— Luaţi-vă
manuscrisul, a zis redactorul unei rubrici de specialitate al unui ziar.
Operaţi modificările conform punctelor mele de vedere. Apoi veniţi mîine din
nou.
— Dacă mîine
va fi un alt redactor, cu alte puncte de vedere? — a întrebat autorul.
— Fiţi
liniştit, a venit răspunsul. Mîine am să fiu tot eu, dar cu alte puncte de
vedere.
Despre formalismul unor
răspunsuri „competente" practicate de unele reviste, zise de
„specialitate”. La redacţie soseşte o scrisoare: „Am încercat să creştem găini
de rasa Sussex. Am păstrat şi-am aplicat toate prescripţiunile specialiştilor
englezi. Cu toate acestea în fiecare zi găsim găini cu capul în nisip şi cu
picioarele în sus. Ce au?”
După douăzeci de zile
abonaţii au primit următorul răspuns laconic: „.Sunt moarte!“
Doi cronicari teatrali
se întâlnesc, cam pe la ora prînzului, la „Capşa".
— Sunt
dezolat, oftează primul. De-abia am făcut o cronică senzaţională la piesa lui
Slawomir Mrozek „Tango“, că fiul meu a aruncat manuscrisul în foc.
— Ce
vîrstă are fiul tău?
— Doi ani şi
jumătate.
— Colosal!
Şi citeşte deja...?
Un cunoscut gazetar
sportiv, remarcat prin cronicile sale „bătăioase", prin părerile
îndrăzneţe în alcătuirea unor reprezentative naţionale de fotbal, se
întâlneşte în holul sălii „Floreasca”, în pauza unui meci internaţional de
handbal, cu un prieten pe care nu l-a mai văzut de pe vremea burlăciei.
— Cum
ţi-a reuşit căsnicia? întreabă prietenul, care-l ştia sub papuc.
— Excepţional,
răspunde gazetarul sportiv. Cînd nu suntem de aceeaşi părere în unele direcţii,
cedăm. De exemplu, nevastă-mea nu poate agrea ceaiul cu lămîie. Eu aş bea însă
ziua şi noaptea ceai. Ei, în schimb, îi place la nebunie cafeaua cu lapte, pe
care eu o urăsc.
— Nimic
mai simplu, intervine prietenul. Tu bei ceai şi ea cafea...
— O,
asta răpeşte foarte mult timp!
— Atunci
cum vă descurcaţi?
— Vezi?
Înţelegerea! Bem zilnic cafea cu lapte!
O tînără absolventă,
repartizată la un ziar din provincie, a remarcat că şeful ei este încă holtei.
Îngrijorată l-a întrebat:
— Tovarăşe
(he, he, ce mai adresari, uitasem de ele...) redactor şef, de ce nu v-aţi căsătorit pînă acum?
— Pentru
că n-am descoperit-o încă pe aceea care să-mi răspundă la dragoste!
— O!!
Precis însă că nu le-aţi întrebat pe toate!
Un ziarist bucureştean,
înfipt de felul său, s-a urcat în avionul de Baia-Mare şi a poposit în faţa
casei lui Geza Vida. A sunat prelung. Uşa s-a deschis şi nelăsînd pe membrul
familiei Vida să spună nimic, împingîndu-l la o parte, ziaristul s-a repezit în
atelierul maestrului. Cu o mutră angelică, reprezentantul presei a spus:
— Sper
că prezenţa mea nu vă indispune!
— Nu-ţi
face griji, a răspuns Geza Vida. Sunt indispus de trei zile. Nu-mi reuşeşte
expresia statuii...
Uneori se mai întîmplă
şi aşa... O tînără şi drăguţă ziaristă pariziană a primit sarcina să realizeze
într-o singură dimineaţă două interviuri. Primul „subiect" cu care a
vorbit a fost Gregory Peck. Discuţia s-a prelungit peste normal. Cea de a două
personalitate a fost nevoită să aştepte vreme îndelungată sosirea ziaristei.
De fapt, primul interviu s-a terminat prin căsătoria Veroniquei Passani, ea
fiind jurnalista, cu Gregory Peck. După fericitul eveniment una din colege o întreabă
pe Veronica:
— Dacă
schimbai ordinea interviurilor şi Gregory ar fi fost al doilea, te-ai fi
căsătorit cu primul?
— Imposibil!
a exclamat Veronica, rîzînd în hohote. Ordinea puteam s-o schimb, dar de
căsătorie nici vorbă. Celălalt era doctorul Albert Schweitzer...! (al dracu' daca am inteles ce e de ras aici...)
La o şedinţă de
redacţie, Walter Lippman a făcut o apreciere a situaţiei politice
internaţionale. Contrariat de cele spuse, un coleg l-a întrebat:
— Mr.
Lippman, cum de este posibil să spuneţi cuvinte atît de optimiste şi în schimb
să vă agitaţi toată ziua, avînd o faţă atît de îngrijorată?
— Stimabile,
n-aţi înţeles nimic, a răspuns renumitul publicist. Optimismul meu este acela
care mă îngrijorează!
Un ziarist îi ia un
interviu unui renumit medic, specialist în domeniul cancerului, întors de la un
congres internaţional.
— Ce
noutăţi puteţi să-mi spuneţi? — întreabă omul presei.
— Nu
vreau să vă decepţionez, a răspuns omul ştiinţei. Congresele nu pot aduce mari
noutăţi. Ele se desfăşoară din patru în patru ani de zile. Eu sau un alt coleg
de-al meu, dacă facem vreo descoperire importantă între timp, nu putem lăsa
oamenii să moară, numai de dragul de a face comunicări din patru în patru ani.
Deci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu