Există oameni care sunt capabili să distrugă o idee fără să i se opună.
Îmi amintesc de un amic de-al meu, un tip grăsuţ şi iubitor de bucate alese. De fapt, mâncarea în sine, mestecatul ei, nu reprezintă pentru el cine ştie ce mare împlinire. Lui îi place (mai bine zis îi plăcea) să pregătească şi să aranjeze o masă îmbelşugată. Să aşeze o faţă de masă frumoasă, să pună tacâmurile în stânga farfuriilor, sprijinite pe suporturi de argint aşezate pe şerveţele frumos colorate. Într-o parte a mesei să fie coşul cu pâine, alături solniţa, râşnița de piper, uleiul şi oţetul. Amicului meu îi place să ia un fund de lemn şi pe el să taie diverse lucruri: caşcaval, kaiser, şuncă, ceapă, salam, roşii, ardei. Apoi să le aranjeze pe platouri pe care le pune pe masă, lângă sticlă de ţuică, cea de vin, apa şi sucurile copilului.
Îmi amintesc de un amic de-al meu, un tip grăsuţ şi iubitor de bucate alese. De fapt, mâncarea în sine, mestecatul ei, nu reprezintă pentru el cine ştie ce mare împlinire. Lui îi place (mai bine zis îi plăcea) să pregătească şi să aranjeze o masă îmbelşugată. Să aşeze o faţă de masă frumoasă, să pună tacâmurile în stânga farfuriilor, sprijinite pe suporturi de argint aşezate pe şerveţele frumos colorate. Într-o parte a mesei să fie coşul cu pâine, alături solniţa, râşnița de piper, uleiul şi oţetul. Amicului meu îi place să ia un fund de lemn şi pe el să taie diverse lucruri: caşcaval, kaiser, şuncă, ceapă, salam, roşii, ardei. Apoi să le aranjeze pe platouri pe care le pune pe masă, lângă sticlă de ţuică, cea de vin, apa şi sucurile copilului.
La masa aia, amicul meu vrea să aibă o ciorbă, un borş, ceva la care merge un ardei iute, din ăia care te congestionează şi te transpiră de la prima muşcătură. Mai vrea şi un fel doi, ceva aburind, nu neapărat gras, dar consistent, lângă care să se potrivească o salată şi după care să meargă un pahar de vin bun şi mângâietor. Şi alături, pentru copil, ceva special - piept de pui la grătar, ori altceva care îi place lui - copilului.
El nu ar vrea astfel de mese în fiecare zi, ci doar sâmbătă şi duminică, atunci când familia stă acasă, nimeni nu are serviciu, nimeni nu merge la şcoală. Dar nu are parte de asta, pentru că nevasta lui nu e interesată să ţină un astfel de obicei. Ei nu-i trebuie să mănânce decât frunze italieneşti, risotto con funghi porcini, sushi şi alte delicatesuri. După ea, aşa trebuie să mănânce şi copilul, pentru că asta-i mâncarea sănătoasă etc etc. În concluzie, participarea ei la prepararea unor astfel de mese este aproape nulă. Doar de Crăciun, de Paşte şi, uneori, de ziua celui mic, se apucă şi prepară câte ceva: nişte salată de vinete, nişte plăcințele cu ciuperci, ceva salată de fructe şi cam atât.
Pe de altă parte, dacă amicul meu face el toate de la un capăt la celălalt, nevastă-sa e mulţumită. Zice „mmmm, ce bună e mâncarea asta” şi mănâncă, ba îi mai dă şi copilului, insistă să ia şi el.
Îmi spunea amicul meu că după un timp i-a pierit cheful de a face singur mese îmbelşugate. De multe ori, i s-a întâmplat să pregătească ceva decuseară şi a doua zi să afle că nevastă-sa şi copilul merg la mall să se întâlnească nu ştiu cu cine şi mănâncă acolo. Alteori a aranjat cu ei să pună masa la ora H, iar ei au venit acasă cu două ore întârziere şi cu burţile pline de bruschete şi tagliatelle cu somon. Încet, încet, amicul meu a realizat zădărnicia întreprinderii lui. Când sunt trei oameni în casă şi unul singur se ţine de o idee, până la urmă ideea aia îl părăseşte şi pe el.
Când am vorbit despre lucrurile astea, amicul meu ajunsese deja să nu mai fie interesat de ciorbe, de fripturi, de platouri frumos aranjate. Mânca te miri ce, în general pâine cu salam şi, din când în când, mai făcea câte o tocană, un rasol ori o ciorbă acră, doar aşa, ca să nu le uite gustul cu totul. Şi îmi spunea, pe un ton filosofic: „Nevasta-mea a distrus ideea de masă îmbelşugată în familie, fără să i se opună deloc. Nu zice NU, dar nici nu face nimic pe direcţia asta. Niciodată nu zice „hai să pregătim masa şi să mâncăm cu toţii”, iar dacă o fac eu, de trei din cinci ori îşi ia copilul în oraş şi vine cu câteva ore mai târziu, când mâncarea e rece iar iritarea mea e vie şi activă”.
El nu ar vrea astfel de mese în fiecare zi, ci doar sâmbătă şi duminică, atunci când familia stă acasă, nimeni nu are serviciu, nimeni nu merge la şcoală. Dar nu are parte de asta, pentru că nevasta lui nu e interesată să ţină un astfel de obicei. Ei nu-i trebuie să mănânce decât frunze italieneşti, risotto con funghi porcini, sushi şi alte delicatesuri. După ea, aşa trebuie să mănânce şi copilul, pentru că asta-i mâncarea sănătoasă etc etc. În concluzie, participarea ei la prepararea unor astfel de mese este aproape nulă. Doar de Crăciun, de Paşte şi, uneori, de ziua celui mic, se apucă şi prepară câte ceva: nişte salată de vinete, nişte plăcințele cu ciuperci, ceva salată de fructe şi cam atât.
Pe de altă parte, dacă amicul meu face el toate de la un capăt la celălalt, nevastă-sa e mulţumită. Zice „mmmm, ce bună e mâncarea asta” şi mănâncă, ba îi mai dă şi copilului, insistă să ia şi el.
Îmi spunea amicul meu că după un timp i-a pierit cheful de a face singur mese îmbelşugate. De multe ori, i s-a întâmplat să pregătească ceva decuseară şi a doua zi să afle că nevastă-sa şi copilul merg la mall să se întâlnească nu ştiu cu cine şi mănâncă acolo. Alteori a aranjat cu ei să pună masa la ora H, iar ei au venit acasă cu două ore întârziere şi cu burţile pline de bruschete şi tagliatelle cu somon. Încet, încet, amicul meu a realizat zădărnicia întreprinderii lui. Când sunt trei oameni în casă şi unul singur se ţine de o idee, până la urmă ideea aia îl părăseşte şi pe el.
Când am vorbit despre lucrurile astea, amicul meu ajunsese deja să nu mai fie interesat de ciorbe, de fripturi, de platouri frumos aranjate. Mânca te miri ce, în general pâine cu salam şi, din când în când, mai făcea câte o tocană, un rasol ori o ciorbă acră, doar aşa, ca să nu le uite gustul cu totul. Şi îmi spunea, pe un ton filosofic: „Nevasta-mea a distrus ideea de masă îmbelşugată în familie, fără să i se opună deloc. Nu zice NU, dar nici nu face nimic pe direcţia asta. Niciodată nu zice „hai să pregătim masa şi să mâncăm cu toţii”, iar dacă o fac eu, de trei din cinci ori îşi ia copilul în oraş şi vine cu câteva ore mai târziu, când mâncarea e rece iar iritarea mea e vie şi activă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu