Ion - cel mai scurt dintre dialogurile lui Platon

  

PLATON
ION
394 – 391 î.Hr. (?)
traducere de Constantin Noica

 [sau Despre „Iliada”]

SOCRATE: Fii binevenit, Ion. De unde soseşti pe meleagurile noastre? Nu cumva din oraşul tău, din Efes?
ION: Nicidecum, Socrate, vin din Epidaur, de la sărbătorile lui Asclepios.
SOCRATE: Fac epidaurienii şi întreceri între rapsozi, în cinstea zeului?
ION: Fireşte, şi chiar întreceri în alte arte [1].
SOCRATE: Ia spune, ai luat parte la vreo întrecere? Şi cum ai sfîrşit?
ION: Am luat premiul întîi, Socrate.
SOCRATE: Frumos lucru. Acum vezi să învingem şi la Panatenee [2].
ION: Aşa are să fie, numai să vrea zeul.

Sufletul omului în socialism - Un eseu al lui Oscar Wilde din 1891 (Partea I)

 

Principalul avantaj care ar apărea în urma instaurării socialismului este, fără îndoială, faptul că socialismul ne-ar elibera de necesitatea sordidă de a trăi pentru alţii, ceea ce în prezent apasă atât de greu aproape asupra tuturor.

În decursul secolului, câteodată, un mare om de şti­inţă cum este Darwin, un mare poet cum este Keats şi un spirit critic fin cum este Renan, un artist desăvârşit ca Flaubert au fost capabili să se izoleze, să se ţină deoparte de pretenţiile zgomotoase ale celorlalţi, să stea „la adăpostul zidului”, cum spune Platon, şi să atingă astfel perfecţiunea interioară, spre propriul câştig unic şi spre câştigul unic şi durabil al lumii întregi. Majo­ritatea oamenilor îşi ruinează viaţa printr-un altruism nesănătos şi exagerat – sunt forţaţi, într-adevăr, să se ruineze. Se văd înconjuraţi de o sărăcie dezgustătoare, de o urâţenie dezgustătoare, de o foamete dezgustă­toare. Sunt astfel, inevitabil, adânc tulburaţi de toate acestea. Omul este stârnit mai curând emoţional decât intelectual; şi, aşa cum am subliniat acum câtva timp într-un articol despre funcţia criticii, e mai uşor să ai înţelegere faţă de suferinţă decât faţă de gândire. În consecinţă, având intenţii admirabile, deşi greşit direcţionate, ei se înhamă la modul foarte serios şi cu mult sentiment să remedieze relele pe care le întâlnesc. Dar remediile concepute de ei nu vindecă boala, o prelungesc doar. Într-adevăr, remediile lor sunt o parte a bolii.

O viziune a războiului

Pentru că nu mai e loc nicăieri, au început să întindă trupurile soldaților pe tarabele din piața centrală de flori... Aici veneam nu demult să cumpăr colțunași pentru jardiniere, narcise aduse din munte și liliac alb.

Acum, printre tarabe, aruncate pe ciment, putrezesc dalii și garoafe, alături de trandafiri, bujori, crizanteme și frezii, iar sub o masă pe care stă chircit, ca în uter, trupul unui colonel găsit cu mațele revărsându-i-se din burtă, văd două orhidee cu carnea roasă de niște șobolani lucioși și hulpavi.

Când și când, cadavrele se destind aproape imperceptibil, se aud clipoceli discrete care amintesc de micile erupții ale vulcanilor noroioși și gândul mă duce la plajele înțesate de morse adormite pe nisip.

Trupurile sosesc fără încetare și încep deja să fie înghesuite câte două pe o tarabă. Paznicii se prefac că nu văd siluetele celor veniți după medalii, epoleți, centuri, nasturi, bocanci, baionete, chipie...

Curând, toate tarabele au câte trei morți dezbrăcați și piața de flori se închide. Două femei cu figuri abrutizate dau cu mături de nuiele și strâng grămezi de flori. Siluetele fac din ele buchete pe care le leagă cu șireturi de la bocancii morților.

Apuc și eu un bidon de doi litri, cu husă, pentru apă și un binoclu prins între două hoituri. Mă îndrept spre ieșire. Trupurile deja se colorează în grena, în albastru închis, unele prind nuanțe de galben... cine știe cât au zăcut pe maidane până să fie aduse aici...

Mă aplec să iau o orhidee - una pe care șobolanii încă n-au dibuit-o. Are și ghiveci de plastic, o să o pun în dormitor, unde îmi va aminti de iubita mea cu părul în patruzeci de nuanțe de negru.

Mirosul devine greu și mă întreb cum e posibil ca putrezirea să înceapă atât de brusc. Pare că totul e pus pe repede înainte.

Am ieșit. Mă îndrept către casă, furșându-mă pe lângă pereții clădirilor istorice. Când și când se aude un șuierat și o săgeată se înfige în caldarâm.

Din spate vine o dogoare. Mă întorc și văd piața de flori în flăcări. Trupurile pocnesc ca niște cartofi ținuți în jar. În curând vor rămâne doar oase prăjite, pe care le vor strânge femeile cu mături de nuiele. Grăbesc pasul, o rup la fugă.

Am ajuns acasă. Urc scara în spirală, descui, intru, îmi văd chipul în oglinda din sufragerie: Doamne, incredibil cât de mult am îmbătrânit de azi dimineață...

Arama pe față

Timp de două decenii, Vladimir Putin și-a construit încet, cu atenție și în secret rețele de influență online și offline. Aceste eforturi au dat roade, ajutând Rusia să devină mult mai influentă decât ar fi fost permis pentru o țară atât de coruptă și fragilă sub aspect instituțional: prin afaceri în Europa și Africa, prin vasta rețea de idioți utili pe care i-a ajutat să fie aleși pentru a se putea, ulterior, baza pe susținerea lor și prin controlul asupra narativelor cotidiene din varii țări cu ajutorul dezinformării online. Mulți oameni nu au conștientizat nimic din toate acestea, scrie Wired.

Pentru a nu uita

 „Îi aşteptăm pe toţi liberalii de caracter, pe toţi liberalii din PNL care nu acceptă acest compromis major care a înroşit la faţă PNL, nu de ruşine, ci din cauza vecinătăţii, deşi în mod normal ar fi trebuit să le crape obrazul de ruşine celor care au făcut această ticăloşie. Aşteptăm membrii liberali de calitate, dar mai ales aşteptăm oameni care nu au mai făcut politică până acum. (...) Mă bazez pe liberalii de caracter, de calitate care nu mai acceptă să fie conduşi de oameni care nu au nicio legitimitate să-i conducă. (...) Nu au ce să caute în Forţa Dreptei pseudo-lideri precum Rareş Bogdan, Alina Gorghiu. Lista este lungă..." zice Orban.

Să reținem aceste bălării împuțite și să le scoatem la iveală atunci când jegurile vor fuziona „pentru interesul național” etc. Exact cum au făcut PSD și PNL sub comanda lui Plăvannis.

Patru poezii scrise înaintea evanescenței

Bradul

Dar bradul ce va face când 

se va îndrăgosti de poteca 

de dincolo de poiana înflorită?

Cât de mare va fi suferința lui,

cât de mult va putea să-și blesteme 

soarta care l-a făcut brad și nu i-a dat 

picioare ca să poată merge? 

În stil românesc

O întâmplare petrecută în Primul Război Mondial, povestită de Ionel Perlea, pune în ecuaţia incredibilului simboluri comice şi totodată emoţionante. Consilierii francezi ai armatei române, în frunte cu Generalul Berthelot, hotărâseră aducerea urgentă din Franţa a unui număr de avioane; acestea au sosit, împachetate, bine unse cu vaselină. Atâta doar că la montarea lor trebuia şi un aparat de măsurat tensiunea spiţelor ce legau între ele aripile.

Ilie Năstase și Djokovic - doi indivizi care se cred mai presus de lege

 Australia a dat lumii o lecție importantă prin expulzarea lui Djokovic: așa au ocazia să afle ce înseamnă statul de drept și cei care trăiesc la periferia democrației - naționaliștii, rusofilii, conspiraționiștii, extremiștii de toate felurile. Să ne aducem aminte de cazul Ilie Năstase. 

Un gând despre televiziuni

Am urcat în 2022. Și am urmărit, pe sărite, programele televiziunilor. TVR nici nu intră în discuție - un fiasco absolut. Ceilalți, cu vechea rețetă: seminuditate și glumițe răsuflate. M-am decis să-mi trag televiziune... banii îmi lipsesc deocamdată... 

Bradul perfect la televiziunile cocalare

Crăciunul e pe-aproape și televiziunile au început iar să umple timpul de emisie cu subiecte aiurea, multe din ele ridicole de-a dreptul. Iată ce ne învață azi, 18.12, Digi24 Tv: „Cum alegem bradul perfect de Crăciun.” Imbecilitate mai mare greu de întâlnit. Întâi că nu există nimic perfect, nici măcar un brad. Perfect este numai Dumnezeu. Dar și în cazul în care ar exista, el ar fi vizibil de toată lumea, n-ar mai avea nimeni nevoie de sfaturile televiziunilor pentru dibuirea lui. Asta pentru că perfecțiunea s-ar distinge de orice altceva prin sine însăși.

Unirea ciumelor

Așadar PNL și PSD au refăcut USL-ul lui Crin Antonescu. N-am scris despre asta până acum, pentru că efectiv nu am crezut că e posibil. M-am tot gândit că se va întâmpla ceva, un grup de liberali adevărați va declanșa o răzmeriță, îl va alunga pe Câțu cu șuturi în cur, nu știu, ceva... Dar m-am înșelat profund. PNL rămâne alături de PSD-ul pe care nu mai devreme de luna septembrie îl numea „ciuma roșie”.
Așa stând lucrurile, nu-mi rămâne decât să încerc o mică analiză a semnificațiilor acestei uniri contra naturii. Dincolo de sforăielile puturoase ale politicienilor din ambele partide, care o țin langa cu interesul național, cu principiile etc.

Prăbușirea coșmeliei PNL(2)

Du-te dracului, PNL!
Un articol de Viorel Ilișoi
Partea 2

Despre următorii președinți liberali, Alina Gorghiu și Raluca Turcan, ce să mai spun? Au ajuns acolo, purtând tava liberală, doar pentru că așa a vrut Șeful de sală, Iohannis. Nu ne-am învățat minte să nu mai lăsăm prea multă putere în mâna unui singur om.
Raluca Turcan avea deja școala parvenitismului, ea urcând fulgerător, fără vreun merit, din neant, doar pentru că îi plăcea lui Stolojan de ea, că era tinerică și moscovițică. Acum s-a mai copt, s-a mai urâțit, nici lui Iohannis nu-i mai place foarte tare, e posibil să nu mai avanseze politic dacă nu vine vreun moș pervers care s-o mai salte puțin. Nu mă judecați aspru, nu fac decât să preiau puțin din discursul lui Orban, care a declarat că în PNL sunt unele doamne care au avansat doar trecând prin patul șefilor. Eu chiar nu cred că femeia asta are vreo calitate care s-o fi recomandat la șefia unui mare partid. O provoc la o confruntare simplă pe teme de cultură generală în materie de istorie și doctrină liberală. Dacă mă învinge, îmi voi cere iertare, o voi minți că e frumoasă și voi scrie poezii numai pentru ea toată viața, mama ei de poezie!

Un excelent editorial al lui Liviu Popescu

Covidul a dezvelit România reală: incultă, nespălată, conspiraţionistă, o țară de lumea a treia

Totul a început în anii ’90. Nu vreau să pătrund mai departe în timp, în istoria noastră medieval târzie, ci mă refer strict la șansa de a schimba ceva imediat după revoluția din ’89.

Din păcate, noi nu am schimbat nimic, ci am făcut un upgrade al prostiei, atunci am pus bombele cu ceas care au explodat masiv 30 de ani mai târziu. A fost nevoie de o pandemie globală ca să obţinem radiografia unei societăți tribale, analfabetă funcțional şi plină de impostori. Este cutremurător să privești harta reală a acestei Românii. Mai grav este că o privesc și ceilalți. Este ca și cum cineva intră la tine în curte și filmează dezastrul global cu care te confrunţi.

Prăbușirea coșmeliei PNL(1)

Du-te dracului, PNL!

Un articol de Viorel Ilișoi

Partea 1

Mă revoltă și mă scârbește ceea ce se întâmplă azi în PNL. Înspre el, din toată turma politică, mi s‑au îndreptat mereu speranțele. În mod natural, pentru că nici n-aveai cum să vrei altceva decât liberalism, după o lungă noapte comunistă. Era singurul partid în care m-aș fi înscris, dacă n-aș fi fost ziarist. Nu pentru că m-ar fi convins vreodată vreun politician liberal, fiindcă n-a existat vreunul care să se ridice la înălțimea istorică a partidului, ci fiindcă ideea liberală acoperă cel mai bine convingerile mele și fiindcă am sperat că mai devreme sau mai târziu, prin forța lucrurilor, fondul liberal își va forma cumva conținutul uman. Însă acei oameni n-au apărut, partidul s-a ținut numai în cheutoarea prestigiului istoric.

Of...

 

Ceaușescu și poeții

Permiteţi-mi să vă istorisesc o poveste pe care am auzit-o şi eu.

Era de mult, tare de mult — aşa încep de altfel toate poveştile —, pe vremea cînd nu existau nici Comitetul de Artă şi Cultură, nici Uniunea Scriitorilor, nici Secţia Culturală a Comitetului Central, nici edituri de stat şi redactori-şefi de reviste literare, nici cenzură şi nici chiar Fondul Literar, deci nici posibilitatea de a se acorda  împrumuturi sau avansuri pentru literatura încă nescrisă. Aşa că nimeni nu îngrădea libertatea scrisului. Trăia pe atunci un poet — şi cum se spune despre Făt-Frumos — nu împlinise încă nici douăzeci de ani cînd începu să se creadă aşa de mare cum nu sînt nici poeţii celebri, cu foarte multe versuri şi cu părul alb ! Şi ca să pară şi mai mare, poetul nostru se urcă într-un turn înalt — nu ştiu dacă era din lut sau din fildeş — şi începu să citească dintr-un carneţel. Cîţiva trecători s-au oprit şi l-au ascultat, dar  cei mai mulţi şi-au văzut liniştiţi de drum. Unul, e drept, cu părul alb, după ce a ascultat, neînţelegînd nimic, l-a rugat pe poet să traducă cele citite. Supărat, poetul a răspuns:

Che sara

Ieșisem în soarele alb,
între fațadele calcinate
când am auzit fereastra
deschizându-se în spate
și vocea femeii cu părul
în patruzeci de nuanțe
de negru spunându-mi

Noica - Povestiri despre OM (2)

POVESTEA PERCEPȚIEI

Hotărât, omul acesta tânăr nu începuse bine cu senzația. În definitiv, tocmai senzația era cea care îi trezise sentimentul de vid; nu avea deci rost să încerce a umple vidul tot cu senzații. Senzațiile sunt stări de suflet, iar stările alunecă ușor spre generalitate (ca la adolescentul lui Rimbaud). Poate că senzațiile exprimă simpla adolescență a sufletului, ceasul când, ca în orice adolescență, nimic nu te fixează, când ești disponibil pentru orice și când lucrurile nu sunt pentru tine lucruri, ci visuri. Dar să n-avem în noi decât senzațiile acestea simplificatoare?

Cireșii lui Gherman Monahul - poveste din Provița

          În jurul anului 1620, un grup de călugări conduși de monahul Gherman Sinaitul, a întemeiat, pe valea Prahoviței – cunoscută azi ca Provița, o așezare isihastă căreia, cu timpul, avea să i se ducă vestea sub numele de Sihăstria lui Gherman. Zona era sălbatică, așa că oamenii au avut destul de lucru până să-și poată asigura un loc de trai așa cum și-l imaginaseră. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, au izbutit.

    După ce terenul a fost curățat și colibele ridicate, prima grijă a lui Gherman a fost să îngroape diferiți sâmburi de pomi fructiferi aduși de la Muntele Athos și din alte locuri sfinte pe care le vizitase înainte de a găsi unde să se așeze și să se liniștească. La timpul potrivit, din unii sâmburi s-au ivit lăstari care au crescut an de an până au început să dea și rod. Alții nu au avut viață și au putrezit în pământ, deși Gherman rostise pentru fiecare în parte o rugăciune specială, pe care nimeni în afară de el n-o cunoștea. „Iată”, le spunea el ucenicilor, „sâmburi aduși din același loc, sădiți în același pământ, udați cu aceeași apă, îngrijiți cu aceleași rugăciuni de același om... Unul moare, celălalt încolțește și asta e dovada că nimic nu e după dorințele noastre, ci după voia lui Dumnezeu”.

    

Ducatul de aur - poveste din Tomșani

 Câți mai știu astăzi cine a fost îngrozitorul căpitan al dorobanților, pe numele lui Costache Chihăiescu, dar cunoscut drept Costache Chiorul, care a terorizat Bucureștii mai bine de un sfert din secolul al XIX – lea? Iată ce scria într-un jurnal Ion Cristescu, om care a simțit pe pielea lui de ce era în stare căpitanul, în 1838, când a fost arestat și întemnițat la ordinul agăi Manolache Florescu:

,,După vreo zece zile mă pomenesc că vine căpitan Costache Chihaia si mă scoate în antreaoa arestului, apoi cheamă doi soldați înarmați cu puști cu baionete, zicând: Soldați, vă ordon să-l țineți în picioare pe acest nesupus autorităților și îndărătnic, fără să-l lăsați a se mișca măcar cât de puțin. Ați înțeles ce v-am spus? – Am înțeles! Vă mai spun o dată: nici cea mai mică mișcare, adică: să nu se scarpine pe cap, nici pe corp, ba nici capul să nu-l miște nicidecum, sau sa-l întoarcă a se uita la ceva și nici mâncare, nici apă să nu-i dați; să mi-l țineți așa ca și când ar fi țeapăn. Cum îl veți vedea că se mișcă, să-l înțepați cu baionetele. Ați înțeles?