Ideile contează. Cuvintele contează. Şi, da,
emoţiile contează. “Un stat suficient de puternic încît să-ţi dea tot ce
doreşti, e suficient de puternic încît să-ţi ia tot ce ai”. Tot, inclusiv
viaţa. E o frază care explică perfect atît atracţia pentru comunism, cît şi
eşecul inevitabil al comunismului, în mizerie şi dezumanizare. A rostit-o un
preşedinte american, Gerald Ford. Într-un fel, precizia analizei poate
surprinde: americanii n-au trăit niciodată în comunism. La ei, n-a putut fi
instaurat. La noi, deşi trei generaţii au fost sacrificate pe altarul
comunismului (prima dintre ele, fizic) reinstaurarea rămîne o variantă
valabilă. În lucru.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 8 mai 2012
O reteta infailibila
Se mira unii si altii de ascensiunea in sondaje a lui Dan Diaconescu. Oh, vai, cum e posibil asa ceva, etc. Cei care se mira sunt fie prosti fie ipocriti. Pai ce e de mirare, la urma urmei, in faptul ca milioane de oameni doresc sa primeasca pe gratis case si bani? Asta promite Diaconescu. Intr-un stat de asistati social in care masurile de dreapta luate de Basescu - PDL au isterizat lumea, un mesaj ca al lui Diaconescu prinde perfect. Romanilor nu le mai ajunge prefigurarea unei puteri USL-iste de stanga, de la care se poate astepta dirijarea din nou a banilor catre pomeni, ei vor mult mai mult: sa li se dea, gratis, tot ce le lipseste. Si atunci, se duc frumusel si stau la coada sa se inscrie in partidul lui DD, care le promite ca imediat ce va castiga alegerile, fiecare roman va merge la un ghiseu de unde va lua pe semnatura 20.000 de euro.
Povestea imparatului Sung
După prăbuşirea dinastiei Han
(în anul 222 d. Hr.), secole de-a rândul, evenimentele au urmat cam acelaşi
curs al comploturilor şi ciocnirilor, unele mai sângeroase decât altele. De
obicei, oştenii puneau la cale uciderea împăratului insuficient de puternic
pentru a-i ţine în ascultare şi aduceau la domnie pe tronul Dragonului câte un
general ambiţios. Acesta întemeia o nouă dinastie şi se încorona împărat. Ca
să-şi asigure liniştea, punea să fie ucişi foştii săi complici şi tovarăşi de
arme. Liniştea aceasta dura o vreme, după care scenariul se relua: alţi
generali mai tineri se ridicau, mânaţi de ambiţie şi îl asasinau pe fostul
general devenit împărat sau pe urmaşii săi. În China, a fi împărat însemna a fi
teribil de singur în mijlocul unei haite de duşmani – slujba în care aveai cea
mai puţină putere şi cel mai mare risc.
Ideile de piata (1)
In saptamanalul KAMIKAZE, sub titlul "Restauratia comunista", a aparut un articol lung si excelent. Autorul lor este un domn pe nume Alexandru Hâncu. Nu, nu e Hâncu ala cu cutremurele, e un tip care stie ce spune. Imi permit sa reproduc sub forma de serial articolul respectiv:
Ideile de
Piaţă – partea întîi
Bază de
discuţie (hai, de şuetă):
Profitul e
rău. Dacă
ştii sigur chestia asta, o întrebare. Din banii pe care-i cîştigi lunar, vrei
să-ţi rămînă ceva şi pentru sufletul tău, după ce-ţi asiguri supravieţuirea şi
achiţi dările la stat? Dacă răspunsul e da, atunci vrei profit. Profit înseamnă
încasări minus cheltuieli. Fără profit, nu există progres. Nici personal, nici
social.
Privatul e o
bestie. Privatul
eşti tu. Dacă tu eşti o bestie, privatul e o bestie. Dacă nu, nu.
Să dea
statul bani. Banii
statului vin din buzunarul tău. Toţi.
Guvern de tehnocraţi. Exact asta au promis comuniştii: conducerea
ştiinţifică a poporului, în toate domeniile, prin cei mai buni specialişti.
Tehnocraţia e comunism, sub altă pălărie. Tehno, desigur. Hip, tehno-comunismul
ăsta.
Glasvandul
In anii
50’, tata, sosit la Sinaia cu gândul să înceapă o viată nouă ca tânăr medic
ftiziolog, primise o locuinţă în imensa vilă din strada Carpaţi, confiscată de
comunişti de la familia Cârstea. Pe vremea aceea, fiecare persoană avea dreptul
la un anumit număr maxim de metri pătraţi în care să locuiască. O familie
formată din doi oameni, nu ar fi putut primi apartamentul acela, aşa că tata a
aranjat să o aducă şi pe Babaca din satul ei uitat de lume. Ea ar fi preferat să
meargă la Constanţa, la fiul cel mic, Emil, dar, ca să-l ajute pe tata, a
acceptat clima dură de la munte. Mama, la rândul ei, avea ditamai casa pe
strada Pompieri, unde locuiau părinţii ei, dar, ca orice tânără soţie, a decis
să se mute împreună cu alesul inimii.
luni, 7 mai 2012
Mici intamplari cu animale (35)
Cîine milos
Pînă cînd n-am văzut cu ochii mei, nu-mi
venea să-i
cred pe prietenul meu, inginerul silvic. I-a fost uşor să-mi dovedească că nici de data aceasta n-a născocit nimic; m-a invitat să fiu martor al scenei. Am
mers, şi
nu o singură
dată,
fiindcă ceea
ce vedeam era într-adevăr vrednic de văzut.
Inginerul, ieşit la pensie, locuia la
marginea oraşului,
într-o casă din mijlocul unei livezi mari. Avea un cîine — probabil corcitură între foxterier sîrmos
şi
bursucar — scund, lung în
trup, cu părul
ţepos,
alb pătat
cu negru. Şi
gras, mai gras decît s-ar fi cuvenit sa fie. Ii mergea bine, era alintat, în strachina lui ajungeau din belşug resturi bune de la bucătărie şi de pe masă. Era şi vrednic : păzea casa, păzea de ulii orătăniile din curte, îşi însoţea — legat de lesă — pînă în oraş şi înapoi stăpînul, care avea vederea foarte slabă şi pe care aproape că îl conducea.
Faceti-va bine (98)
Dumbravnicul
Denumire ştiinţifică:
Mellitis melissophyllum.
Prezentare. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime.
Ca multe alte plante de pădure, dumbravnicul are un rizom care, în acest caz,
este scurt, dar ramificat. Atât tulpina, cât şi frunzele sunt păroase (frunzele
sunt păroase pe faţa inferioară). Dumbravnicul înfloreşte primăvara, în aprilie
şi mai. Florile au culoare purpurie, dar pot fi şi roz sau albe. Dumbravnicul
este o plantă meliferă, fiind una dintre plantele importante de la care
albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. Pentru
terapii, valoroase cu adevărat sunt florile şi chiar şi frunzele – mult mai puţin
însă. Uscată, planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut, de cumarină, adică
de fân proaspăt. Din acest motiv, dar şi datorită efectelor sale medicinale, dumbravnicul
poate înmiresma camera de dormit.
Întrebuinţări. Dumbravnicul are efecte
asupra nervilor, fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee şi
chiar de paralizie. Este recomandat, de asemenea, în tratarea herniei, dar şi în
calmarea durerilor de amigdale. Se folosește şi ca diuretic, remarcându-se
şi efecte sale antiseptice.Vechile instincte
Am scris cum ne-au fost furate televizoarele. Si acum, se intampla ceva foarte ciudat. Cum inchid ochii, cum vad figura lui Arnold. Cum care Arnold? Schwarzenegger, desigur. Ce poate sa insemne asta? Am un singur raspuns plauzibil: undeva in subconstientul meu as vrea sa fiu Arnold, sa traiesc ca in filme, iar acum sa ma duc rapid peste aia de la firma care a facut transportul, ca sa-i pedepsesc unul cate unul, pana la seful cel mare. Asta arata ca in subconstient am convingerea ca justitia din Romania e bullshit, ca nu are sens sa caut dreptate in vreun tribunal. Mi se pare foarte interesant: s-ar parea ca acolo, in profunzime, se manifesta vechile instincte ale primitivului care-si facea dreptate cu bata. Probabil ca instinctele astea nu se pierd niciodata, ele isi fac simtita prezenta exact precum cele ale lupului care se manifesta in Richi atunci cand el latra la luna.
Spaime si lacrimi
Au sosit lucrurile din Timisoara. O masina. Au descarcat-o si atunci am vazut ca lipsesc televizoarele. Au zis ca nu stiu nimic, ca trebuie sa fi ramas la locul de unde au incarcat, in Timisoara (adica la mine acasa). Numai ca eu am avut acolo pe cineva care a supravegheat incarcarea. Am sunat si mi-a spus ca da, televizoarele au fost incarcate. Asadar, am ramas fara televizoare. Am constatat apoi ca au disparut si alte lucruri, mai mici. Ce-as putea sa mai fac? La incarcare nu s-a facut proces verbal, asa ca nu am nicio dovada scrisa. Nu cred ca se mai poate face nimic. Dar in fine, asta nu ar fi un capat de tara. S-au dus si gata. Problema e alta, mult mai mare: aseara, Maria nu a putut sa adoarma de frica - plangea si spunea ca oamenii aia care ne-au furat televizoarele ar putea sa vina sa ne fure si pe noi. Ei bine, asta cum mai poate fi dreasa? Cum ar putea plati firma aia lacrimile si spaimele copilului meu? La ce tribunal pot sa ma duc cu asemenea plangeri?
duminică, 6 mai 2012
Cea mai adanca filosofie
Am ajuns la concluzia ca un neamt poate fi un specialist excelent intr-un domeniu oarecare si ca acolo poate gandi foarte profund, dar, dupa ce isi termina treaba, inceteaza sa gandeasca. Societatea i-a pus la dispozitie cam tot ce este necesar ca el sa traverseze oceanul dintre locul de munca si casa fara sa fie nevoit sa gandeasca. Totul este gandit de altii. Si este gandit atat de bine, incat eu, ca neamt, nu mai trebuie sa ma gandesc la nimic. Eu trebuie sa am in vedere un singur lucru: ca exista un sistem de reguli si ca ele imi asigura posibilitatea de a nu gandi. Pretutindeni sunt semne care imi arata in ce directie sa o iau. Daca le respect, stiu sigur ca ajung acolo unde trebuie. Merg cu masina noaptea la ora trei si nu mai e nimeni, toata lumea doarme. Casa mea e la strada, pe partea stanga. Ajung in dreptul ei si nu am decat sa virez la stanga ca sa ma gasesc in fata garajului. Dar eu nu fac asta. Motivul? Simplu, e linie continua. "Dar nu vine nimeni", mi-as spune daca as fi roman. Insa nu sunt roman, nu gandesc, eu folosesc numai reflexul de a aplica regulile, asa ca imi continui mersul pana la primul giratoriu, intorc acolo regulamentar si vin acasa. Cam despre asta e vorba.
sâmbătă, 5 mai 2012
O viata noua
Astazi soseste camionul cu lucrurile din Timisoara. O sa am din nou cartile si oalele mele dragi.
Ieri am bantuit 5 ore prin IKEA dupa niste paturi si saltele. Vin si alea azi, va trebui sa le montez. Ma pricep la montat paturi ca ministrul educatiei la limba romana, dar va trebui sa ma descurc. In urmatoarele doua zile ne mutam.
Problemele pe care va trebui sa le infrunt sunt din cele mai variate. O sa trebuiasca sa tund iarba, sa plivesc, sa repar diverse maruntisuri... asta inseamna ceva ce n-am mai facut niciodata. Dar nu am incotro: asa-i cand incepi o viata noua.
Un exemplu de cult al personalitatii de acum cinci secole
În
primii ani ai secolului al XVI-lea, astronomul şi matematicianul italian
Galileo Galilei trecea printr-o perioadă foarte dificilă. Continuarea
cercetărilor sale depindea de sprijinul generos al unor potentaţi luminaţi
cărora, asemenea tuturor artiştilor şi oamenilor de ştiinţă renascentişti, le
dedica sau le dăruia unele dintre invenţiile şi descoperirile sale. De pildă, Galilei
însuşi îi prezentase ducelui de Gonzaga un instrument de utilitate militară – un
fel de busolă – şi apoi scrisese o carte unde explica modul de întrebuinţare a
busolei, pe care o dedicase familiei Medici. Şi ducele de Gonzaga, şi
florentinii Medici s-au arătat recunoscători; datorită lor, savantul şi-a găsit
mai mulţi discipoli. Dar indiferent de importanţa ştiinţifică a descoperirii, „sponsorii”
vremii îi făceau mai degrabă daruri decât îi dădeau bani. Astfel, traiul zilnic
se afla într-o permanentă instabilitate, iar omul însuşi, într-o permanentă
dependenţă. Galilei s-a gândit la o soluţie.
vineri, 4 mai 2012
Mărgele colorate din partea lui Mircea Diaconu
Odată cu învestirea Cabinetului Ponta se pune din nou problema criteriilor care stau la baza alegerii unei persoane care să ocupe un fotoliu de ministru. Îmi aduc aminte de vremurile în care la conducerea Apărării era un răcan scorțos, care nu știa decât să ragă la ostași și să dea ordine. Scandalul a fost imens în momentul în care în fruntea ministerului a fost numit un civil. Astăzi, însă, lumea consideră ceva firesc ca Armata să fie condusă de un civil. Cred că fiecare s-a convins că în fruntea unor instituții - ministere etc, trebuie să fie oameni care au în primul rând calități manageriale, dovedite în împrejurări anterioare.
joi, 3 mai 2012
De-ale lui Zoscenko(13)
LEMNELE
Mereu
am să-mi aduc aminte
De lemne, lemne — vorbe sfinte.
A.
BLOK
Întîmplarea
asta adevărată s-a petrecut de Crăciun. Ziarele au relatat cu caractere mici,
la rubrica faptelor diverse, că întîmplarea s-a petrecut în cutare loc şi în
cutare zi.
Eu
însă sînt un om nervos şi foarte curios. Nu m-am mulţumit cu relatarea aridă
din ziar şi am dat fuga la adresa respectivă, l-am găsit pe omul în cauză, i-am
cîştigat încrederea şi l-am rugat să-mi
relateze mai amănunţit toată povestea.
Şi
am aflat totul la o sticlă de bere.
Din instructiunile lui Cortazar (3)
Instructiuni preliminare pentru cine vrea sa-si intoarca ceasul
Gandeste-te la asta: cand ti se daruieste un ceas, ti se daruieste, de fapt, un mic infern desavarsit, un lant de trandafiri, o inchisoare de aer. Nu ti se da numai ceasul - la multi ani si speram sa te tina, e o marca buna, elvetiana, cu montura de rubine; nu ti se da numai acest marunt cioplitor in piatra, pe care sa ti-l legi la incheietura mainii si sa-l porti mereu cu tine. Ti se daruieste - si ei, vai, nu stiu asta - un alt fragment fragil si precar din tine insuti, ceva care-ti apartine dar nu e corpul tau, pe care trebuie sa ti-l legi de trup cu cureaua lui ca un brat mic si deznadajduit atarnandu-ti de incheietura mainii. Ti se daruieste datoria de a-l intoarce in fiecare zi, obligatia de a-l intoarce ca sa fie mai departe un ceas; ti se daruieste obsesia de a fi atent la ora exacta afisata in vitrinele magazinelor de bijuterii, la radio, la serviciul telefonic. Ti se daruieste frica sa nu-l pierzi, sa nu ti se fure, sa nu-ti cada pe jos si sa se sparga. Ti se daruieste marca lui si asigurarea ca e o marca mai buna decat celelalte, ti se daruieste tendinta de a-ti compara ceasul cu celelalte ceasuri.
Nu ti se daruieste un ceas, in realitate tu esti cel daruit, cel oferit cadou pentru ziua de nastere a ceasului.
Gura pacatosului
A aparut si explicatia pentru care Dan Voiculescu (Felix), zis si Varanul, insista pana la dementa cu suspendarea lui Basescu: teama ca presedintele va impiedica, in limitele prerogativelor care ii revin, tentativele USL de a pune in functii importante diverse personaje compromise. A spus-o chiar Victor Alistar, dupa ce Ponta l-a retras din cabinet: "Exista un risc real ca Traian Basescu sa nu semneze decretul de numire in functie." Gura pacatosului adevar graieste.
Dupa caderea democratica a Cabinetului Ungureanu, Basescu l-a numit premier pe Victor Ponta, din partea USL - conglomerat din care face parte si partidul Varanului Felix. Puterea a trecut la Opozitie; partidele din USL si-au pus oamenii in Guvern; Varanul si-a plantat omul de incredere la agricultura, acolo unde are interese financiare uriase. Cu toate astea, Voiculescu iese pe sticla si vorbeste de suspendarea lui Basescu. In felul asta, el nu face decat sa confirme faptul ca interesele mafiote ale USL pot fi zadarnicite de presedinte. Dovada, cum am spus, a furnizat-o chiar Alistar, care a recunoscut ca Basescu nu ar fi semnat investirea unui ministru cu probleme de compatibilitate si moralitate.
Cred ca ne asteapta sase luni interesante din punct de vedere politic.
Despre Balaur
Undeva, oricum departe, este Balaurul. Există cu adevărat, sau este doar o legendă, n-ai de unde să ştii. Tot ce poţi să faci este să te gândeşti la el, să te întrebi dacă o fi aşa cum ţi-l zugrăvesc unii şi alţii, să îţi imaginezi ce s-ar putea întâmpla dacă ţi-ar apărea în faţă într-o seară de toamnă. Sau de primăvară. Te întâlneşti din când în când cu oameni care l-au văzut. Unii îţi spun că e îngrozitor, alţii că nu e decât o fiinţă timidă. Unii s-au luptat cu el şi au fost învinşi, iar acum sunt bântuiti în cel mai cumplit mod cu putinţă. Alţii doar l-au înfruntat din priviri şi au scăpat - din motive necunoscute, Balaurul s-a întors şi a plecat în lumea lui.
Otravirea, rastignirea, genocidul, falsificarea, exterminarea
Va mai amintiti de un individ pe nume Gheorghe Funar? El a fost candva primar de Cluj, a fost seful unui partid numit PUNR, a candidat la presedintia Romaniei cu o brosura in mana, zicand ca acolo e scris totul si dupa ce-l vom vota vom afla ce scrie, dupa care a fost senator PRM. In 2008, a disparut de pe scena politica, intrucat romanii s-au mai desteptat si au scos din parlament cloaca PRM. Eu unul as fi crezut ca s-a dus, acest Funar, sa isi vada de sticletii lui, prin vreun sat ardelenesc plin de romani adevarati duhnind a trascau. Da' de unde! Am avut surpriza sa constat ca individul nu are liniste si scrie pe diverse site-uri. Ce scrie? Pai ce sa scrie, aceleaqsi elucubratii cu care se indeletnicea si acum cinci ani si acum zece si acum 15 si acum 20. Prezint aici o mostra, in care se vede nu numai ce pasarele are omul asta in cap ci si cat de multa intelegere a fenomenului politic dovedeste. Priviti:
miercuri, 2 mai 2012
Greseli de analfabet la ministrul educatiei
Vad in presa niste lucruri care mi se par absolut neverosimile. Ma refer la unii dintre membrii Cabinetului Ponta, care s-ar putea afla in diverse conflicte de interese. Mircea Diaconu director de teatru, si-a angajat nevasta fara concurs la teatrul pe care-l conduce. Daniel Constantin, mana dreapta a lui Voiculescu (Felix), va conduce Ministerul Agriculturii, care are un proces cu Voiculescu (Felix) pe bani foarte multi. Victor Alistar va fi ministru, cu toate ca Agentia Nationala pentru Integritate si Curtea Constitutionala l-au declarat incompatibil. Andrei Marga, respectabil profesor transformat in simplu latrau anti-basist, este numit la Externe, cu toate ca nu are niciun fel de legatura cu diplomatia. Corina Constantinescu, ministru al educatiei, este rector al unei universitati private, si membru in CSM - asadar clar incompatibila cu pozitia de ministru. Oameni cu probleme sunt pusi ministri de Ponta si fortele aflate in spatele lui. Intrebat fiind ce parere are despre lucrurile astea, Crin Antonescu raspunde cam asa: "Voi o tineti mai departe cu ANI, noi o tinem mai departe cu Mircea Diaconu". Adica noi ne bagam ceva in institutiile statului. Sincer, e ceva foarte ciudat la mijloc.
O poezie a lui Dimitrie Stelaru
Inger vagabond
Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodata Fericirea,Noi n-am avut alt soare decît Umilinta;
Dar pîna cînd, înger vagabond, pîna cînd
Trupul acesta gol si flamînd?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)