Tom Waits

Cand scrii o carte, pui acolo tot ce ai tu mai bun. Tot ce ai vazut, auzit, citit, inteles, patit, suferit, isi lasa cumva amprenta acolo. Ma intreb cum va fi contribuit clipul lui Tom Waits la cartea mea. Este, poate, cel mai bun clip pe care l-am vazut vreodata.

Amenajarea II

Dupa ce au venit Mircea si Ginuca, echipa era completa. Rodi cumparase banda dublu adeziva, cuisoare si toate celelalte maruntisuri la care eu nu ma gandisem, inclusiv bomboane. Asa ca ne-am apucat sa aranjam ceea ce mai ramasese. Cel mai important lucru era sa prindem pe pereti desenele facute de Maria. Mircea a stabilit amplasarea fiecaruia si le-am prins in patru colturi. Unul dintre ele avea sa se dezlipeasca zilnic si sa cada, bineinteles din cauza ca nimic nu poate fi perfect. Caderea acelui desen m-a facut sa ma gandesc, la un moment dat, la poezia lui Nichita, "Lectia despre cub"

Alte cateva biblioteci

José Vasconcelos Library - Mexico City

Strahov Theological Hall - Prague

Gabinete de Leitura - Rio de Janeiro

Suzzalo Library - Seattle, Washington

University Club Library - New York City

Yale University - New Haven, Connecticut

Un domn fabulos

A doua zi, la prima ora, am fost la usa targului. Am intrat, m-am repezit catre stand si...am rasuflat usurat: toate erau acolo, la locurile lor, asa cum le lasasem. Asa ca m-am apucat sa aranjez, asa cum m-am gandit eu ca ar fi bine, cu toate ca ma asteptam ca Mircea si Rodi sa aiba obiectii. Dar decat sa stau degeaba pana veneau ei, mai bine sa trebaluiesc. Si, in timp ce aranjam, mi-am amintit de domnul de la firma de inramari.

Paznicul suprarealist

Gandul la posibilitatea ca unul dintre paznici sa ia una sau mai multe dintre cartile mele, nu mi-a dat pace pana a doua zi. Chiar am visat cum un individ mascat trece, in puterea noptii, pe la fiecare stand si ia de-acolo cateva carti pe care le baga intr-un sac mare. Razele lunii, strecurate prin ochiurile de geam ale marelui plafon il lumineaza straniu, ca intr-un tablou al lui De Chirico, iar el trece mai departe, continuand sa-si umple sacul. Un fel de Mos Craciun pe dos, cosmarul copiilor neascultatori, care vine sa ia, nu sa dea.

Amenajarea I

Adevarul este ca nu m-as fi putut descurca fara Rodi. Se vedea ca se pricepe si facea orice lucru cu eficienta maxima. Cineva care nu a participat la un astfel de targ, ar putea sa creada ca exagerez. "Ce mare lucru sa pui niste carti pe o masa si apoi sa stai sa ti le cumpere cei care trec pe-acolo?" ar zice acestia. Oh, dar cat de multe sunt de facut...

"Te rog sa ne spui daca putem sa te ajutam cumva - cred ca am participat la cel putin cinci targuri de carte (si altele...) asa ca stiu exact cata munca inseamana chestia asta.", imi spunea Rodi intr-un mail. M-am convins cata dreptate avea, inca din prima zi. Adusesem de acasa urmatoarele:

Concurenta chioscului

Daca regret ceva, este ca nu m-am intalnit cu Cristi. El lucreaza pana seara tarziu, iar eu, dupa ce se termina ziua de targ, ma duceam destul de ostenit la amicul meu Lucica, unde adormeam aproape instantaneu, mai ales ca inainte de a ajunge acolo, ma abateam cu Mircea si Ginuca pe la cate o carciumioara unde mancam si beam vin. Da, Mircea si Ginuca au stat cu mine zi de zi acolo, la targ. Ceea ce, pana la urma mi s-a parut firesc, doar Mircea facuse ilustratia. Ceea ce m-a uimit, insa, a fost devotamentul lui Rodi. Si-a luat pur si simplu trei zile de concediu si a venit acolo, zi de zi, cu cafea si mancare (si acum ma gandesc la chiftelutele pe care le-a adus intr-o dimineata, despre care a trebuit sa recunosc ca erau atat de bune incat nici macar nu aveam cu ce sa le compar).

Rodi si Ginuca

Machu Pichu

Nu stiu cum s-ar putea numi succesiunea incredibila de evenimente, intalniri si coincidente care au insotit aparitia cartii. O fi fost vorba de o conjunctie astrala neobisnuita?
Intai de toate, Mircea s-a oferit sa faca ilustratiile. La scurt timp, m-am reintalnit cu Mihai Bogdan, care s-a oferit sa creeze o identitate pentru carte. Apoi, a aparut tipografia din Serbia. In sfarsit, cei de la Radio mi-au oferit gratuit standul de la targ. Astea sunt, insa, doar intamplarile mari, capitale as putea zice. Insa ele s-au intretesut cu o serie de evenimente mai mici, dar cu atat mai uimitoare. Intr-o vreme, deja mi se parea ca am intrat intr-o zodie a coincidentelor atat de densa, incat incepusem sa accept aceste lucruri ca fiind naturale.
O sa povestesc aici aceste lucruri, cu regretul ca nu le-am notat atunci cand s-au petrecut, asa incat, la aproape patru luni distanta, este posibil sa fi uitat cateva dintre ele.

Cura de slabire cu carti

Recomand calduros urmatoarea metoda de slabire in trei pasi:
1. Scrieti o carte
2. Publicati-o
3. Carati pachetele in sus si in jos pe scari, zi de zi.

Carti cazatoare

Un europalet cu carti

In 20 octombrie, am primit cartile. Am fost sunat de la Bucuresti si mi s-a spus ca pe la ora 10 trebuie sa merg in vama si sa caut un transporter cu numar de Subotica. M-am dus si, intr-adevar, masina era acolo. Soferul, un tip pe la 30 de ani, vorbea engleza binisor. Cand a deschis usile, am incremenit: era vorba de un europalet pe care, frumos stivuite, stateau 50 de pachete cu cate 20 de exemplare din cartea mea. Fiecare pachet era impachetat cu grila si etichetat, ca sa nu fie vorba de vreo confuzie. De emotie, m-am pierdut si, pret de vreo doua minute nu am fost in stare sa fac nimic, nici macar sa vorbesc.

Cateva biblioteci (aici inca nu au ajuns Povestile Mariei)

Admont Abbey Library - Austria

Library of Parliament - Ottawa, Canada

Iowa State Capital Law Library

Mitchell Library - Sydney, Australia

El Escorial - Madrid

State Library - Victoria, Australia

La un pas de catastrofa

In august, era totul pregatit. Nu mai trebuia decat sa semnam contractul si Radin sa tipareasca. Dar, dezastru: toata lumea intra in concediu, asa ca persoana de contact de la 4Colours - reprezentantii lui Radin la Bucuresti - mi-au zis sa revin dupa 15 septembrie! Deja a inceput sa mi se para ca lucrurile incep sa semene cu o conspiratie. Totul parea facut special ca sa nu prind targul. In disperare de cauza, am inceput sa caut o alta varianta. Mi-a fost recomandata o tipografie din Bucuresti, unde - mi s-a spus - as fi putut gasi preturi la fel de bune ca ale lui Radin Print si calitate la fel de buna. Am sunat la persoana de contact, care lucreaza in redactia unei publicatii importante. Foarte amabila, mi-a cerut ragaz doua zile ca sa poata face o calculatie.

Noi incurcaturi

Toate astea se petreceau prin iunie, iar Gaudeamus urma sa se deschida in noiembrie. Stateam destul de linistit, pentru ca nu vedeam ce s-ar mai putea intampla. Am mers la discutii cu Radin impreuna cu Mircea. Ei bine, cand a vazut cartile scoase de ei, a avut o revelatie: culorile din scanurile facute de Mihai ar trebui modificate. Nu foarte mult, dar...Asa ca a trebuit sa caut un specialist in Adobe. L-am gasit dupa doua saptamani, in Bucuresti, la sediul unei firme care editeaza reviste glossy. Un baiat priceput si sufletist. Toata operatiunea a durat vreo 6 ore, pentru ca, asa cum se intampla intotdeauna, am descoperit si eu si Mircea o multime de amanunte asupra carora ar fi dat bine sa intervenim. Dar, la sfarsit, am avut varianta finala. Am predat-o la Radin si am plecat la Timisoara, convins ca nu mai puteam pierde targul. 

Patru culori

In acest moment, lucrurile pareau clare: voi tipari la Mitropolie. Dar mi-a venit ideea sa mai incerc o varianta. Cum am spus, multe din cartile pentru copii sunt tiparite in tari ale UE, dar si in China, in India, in Serbia sau in Moldova. Nu stiam pe atunci care este explicatia. Mi-am adus aminte ca mergand pe autostrazile maghiare sau austriece, ma intalnisem de cateva ori cu masinile unui trust de presa romanesc. Pe atunci ma intrebam ce or fi cautand pe-acolo. Si am inteles abia atunci cand am vrut sa scot si eu o carte. Pur si simplu, in Romania nu poti avea o siguranta a contractului. Bati palma cu o tipografie si trebuie sa primesti tirajul just in time, pentru ca intre timp ai anuntat pe toate posturile ca ziarul din data cutare este insotit de un anume titlu.

Vrajitorul tiparului

Dupa ce am aflat cum o sa fie cartea, am mers cu Mircea sa petrecem. E cam mult spus, pentru ca eu, fiind cu masina, am baut doua fresh-uri de portocale, iar Mircea, pieton, si-a permis doua beri. Stand la masa si discutand, lui Mircea i-a venit o idee. Unul dintre cunoscutii lui lucreaza in domeniul tipariturilor si are o multime de contacte printre cei din bransa. Sigur el ne-ar fi putut gasi pe cineva care sa tipareasca ieftin si calitativ (desi asta pare o contradictie in termeni).

Mockup

Pana sa bat palma cu tipografia, mai erau cateva lucruri de facut. Primul si cel mai important: sa am conceptul final si apoi sa obtin, pentru el, acordul lui Mircea. Treaba facuta de Mihai si echipa lui era, in opinia mea, foarte buna. Numai la scanarea acuarelelor lucrasera vreo trei saptamani - nu continuu, desigur, insa pana sa fie multumiti au refacut lucrurile de zeci de ori. M-au chemat la Bucuresti ca sa dau un OK. Am mers impreuna cu Mircea la sediul lui Mihai, am stat cu el de vorba, am baut o cafea, apoi, ca intr-un film cu Funes, s-a deschis o usa si a aparut unul dintre experti, tinand in maini macheta cartii. Mi s-a taiat rasuflarea: era prea frumos. Sigur, Maria este frumoasa, pictura lui Mircea este frumoasa, dar cand am vazut cartea...parca din cele doua frumuseti combinate iesise o a treia, inca si mai frumoasa.

Aveam in fata ochilor dovada ca intregul poate fi mai mult decat suma partilor.

Mircea a fost incantat, a zis ca este foarte bine, nu are ce obiecta.

Ne-am uitat si peste foile dinauntru: daca ar fi fost legate, practic am fi avut in maini un exemplar al cartii. Dar, desigur, aveam de-a face cu un simplu mockup, o macheta. Hartia era din cea obisnuita, textul inca nu era aranjat perfect, insa acum deja imi era foarte clar cum o sa arate cartea. M-am intrebat daca tipografia Mitropoliei va putea sa puna in valoare asa niste ilustratii frumoase.

In cautarea unei tipografii III

Am gasit, pana la urma, prin intermediul unui amic, o tipografie despre care putini stiau ca exista: tipografia Mitropoliei. Oameni draguti, pareau ca nu sunt interesati deloc de vreun castig personal. Le-a placut cartea si mi-au facut o oferta. Oferta buna, nimic de zis, dar eu inca mai speram sa gasesc pe cineva care a mai facut carte pentru copii. Eram gata sa dau comanda la ei, dar un gand m-a facut sa ma opresc: daca, totusi, apare o varianta mai buna? Si chiar asa a fost. Prin cineva care lucreaza la o multinationala am gasit o tipografie din Lugoj. Am mers la ei si am descoperit ca era vorba despre o filiala a unei tipografii mari din Bucuresti, care face parte dintr-un fel de holding al lui Iosif Constantin Dragan. Draguti si ei, singura problema a fost ca la Lugoj nu-mi puteau lega cartea, puteau doar sa o lipeasca. Asa ca au sunat la Bucuresti si m-au pus in legatura cu un sef de la productie. Cand a auzit ca vreau 1000 de exemplare dintr-o carte, aproape ca l-a apucat rasul: astfel de comenzi nu mai intalnise, ei lucrau cu zeci de mii. Dar mi-a facut un pret si pretul a fost mai bun decat la Mitropolie. Asadar, acum aveam doua oferte. Nu ramanea decat sa ma hotarasc.

Pana sa iau decizia, a aparut si a treia oferta. Un fost coleg de-al Lilianei - sotia mea, are o tipografie in Timisoara. Am mers la el, m-a plimbat printre hale si mi-a aratat fel de fel de utilaje, unele vechi de 100 de ani dar care, nemtesti fiind, functionau inca si astazi, ba chiar mai bine decat cele moderne - mit pe care-l mai auzisem in diverse imprejurari. Mi-a aratat si niste carti. Printre ele, niciuna pentru copii. In plus, absolut toate ilustratiile aveau un iz de invechit, niste culori aparte, din care parca lipsea ceva, nu pot descrie sentimentul acela. Semanau cu pozele pe care le vedeam in anii 60, cand eram copil. Am renuntat, chiar daca oferta era imbatabila: cu 25% mai mica decat oricare alta dintre cele pe care le gasisem eu. Si am hotarat: voi tipari la Mitropolie. Nu stiu cum, dar desi era cu cativa centi mai scump, parca ma gandeam asa, in secret, ca daca fac la ei e mai bine, ca poate ma ajuta Dumnezeu sa iasa ceva deosebit, si, de ce nu, poate ulterior o sa ma folosesc si de reteaua de distributie bisericeasca. Stiu ca nu-i frumos ce spun acum, dar asta este adevarul.

In cautarea unei tipografii II

Dupa ce am renuntat sa tiparesc la Timisoara, m-am gandit sa extind investigatiile. M-am dus prin librarii, am ales tot felul de carti care mi-au placut ca aspect si m-am uitat pe spate, ca sa vad unde au fost printate. Surpriza: pe majoritatea ori nu scria nimic, ori gaseam cate un text de genul "Tiparit in UE" sau "Tiparit in Romania". Apoi am gasit carti cu detalii: unele erau tiparite in China, altele in Olanda, ba chiar si in India. Din Romania, doar vreo trei. Am hotarat sa incerc la Monitorul Oficial si la Coresi, care tiparisera pentru o anumita editura si mi se parea ca lucreaza frumos. Le-am trimis mail cu toate datele mele, am descris cartea, le-am spus cine o ilustreaza si am asteptat. Marea surpriza a fost ca nu mi-au raspuns. Pur si simplu, a fost de parca nici nu existam. Le-am scris din nou, dar rezultatul a fost acelasi.

Pentru intaia data am realizat cat este de dificil pentru un om care scrie o carte sa ajunga sa o vada pe rafturi. Dificultatile apar de la primii pasi, pentru ca cei cu care ai vrea sa lucrezi si de la care speri, in naivitatea ta, ca ar putea chiar sa te ajute, sa te indrume, sa-ti faca recomandari, exact aceia te ignora de parca ai fi un gandacel care bazaie pe langa urechile lor suverane. Pur si simplu, nu-mi venea sa cred ca mi se intampla asta. Pentru ca eram convins ca am o carte buna si frumoasa, care va fi bine primita. De ce oare ma respingeau tiparitorii? Chiar sa nu ii intereseze deloc ce am eu de scos la lumina? Stiam sigur ca "Povestile Mariei" avea sa fie o carte de succes, ca daca ar fi ajuns pe rafturi in librarii, s-ar fi individualizat rapid si ar fi atras atentia cumparatorilor. Intr-un mare morman de carti aruncate intr-un tarc - cum vezi pe la diverse supermarketuri - nicio carte nu are vreun motiv sa fie preferata de cineva. Dar eu stiam ca daca acolo, in morman, s-ar afla si cartea mea, ar fi vazuta rapid de oricine. Si atunci, de ce sa nu fie interesati cei mari sa o tipareasca?

Raspunsul a venit de la sine: era vorba de bani. De ce sa se incurce ei cu tirajul meu de 1000 de exemplare? Ce mare profit le putea aduce asa ceva, in comparatie cu sumele incasate de la cei care scot 5000 de exemplare dintr-un singur titlu si dau in lucru zeci si zeci de titluri in fiecare an?

Cand am inteles asta, am fost cuprins de un fel de disperare, combinata cu o furie neputincioasa. Nu-mi ramanea decat sa ma reintorc la Timisoara, la micile tipografii care faceau reviste glossy si sa incerc marea cu degetul.

In cautarea unei tipografii I

Cele mai mari emotii le-am avut cu tipografiile. In atatea incurcaturi am intrat, incat la un moment dat am fost sigur ca nu o sa prind targul.

Am inceput sa ma agit prin februarie. M-am dus intai la o editura+tipografie renumita din Timisoara. Mi-au oferit, cu generozitate, un pret de aproape 10 eur/carte la tiraj de 500 de exemplare si de circa 8 eur la tiraj dublu. Asadar, urma sa platesc in jur de 30 de lei pe o carte si sa investesc in total cam 8000 eur. Mi-am facut socoteala ca la asa un pret de cost, cartea ar fi ajuns in librarii la minimum 60 de lei. Enorm. Cum sa vinzi 1000 de carti la acest pret? Cine da atatia bani pentru o singura carte, astazi cand cartile se vand la numar si la kilogram? M-am lasat pagubas. Am vorbit cu alte tipografii, mai mici. Surpriza: preturile scadeau sub 5 eur/carte la un tiraj de 1000. Viata a inceput sa mi se para dintr-odata mai frumoasa. Ramanea o singura problema: niciuna din tipografiile astea nu a putut sa-mi arate o carte realizata in conditiile cerute de mine. Toti mi-au aratat reviste glossy, lucrari stiintifice, materiale publicitare, dar nimeni nu putea sa-mi puna in fata o carte facuta dupa criterii de calitate a imaginilor. Pe toate rafturile din toate magazinele, e plin de carti cu coperti in culori tipatoare, de parca s-ar adresa unor cotofene si nu unor copii. Rareori vezi ceva care sa tradeze si putin respect pentru ochiul privitorului satul de kitsch. Ori, eu aveam ilustratii de Mircea Doinaru, pe care trebuia sa le pun in valoare.

http://www.mircea-doinaru.ch/