La unu din
noapte
În sfîrşit! Singur! Nu se
mai aude decît uruitul unor trăsuri întîrziate şi istovite. Cîteva ceasuri vom
avea tăcere, dacă nu odihnă. În sfîrşit!
tirania chipului omenesc a dispărut, şi nu voi suferi decît din pricina mea.
În sfîrşit! Îmi e îngăduit
aşadar să mă odihnesc într-o baie de tenebre! Să răsucesc mai întîi cheia de
două ori. Mi se pare că această răsucire de cheie îmi va mări singurătatea şi
va întări baricadele care mă despart acum de lume.
Înspăimîntătoare viaţă! Înspăimîntător oraş! Să recapitulăm ziua: am întîlnit mai mulţi oameni de litere, din care unul m-a întrebat
dacă s-ar putea merge în Rusia pe uscat (credea, fără îndoială, că Rusia e o
insulă); discuţie curajoasă cu directorul unei reviste, care la fiecare obiecţie răspundea: „Aici e partidul
oamenilor cinstiţi", ceea ce învederează că toate celelalte gazete sunt redactate de pungaşi; am salutat douăzeci de
persoane, dintre
care cincisprezece necunoscute; am împărţit strîngeri de mînă în aceeaşi proporţie,
şi fără prevederea de a-mi fi cumpărat mănuşi; ca să-mi omor vremea, am urcat pe o ploaie cu găleata, la o răsturnică veselă, care mă rugă să-i desenez un costum de Venusă; i-am făcut curte unui director de
teatru, care mi-a spus concediindu-mă: „Aţi face poate mai bine să vă adresaţi
lui Z...; e cel mai greoi, cel mai prost şi cel mai celebru din toţi autorii mei; cu el
aţi putea ajunge poate la ceva. Vorbiţi cu el, şi pe urmă o să vedem";
m-am lăudat (de ce?) cu diferite isprăvi urîte pe care nu le-am săvîrşit niciodată, şi am negat alte cîteva fapte rele pe care le-am făcut cu bucurie, delict de fanfaronadă, crimă împotriva respectului faţă de
om; i-am refuzat unui prieten un serviciu uşor, şi am dat unui adevărat netrebnic
o recomandaţie scrisă; uf! într-adevăr s-a terminat!
Nemulţumit de toţi şi de
mine însumi, aş vrea să-mi ispăşesc păcatele şi să mă
ţin cît de cît mîndru în tăcerea şi
singurătatea nopţii. Suflete ale celor pe care i-am iubit, suflete ale celor pe
care i-am cîntat, întăriţi-mă, sprijiniţi-mă, îndepărtaţi de la mine minciuna şi aburii
vătămători ai lumii; şi tu, Doamne Dumnezeule! dă-imi
harul să plăsmuiesc cîteva versuri frumoase, care să-mi dovedească mie însumi
că nu sînt cel din urmă dintre oameni, că nu sînt mai prejos decît cei pe care-i dispreţuiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu