Faceti-va bine (310)

Teiul

Denumire ştiinţifică: Tilia tomentosa.

Denumiri populare: teiul argintiu, teiul alb, teiul văratic.

Prezentare. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge şi înălţimea de 30 de metri. Aparţine familiei tiliaceelor. Lemnul său are culoare alb-roşietică, fiind  uşor  şi omogen. Coroana teiului este bogată şi plină  de ramuri. Frunzele au conturul  inimii şi sunt peţiolate. Florile, alb-gălbui, sunt melifere şi plăcut mirositoare, mierea de tei fiind un aliment excepţional. Teiul creşte în păduri, în grădini, în parcuri, ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor şi şoselelor, pretutindeni în zonele de câmpie şi de deal. 

Faceti-va bine (309)

Tătăneasa

Denumire ştiinţifică: Symphytum officinale.

Denumiri populare: tătăneaţă, barba tatei, iarbă întăritoare.

Prezentare.  Tătăneasa  este  o  plantă  erbacee  dezvoltată,  aparţinând  familiei boraginaceelor. Tulpina este rămuroasă şi acoperită cu peri. De fapt, întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. 

Faceti-va bine (308)

Tămâiţa

Denumire ştiinţifică: Chenopodium ambrosioides.

Denumire populară: lămâiţa.

Prezentare.  Tămâiţa  este  o  erbacee  anuală,  originară  din  America  Centrală, denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate, fibroase, iar tulpina, înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie, este puternic ramificată. Frunzele de tămâiţă sunt verzi-gălbui, au peţiolul scurt şi sunt dinţate. Florile, de culoare verzuie, apar la subsuoara frunzelor. 

Faceti-va bine (307)

Tarhonul

Denumire ştiinţifică: Artemisia dracunculus.

Prezentare.  Tarhonul  este  o  plantă  aromatică,  erbacee,  perenă,  din  familia compozitelor.  Este  originar  din  Asia,  fiind  considerat  un  aromatizant.  Are  o  tulpină lemnoasă, înaltă până la 1,5 metri, ramificată. Frunzele sunt înguste şi lungi (până la 10 cm lungime), ascuţite la vârf. Florile, dispuse în capitule, au culoarea alb-verzuie, albenă sau brună, tarhonul având perioada de înflorirea din iulie şi până spre sfârşitul toamnei. 

Faceti-va bine (306)

Talpa mâţei

Denumire ştiinţifică: Antennaria dioica.

Denumiri populare: sunătoare de munte, floarea patului, parpian, siminic.

Prezentare. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse, ajungând până la maximum 30 cm înălţime. 

Faceti-va bine (305)

Talpa gâştei

Denumire ştiinţifică: Leonurus cardiaca.

Denumiri populare: cătuşniţă, talpa lupului, laba lupului, somnişor.

Prezentare.  Talpa  gâştei este o  erbacee  perenă,  puternică,  înaltă  de circa  un metru. Frunzele sunt lungi, crestate, peţiolate. Florile, dispuse la subsuoara frunzelor, au  culoare  roz  sau  roşie  violacee.  Talpa  gâştei  este  o  plantă  meliferă.  Creşte  în flora spontană de la câmpie şi deal, prin liziere, pe maidane înţelenite, pe marginea drumurilor, prin tufărişuri şi foste exploatări forestiere. 

Faceti-va bine (304)

Ştevia

Denumire ştiinţifică: Rumex patientia.

Denumiri populare: dragomir, măcriş de grădină.

Prezentare. Ştevia, o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor, este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. Tulpina  este  dreaptă,  puternică,  înaltă  până  la  doi metri.  În  partea  superioară, tulpina  de  ştevie  este  ramificată,  purtând  pe  ea  frunze  mari,  cu  peţiolul  consistent. Florile sunt grupate, verzui, purtând pe ele un cerc roşu-palid sau roşu-vişiniu. Pentru nevoi  alimentare  se  culeg  frunzele  tinere,  primăvara,  atunci  când  se  dezvoltă  doar frunzele bazale. 

Faceti-va bine (303)

Şofranul

Denumire ştiinţifică: Crocus sativus.  

Prezentare. şofranul face parte din familia iridaceelor şi provine din Asia. Este  o  erbacee perenă  de  mici  dimensiuni.  Tulpina  şofranului  este  consistentă,  uşor lemnificată şi se ramifică în partea superioară. Frunzele sunt lungi, liniare, iar florile, violet-deschis, prezintă nişte striaţii, nişte linii roşietice. şofranul este o plantă de cultură. Valoare medicinală au florile, mai exact spus stilele şi stigmatele florilor de şofran (stilele şi stigmatele sunt părţi ale pistilului), din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. Din florile şofranului se prepară infuzie, pulbere şi tinctură. 

Faceti-va bine (302)

Susanul

Denumire ştiinţifică: Sesamum indicum.

Prezentare. Susanul este o erbacee anuală care-şi are originea în regiunile tropicale. Creşte şi în zona mediteraneană. Face parte din familia pedaliaceelor. Tulpina de susan poate ajunge la 1,5 metri înălţime, fiind păroasă. Frunzele, care acoperă planta de sus şi până jos, sunt dantelate. Susanul are flori galbene. Pentru alimentaţie şi pentru terapii se recoltează seminţele. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare, fiind foarte hrănitoare. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun, cu virtuţi medicinale. Pentru terapii se folosesc şi frunzele de susan, din care se prepară un decoct.

Faceti-va bine (301)

Sunătoarea

Denumire ştiinţifică: Hypericum perforatum.

Denumire populară: pojarniţă.

Prezentare. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală, ci şi o plantă cu proprietăţi magice. Însăşi denumirea ei care vine din latină – sanatoria, înseamnă vindecătoarea. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor,  dezvoltându-se  ca  o  plantă perenă ce poate ajunge chiar şi la un metru înălţime, dimensiunea ei obişnuită fiind, însă, de 20– 30 cm. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. Frunzele, micuţe, au forme diferite, cele mai multe fiind ovale. Sunătoarea înfloreşte din iunie şi până în septembrie, florile, numeroase, fiind galbene cu puncte negre.

Faceti-va bine(300)

Sulfina

Denumire ştiinţifică: Melilotus officinalis.

Denumiri populare: sulcină, surcină.

Prezentare. Sulfina este  o  plantă  erbacee  bienală,  aparţinătoare  de  familia leguminoaselor. Este o plantă dezvoltată, având o tulpină puternică şi ramificaţii largi.  Poate  ajunge  la  1,5  metri  înălţime,  uneori şi  mai  mult.  Frunzele  sunt  trifoliate,  iar florile, de culoare galbenă, au un miros plăcut. Sulfina este o plantă meliferă. Creşte în locuri însorite şi uscate – în fâneţe, pe pajişti, pe terenuri accidentate, prin tufărişuri, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite, cu tot cu flori. Preparatul principal obţinut din sulfină– infuzia. Se mai prepară tinctură, hidrolat, colir- infuzie.

Faceti-va bine(299)

Stuful

Denumire ştiinţifică: Phragmites communis.

Prezentare. Stuful, cunoscut şi sub numele de trestie de baltă, este o graminee cu o înălţime impresionantă, având tulpina dreaptă, terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. Frunzele sunt lungi, lanceolate, fibroase, aspre, cu margini tăioase. Florile au culoare violetă sau gălbuie. Stuful creşte în spaţii inundate, în bălţi, în lacuri şi  în  preajma  lacurilor,  pe  marginea  râurilor.  În  România,  cel  mai  cunoscut  loc  cu stufărişuri este Delta Dunării. Pentru terapii se recoltează rădăcina, din care se prepară decoct şi extract.

Faceti-va bine (298)

Strugurii ursului

Denumire ştiinţifică: Arctostaphylos uva-ursi; Arbutus uva-ursi.

Denumire populară: caminei.

Prezentare. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor, cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2,5 metri. Frunzele sunt cărnoase, consistente, puternice, cerat-pieloase. Nu cad iarna, arbustul rămânând verde tot timpul anului. Florile au culoare roz sau albă, sunt grupate în formă de ciorchine şi sunt plasate în vârful ramurilor. Fructul este o bobiţă roşie, comestibilă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele şi ramurile tinere. Se prepară: tincturi, extracte, pulbere, infuzie, decoct.

Faceti-va bine (297)

Stirigoaia

Denumire ştiinţifică: Veratrum album; Veratrum nigrum.

Prezentare. Stirigoaia  este  o  erbacee  perenă,  din  marea  familie  vegetală  a liliaceelor,  fiind  întâlnită  în  zonele  de  munte şi  de  deal – prin  pajişti  umbrite şi  alte locuri umede, cu vegetaţie de pământ înţelenit. Are o înălţime ce trece de 1,5 metri. În pământ are un rizom, de circa opt centimetri, cu rădăcini puternice, dezvoltate. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică şi acoperită cu perişori scurţi. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. 

Faceti-va bine (296)

Stejarul

Denumire ştiinţifică: Quercus robur.

Denumire populară: tufan.

Prezentare. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – şi foarte puternic. Face parte din familia fagaceelor. Impresionantul arbore are o coroană largă, bogată, cu frunze alterne, lobate. Scoarţa este colorată diferit, în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţişori). Stejarul înfloreşte în luna mai. Fructul este binecunoscuta ghindă. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului, din care se face decoct. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie, pulbere, tanin.

Faceti-va bine (295)

Sporiciul

Denumire ştiinţifică: Verbena officinalis.

Prezentare. Sporiciul este o erbacee mare, cu tulpina dreaptă, modelată de patru muchii, având o înălţime de circa un metru. Aparţine familiei verbenaceelor. Este o plantă medicinală comună, răspândită în zone părăsite, necultivate, pe marginea drumurilor de ţară, pe pârloage, pe terenuri înţelenite. Frunzele sunt peţiolate, opuse, cu forme diferite, în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. Florile, de mici dimensiuni, grupate în spic, au culoare roşie sau violetă, uneori albă. Sporiciul înfloreşte cinci luni pe an, din iunie şi până în octombrie. Pentru uz medicinal se foloseşte partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, extras, tinctură. 

Faceti-va bine (294)

Splinuţa

Denumire ştiinţifică: Solidago virgaurea.

Prezentare. Splinuţa este o erbacee perenă. Face parte din familia compozitelor şi poate ajunge până la un metru înălţime. Tulpina este dreaptă şi păroasă, iar frunzele au forme diferite, cele mai multe fiind ovale. Florile, dispuse în ciorchine, sunt galbene. Din acest motiv, splinuţa se mai numeşte şi varga de aur. Splinuţa este o plantă meliferă. În cazul splinuţei, valoare medicinală au vârfurile înflorite. Se poate recolta şi planta întreagă. 

Faceti-va bine (293)

Spânzul

Denumire ştiinţifică: Helleborus purpurascens.

Denumire populară: spânţ.

Prezentare. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor, fiind o plantă erbacee, perenă, toxică. Rizomul este gros, puternic, ramificat. Tulpina, de tip florifer, este dreaptă şi apare înainte de ivirea frunzelor. Frunzele sunt palmate, iar florile au culoare roşietică, uneori verzuie. Spânzul înfloreşte în martie şi aprilie. Creşte în zonele de deal şi munte, în flora spontană – în zonele mai libere din păduri, în tufărişuri, la marginea poienelor şi a pădurilor. Pentru uz medicinal uman se foloseşte rizomul, iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. Preparate medicinale din spânz: extracte, tincturi, pilule, făină. 

Faceti-va bine (292)

Sparanghelul

Denumire ştiinţifică: Asparagus officinalis.

Prezentare. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. Întâlnit sub formă cultivată, dar şi în flora spontană – prin luminişuri de păduri, tufărişuri, fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. Trăieşte între 10 şi 20 de ani. Sparanghelul are un rizom puternic, pe care apar mugurii din care cresc lăstari. Din acest rizom cresc şi rădăcinile, care sunt dezvoltate, cărnoase, consistente. Frunzele au forma unor solzi lucioşi. Ramurile sparanghelului, de culoare verde, filiforme, au funcţie de asimilare. 

Faceti-va bine (291)

Spanacul

Denumire ştiinţifică: Spinacia oleracea.

Prezentare. Spanacul, întâlnit în culturi, este o plantă anuală, uneori bienală. Erbacee legumicolă, spanacul provine din Orient şi face parte din familia chenopodiaceelor. Are o rădăcină fusiformă şi o tulpina dreaptă, care nu prea trece de 30 cm înălţime. Frunzele spanacului – partea comestibilă, hrănitoare, dar şi medicinală – au peţiolul lung, formă de săgeată şi oval-alungită, sunt cărnoase şi au culoarea verde închis. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie, pentru consum curent. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele, ci şi seminţele. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare, de salate sau de suc, iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct.  Naturiştii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac, toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă.