Stratagema

Un negustor ţinea, odată, o pasăre într-o colivie. Se pregătea să plece în India, ţara unde se născuse zburătoarea, aşa că a întrebat-o dacă doreşte să-i aducă ceva de acolo. Ea a răspuns că ar dori să fie liberă, însă omul a refuzat să-i deschidă uşiţa coliviei. Atunci l-a rugat să se ducă într-un anumit loc din junglă şi să le dea de veste suratelor ei că ea se află în captivitate. Negustorul a făcut întocmai şi nici nu a terminat bine de rostit mesajul, că o pasăre sălbatică, leită cu aceea de acasă, s-a prăbuşit de pe creanga pe care stătea şi a rămas nemişcată la pământ. Negustorul s-a gândit că era, desigur, vreo rubedenie de-a păsării lui şi s-a întristat că îi provocase moartea. Când s-a întors acasă, pasărea l-a întrebat dacă îi aducea vreo veste bună din India. „Nu”, a răspuns negustorul, „mi-e teamă că veştile sunt mai degrabă proaste. Una dintre rubedeniile tale a căzut şi a murit chiar la picioarele mele după ce vorbisem despre captivitatea ta.” Abia ce a isprăvit omul ceea ce avusese de zis, că pasărea a căzut şi ea, rămânând pe fundul coliviei. „Se vede că ştirea despre moartea rubedeniei ei a dat-o gata”, şi-a spus negustorul. Necăjit, a ridicat-o şi a pus-o pe pervazul ferestrei. Într-o clipă, pasărea şi-a venit în fire şi a zburat până la copacul cel mai apropiat. „Acum înţelegi”, a glăsuit ea, „că ceea ce crezuseşi că era o nenorocire a fost, de fapt, o veste bună şi mai înţelegi cum a ajuns la mine mesajul prin care suratele mele m-au sfătuit cum să fac să-mi redobândesc libertatea: purtătorul soliei libertăţii mele ai fost chiar tu, cel care mi-ai răpit-o.” Şi pasărea şi-a luat zborul, în sfârşit, liberă.

Domnii Munteanu și îmbulzeala

Despre îmbulzeala din spitale, chiar că nu cred că mai am eu ce să scriu. Se pare că în România această problemă nu se poate rezolva nicicum. Mai ales că medicii acționează, inclusiv în privat, în direcția menținerii îmbulzelii. Nici nu e de mirare, îmbulzeală înseamnă bani.
Acum doi ani am fost la oftalmolog, să-mi dea ochelari. Ca să nu mă îmbulzesc, am ales un cabinet particular, anume Munteanu. Domnul Munteanu este un medic în vârstă, cu părul alb și cu maniere din cele pe care nu le mai găsești în ziua de azi. La cabinetul dumnealui este prezent și Munteanu junior, care se pregătește să continue cariera tatălui. Toate bune și frumoase. Am intrat, am făcut o programare de genul „joi la ora 14:25”, lucru impresionant și dătător de liniște. Parcă mă vedeam intrând la 14:25 în cabinet și stând de vorba degajat cu profesorul Munteanu, achitând apoi onorariul deloc neglijabil și mergând cu rețeta să comand ochelarii ideali.

Marele profesor

Când eram copil, avea tata în biblioteca fel de fel de cărţi de medicină, multe dintre ele cu poze. Ţin minte că le răsfoiam cu mult interes şi căutam în ele tot ce putea să fie mai monstruos. Am văzut, astfel, într-un atlas de dermatologie, imagini care mi-au rămas întipărite în memorie, pe care e suficient să închid ochii şi să mă gândesc la ele, ca să le revăd cu multă claritate. Nu ştiu dacă a fost bine, poate că tata se gândea că dacă văd pozele alea, mă scap de pofta mea bizară de a vedea lucruri fioroase.

Perfrectiunea politica

PSD cere schimbarea lui Geoana de la sefia Senatului! Asta e cea mai tare bomba din cate mi-a fost dat sa aud. Cum domnilor, il mancati de viu pe omul vostru Geoana? Pe Mircea? Pe cel care era numit cel mai bun dintre cei buni, care strangea 5 milioane de voturi, singurul care poate sa-l bata pe Basescu si celelalte? Vaaaaaai dar ce rusine... Pai daca omul asta e atat de genial, atat de minunat, plin de atatea calitati, de ce nu-l tineti in continuare? De ce nu il pastrati pentru anul 2014, ca sa mearga la prezidentiale? Nu ati zis voi ca la anu' castigati tot, de la locale la parlamentare? OK, castigati tot. Si apoi, fara sa mai intampinati nicio piedica, mergeti la prezidentiale! Cu cine? Evident, cu Mircea, ca doar despre el ati spus ca e perfrectiunea (pardon, perfectiunea) politica intruchipata. Dar voi ce faceti, va debarasati de el? Chiar nu va dati seama ca in felul asta ne privati pe noi, masa de manevra, de geniul lui Geoana?

Animal

Uite asa aratam eu asta vara, pe drumul catre Tulcea. Nicicum nu aratam, practic, eram doar un tip cu privirea fixa si bineinteles cu idei fixe, dar ma rog, asta nu tine de aspectul omului. Interesant e ca Ioana, dupa ce m-a studiat vreo doua zile, mi-a spus intr-o seara asa: "aratati ca un arici". Dupa ce a trecut o vreme, a revenit si mi-a zis: "aratati ca un animal de plus". Eh, ce mult mi-au placut chestiile astea doua ...

Spre Tulcea

Suzana - începutul unei telenovele

Când eram mic, aveam o bonă sau guvernantă, nu mai știu cum i se spunea. O chema Suzana și era din satul Popteleac. Atât de mult îmi plăcea Suzana, încât venea a doua în ordinea preferințelor, imediat după mama. Mă gândesc că acum trebuie să aibă vreo 70 de ani și, cine știe, poate arată precum Muma Pădurii. Dar tot aș vrea s-o văd.
Culmea este că am găsit, printre hârtiile strânse de mama, o scrisoare pe care i-a trimis-o Suzana bunicii mele în 1965, pe când eu aveam cinci ani neîmpliniți. Uite cum sună scrisoarea:

Informatii inutile (1)

Cele mai lungi cuvinte din limba romana:
DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZÃ (36 de litere)
ENCEFALOMIELOPOLIRADICULONEVRITÃ (32 de litere)
GASTROPILORODUODENOJEJUNOSTOMIE (31 de litere)
DICLORDIFENILTRICLORMETILMETAN (30 de litere)
Cele mai lungi cuvinte alcătuite dintr-o singură silabă:
STRINCHI (8 litere) (regionalism pentru "ciorapi"), STRÂMPŢI, STRIMPŢI (variante pentru "strâmţi"), ŞTREANG, TRUNCHI, CHIOMPI, GHIONŢI, STRÂMŢI, STRÂNGI, STRÂNŞI, STRICŢI, SCONCŞI, SFINCŞI, PROMPŢI, STRÂMBI, SCHIMBI, SCHINGI, ŞCHIOPI, ZBENGHI (7 litere)

Babalâci

Bute l-a invins pe Johnson. Mare scofala. E usor sa invingi babalâci de 42 de ani. E ca si cum m-as bate eu acum cu batranul turnator liberal Mircea Ionescu Quintus. Deci victoria lui Bute este nesemnificativa. Ah, daca vrea sa ne convinga, sa intre in ring cu un smardoi adevarat, din aia care numai ce se uita odata la tine si numai ce zic cateva chestii apasate, cu glas isteric, fara ca tu sa fii de fata, ca te-au si pus la pamant - ma refer, evident, la Mircea Badea. Ei, nenea Bute, atunci sa te vedem, in rest ce arati tu e zero barat, poate sa faca si Ponta scheme de felul asta, cand vine la teveu si arata cat e el de tare si cum ii pune el la podea pe alde Nastase ori Iliescu.

Cand eram mare

Asta vara, in august, am mers la Tulcea. Am stat la parintii Ioanei, care imi sunt vechi colegi de studentie. Nu am fost niciodata la Tulcea pana atunci, pentru ca pur si simplu n-am avut ce sa caut acolo. Nici macar cand lucram la AEM si plecam prin toata tara, cu camioanele, ca sa distribui contoare, nici macar atunci n-am ajuns la Tulcea. De data asta insa, am avut un plan - o sa povestesc mai incolo despre el.

Mama Ioanei este profesoara de matematica, tatal ei este politician. Ioana ar fi trebuit sa fie om mare, dar o boala aparuta ca din senin a facut-o sa ramana la nivelul mental al unui copil. In clasa a opta scria poezii si povesti excelente, acum vorbeste foarte putin si spune mereu cam aceleasi lucruri. Din timp in timp, deseneaza ceva misterios cu degetul, ducandu-te cu gandul la cercurile lui Arhimede. Daca o intrebi ceva, orice, iti raspunde. Uneori spune lucruri incredibile. Alteori ramai uimit sa vezi ca stie cine a jucat in diverse filme. Pur si simplu, ai senzatia ca e un om ca toti oamenii, doar mai retras. Un om intelept, care nu iroseste vorbele. 

Pianul Regelui

Ioana, cea care in clasa a opta a scris acea extraordinara poveste despre auriul plopilor, are acum aproape 30 de ani. Traieste in lumea ei, in care sunt sigur ca Regele joaca un rol important. Iat-o, alaturi de mama ei:

Ioana, cautand din priviri pianul Regelui

Macelarirea

Nu se mai termina la Realitatea o emisiune despre delfini, in care accentul e pus pe modul in care cad ei victime braconierilor, militarilor, barcilor, elicelor etc.

Imi dau seama acum pe ce se mizeaza: cei mai multi oameni nu pot suporta imagini cu fiinte nevinovate macelarite (eu sunt unul dintre ei). Asa ca respectivii vor schimba canalul, pur si simplu nu vor dori sa stie ce se intampla. Si uite-asa, pentru ca nu stim, nu ne ducem sa-i casapim pe aia care casapesc delfini, sau foci. Asta e smecheria, un rahat de smecherie, pe care democratiile il aplica in toate imprejurarile. Daca ar fi inteles comunistii chestia asta, erau si acum la putere. Pai nu? Nu e foarte simplu sa torturezi oameni si apoi sa le dai voie celorlalti sa urle: "la noi se tortureaza oameni"? Nu e usor sa te prefaci ca lupti impotriva coruptiei si, in acelasi timp, sa ii lasi pe toti sa urle ca tu numai te prefaci? Mai pe scurt, nu e foarte simplu sa iei puterea, apoi sa zici ca 1=2 si sa-i lasi pe toti sa urle ca de fapt 1=1?

In cazul nostru, nu e simplu si eficient sa-i lasi pe aia de la Realitatea sa faca emisiuni despre macelul delfinilor si tu sa-l practici, accepti, tolerezi etc, in continuare? Oh, ba e foarte simplu. Tocmai pentru ca noi, cei mai multi, nu suportam sa vedem imagini cu macelarirea delfinilor.

O poezie a lui Mircea Dinescu

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Un nou atac

Au prins unii pe Dambovita un somn de un metru si jumatate. Ce zevzeci. Mie imi este clar ca ala era un peste special, fermecat, vorbitor, care venea de foarte foarte departe in cautarea urmelor printului Calandrin. Unii dintre cititorii mei stiu cine este Calandrin: pestele care s-a indragostit de fiica-mea si a venit tocmai din Mediterana s-o caute. Am scris povestea lui in cartea minunata. Si acum, uite, niste indivizi oarecare, pe care nu-i intereseaza decat umplerea pantecelui, au prins un urmas de-al lui Calandrin si l-au casapit. Si televiziunile numai de asta vorbesc, de parca ar fi vorba de cine stie ce isprava. Nu, inconstientilor, nu e decat un nou atac asupra Tarii Povestilor, care, in ritmul asta, va ajunge in curand sa nu mai existe.

Mici amanunte

In sfarsit, Capcaunul Cumsecade face niste dezvaluiri picante despre diversi prim ministri, presedinti si personaje politice cu care a avut de-a face pe cand era ministru de extene. Interviul a aparut in Adevarul si face TOTI BANII. Iata un fragment, in care apare Liderul Regional, Reperul Moral, Salvatorul Romaniei si, in cele din urma, Victima Serviciilor - ma refer, desigur, la Emil Constantinescu:

Patru versuri

Din toate formele literare, cea mai trista, jalnica si demotivanta mi se pare epigrama. De cate ori imi cad ochii peste asa ceva, mi se cuibareste rapid in suflet o jale de care nu mai scap multa vreme. Parca vad in spatele textului un batran tremurator, care a atins un anumit nivel de intelepciune si se cazneste sa o picure in cate patru versuri, care trebuie neaparat sa fie umoristice. Dar ce umor paraginit... ce imagini prafuite, brrr, nici nu vreau sa ma mai gandesc. Uite un exemplu de epigrama, apartinand batranului turnator liberal Mircea Ionescu Quintus:

Iubita mea, neiertătoare,
Mi-a spus cu vocea-i delicată:
- Am să te judec eu odată!
...Și s-a făcut judecătoare.

Ha, ha, ha, ma tavalesc de ras...Ho, ho, ho...Inca doua astfel de catrene si ma duc sa iau un anti-depresiv.

Argetoianu - Memorii. 3 ianuarie 1937

Liberalii doljeni certandu-se (banda Neamţu si banda Tătărescu Nolică sunt la cutite) si neputandu-se intelege asupra numirii unui prefect, prefectura judetului e girata din octombrie de Victor Deleanu, director in Ministerul de Interne, prin delegatie. Deleanu n-a inventat praful de pusca, dar e unul din rarii nostri functionari de o cinste desavarsita si nepusa la indoiala. Aseara am luat masa cu dansul si mi-a povestit lucruri de necrezut asupra gestiunii ultimului prefect P. Garboviceanu. Gainarul s-a urcat la rangul de bandit.

Un spam

Regula 1: in Bucuresti nu exista reguli.

Regula 2: niciodata nu trebuie sa vorbiti despre faptul ca in Bucuresti nu exista reguli.
Regula 3: orice portiune libera de asfalt constituie un loc ideal de parcare. In aceasta ordine de idei, faptul ca acea portiune de asfalt este in fata unei curti cu garaj, in mijlocul unei intersectii sau pe linia de tramvai, este total irelevant.

Regula 4: oricine isi poate gasi un loc de parcare "platit" in jurul blocului, atata timp cat este primul care isi scrie pe asfalt numarul cu vopsea si isi monteaza gardulet de fier.
Regula 5: In Bucuresti nimeni nu are propriul lui loc de parcare. Primul venit e primul servit. De asemenea, primul sosit are dreptul de a-si marca teritoriul cu urina.

Pictorial napulitan

Suflarea nasului în baie

Există o categorie de oameni care se jenează aproape și pentru că trăiesc. Am cunoscut așa ceva. Nu fac niciun fel de problemă nimănui, cu toate astea se poartă de parcă fiecare gest al lor, fiecare respirație, pot provoca mari neplăceri celorlalți. Din cauza asta, calcă extrem de precaut, aș spune că în șoaptă, ca nu cumva pasul lor să deranjeze urechile celor aflați în preajmă. Nu strănută decât într-o batistă uriașă, specială, iar zgomotul produs seamănă cu cel pe care îl fac pleoapele unui leu care clipește. Nu își ating tacâmurile de farfurie, nu râd, nu se scobesc în dinți, întreaga lor existență e o preocupare continuă pentru a nu se face observați. Delicatețea - acest termen este inadecvat pentru ei, pentru că un om delicat este un luptător de sumo față de unul dintre cei despre care povestesc eu.