Şchioapa
citeşte ziarul ca pe-o carte şi ultima
pagină o tulbură foarte
Bananito ieşi devreme, încotoşmănat cu pensule, pînze
şi entuziasm, nerăbdător să arate tuturor priceperea sa. Gelsomino
mai dormea încă, dar Şchioapa îl
însoţi o bucată de drum, dîndu-i poveţe de folos:
—
Pictează
flori şi vinde-le: sunt sigură că te vei întoarce acasă cu o grămadă de
bani falşi, fără de care în această ciudată ţară nu e de trăit. Fă însă flori
care nu-s de sezon, fiindcă pe
celelalte lumea le poate găsi la florărie. Şi încă ceva: nu
zugrăvi şoricei, pentru că doamnele se înspăimîntă de dînşii. Asta ţi-o spun
spre binele tău: mie, dimpotrivă, mi-ar conveni de minune.
Despărţindu-se de Bananito, Şchioapa cumpără un ziar, gîndindu-se că lui Gelsomino i-ar face plăcere să afle ce spune presa despre concertul său. Ziarul se intitula Desâvîrşitul mincinos şi, fireşte, era redactat în întregime cu ştiri false ori cu fapte adevărate, povestite pe de-a-ndoaselea.
De pildă, întîlneai un articol intitulat: O mare
victorie a alergătorului Persichetti. Iată însă care era textul ştirii: „Cunoscutul
campion la alergarea în saci, Flavio Persichetti, a învins ieri în a zecea
etapă a turului regatului, desprinzîndu-se cu douăzeci de minute de Romolo
Baroni, ajuns al doilea, şi cu treizeci de minute şi cincisprezece secunde de
Pierro Clementini, ajuns al treilea. Grupul sosit la o oră după învingător a
fost bătut în cursă de Pasqualino Balsimelli".
Şi ce pare ciudat aici? o să întrebe cititorul.
Cursa în saci este şi ea o cursă ca oricare alta, ba chiar mult mai amuzantă la
urmărit decît cursele de bicicletă sau de automobil. Desigur, aşa e, dar
cititorii Desâvîrşitului mincinos ştiu că în cazul acesta
cursa era o născocire, deoarece Flavio Persichetti, Romolo Baroni, Piero
Clementini şi „grupul" pomenit nu-şi strecuraseră niciodată picioarele într-un sac şi nu visaseră nicicînd să se desprindă ori
să participe la vreo cursă. Lucrurile se petreceau de obicei aşa: an de an
ziarul organiza o cursă în saci, în etape, cursă care nu era disputată însă
deloc. Unii ambiţioşi, dornici să-şi vadă numele la ziar, plăteau şi ofereau
zilnic o anumită sumă spre a fi scoşi cîştigătorii etapei. Cine dădea mai mult era proclamat învingător, iar isprăvile
lui se descriau în ziare, folosindu-se cascade de vorbe mari, de unde reieşea
că respectivul este „un erou", „un super-as" etc.
Ordinea sosirii era întotdeauna ordinea donaţiilor. În zilele în care ofertele mai tînjeau, ziarul se
răzbuna scriind că grupul a
moţăit tot drumul, că aşii şi codaşii n-au făcut decît s-o ducă
într-o petrecere, că era
scandal şi că ar fi făcut mult mai bine campionii de teapa lui Persichetti sau a lui Baroni să alerge mai mult
în etapa următoare, dacă ţineau
neapărat la graţiile publicului.
Domnul Persichetti era un fabricant de dulciuri şi apariţia numelui său în ziare îi servea pentru a face reclamă prăjiturilor
pe care le vindea. Fiindcă de bogăţie nu s-ar fi putut plînge, el sosea aproape întotdeauna primul
şi net detaşat de ceilalţi; la potou era sărutat şi
purtat în triumf, iar noaptea suporterii veneau să-i cînte serenade sub fereastra hotelului. Cel puţin aşa pretindea ziarul, fiindcă astfel de iubitori de sport, degeaba o mai şi spunem, habar n-aveau să bată măcar toba şi sforăiau ca duşi în paturile lor.
Pe aceeaşi pagină, Şchioapa citi şi acest titlu:
„Tragedia care n-a avut loc în strada Cornelia — cinci persoane n-au murit,
iar alte zece nu prezintă nici cea mai mică rană".
Ştirea lămurea: „Ieri, la kilometrul zece al căii Cornelia, două automobile care mergeau cu mare viteza şi în sens contrar nu s-au ciocnit nici cîtuşi de puţin.
Neizbutita ciocnire nu a dus la pierderea vieţii a cinci persoane (urmau numele). Alte zece persoane nu au fost rănite şi deci n-a fost nevoie să fie
transportate la spital (urmau numele
lor)".
Aceasta, din păcate, nu era o ştire falsă, ci o
ştire înţeleasă pe dos; ea povestea întocmai contrariul a ceea ce se întîmplase. Chiar şi concertul lui Gelsomino era comentat într-un stil asemănător. De pildă, puteai citi în articol că „celebrul
tenor a tăcut de la primul pină la ultimul minut al spectacolului". Ziarul publica şi o fotografie a dărîmăturilor teatrului, notînd sub ea: „După cum oricare cititor poate vedea cu urechile sale, nu s-a întîmplat
absolut nimic".
Gelsomino şi Şchioapa se distrară un timp citind Desăvîrşitul mincinos. Ziarul avea şi o pagină
literară, în care se tipărise următoarea poezie:
Spus-a
din Pistoia vorbe-adînci
bucătarul
către guşter parcă:
„Ştii
ce bucurie-i să mănînci
o piatră kilometrică? Ia-ncearcă!
Şi
să-ţi cureţi dinţii cu ciocanul,
de
nisipul mare şi sticlos,
după-aceea
—cît e
de frumos!"
— Nu se ştie despre vreun
răspuns al guşterului,
comentă Şchioapa. Dar mi-l închipui: trebuie să-l fi auzit cum rîde de
batjocoritor de la Apenini pînă la Anzi.
În ultima pagină, la urmă
de tot, pe ultima coloană, era o scurtă ştire intitulată simplu:
„Dezminţire". Gelsomino citi: „Se dezminte în faţa tuturora, mai mult
decît categoric, că în această noapte, la orele trei, în strada Pozzo, poliţia
le-ar fi arestat pe doamna mătuşă Pannocchia şi pe nepoata dumneaei, Romoletta. Fireşte, aceste
două persoane n-au fost închise în ospiciu către orele cinci dimineaţa, cum
pretinde careva. Semnat: Şeful poliţiei".
—
Şeful mincinoşilor! exclamă Şchioapa. Asta însemnează
că cele două sărmane făpturi sînt acum chiar în cuşca cu gratii destinată
scrîntiţilor. Îmi spune mie inima că
totuşi s-a întîmplat din vina mea.
—
Priveşte, o întrerupse însă în momentul acela
Gelsomino, citeşte aici. Era
o altă dezminţire, care-l viza de-a dreptul pe el şi care suna astfel: „Nu e
cîtuşi de puţin adevărat că poliţia îl caută pe cunoscutul tenor Gelsomino. Nu
ar exista niciun motiv, deoarece Gelsomino
nu trebuie de loc să fie făcut răspunzător de pagubele pe care le-a pricinuit
Teatrului Comunal. De aceea, oricine ştie unde se ascunde Gelsomino, nu trebuie
să spună poliţiei, fiindcă va fi aspru pedepsit".
— Afacerea se încurcă al
naibii, fu de părere Şchioapa. Bine ar
fi ca tu să nu te mişti azi din casă. Voi ieşi eu singură, să aflu ştiri.
Gelsomino n-ar fi vrut să se resemneze şi să aştepte fără a face nimic, dar
Şchioapa — trebui şi el să recunoască — avea dreptate. De aceea o lăsă să se
ducă, iar el, într-un colţişor,
se întinse în hamac, pregătindu se cu meticulozitate să-şi petreacă ziua în
lenevie.
Cap11
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu