Legiunea blestematilor (11)

Cât mă priveşte pe mine, ripostă Batrânul, am petrecut o permisie foarte plăcută împreună cu nevasta şi băieţii. Foarte plăcută, adevărat, dar de ce să te apuci mai întâi când ai mai puţin de o săptămână la dispoziţie? Nevas­tă‑mea lucrează acum ca vatman de tramvai, pe linia lui 61. Oricum, mai bine decât taxatoare. Aşa izbutesc să se descurce cât de cât. Păcat că a trebuit să mă întorc la rahatul ăsta. Măcar de‑am avea baftă să ne pierdem un picior, ei bine, atunci am isprăvi şi cu porcăria lor de război nazist .

— Ba eu aş prefera un braţ, îşi dădu cu părerea Porta.

Legiunea blestematilor (10)

„Te iubesc. Te iubesc din tot sufletul..." Lacrimi mari, lunecoase străluceau pe genele ei lungi, urmând încet ro­tunjimile obrajilor. Ţinea cu încăpăţânare ochii închişi...

ULTIMELE ZILE

Soarele dimineţii ne scaldă în lumină pe când stăm la masă luând micul dejun: un mic dejun pantagruelic, pe care ni‑l adusese băiatul de serviciu. Ursula îmi în­tinde zâmbind încă o felie de pâine cu unt.

—  Hai, hai, trebuie să mănânci!

—  Dar nu pot să mănânc atâta! Prea sunt obişnuit să sar peste mese, de aceea...

— Trebuie să te dezbari de obiceiurile astea proaste. Nu mănânci mai nimic! Pentru numele lui Dumnezeu, Sven, nu eşti decât piele şi os!

Legiunea blestematilor (9)

De când ne despărţiseră la Friburg, schimbasem multe scrisori afectuoase, dar în toate scrisorile de la Ursula desluşeam o urmă de descurajare ce mă făcea să‑mi pierd minţile, lăsându‑mă pradă unor chinuitoare gânduri fără răs­puns, frământat de dorinţa de a‑i arăta că se înşeală, că mă iubea şi ea, dar nu voia s‑o recunoască...

Răspunsul ei la telegrama mea mi‑a parvenit în ace­eaşi seară:

ÎNTÂLNIRE VIENA. STOP. AŞTEAPTĂ‑MĂ BUFET CLASA INTÂI. STOP. URSULA

URSULA

Ursula nu a venit la întâlnire. Probabil că trenul ei avea întârziere. Trebuia să sosească dintr‑o clipă într‑alta. De la masa pe care o alesesem puteam supraveghea uşa. Un şuvoi necontenit de oameni care intrau şi ieşeau, uneori pătrundea deodată în sală atât de multă lume încât nu‑i puteam cuprinde pe toţi dintr‑o privire şi atunci săream în picioare, pradă furiei.

Legiunea blestematilor (8)

         Căţărându‑ne pe deasupra şi dedesubtul unui număr nesfârşit de vagoane, am ajuns la unul foarte mare, ce purta sigiliul Wermacht‑ului. Sigiliul precum şi lacătul greu nu opuseră multă rezistenţă şi Bătrânul împinse în lături uşa pe şine.

— Ce părere aveţi, ia priviţi ce‑i înăuntru.

Ceea ce am putut vedea ne făcu aproape să cădem jos. Doamne Dumnezeule! Mai existau oare asemenea lucruri? Cutii cu ananas, bere, fileuri de vită, jambon, sparanghel, languste, creveţi, măsline, sardele portugheze, borcane cu ghimbir, caise şi piersici. Ceai adevărat, cafea adevărată, şocolată, ţigări şi vinuri fine. Vin alb, vin roşu, coniac, şampanie. Un adevărat magazin de coloniale pe roţi, ce mai, un poem epic, o feerie orientală.

— Dumnezeule atotputernic! gâfâi Tom Degeţelul. Cui i‑e destinat vagonul ăsta?

— Vrei să zici: cui îi era destinat? îl corectă Pluto. Chiar şi un animal ca tine ar trebui să înţeleagă că în­suşi Domnul ne‑a condus paşii. Şi dacă Domnul şi‑a dat atâta osteneală, nu‑i pentru ca tu să stai pe labele dinapoi şi să pui întrebări tâmpite!

Legiunea blestematilor (7)

La început feroviarul se codi. Un bun naţional‑socia­list nu găsea că ar fi fost de bună‑cuviinţă să facă cum­părături pentru foşti ocnaşi! Dar când Porta îi strecură la ureche ceva în legătură cu o sticlă de rom, feroviarul uită pentru o clipă calitatea sa de fiinţă superioară, o întinse până la Gehrltze, burtosul nostru hangiu şi se întoarse foarte repede cu un pachet voluminos pe care îl luarăm îndată în primire.

— Eşti membru de partid, nu‑i aşa? întrebă Porta cu un amestec subtil de nevinovăţie şi voioşie.

Feroviarul ne arătă uriaşa insignă a partidului nazist care chipurile îi împodobea buzunarul uniformei.

— Bineînţeles! Dar de ce întrebi?

Ochii verzi ai lui Porta se făcură şi mai mici.

Legiunea blestematilor (6)

„Ca şi cum compania asta n‑ar fi fost plină ochi cu ucigaşi de teapa voastră! Îmi vine să vărs privindu‑vă... Dar nu care cumva să vă prind că faceţi un singur pas greşit, mă auziţi? Să fiu spânzurat dacă nu va fi trimis înapoi la ocnă, în care aţi fi putut avea măcar buna‑cu­viinţă să crăpaţi! La puşcărie e locul vostru adevărat..."

În felul acesta mă blagoslovi în semn de bun venit comandantul companiei a cincea, bădăranul de căpitan Meier, călăul recruţilor, teroarea bobocilor. Dar cuvântă­rile de soiul acesta nu erau nimic nou pentru mine.

Am fost afectat escadronului numărul doi, sub ordi­nele locotenentului von Barring. Şi abia aici mă aşteptau unele lucruri cu care nu eram obişnuit...

PRIMA NOASTRĂ ÎNTÂLNIRE

Von Barring îmi întinse mâna, o cuprinse pe a mea cu o strângere viguroasă, prietenoasă... Nu‑mi venea să cred. Este unul dintre lucrurile pe care un ofiţer al arma­tei prusace pur şi simplu nu poate să le facă; dar el îl făcu, şi făcându‑l, îmi spuse:

Legiunea blestematilor (5)

Una dintre pacostele noastre era inspecţia care avea loc în fiecare luni. Trebuia să ne prezentăm la apelul de dimineaţă echipaţi cu cască, în tunică de paradă şi pan­taloni albi ca neaua, cu dunga călcată precum o lamă de ras, cu raniţă, cartuşieră, săculeţi de muniţie, cazma de tranşee, baionetă, traistă şi puşcă, cu mantaua împăturită regulamentar, atârnată peste piept.

Fiecare trebuia să aibă în buzunar o batistă curată, de culoare verde. Până şi batista aceasta trebuia să fie împă­turită regulamentar.

ŞMOTRUL

Curăţenia nu a făcut niciodată rău nimănui. Şi nici ordinea. Iar într‑o armată e firesc că trebuie să fie or­dine şi curăţenie, organizate şi codificate, amândouă, în programe amănunţite. Soldatul conştiincios dedică incre­dibil de mult timp ordinei şi curăţeniei, dar soldatul care serveşte în cadrul unui batalion disciplinar le consacră întreg timpul său, sau mai bine spus, tot timpul care nu este ocupat cu alte activităţi.

Legiunea blestematilor (4)

De câte douăzeci de ori pe zi ni se repeta, printre înjurături, că serveam într‑un batalion disciplinar, ceea ce ne obliga să fim cei mai buni ostaşi din lume.

În timpul primelor şase săptămâni am făcut exerciţii de la şase dimineaţa până la şapte şi jumătate seara. Exer­ciţii, exerciţii şi iar exerciţii.

O SUTĂ TREIZECI ŞI CINCI DE CADAVRE AMBULANTE

Exerciţii până când sângele ne va ţâşni de sub unghii... Şi nu la figurat.

Pas de gâscă cu toate efectele în spinare: casca de oţel, raniţa, buzunarele de muniţie pline cu nisip, mantaua de iarnă cu glugă, în timp ce oriunde altundeva oamenii transpirau în haine de vară.

Marş forţat prin coclauri noroioase în care te înfun­dai până la glezne... Manevrarea armei, cu braţele sus, chipul nepăsător, cu apa până la gât.

Subofiţerii noştri alcătuiau o haită de demoni urlă­tori care zbierau şi ne înjurau aducându‑ne până în pragul nebuniei. Puteam fi siguri că nu vor scăpa vreun prilej.

Legiunea blestematilor (3)

La câteva zile după moartea lui Käthe am fost transferat, împreună cu alţi câţiva deţinuţi, în lagărul de concen­trare de la Fagen, lângă Bremen, unde ne aştepta — cel puţin aşa ni se spusese — „o muncă specială de mare im­portanţă".

Puţin ne păsa în ce putea consta munca aceasta. Niciunul dintre noi nu credea o clipă că ar fi putut fi mai puţin anevoioasă decât cea cu care eram obişnuiţi. Ne deprinsesem să muncim ca animalele de povară, înhămaţi la pluguri, grape, tăvăluguri ori căruţe, trăgând până la istovire. Eram obişnuiţi să muncim în cariere spărgând piatră până la epuizare. Muncisem în filaturi de iută, inspirând aerul încărcat până la hemoragie pulmonară.

Toate muncile aveau ceva comun: mai devreme sau mai târziu sfârşeau prin moarte!

FAGEN

Fagen lucra, într‑adevăr, pe două fronturi. Iniţial fusese un centru de medicină experimentală, dar mai erau şi bombele.

Legiunea blestematilor (2)

Eram legaţi doi câte doi cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini, cuprinşi şi de un alt lanţ lung, întins în jurul întregului detaşament. Ne‑au dus la gara de mărfuri sub paza severă a poliţiei militare, înarmată până în dinţi.

Am rămas îngrămădiţi în vagoane timp de trei zile şi trei nopţi...

 

MUREAU ZIUA, MUREAU NOAPTEA

„Înainte de a vă ura bun venit în mica şi drăgălaşa noastră pensiune de familie, lăsaţi‑mă să vă spun cine şi ce sunteţi!

         Nu sunteţi decât o adunătură de târfe păduchioase şi derbedei puturoşi, o turmă de porci şi de scroafe, droj­dia omenirii. Asta aţi fost dintotdeauna şi aşa veţi rămâne până la sfârşitul zilelor voastre. Şi ca să vă puteţi bălăci mai bine în mocirla voastră, luăm asupra noastră sar­cina de a vă face să crăpaţi încet, foarte încet, să aveţi timp să preţuiţi totul la adevărata sa valoare. Şi vă asigur că nu veţi duce lipsă de nimic, asta v‑o spun eu! Noi toţi de aici ne vom ocupa intens de lecuirea voastră. Aş fi profund dezamăgit dacă măcar unul dintre voi n‑ar avea parte de toate.

Acestea spuse, vă urez bun venit în „Lagărul Disciplinar SS al Wehrmacht‑ului de la Lengries."

Legiunea blestematilor (1)

Această carte este dedicată soldaţilor necunoscuţi căzuţi pentru o cauză care nu era a lor, celor mai buni camarazi ai mei din Regimentul 27 (disci­plinar) Blindate, precum şi curajoaselor femei care m‑au ajutat în decursul acelor ani îngrozitori:

Oberst Manfried Hinka

Oberstleutnant Erich von Barring

Oberfeldwebel Willie Beier

Unteroffizier Hugo Stege

Stabsgefreiter Gustav Eicken 

Obergefreiter Anton Steyer

Gefreiter Hans Breuer

Unteroffizier Bernhard Fleischmann

Gefreiter Asmus Braun

precum şi

Eva Shadows, studentă în drept

Ursula Schade, doctor în me­dicină

Barbara von Harburg, infir­mieră

— Cele cinci minute s‑au scurs. Nu vă râmâne decât să suportaţi consecinţele...

Apăsară pe un buton. Doi SS‑işti mătăhăloşi în uni­formă neagră pătrunseră în sală. Un ordin sec... Au târât‑o apoi pe Eva până la o masă îmbrăcată în piele...

 DEZERTOR TICĂLOS

Genistul cel voinic fusese judecat în ajun şi condamnat la opt ani muncă silnică. Astăzi e rândul meu să ies la lumină. Doi „câini de pază" m‑au adus în faţa consiliului de război, care se ţinea într‑o încăpere mare împodobită cu două gigantice portrete aşezate faţă în faţă, unul al lui Adolf Hitler, celălalt al lui Friderich cel Mare. În spatele fotoliului preşedintelui mai atârnau, imense, stea­gurile armatei aerului, armatei terestre, flotei şi SS‑ului. Pe pereţi se înşiruiau fanioanele diferitelor arme: crucea neagră pe fond alb pentru infanterie, roşu pentru arti­lerie, galben pentru cavalerie, roz pentru trupele de blindate; negru cu franjuri de argint pentru geniu, cornul de vânătoare pe fond verde pentru vânătorii de munte, şi aşa mereu - până şi pupitrul judecătorului era acoperit cu steagul negru‑alb‑roşu al Wehrmacht‑ului.