Baudelaire - doua mici poeme in proza

Nu stiu cum se face, dar doua mici poeme in proza ale lui Baudelaire, primele doua pe care le-am urcat, au disparut de pe al meu blog. Asa ca le postez din nou acum. Uite:

Străinul

—    Pe cine iubeşti mai mult, om enigmatic, spune, pe tatăl, pe mama, pe sora ori pe fratele tău?

—   N-am nici tată, nici mamă, nici soră, nici frate.

—    Prietenii?

—   Te slujeşti de un cuvînt al cărui înţeles mi-a rămas pînă acum necu­noscut.

—    Patria?

—    Nu ştiu la ce latitudine se găseşte.

—    Frumuseţea?

—   Aş iubi-o cu adevărat, zeiţă şi fără de moarte.

—    Aurul?

—    Il urăsc aşa cum urăşti tu pe Dumnezeu.

—    Ei!  Atunci ce iubeşti, străinule fără de seamăn?

         —   Iubesc norii... norii care se călătoresc... acolo... acolo departe... minu­naţii nori!

Deznădejdea bătrânei

Mica bătrână zbârcită se simţi nespus de bucuroasă văzând pe acest drăgă­laş copil pe care fiecare îl răsfăţa, căruia toată lumea dorea să-i placă; drăgălaşă făptură, tot atât de plăpândă ca şi ea, mica bătrână, şi, la fel, fără dinţi şi fără păr.

Şi se apropie de el, voind să-i zîmbească şi să ia o înfăţişare plăcută.

Dar copilul cuprins de spaimă se zbătea sub mîngîierile bătrînei decrepite şi făcea să răsune casa de ţipetele lui. Atunci biata bătrână se retrase în singurătatea-i fără sfârşit şi plînse într-un colţ, spunîndu-şi: 

— Ah, pentru noi, nefericite femele bătrâne, s-a dus vremea de a mai plăcea, chiar şi celor nevinovaţi; şi înspăimântăm copiii pe care am vrea să-i iubim!