Oberstleutnant
von Barring şi cu mine pe punctul să ne
îmbătăm criţă la lumina tremurătoare a
unei lumânări, în adăpostul companiei.
În faţa noastră tronează o
grămadă de sticle de coniac şi de vodcă,
unele goale, altele încă pe jumătate pline.
Nervii lui von Barring sunt atât
de încordaţi încât nu mai poate suporta să fie lucid. Când nu e beat îl
cuprinde o asemenea turbare încât trebuie să‑l legăm pentru a‑l împiedica să
se rănească sau să rănească pe altcineva. Singurul mijloc să‑l ţinem cât de
cât în frâu este să bem împreună cu el. Hinka şi cu mine facem cu schimbul,
căci altfel n‑am putea rezista cot la cot cu el. Ţinut veşnic într‑o stare de
comă alcoolică, pare aproape normal şi gândeşte coerent:
— Sven, ticăloşia
asta a depăşit orice limite...