Iepuroaica este
o mamă ciudată. Nu-i vorbă, şi ea îşi apără puii de un duşman pe care l-ar
putea abate, şi adeseori chiar cu multă vitejie, dar îi lasă cam singuri, şi
abia sunt puii de cîteva zile si ei îi si stă gîndul din nou la peţitori. În
cele vreo patru săptămîni cît alăptează, de multe ori poartă deja în ea o nouă
generaţie. Dar de pui nu uită.
Văd pe
înserat o iepuroaică venind în fuga mare peste un loc cosit şi oprindu-se la
marginea unei lucernişti. Poate că a făcut şi alt semn, dar eu n-am văzut-o
decît lovind de cîteva ori pămîntul cu picioarele din faţă, ca şi cu două
ciocănele. In cîteva clipe au ieşit din lucernă trei iepuraşi şi îndată au
început să sugă. Bătrîna şedea pe coadă, cu picioarele depărtate;
apoi s-a culcat pe o dungă. Prin binoclu vedeam bine ceea ce n-am mai văzut:
cum îşi alăptează o iepuroaică puii.
Scena a
durat vreun sfert de ceas. Deodată mama s-a ridicat şi, fără să mai facă vreun
gest de dragoste sau de îngrijire, cum fac alte mame, sau să-şi lingă puii,
să-i miroasă, s-a întors şi, în fuga mare, aşa cum a şi venit, a intrat în
holda de dincolo. Şi-a îndeplinit repede datoria de mamă şi s-a grăbit la alte
treburi.
Iepuraşii
s-au tras în scutul lucerniştii. Vor sta zguliţi acolo, poate că vor mai ronţăi
o frunză fragedă, şi vor aştepta cu răbdare ca mama lor să-şi mai aducă aminte
de ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu