatele?
Nu cumva cârteşti pentru că
mintea şi raţiunea ta, dar şi puterea cunoştinţei tale nu pot să cerceteze
adâncul dumnezeieştii înţelepciuni şi consideri nedreptate din partea lui
Dumnezeu că mulţi drepţi şi oameni evlavioşi sunt necăjiţi şi se chinuie, în
timp ce păcătoşii se îmbogăţesc şi se odihnesc?
Ei bine, daca faci vreuna dintre chestiile astea, inseamna ca ai incalcat Prima Porunca si esti numai bun de aruncat in flacarile iadului.
Atentie femei, daca va fardati, ati incalcat Prima Porunca!
Atentie soferi, daca depasiti viteza ati incalcat Prima Porunca.
Femeie incalcand Prima Porunca |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu