sâmbătă, 5 octombrie 2013

Mici intamplari cu animale (165)

Am văzut de departe mîţa care ieşise la braconat. Cum căuta printr-o trifoişte cosita de curînd venind spre mine, am rămas nemişcat pînă va ajunge la o distanţă bună pentru cara­bina mică pe care o aveam. A observat ceva. S-a tupilat una cu pămîntul, din capul coborît privea ţintă, apoi a încercat să se furişeze încet, tîrîndu-se, lucrînd cu picioarele mărunt şi ascunse sub burtă. Se oprea cîteodată, rămînea nemişcată, numai vîrful cozii îi tremura în agitaţie. Pornea iar cu multă grijă pînă să se apropie pentru săriturile de moarte. 
Şoarece să fie? Nu vedeam în faţa ei nicio mişcare. Apoi, deodată, ca din pămînt, a săltat o potîrniche drept în sus, ca îndată să cadă şi să înceapă a se zbate pe loc. Dar cînd pisica s-a avîntat, s-a ferit în zbor cîţiva paşi şi iarăşi a făcut pe oloaga. Se tîra şchiopătînd, îşi legăna o aripă ca frîntă; pisica după ea, acum fără sfială, fără să încerce să surprindă, doar prada era uşoară. Din zbor scurt în zbor scurt, din zbătaie în zbătaie, din urmă­rire în urmărire, au ajuns în apropierea mea. Plici! a pocnit puşculiţa cu glonţ mic. Acum pisica a săltat odată în sus şi apoi s-a zbătut - puţin, fiindcă am ochit bine. Potîrnichea poate nici n-a auzit pocnetul uşor, dar desigur n-a putut înţe­lege ce s-a întîmplat că duşmanul nu mai mişcă de la pămînt. A stat o clipă nehotărîtă, apoi „zbrrr!" a plecat la locul de unde se ridicase. Fără îndoială că acolo îşi avea puii, tupilaţi, pierduţi în culoarea împrejurimii, încît nu i-am putut descoperi. Iar ca să merg să-i găsesc nu voiam. Destulă a fost o spaimă. Şi învăţasem că potîrnichea face această manevră nu numai cînd se crede primejduită de om.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!