Pentru înţelegerea gândirii lichteriene este esenţială cunoaşterea concepţiei lui despre prostie. Prostia îi apare în primul rând ca mimetism, ea imitând (la toate nivelurile) inteligenţa, şi uneori cu atâta fidelitate, încât poate fi confundată cu aceasta chiar de spirite îndeobşte acute. Nimic mai greşit decât să se considere că prostia îşi are o amprentă a ei, recognoscibilă: dimpotrivă, ea este de o uluitoare varietate, capabilă să se încorporeze în formele cele mai diverse şi neaşteptate. Excluzând ipostazele ei vulgare, se poate spune – oricât de paradoxal ar părea – că prostia, asimilându-şi descoperirile inteligenţei şi mimându-i manifestările, contribuie la progresul umanităţii.