Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(19)

Jucăria săracului

Vreau să dau ideea unei petreceri - nevinovate. Sunt aşa de puţine distracţii care să nu fie vinovate!

Cînd veţi pleca dimineaţa de acasă cu gîndul anume de a bate drumurile, umpleţi-vă buzunarele cu mici invenţii de un gologan — ca, de pildă, caraghiosul de mucava mişcat cu o singură sfoară, fierarii care bat nicovala, călăreţul şi calul a cărui coadă e un fluier — şi de-a lungul cîrciumilor, la rădăcina copacilor, dăruiţi-le copiilor necunoscuţi şi săraci pe care îi veţi întîlni. Le veţi vedea ochii mărindu-se peste măsură. Mai întîi nu vor îndrăzni să le ia; se vor îndoi de fericirea lor. După aceea mîinile lor vor înşfăca aprig darul şi vor fugi cum fac pisicile care se duc să mănînce departe bucata ce le-aţi dat-o, deprinse să nu se încreadă în om.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(18)

Invitatia la călătorie

            E o ţară minunată, o ţară, zice-se, a Belşugului, pe care visez s-o văd împreună cu o veche prietenă. Ţară stranie, înecată în pîclele Nordului nostru, şi pe care am putea s-o numim Orientul Occidentului, China Europei, atît de mult calda şi capricioasa fantezie şi-a dat aici frîu liber, atît de mult,  cu răbdare şi îndărătnicie, a făcut-o vestită prin savantele şi delicatele ei vegetaţii

O adevărată ţară a Belşugului, unde totul e frumos, bogat, liniştit, cinstit; unde luxului îi place să se oglindească în ordine; unde viaţa e îmbelşugată şi are dulce mireasmă; de unde neorînduiala, zgomotul şi neprevăzutul sunt înlă­turate; unde fericirea s-a nuntit cu tăcerea; unde bucătăria e, în aceilaşi timp, poetică, grasă şi excitantă; unde totul îţi seamănă, scumpul meu înger.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(17)

O emisferă în plete

Lasă-mă să respir mult, îndelung, parfumul părului tău, să-mi scufund în el toată faţa, ca un însetat în apa unui izvor, şi ca pe-o batistă înmiresmată sa-l flutur cu mâna, ca să scutur amintirile în aer.

Dacă ai putea şti tot ce văd, tot ce simt, tot ce aud în părul tău! Su­fletul meu călătoreşte pe miresme ca sufletul altora pe muzică.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(16)

Orologiul

Chinezii văd ora în ochii pisicilor.

Intr-o zi un misionar, plimbîndu-se printr-o mahala din Nanking, băgă de seamă că-şi uitase ceasornicul şi întrebă cît era ceasul pe-un băieţaş.

Ştrengarul cerescului Imperiu stătu mai întîi la îndoială; pe urmă, răzgîndindu-se, răspunse: „Mă duc să vă spun". Puţin după aceea, se ivi din nou, în braţe cu un cogeamite motan. Privindu-l, cum se zice, în albul ochilor, spuse fără şovăire: „Nu e încă amiază de-a binelea!" Ceea ce era adevărat.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(15)

Prăjitura

Călătoream. Locul în mijlocul căruia mă aflam era de o măreţie şi o nobleţe irezistibile. În acest moment, ceva se petrecu fără îndoială în sufletul meu. Gîndurile fîlfîiau cu o uşurinţă aidoma văzduhului; patimile vulgare, ca ura şi dragostea profană, mi se arătau acum tot aşa de îndepărtate ca şi norii ce defilau în adîncurile prăpăstiilor sub picioarele mele; sufletul mi se părea la fel de nesfîrşit şi la fel de curat ca şi cupola cerului de care eram acoperit; amintirea lucrurilor pămînteşti nu-mi ajungea la inimă decît slăbită şi scăzută, ca zvonul de clopot al vitelor nedesluşite ce păşteau departe, foarte departe, pe coastele altui munte. Pe micul lac neclintit, negru de nemăsurata lui adâncime, trecea din cînd în cînd umbra unui nor, ca reflexul mantalei unui uriaş aerian zburînd de-a curmezişul cerului. Şi îmi aduc aminte că această senzaţie solemnă şi rară, pri­cinuită de o mare mişcare cu desăvîrşire tăcută, mă umplea de-o bucurie ames­tecată cu teamă. 

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(14)

Bătrînul saltimbanc

Peste tot se răsfăţa, se revărsa, se înveselea poporul în libertate. Era una din solemnităţile pe care, de multă vreme, se bizuie saltimbancii, scamatorii, îmblînzitorii de animale şi vânzătorii ambulanţi ca să se despăgubească pentru timpurile rele de peste an.

Şi în zilele acestea mi se pare că poporul uită totul, şi durerea, şi truda; se copilăreşte. Pentru cei mici e o zi de vacanţă, e scîrba de şcoala amânată cu douăzeci şi patru de ore. Pentru cei mari e un armistiţiu încheiat cu forţele răufăcătoare ale vieţii, un răgaz în încordarea şi lupta universale.

Însuşi omul de lume şi omul îndeletnicirii intelectuale scapă cu greu de înrîurirea acestei serbări populare. Fără să vrea, îşi sorb partea lor din această atmosferă de nepăsare. Ca un adevărat parizian, niciodată nu uit să trec în revistă toate barăcile ce se fudulesc în aceste epoci măreţe.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(13)

Văduvele

Vauvenargues spune că în grădinile publice sunt alei vizitate îndeosebi de ambiţia neîmplinită, de inventatorii nefericiţi, de gloriile avortate, de inimile zdrobite, de toate aceste suflete tumultuoase şi închise, în care mai murmură ultimele suspine ale furtunii, şi care se retrag departe de privirea obraznică a celor veseli şi a celor trîndavi. Aceste singuratice locuri umbroase sunt locurile de întîlnire ale schilodiţilor vieţii.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(12)

Mulţimea

Nu-i este dat oricui să se cufunde în mulţime: a te bucura de mulţime e o artă; şi numai acela se poate deda, pe seama neamului omenesc, unei orgii de vitalitate, căruia o zînă i-a ursit din leagăn gustul travestirii şi al măştii, ura domiciliului şi patima călătoriei.

Mulţime, singurătate: termeni egali şi convertibili pentru poetul activ şi fecund. Cine nu ştie să-şi populeze singurătatea, nu ştie nici să fie singur în mulţimea plină de treburi.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (11)

Femeia sălbatică şi femeiuşca elegantă

Intr-adevăr, scumpa mea, mă oboseşti fără măsură şi fără milă; auzindu-te suspinînd, s-ar zice că suferi mai mult decît culegătoarele de spice ajunse la şaizeci de ani şi decît bătrînele cerşetoare care adună coji de pîine pe la uşa birturilor.

Dacă suspinele ţi-ar exprima cel puţin remuşcările, ţi-ar face oarecare cinste; însă ele nu tălmăcesc decît îndestularea buneistări şi povara huzurului. Şi apoi, nu mai încetezi să te risipeşti în cuvinte de prisos: «Iubeşte-mă mult! Am atîta nevoie! Consolează-mă pe aici, mîngîie-mă pe acolo!» Uite, vreau să încerc să te vindec; vom găsi poate chipul, cu doi gologani, în mijlocul unui bîlci, şi fără să mergem prea departe.

Baudelaire - doua mici poeme in proza

Nu stiu cum se face, dar doua mici poeme in proza ale lui Baudelaire, primele doua pe care le-am urcat, au disparut de pe al meu blog. Asa ca le postez din nou acum. Uite:

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (10)

           La unu din noapte

În sfîrşit! Singur! Nu se mai aude decît uruitul unor trăsuri întîrziate şi istovite. Cîteva ceasuri vom avea tăcere, dacă nu odihnă. În sfîrşit! tirania chipu­lui omenesc a dispărut, şi nu voi suferi decît din pricina mea.

În sfîrşit! Îmi e îngăduit aşadar să mă odihnesc într-o baie de tenebre! Să răsucesc mai întîi cheia de două ori. Mi se pare că această răsucire de cheie îmi va mări singurătatea şi va întări baricadele care mă despart acum de lume.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (9)

Ticălosul geamgiu

Sunt naturi contemplative şi cu totul improprii pentru acţiune, care, cu toate acestea, sub un imbold tainic şi necunoscut, trec uneori la fapte cu o iuţeală de care ele însele nu s-ar crede în stare.

Astfel, unul care de teamă să nu afle de la portar o veste rea, se învîrteşte mişelnic un ceas prin faţa casei neîndrăznind să intre, altul care ţine de cinci­sprezece zile o scrisoare fără s-o deschidă, sau nu se resemnează decît după şase luni să facă un lucru necesar cu un an înainte, se simt aruncaţi dintr-odată în acţiune de o putere fără stavilă, ca săgeata din arc. Moralistul şi medicul, care pretind că ştiu totul, nu pot explica de unde vine, atât de neaşteptat, în aceste suflete leneşe şi voluptuoase, o energie atît de nebună, şi cum, neputin­cioşi de a îndeplini lucrurile cele mai simple şi cele mai trebuincioase, găsesc într-o anumită clipă o energie de risipă spre a săvîrşi faptele cele mai absurde şi deseori chiar cele mai primejdioase.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (8)

Cîinele şi flaconul

„— Frumosul meu cîine, bunul meu cîine, scumpul meu căţeluş, apro­pie-te şi vino să miroşi un minunat parfum cumpărat de la cel mai bun negustor de parfumuri din oraş.”

Şi cîinele, dînd din coadă, ceea ce, cred, la aceste biete vieţuitoare, e semnul corespunzător al rîsului şi surâsului, se apropie şi îşi pune curios nasul umed pe flaconul destupat; apoi, dîndu-se dintr-odată cu spaimă îndărăt, latră la mine ca o învinuire.

„— Ah! Cîine ticălos, dacă ţi-aş fi dat un pachet de scîrnăvii, l-ai fi mirosit cu deliciu şi poate l-ai fi şi înfulecat Astfel, tu însuţi, nevrednic tovarăş al tristei mele vieţi, te asemeni cu publicul, căruia niciodată nu trebuie să-i dăru­ieşti parfumuri gingaşe ce-l scot din sărite, ci murdării alese cu grijă.”

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (7)

Nebunul şi statuia zeiţei Venus

Ce admirabilă zi! Întinsul parc se desfată sub ochiul arzător al soarelui, ca tinereţea sub stăpînirea Iubirii.

Extazul universal al lucrurilor nu se exprimă prin niciun zvon; pînă şi apele par adormite. Deosebită cu totul de serbările omeneşti, aici e o tăcută orgie.

S-ar spune că o lumină mereu crescîndă face să strălucească lucrurile mereu mai mult; că florile aţîţate ard de pofta de-a se întrece cu azurul cerului prin vigoarea culorilor, şi că zăduful, făcînd miresmele vizibile, le înalţă ca fumurile către astru.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (6)

Fiecare cu himera lui

Sub o vastă boltă cenuşie, într-o întinsă cîmpie de pulbere, fără drumuri, fără iarbă, fară un mărăcine, fără o urzică, am întîlnit mai mulţi oameni care mergeau încovoiaţi. Fiecare ducea în spinare o enormă Himeră, grea ca un sac de făină sau de cărbuni, ori ca echipamentul unui infanterist roman.

Dar cumplita fiară nu era o povară inertă; dimpotrivă, împresura şi încleşta omul cu muşchii ei elastici şi puternici; îşi înfigea cele două straşnice gheare în pieptul celui călărit şi fabulosu-i cap se sprijinea pe fruntea omului, ca una din acele chivere spăimîntătoare cu care vechii războinici nădăjduiau să sporească groaza duşmanului.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (5)

Camera dublă

O cameră ce aduce cu o visare, o cameră cu adevărat spirituală, unde atmosfera stagnantă bate uşor în roz şi în albastru.

Sufletul face o baie de lene, îmbălsămată de regret şi dorinţă. E ceva crepuscular, albăstrui şi tulbur-roşcat; o visare a voluptăţii pe vreme de eclipsă.

Mobilele au forme alungite, obosite, lîncede. Mobilele, pare-se, visează; le-ai crede hărăzite cu o viaţă somnambulică, întocmai ca vegetalul şi mineralul. Stofele vorbesc un grai mut, ca şi florile, ca şi cerul, ca şi soarele în amurg.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (4)

Un om de haz
Era explozia anului nou: haos de noroi şi de zăpadă, străbătut de o mie de trăsuri, strălucind de jucării şi de bomboane, mişunînd de lăcomii şi deznădejdi, delir oficial al unui mare oraş făcut spre a tulbura creierul celui mai dîrz singuratic.

In mijlocul harababurii şi hărmălaiei acesteia, un măgar trepăda sprinten, hărţuit de un bădăran înarmat cu un bici. Cînd măgarul era gata să dea colţul unei străzi, un nobil domn înmănuşat, ferchezuit, cu o cravată straşnică şi întemniţat în haine noi-nouţe, se înclină ceremonios înaintea bietului dobitoc şi, ridicîndu-şi pălăria, îi zise: ,,La mulţi ani cu fericire I”, apoi se întoarse către nu ştiu ce camarazi cu un aer de prostească mîndrie, ca şi cînd le-ar fi cerut aprobarea pentru ca mulţumirea lui să fie şi mai deplină.

Măgarul nu-l văzu pe nobilul glumeţ, şi urmă să alerge cu zel încotro îl chema datoria.

Pe mine însă mă apucă dintr-odată o năprasnică furie împotriva acestui magnific imbecil, care mi se păru că însumează întregul spirit al Franţei.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (3)

Crezul artistului

Cât de pătrunzător e sfârşitul zilelor de toamnă! O! Pătrunzător până la durere, căci sunt anumite senzaţii delicioase al căror vag nu înlătură intensitatea; şi nu este vârf mai ascuţit ca al infinitului.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (2)

Deznădejdea bătrânei

Mica bătrână zbârcită se simţi nespus de bucuroasă văzând pe acest drăgălaş copil pe care fiecare îl răsfăţa, căruia toată lumea dorea să-i placă; drăgălaşă făptură, tot atât de plăpândă ca şi ea, mica bătrână şi, la fel, fără dinţi şi fără păr.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (1)

STRAINUL

- Pe cine iubeşti mai mult, om enigmatic, spune! Pe tatăl, pe mama, pe sora ori pe fratele tău?

- N-am nici tată, nici mamă, nici soră, nici frate.

- Prietenii?

- Te slujeşti de un cuvânt al cărui înţeles mi-a rămas până acum necunosut.

- Patria?

- Nu ştiu la ce latitudine se găseşte.

- Frumuseţea?

- Aş iubi-o cu adevărat, zeiţă fără de moarte. 

- Aurul?

- ll urăsc aşa cum urăşti tu pe Dumnezeu.

- Ei! Atunci ce iubeşti, străinule fără de seamăn?

- Iubesc norii... norii care se călătoresc... acolo... acolo departe... minunaţii nori!