Cea de-a şasea planetă era o planetă de zece ori mai
mare. Trăia pe ea un Domn bătrân care scria nişte cărţi uriaşe.
- Ia te uită! Vine un explorator! strigă el când îl
zări pe micul prinţ.
Micul prinţ se aşeză pe masă, ca să mai răsufle
puţin. Călătorise până acum atât de mult!
- Dincotro vii? îl întrebă Domnul cel bătrân.
- Ce-i cartea asta groasă? zise micul prinţ. Ce
faceţi dumneavoastră aici?
- Sunt geograf, zise Domnul cel bătrân.
- E un savant care ştie unde se află mările,
fluviile, oraşele, munţii şi pustiurile.
- Foarte interesant, zise micul prinţ. În sfârşit, o
meserie adevărată! Şi aruncă o privire de jur-împrejur pe planeta geografului.
Nu mai văzuse niciodată o planetă atât de măreaţă.
- Este tare frumoasă planeta dumneavoastră. Se
găsesc şi oceane pe-aici?
- N-am de unde să ştiu, zise geograful.
- Oh! (Micul prinţ era dezamăgit) Dar munţi?
- N-aş putea să-ţi spun, zise geograful.
- Dar oraşe, şi fluvii, şi pustiuri?
- Nici asta n-aş putea să-ţi spun, zise geograful.
- Dar dumneavoastră sunteţi geograf!
- Întocmai, zise geograful, numai că eu nu sunt
explorator. Duc mare lipsă de exploratori. Nu geograful e acela care face
numărătoarea oraşelor, a fluviilor, a mărilor, a oceanelor şi a pustiurilor.
Geograful e un om prea important ca să hoinărească. El nu-şi părăseşte biroul,
ci vin exploratorii la el. Le pune întrebări şi îşi face însemnări după
amintirile lor. Iar dacă amintirile vreunuia i se par demne de luat în seamă,
geograful pune să se facă cercetări cu privire la moralitatea exploratorului.
- Şi de ce, mă rog?
- Pentru că dacă un explorator ar minţi, în cărţile
de geografie s-ar produce catastrofe. La fel şi în cazul unui explorator care
ar bea prea mult.
- Cum aşa? întrebă micul prinţ.
- Pentru că beţivii văd dublu. Geograful, atunci, ar
însemna doi munţi, acolo unde de fapt nu se află decât unul singur.
- Ştiu pe cineva, zise micul prinţ, care ar fi un
prost explorator.
- Se poate. Cum ziceam, dacă moralitatea
exploratorului pare mulţumitoare, se trece la cercetări în legătură cu
descoperirea lui.
- Se duce cineva acolo ca să vadă?
- Nu. E prea multă bătaie de cap. I se cere însă
exploratorului să aducă probe. Dacă, de pildă, e vorba despre descoperirea unui
munte, i se cere să aducă nişte pietre mari.
Deodată, geograful se tulbură:
- Ei, dar tu vii de departe! Tu eşti explorator!
Fă-mi o descriere a planetei tale!
Şi geograful, după ce-şi deschise registrul, îşi
ascuţi creionul. Povestirile exploratorilor sunt însemnate mai întâi cu
creionul. Ca să fie însemnate cu cerneală, se aşteaptă până când exploratorul
vine cu probele.
- Aşadar? întrebă geograful.
- O! La mine, zise micul prinţ, nu prea ai ce vedea,
e loc puţin de tot. Am trei vulcani. Doi vulcani activi şi un vulcan stins.
Însă nu se ştie niciodată.
- Nu se ştie niciodată, zise geograful.
- Mai am şi o floare.
- Noi nu însemnăm florile, zise geograful.
- Cum aşa? E tot ce poate fi mai frumos!
- Pentru că florile sunt efemere.
- Ce înseamnă „efemere”?
- Geografiile, zise geograful, sunt cărţile cele mai
de preţ dintre toate cărţile. Ele nu se învechesc niciodată. Se întâmplă foarte
rar ca un munte să-şi schimbe locul. Foarte rar un ocean se goleşte de apă. Noi
scriem despre lucruri eterne.
- Dar vulcanii stinşi se pot trezi, îl întrerupse
micul prinţ. Ce înseamnă „efemer”?
- Nouă ne e tot una dacă vulcanii sunt stinşi sau
dacă sunt treji, zise geograful. Însemnătate pentru noi are numai muntele. El
nu e schimbător.
- Dar ce înseamnă „efemer”? stărui micul prinţ, care
în viaţa lui nu renunţase la o întrebare, de vreme ce-o pusese.
- Înseamnă „ceva ameninţat să piară în curând”.
- Floarea mea e ameninţată oare să piară în curând?
- Bineînţeles!
„Floarea mea e efemeră”, îşi zise micul prinţ, „şi
nu are decât patru spini, ca să se apere de lume! Iar eu am lăsat-o singură
acasă!”
Aceasta a fost cea dintâi tresărire a căinţei sale.
Îşi regăsi însă cumpătul:
- Pe unde mă sfătuieşti să mai merg? întrebă el.
- Pe planeta Pământ, răspunse geograful. Are o faimă
bună...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu