Denumire ştiinţifică: Asparagus officinalis.
Prezentare. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. Întâlnit
sub formă cultivată, dar şi în flora spontană – prin luminişuri de păduri,
tufărişuri, fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. Trăieşte
între 10 şi 20 de ani. Sparanghelul are un rizom puternic, pe care apar mugurii din care
cresc lăstari. Din acest rizom cresc şi rădăcinile, care sunt dezvoltate,
cărnoase, consistente. Frunzele au forma unor solzi lucioşi. Ramurile
sparanghelului, de culoare verde, filiforme, au funcţie de asimilare.
Pentru
preparate alimentare, din sparanghel se culeg lăstarii, mai ales cei obţinuţi prin creştere la întuneric. Recoltarea
acestor lăstari se face în fiecare primăvară, începând cu anul trei de vegetaţie.
Sparanghelul se consumă ca atare, dar şi sub formă de salate şi preparate
alimentare dietetice. Pentru nevoi
medicinale se folosesc atât lăstarii, cât şi rădăcinile şi rizomii, preparându-se
decoct, suc, sirop şi tinctură.
Substanţe active importante: vitaminele A, B1, B2 şi C, mangan, fier, fosfor, potasiu, calciu, sodiu, sulf, hidraţi de
carbon, protide, celuloză. Sparanghelul are compuşi numeroşi, care se pot transforma în enzime
binefăcătoare.
Întrebuinţări. Datorită enzimelor pe care le conţine, sparanghelul face
reglaje importante în cadrul proceselor metabolice, având un puternic rol
profilactic împotriva multor afecţiuni. Sparanghelul are proprietăţi
depurative, asigurând o detoxifiere continuă a organismului. Este, de asemenea, un diuretic
moderat, dar necesar. Are şi efecte calmante şi hipoglicemiante, fiind
recomandat diabeticilor, celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos, convalescenţilor,
celor care suferă de astenie fizică şi
intelectuală. Datorită caracterului său depurativ şi diuretic, sparanghelul are
efecte pozitive în funcţionarea rinichiului şi a căilor urinare. Este
recomandat şi în gută, în reumatisme, în afecţiuni ale articulaţiilor, precum şi
în afecţiuni respiratorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu