Retragerea Dumnezeilor

Marele ganditor CT Popescu a mai scos un articol fundamental, biblic. Ii zice "Moartea e buna la ceva". El incepe astfel: "Consternare, nu ură, asta se citeşte pe feţele norvegienilor după măcelul asupra Norvegiei comis de Bestie - nu-i scriu numele, pentru că el asta îşi doreşte." Doua randuri, trei prostii. Intai ca nu a vazut CTP-ul fetele norvegienilor, a vazut doar fetele catorva dintre ei. Il asigur ca exista o sumedenie de norvegieni care aproba ce a facut Bestia Breivik, ba mai sunt si unii care il injura pentru ca nu a omorat destui laburisti. Asta e o chestie statistica. Mai departe, CTP nu scrie numele aluia pentru ca, se stie, Breivik chiar asta si-a propus de la inceput: sa ii scrie CTP numele. Nu exista glorie mai mare decat sa te pomeneasca jurnalistul deceniului din Romania. Si pentru ca aia vrea Breivik, exact aia nu-i da CTP. Halal!

Van Damme si Preda Buzescu

In filmele americane, atunci cand eroul principal duce o lupta, de obicei in preajma sunt fel de fel de admiratori care privesc ceea ce se intampla cu sufletul la gura. Fie ca e vorba de Van Damme care rupe in bataie un asiatic ucigas, mare cat un compresor, fie ca e vorba de o patinatoare care si-a facut piciorul praf dar revine dupa enspe ani de ambitie, ori de un pusti pe care toata lumea il considera un zero mucilaginos, dar el merge si rupe gura juriului la "America's got talent" facand vocalize din bucile sezutului, intotdeauna, fara exceptie, evenimentul se petrece cu public. Care public e format intotdeauna din oameni incapabili sa faca macar a mia parte din ce face eroul. Toti sunt niste indivizi slabi, fricosi, resemnati cu conditia lor de oameni obisnuiti, care se uita cu ochii cat cepele la Van Damme cum, cu doua secunde inainte de a muri isi revine si il face arsice pe asiatic.

Dino Buzzati - Povestioare de seara

Aniversare

Astăzi, 16 octombrie, împlinesc cincizeci şi opt de ani. E un lucru înspăimântător. Şi voi veţi simţi asta într-o zi.

În sine, ar fi o aniversare ca oricare alta, sau, în cel mai rău caz, poate, ceva mai apăsătoare decât celelalte din pricina numărului. Asta însă dacă tatăl meu n-ar fi murit chiar la cincizeci şi opt de ani. Şi confruntarea este inevitabilă.

Instinctiv fac comparaţii de felul acesta când vizitez marile muzee. Şi-mi produc o vagă indispoziţie. Jos, pe rama tabloului, vezi de exemplu că scrie: Raffaello Sanzio, 1483-1520. Atunci fac calculul şi mă gândesc.

Promovarea imbecila

Una dintre cele mai imbecile campanii de promovare din cate mi-a fost dat sa vad in ultimii ani este cea lansata de lantul Dedeman. Mai pe scurt, indivizii au umplut tara cu panouri uriase, pe care au scris lucruri absolut cretine.

Batranii de 40 de ani

Am dat din intamplare peste un blog scris cu talent, dar unidirectionat: totul acolo se reduce la a avea sau a nu avea diferite femei, a face sau a nu face sex in toate formele lui. Textul este impanat cu cuvinte din cele pe care copiii nostri nu au voie sa le foloseasca, iar scenele descrise intrec uneori in intensitate cele mai josnice imagini din filmele pornografice. Sper ca am scris destul ca sa starnesc interesul celor care citesc blogul meu. Totusi nu dau link-ul, placerea cautatului e una dintre cele mai mari din cate se pot imagina.

O poveste a lui Dino Buzzati

Monstrul Colombre

Când Stefano Roi împlini doisprezece ani, îi ceru ca dar tatălui său, căpitan şi proprietar al unei frumoase corăbii cu pânze, să-l ia cu el la bord.

—  Când voi fi mare, spuse, vreau să merg pe mare ca tine. Şi voi comanda nave mai mari şi mai frumoase decât a ta.

—   Dumnezeu să te ajute, fiule, răspunse tatăl. Şi cum tocmai în ziua aceea vasul său trebuia să plece, îl luă pe băiat cu el.

Imi cer scuze

Toata ziua - buna ziua, aud diverse persoane folosind expresia "a-ti cere scuze". Pur si simplu, aceasta alcatuire este o dobitocie imensa. Scuzele, dupa cum poate afla oricine doar consultand un dictionar, sunt niste explicatii, niste justificari pentru o eroare pe care o savarseste cineva. Mai precis: eu gresesc fata de tine, realizez ce am facut si vin cu explicatii. Carevasazica, scuzele nu se cer, ci se prezinta. Eu iti prezint tie explicatii, adica scuze. Corect este: "te rog sa accepti scuzele mele", sau "am venit sa-ti prezint scuzele mele".  

Inca o poveste a lui Emil Garleanu

Căprioara

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui, şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat.

Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă, a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică, încolţeşte un simţimânt stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise de mult încă. Şi cum se uită aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scapă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschide ochii.

O poveste a lui Raul Baz

Aceasta poveste a aparut intr-o revista din Timisoara si nu face parte din volumul "Povestile Mariei".

O alta poveste a lui Emil Garleanu

Grivei

E bătrân. Înţelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a şi îmbolnăvit nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credinţă. Douăzeci de ani, vară şi iarnă, în curtea aceasta a trăit, şi-a păzit-o. În nopţile de toamnă, cu ploile repezi şi pătrunzătoare, în nopţile de iarnă, cu viforniţele năprasnice, el nu stătea în cuşca lui; suflând cu greu, încordându-şi muşchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colţurile grădinii, şi, lătrând, dădea de ştire că nu e chip să te poţi apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoţul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simţise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creştetul capului. Şi altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curţii!

Sinuciderea ca forma de manifestare a bucuriei

Ma gandesc adesea la ciudatenia unor obiceiuri pe care le au romanii. Spre exemplu, obiceiul de a bea mult. Practic, de cate ori doi amici se intalnesc, se apuca sa bea in cinstea revederii. Daca ar fi sa traduc treaba asta, ar suna cam asa: "noi doi nu ne-am mai vazut demult, asa ca, pentru a ne manifesta bucuria, hai sa ne sinucidem putin". Pentru ca, dupa cum stie toata lumea, bautura distruge niste celule, niste functii, etc, adica imputineaza omul si asta inseamna un pas in plus in directia mortii. Cine bea sistematic, moare mai devreme. Iar daca nu moare, isi ucide, cel putin, sufletul. Oricum am da-o, cheful ala romanesc la care omul bea litri si litri de vin, este ucigator. Ei bine, cu toate astea, cand ne intalnim ne imbatam. Nu am intalnit, desi sunt sigur ca exista, cazuri in care doi romani se regasesc si, in loc sa se imbete, se duc la plimbare ca sa stea de vorba.

O poveste evreiasca

Puterea unei minciuni

În oraşul Tarnopol trăia un om pe nume Reb Feivel. Într-o zi, pe când stătea în casă adâncit în citirea Talmudului, a auzit un zgomot puternic venind de afară. Când s-a dus să se uite pe fereastră, a văzut o liotă de puşti obraznici. „Pesemne că mai pun la cale vreo năzbâtie, nici vorbă'', şi-a spus el. „Copii, duceţi-vă degrabă la sinagogă”, le-a strigat aplecându-se peste pervaz şi spunându-le primul lucru care îi venise în minte. „O să vedeţi un monstru marin şi încă ce monstru! E o făptură cu cinci picioare, trei ochi şi o barbă ca cea de ţap, numai că e de culoare verde!” Bineînţeles că puştii au luat-o iute din loc într-acolo, iar Reb Feivel s-a întors la studiul său. Îşi râdea în barbă la gândul păcălelii pe care le-o trăsese micilor obrăznicături. 

Luna mare

Că tot vorbeam de examene, mi-am amintit de o întâmplare petrecută imediat după 89, când încă mai eram profesor. Am fost repartizat pentru bac la Bușteni. Cei de-acolo erau în fibrilații, strângeau bani, făceau cumpărături, etc. I-am văzut de cum m-am dus, doar că ei nu știau că sunt unul dintre profesori, puteam să fiu un părinte, ori un seralist. S-a dat scrisul (la mate vorbesc), apoi - nu mai știu de ce s-a întâmplat așa - a trebuit să merg la oral la astronomie! Au trecut mulți ani de-atunci, nu mai am habar de ce se dădea oral la astronomie, cred că erau niște opționale, în fine. Eu mare lucru nu mai știam la această materie, chiar dacă o făcusem în facultate, pentru că nu mai avusesem contact cu ea de multă vreme. Așa că a trebuit să stau și să rememorez tot felul de lucruri legate de trigonometria sferică, de paralaxe, perihelii, ahelii, Amelii și Camelii. M-am pus la punct și m-am dus la examen.

O măslină, o atenție

Ca fost profesor de matematică, nu aveam cum să nu reflectez la ceea ce s-a întâmplat anul acesta la Bacalaureat. Mi se pare că rezultatele sunt o reflectare corectă a nivelului de cunoștințe atins de generația actuală. Iar faptul că tot felul de ratați au ieșit pe la televiziuni și au urlat de parcă năvăleau turcii, nu a făcut decât să confirme corectitudinea măsurii luate de ministrul învățământului. Mă refer la faptul că au fost instalate în săli camere de luat vederi și elevii n-au mai putut să copieze. 

What is a Mahna Mahna?

Din realizarile lui Frunzaverde - presedintele CJ Caras Severin

Viata culturala de la Brebu

Sambata, pe 23, la ora 12, m-am dus la biserica din Brebu, dar nu la vreo slujba ci la un concert de jazz. Pare ciudat pentru un ortodox, insa la catolici se pare ca sunt mai putine restrictii. Asa ca Mircea Tiberian, Liviu Butoi si Luiza Zan s-au putut produce fara probleme in biserica din Brebu.

3000 de cuvinte

Intre Oituz si Poiana Sarata, am dat peste o gospodarie mai putin obisnuita. Nu e casa de rugaciune, nu e muzeu, nu e atelier de confectionat obiecte religioase, nu e han pentru turismul ecumenic. Nu stiu ce e, insa i-am facut poze. Cum o poza face cat 1000 de cuvinte si eu am trei poze, inseamna ca am aici echivalentul a 3000 de cuvinte.

Matura si ceapa

Cum mergi dinspre Suceava catre Gura Humorului, treci printr-o salba de localitati din care poti sa cumpari maturi si nimic altceva. Poate ca paiele lor sunt altfel, mai trainice, mai aurii, iar nuielele se rup mai greu si au o aderenta mai mare la praf. Nu stiu ce se intampla, insa toata lumea pe-acolo vinde maturi. Ceva asemanator am intalnit in Balauseri de Mures, unde fiecare familie vinde ceapa rosie in fata portii.

Drumuri nationale