Piua - zadarnica speranță

Mai țineți minte momentul ăla când Jerry, cu Tom pe urmele lui, se oprește, se întoarce și întinde o labă către motan, care se oprește la rândul lui? Când eram copii, îi spuneam „piua”. Oricine zicea „piua” ieșea de sub legea jocului și ceilalți se opreau din alergare - de fapt întregul joc se oprea pentru câteva clipe. Jerry, de obicei, face asta ca să-i mai ardă una lui Tom. Noi o făceam ca să ne mai tragem sufletul, ca să ne reevaluăm strategia. Îmi amintesc și azi cum spuneam „piua” și băieții care mă fugăreau se opreau.

Stăteam pe vine, răsuflând din greu și gândindu-mă la un singur lucru: să prind momentul în care urmăritorii mei își vor slabi vigilența, crezând că sunt încă obosit și că va mai dura o vreme până să mă ridic și să continui jocul. Dacă aș fi ghicit momentul ăla, m-aș fi ridicat brusc și aș fi rupt-o la fugă, iar ei, prinși pe picior greșit, n-ar mai fi putut face altceva decât să se uite la mine cum ajung, victorios, la locul stabilit. De cele mai multe ori nu ținea - băieții erau cu ochii pe mine, știau ce încerc să fac, așa că mă prindeau imediat. Se întâmpla uneori să și scap. Să scap, da, să scap.... să ajung la locul unde nimeni nu mai avea dreptul să se atingă de mine, să pot sta acolo mulțumit, ca un învingător, și să încep să cred că sunt unde sunt datorită iscusinței mele și nu norocului, datorită faptului că nimeni nu mai e că mine, pentru că toți ceilalți se pierd pe drum, unii ajung destul de aproape, dar numai eu, doar eu, singur eu am fost în stare să trec linia.
Acum, regulile jocului s-au schimbat și „piua” și-a pierdut puterea. Degeaba mă întorc și strig cât pot, urletul meu nu mai are niciun efect, cei care vin din urmă nu mai sunt băieții, nu joacă după vechile reguli, au figuri serioase, poate chiar prea serioase, ochi fără expresie, neînduplecati. Își fac doar treaba, nu le pasă după cine aleargă, dar nu le-a scăpat nimeni, niciodată, așa că zadarnic ridic mâna, ca șoricelul Jerry, degeaba strig „piua, n-auziți mă nenorociților, piua!”
Nu, nu se opresc, vin tot mai aproape, trebuie să mă întorc și să fug în continuare, cu înțelegerea crâncenă a faptului că nu mai e vorba de niciun fel de joc, că nu pot pentru nimic în lume să opresc ceea ce mi se-ntâmplă dar totuși sperând că poate voi fi eu primul care va reuși să-i păcălească în vreun fel.