Brotacul însă
continua să-l sîcîie pe Jeff să-l lase să-i facă portretul.
—
Ai o frunte care
mă inspiră, îi spunea el şoricelului.
Dar Jeff era de
neînduplecat. Atunci, brotacul se aşeza pe un colţ al bolovanului, picior peste
picior, cu bereta roşie trasă pe ochi şi aştepta.
— Eu sunt un boem,
îi mărturisea lui Jeff, ori de cîte ori acesta îl întreba, la capătul
răbdărilor, dacă n-avea familie şi casă unde să se ducă. Cîteodată brotacul nu
apărea zile întregi pe „Insula de piatră", dar tocmai cînd şoricelul se
bucura că scăpase de el, se ivea pe neaşteptate, seara, cu o sticlă de rom sub
braţ şi, chefuind de unul singur, cînta romanţe deocheate pînă în zori. Atunci,
palid de oboseală, şoricelul îi dădea brînci în apă.