Din spatele portii negre (9)

O comedie

Magistraţii de la Curtea Marţială, uneori civili strămutaţi în uniformă, suferă de darul prieteniei cu devotament. Comisarul regal N. S-a distins întodeauna prin dragostea lui excesivă faţă de clienţi.

—   Ei, ce mai faceţi băieţi? Imi pare bine că vă văd sănătoşi. N-aveţi idee cât sufăr pentru voi! Nu-i nimic: răbdare. O să vie vremea să vă spun totul. Iscăleşte, te rog, hârtia asta.

Clientul iscăleşte.

—   Mă rog, domnule comisar regal, ce am iscălit?

  —   Nimic... O simplă formalitate... Ştii... generalul... era nemulţumit de «calificare». Să nu se spuie că v-am arestat degeaba. S-au mai adăugat câteva articole din codul penal la cele deja ştiute... Şi o să mai adăugăm... Formalităţi...

   In ziua mandatului, lansat după arestare, si care prevedea transportarea la închisoare.

—   Dar asta ce e, domnule comisar regal?

—   Nu e nimic, băieţi, o simplă formali­tate... Aveţi răbdare... Sufăr îngrozitor. Dar as vrea mai bine să fiu în locul vostru. Ieri am avut o scenă din pricina voastră. Am spus: Iată haina mea: v-o restitui... Nu vă pot spune mai mult... O să vie ziua!

 In ziua procesului:

Advocaţii pledează incompetenţa. Curtea de­liberează într-un colţ: membrii ei nu sunt de acord. Cu majoritate, Curtea se declară competentă. Bun.

Preşedintele (un colonel): Vă rog, domnule advocat, intraţi în fond.

Advocaţii: Ne găsim chiar în fond, domnule preşedinte.

Preşedintele: Da? Atunci continuati,

Advocaţii cer punerea în libertate a acuzaţilor. Curtea deliberează într-un colţ: membrii ei nu sunt de acord. Cu majoritate, curtea declară imposibilitatea punerii în libertate. Sentinelele fac o mişcare de arme că au înţeles.

Comisarul Regal:

—   Nu e nimic. E spre binele vostru. O simplă formalitate. Voi sunteţi băieţii mei scumpi şi eu lupt pentru voi. Cât sufăr! Nu vă faceţi idee. Sărutări de mână cucoanei.

La rechizitoriu. Comisarul Regal:

—   Cer condamnarea la moarte.

După rechizitoriu.

—   Formalităţi... Nu e nimic... Pauză de două ore pentru masă.

Deţinuţii. — Nu luăm o ţuică?

—   Păi, suntem în stare de arest.

—   Ce-are-a face?

—    Sentinelele...

—   Nu-i vezi că rîd şi ei?

—   Ne ducem la masă, băieţi... La 2 suntem îndărăt. Fiţi fără grijă.

Sentinele: Umblaţi sănătoşi.

La băcănia din colţ.

Deţinuţii: Zece ţuici şi o măslină!

Curtea se găsea şi ea la ţuică.

    Deţinuţii: — Poftim! E si Curtea Marţială.

—         Sunt oameni de treabă: s-au întors cu spetele.

Băcanul: Zece ţuici!

    Curtea (din ungherul de lângă salon): Noroc, băieţi!

   Deţinuţii (din ungherul de lângă brânza de burduf): Să trăiţi!

  La sentinţă după masă.

—   Fiţi tari, măi băieţi. Aş vrea să am o condamnare ca a voastră. Vă face onoare. Acum, duceţi-vă la hotel cu soţiile voastre, am să viu şi eu numaidecât. Veţi continua să rămâneţi la hotel... Şi nici să nu vă mai gân­diţi la asta. O formalitate. O bagatelă. Las’ că vă voi spune eu totul la timp. La revedere!  
Strângeri cordiale de mâini, aproape îmbrăţişări...