Grohăieli în franceză

În România, televiziunile sunt împărţite pe căprării, după cum bate vântul politicii. Unele posturi sunt cu puterea, altele cu opoziţia. Şi în fiecare parte găseşti indivizi de tipul one-man show, care se ocupă cu spurcatul părţii adverse. La trustul Varanului, el lider maximo la înjurat şi manipulat este Mircea Badea. Dincoace, capo di tutti capi e Radu Banciu. Aşa încât românul adevărat, pasionat, implicat, are de ales între cei doi. Sincer să fiu, a fost o vreme când mă uitam şi colo şi colo, nu de alta dar un om informat trebuie să ştie de toate. Până la urmă, după ce mi s-a făcut greaţă de Badea şi societatea lui (Gâdea, Grecu şi celelalte scolopendre), am rămas la Banciu. În fond, omul e mai altfel, puţin mai aşezat, vorbeşte ca un ardelean, înjură numai un sfert din emisiune, în rest bate câmpii pe teme culturale, sociale, erotice, prezintă câte o carte, arată câte un cur de VIP, scoate limba ca Miley Cyrus, grohăie, citează în franceză, blesteamă. Un adevărat om-orchestră. Aşa că, repet, m-am obişnuit să mă uit seara la Banciu.

Problema cu oamenii-orchestră este că încet, încet, ajung să se creadă dumnezei. Aşa a păţit şi Banciu. După ce ne-a arătat că el este mai bun, mai competent, mai dibaci şi mai înzestrat decât oricine altcineva în orice domeniu posibil, s-a gândit că a venit clipa în care poate să ne spună orice îi trece lui prin cap sau orice-l pun stăpânii lui să ne spună, iar noi o să ne repezim să fim de acord, o să ne dăm coate şi o să murmurăm în extaz: „ce bine le spune Banciu ăsta, cum le ştie el pe toate, haideţi să facem cum ne spune el şi ne va fi bine”. Numai că la ultima lui rostire, Banciu - Dumnezeu a dat-o urât de tot cu oiştea-n gard. Adică s-a apucat să ne îndemne nici mai mult nici mai puţin decât să...dar mai bine citez: „daţi-o dracului de Biserică!”. Ne-a spus asta de mai multe ori, după care a mai scos şi o observaţie adâncă, pe care numai un titan ca el ar fi putut-o face: „între Biserică şi Facebook nu e nicio diferenţă". La toate astea, eu nu pot să spun decât aşa: „Fir-ai al dracu', Banciule, cu franceza ta cu tot!"
Nu vreau să se creadă că aş fi un credincios habotnic. Nici pomeneală, cine a mai aruncat câte un ochi pe blogul meu, poate a văzut că mă iau sistematic de Biserica Ortodoxă - fie pentru că destui dintre oamenii care o slujesc sunt nişte jigodii ordinare, fie pentru că învârte sume uriaşe nefiscalizate, fie pentru că nu se reformează, fie pentru că se opune reunificării creştinilor etc. Dar niciodată nu m-am apucat să înjur Biserica, aşa cum o face Banciu - în fond, un neica-nimeni cu nimic mai breaz decât Badea. A înjura Biserica înseamnă, printre altele, a înjura credinţa oamenilor în Taina Căsătoriei. Este ca şi cum nu ţi-ar conveni ţie că oamenii se bucură şi te-ai apuca să le spui pe postul public să dea dracului nunţile. Sau să dea dracului slujbele de înmormântare şi pomenirile pentru cei dragi. Şi dacă tot dai dracului orice ţine de Biserică, dă-i dracului şi pe credincioşi, Banciule, pe toţi până la ultimul. Dă-i dracului pe toţi cei care se gândesc că Lumea ar putea să aibă un creator, pe toţi cei care simt în suflete ceva care îi cheamă la curăţenie şi rugăciune, pe toţi cei cărora le e frică să fure, să înjure, să spurce ca tine, pentru că aşa le-a cerut Cristos. Îţi dai seama, Banciule, cât de tâmpit poţi să fii? Mai ai puţin şi dai dracului şi cimitirele, că şi acolo e băgată Biserica. Eu îţi doresc, când o fi să crăpi, să nu fii înmormântat, ci hoitul tău să fie azvârlit pe-un maidan, laolaltă cu cadavrele câinilor sălbăticiţi. Şi poţi să fii convins că nu o să mai urmăresc emisiunea ta de căcat.