Legiunea blestematilor (final)

Oberstleutnant von Barring şi cu mine pe punctul să ne îmbătăm criţă la lumina tremurătoare a unei lu­mânări, în adăpostul companiei.

În faţa noastră tronează o grămadă de sticle de coniac şi de vodcă, unele goale, altele încă pe jumătate pline.

Nervii lui von Barring sunt atât de încordaţi încât nu mai poate suporta să fie lucid. Când nu e beat îl cuprinde o asemenea turbare încât trebuie să‑l legăm pentru a‑l îm­piedica să se rănească sau să rănească pe altcineva. Sin­gurul mijloc să‑l ţinem cât de cât în frâu este să bem împreună cu el. Hinka şi cu mine facem cu schimbul, căci altfel n‑am putea rezista cot la cot cu el. Ţinut veşnic într‑o stare de comă alcoolică, pare aproape normal şi gândeşte coerent:

— Sven, ticăloşia asta a depăşit orice limite...

Legiunea blestematilor (30)

— Iubito!

— Iubitule! Sven, cât sunt de fericită că te‑am regăsit. Mi‑ai lipsit atât de mult...

— Şi tu mi‑ai lipsit, Barbara. Dă‑mi valiza. Am o maşină acolo. Ţi‑e foame?

— Dacă mi‑e foame? O să vezi...

După ce am mâncat am condus‑o la hotel unde a făcut o baie şi s‑a odihnit o jumătate de oră. Lucru ciudat, n‑am profitat deloc de faptul că eram singuri ca să ne aruncam unul în braţele celuilalt. Ne simţeam atât de bine aşa, siguri de dragostea noastră şi aveam atâtea să ne spunem. Restul putea să aştepte. Am luat masa la Potsdam înainte de a merge să ne plimbăm, ţinându‑ne de mână, pe pa­jiştile parcului Sans‑Souci.

Legiunea blestematilor (29)

O clipă mai târziu, spuse cu acelaşi glas şuierător:

— Când o să faceţi revoluţie împotriva naziştilor şi a generalilor, să nu uitaţi să‑i trageţi lui Adolf două svasturi bune în bot, din partea mea...

— Îţi promitem, Porta, răspunse Bătrânul. O să‑i tă­băcim atât de bine mutra în numele tău încât ai fi obosit al naibii dac‑ar fi trebuit s‑o faci chiar tu!

— Bine!

Se lăsă tăcerea. Pufăitoarea Bâtrânului sfârâia furioasă.

— Ei, Bătrâne, ai instrumentul la tine?

Bătrânul scoase din buzunar muzicuţa.

— Cântă‑mi bucata cu fata blondă care‑şi peria părul, aşezată pe‑o stâncă...

Legiunea blestematilor (28)

Nu demontaseră decât mitralierele...

L‑am căutat pe ultimul dintre ei şi l‑am întrebat cum naiba reuşise tancul acela să intre în grajd! Ne‑a arătat, încântat, o hârtie pe care scria în germană:

„Noi, echipajul vehiculului, am vândut această cutie de conserve fermierului Piotr Alexandrovici în schimbul unei vaci, amândouă jivinele fiind în perfectă stare de funcţionare. Heil Hitler!

Şi mai du‑te la dracu, stimate membru de Partid".

În aproape toate fermele din Ucraina, mari sau mici, ne puteam aştepta să găsim o maşină sau un vehicul ger­man de orice tip.

RETRAGEREA DE LA KIEV

Pretextul a fost că un Untersturmführer SS fusese omorât la marginea satului. În chip de avertisment pentru ceilalţi locuitori din regiune, comandantul SS ordonase spânzurarea tuturor bărbaţilor şi femeilor între paisprezece şi şaizeci de ani. Au fost cu toţii încărcaţi în ca­mioane care s‑au aşezat, în marşarier, sub un şir de funii. SS‑iştii le‑au pus frânghiile în jurul gâtului. Apoi camioanele au pornit din nou...

Legiunea blestematilor (27)

Am făcut eforturi să improvizăm un Crăciun '43 cât mai autentic cu putinţă. Ba chiar plantasem un pin într‑o veche ladă de muniţii...

PROPAGANDA SOVIETICĂ ÎN PRIMA LINIE

În domeniul propagandei, ruşii dădeau dovada de un extraordinar spirit inventiv. Uneori ne înşirau nişte min­ciuni atât de gogonate încât niciun om normal nu le‑ar fi înghiţit, dar noi nu mai eram oameni normali şi chiar şiretlicurile cusute în mod evident cu aţă albă — sau ar trebui să spun cusute cu aţă roşie? — îşi făceau efectul. Ele stârneau în noi fermentul îndoielii şi al urii, ne adân­ceau starea de deprimare, astfel încât autorii lor culegeau roade bogate.

Legiunea blestematilor (26)

O gheară îngheţată îmi strânse inima când am văzut cât de mult se schimbase. Părul îi era cenuşiu, pielea gălbuie şi pungi negre, mari, îi marcau ochii obosiţi. Era slab şi gârbovit iar uniforma spânzura în falduri moi pe trupul lui subţire. Sărmanul, sărmanul Bătrânul!

Pluto avea exact aceeaşi înfăţişare ca Bătrânul.

Von Barring le semăna până la confuzie.

Toţi aveau aceeaşi înfăţişare.

Toţi?

Cei care mai rămăseseră, bineînţeles.

Fusesem şase mii la început.

Acum eram şapte. Şapte bărbaţi. Şapte supravieţuitori.

RĂZBOIUL SE DESFĂŞOARĂ DUPĂ PLANUL STABILIT

Se aşezară în jurul prăjiturii şi o contemplară înde­lung, ca şi cum ar fi fost vorba despre ceva sublim, sfânt. În cele din urmă Porta întinse mâna, dar Bătrânul îi dădu o lovitură zdravănă cu lingura peste degete.

— O prăjitură făcută de femei adevărate trebuie să fie savurată după toate regulile artei. Nu cu unghii negre şi cu mâinile jegoase!

Legiunea blestematilor (25)

Mi‑am petrecut o parte din convalescenţă cu Stege. Pentru el se punea problema să se întoarcă pe front. Nop­ţile lui erau agitate şi trebuia adesea să‑i cer să tacă. Dar abia se scurgeau câteva minute şi o lua de la capăt:

— Sven, dormi?

Încercam să mă acopăr peste cap.

— Sven!

— Mda. Ce mai e?

— Margaret spune că după sfârşitul războiului vor fi organizate cursuri speciale de douăsprezece luni pentru demobilizaţi. Ai auzit şi tu de ele? Ascultă, Sven, hai să mai tragem împreună o ţigară, ce naiba!... Nu găseşti că Margaret e o fată ca...

— Ah! Pentru numele lui Dumnezeu!

Eram probabil saturat de nicotină până în măduva oaselor. În fiecare clipă pleca din locul său şi se aşeza pe marginea patului meu, să‑mi explice tot ce‑aveau să facă el şi Margaret, după ce se va sfârşi războiul...

URĂRI DE BOALĂ LUNGĂ

Într‑o joi din decembrie 1943, doctorul îmi semnă foaia de ieşire şi mă anunţă că sâmbăta următoare aveam să plec înapoi la unitate.

Legiunea blestematilor (24)

Ne‑am lăsat pe ochi ochelarii mari de proiecţie şi ne‑am înnodat eşarfele de mătase. Von Barring l‑a trecut pe Stalin lui Porta. Apoi se înălţă vocea Bătrânului, transmi­ţând ordinele, prin radio, tuturor celorlalte vehicule blin­date.

— Porniţi motoarele. Pregătiţi‑vă de luptă!

Armele automate erau încărcate, lungile benzi de car­tuşe gata să se desfăşoare. Comandanţii de vehicule se declarară gata de plecare. Glasul Bătrânului răsună ia­răşi:

— Plutonul întâi blindat de recunoaştere... Înainte, marş!

Motoarele cântară. Pietrişul scrâşni sub cauciucurile mari, ranforsate, ale maşinilor blindate.

MOTIVE DE ZBIERAT

Am reuşit să şoptesc:

— E nasol, Bătrâne?

— Câteva schije în burtă şi la ţurloaie. Nu‑i prea mare scofală. N‑o lua în serios, ce Dumnezeu. Te vor duce la Stege la centrul de triere. Stege n‑a încasat‑o decât în labă.

Legiunea blestematilor (23)

Foarte departe, în Prusia Orientală, avea loc o întâlnire între toţi comandanţii corpurilor de armată ger­mane. Erau acolo numai generali cu vipuşcă roşie la pantalonii impecabil călcaţi. Tresele aurite de pe petliţe rivalizau în strălucire cu crucile de cavaler care atârnau la piepturile lor... Cu monoclul la ochi, studiau uriaşele hărţi ale uriaşului front şi petreceau ore întregi mutând de colo‑colo steguleţe cu ac. Fiecare steguleţ însemna o divizie de optsprezece sau douăzeci de mii de oameni pe care o mutau cu vârfurile degetelor. Să te faci remarcat de micul Führer isteric, să‑l mulţumeşti, însemna mai multă putere, mai multe onoruri, mai multă glorie.

Legiunea blestematilor (22)

"Pentru început, spuse Porta, o să-mi instalez o baie cu duşul astfel conceput încât apa să cadă ca o ploaie de vară pe trupul meu de ascet, iar când voi fi sătul de ploaie, o ceată de fete sănătoase se va repezi să mă adune şi să mă ducă într‑unul din cele treizeci şi şapte de dor­mitoare. Toate vor fi nebune după mine şi‑mi vor ţine pe rând de urât. Pe urmă vor sosi alte fete, aducându‑mi pipe pline cu tutun aromat. Fecioarele — dacă va mai fi vreuna — îmi vor aprinde pipele şi mi le vor duce la gură, să pot fuma întins, fără să mişc un deget. Şi toate vor mirosi a violete. Când o să mi se facă foame îmi vor tăia mâncarea în bucăţele mici, de‑o îmbucătură, şi vor sufla în felurile mai fierbinţi. Ba chiar vor şi mesteca pentru mine ca să nu‑mi risipesc energia în van...".

— Şi bănuiesc că altă ceată te va masa în timp ce‑ţi faci nevoile? se interesă Bătrânul pe acelaşi ton snob.

Legiunea blestematilor (21)

        Datorită grelelor pierderi suferite de Regimentul 27 pluteau în aer avansări pentru toţi veteranii. Comandantul fusese ucis, Oberstleutnant von Lindenau a fost numit Oberst. Maiorul Hinka a devenit Oberstleutnant, cu func­ţia de comandant de batalion, iar von Barring deveni Hauptmann‑ul companiei noastre. Bătrânul a fost avansat Feldwebel şi comandant de pluton. Am căpătat un tanc nou, model „Panther", care va fi în fruntea formaţiei plutonului 3.

Porta a fost propus pentru avansare ca subofiţer, dar a refuzat. A fost o întreagă poveste, dar lucrurile s‑au aranjat spre satisfacţia generală.

— Ei bine, maimuţă roşcată! mârâi Oberstleutnant Hinka. N‑o să te avansăm subofiţer, ci Stabsgefreiter. Asta te aranjează?

Porta acceptă. Un Stabsefreiter este un soldat mai răsărit, dar nu un subofiţer.

Stalin, cotoiul nostru, care purta un epolet minuscul, a fost numită Obergefreiter şi i‑am cusut cele două ga­loane regulamentare. Şi el a tras o beţie grozavă pentru a‑şi sărbători avansarea.

Legiunea blestematilor (20)

Surâzând, von Barring ne‑a înmânat permisiile.

— Dacă vă grăbiţi puţin, vă duc la tren. Aveţi pai­sprezece zile de permisie şi cinci zile pentru drum.

Cântece şi ţopăieli de bucurie, frizând nebunia. Am intrat în casă, dansând, a urmat apoi chinul de a folosi bătrâna lamă de ras care trecuse peste obrajii fiecăruia de cincizeci de ori. Porta o îmbrăţişă pe rusoaică şi trase cu ea un vals de‑i săriră papucii. Bătrâna cotcodăcea ca o găină şi se abţinea cu greu să nu izbucnească în râs.

— Sunteţi mai răi decât cazacii! spuse ea.

BATALIONUL DE REZERVĂ 988

Am ajuns la Gomei cu o întârziere de douăzeci şi patru de ore. Trenul din acea zi plecase deja. Trebuia să‑l aş­teptăm pe cel de a doua zi.

Un subofiţer ne‑a spus că pe front a început din nou bulionul. Ruşii se pare că atacaseră pe toată lungimea şi în unele locuri izbutiseră să rupă frontul.

— Am tăiat‑o la timp, remarcă Porta. Un noroc chior...

Legiunea blestematilor (19)

„Şi ce, doar ai două!"

Mugind, Pluto porni pe urmele lui Porta şi ale celor două fete. Deşi dispăruseră din raza noastră vizuală, auzeam chicotelile lor satisfăcute.

— Nu‑i mai vedem două ore! exclamă Bătrânul, glumeţ.

Ceilalţi băieţi s‑au lungit în iarba înaltă visând, pri­vind fumul ţigărilor, evocând cu jumătate de glas amin­tirea camarazilor dispăruţi.

DORMIŢI, BĂIEŢI!

Dimineaţa, când treceai de la aerul proaspăt de afară la atmosfera închisă a camerei suprapopulate, duhoarea era suficientă ca să‑ţi iei tălpăşiţa, dar te obişnuiai, aşa cum o făceai şi cu altele şi adormeai rapid, legănat de sforăituri şi de discuţiile şoptite ale ţăranilor ruşi. Ştiam bine că femeia era tuberculoasă în ultimul hal, dar ce ne păsa? Acceptam şi bacilii pe lângă purici, şobolani şi jeg.

Legiunea blestematilor (18)

"...şi pe urmă a fost destul de necugetat ca să îm­părtăşească totul unei infirmiere care nu‑şi ţinea gura şi vă puteţi imagina urmarea. La apelul de dimineaţă, comandantul ne‑a citit acest bilet:

„Gefreite‑ul Hans Breuer, din Regimentul 27 blin­date, compania a 5‑a, a fost condamnat la moarte, în 12 aprilie, pentru a fi încălcat principiile moralei militare, lăsând cu bunăştiinţă să‑i fie strivit piciorul de un tanc. Execuţia a avut loc la Breslau, la 24 aprilie".

Cam acestea erau cuvintele comunicatului. Bătrânul trase adânc din pipă, iar Porta râse scurt, fără veselie.

— Nu, nu merită să ţi‑o faci cu mâna ta...

Legiunea blestematilor (17)

Nu există nimic care să împingă mai tare la disperare decât faptul de a fi prizonier.

Am fost închis împreună cu Fleischmann într‑o casă din Klin, sub supravegherea unui soldat rus. Lovituri de cizmă, pumni, înjurături şi blesteme se abătuseră grindină pe spinările noastre, în tot lungul drumului ce despărţea linia frontului de acest centru de regrupare stabilit la Klin. Am fost interogaţi de un ofiţer care voia să afle al­cătuirea regimentului nostru şi o mulţime de alte amă­nunte de acest fel. Pe când reveneam la închisoarea noastră provizorie, am văzut cum ruşii executau vreo zece SS‑işti bătându‑le în ceafă tuburi goale de cartuşe, cu ciocanul. Altundeva răstigniseră un maior pe o uşă. Alţi SS‑işti fuseseră făcuţi terci cu lovituri date cu patul armei şi cu biciul căzăcesc.

Pentru ei sunase ora răfuielilor.

PRIZONIERATUL

Noaptea târziu am fost adunaţi, cam două mii de oa­meni, într‑o coloană lungă care se puse in mişcare către est, sub paza strictă a cavaleriştilor. Era interzis cu desăvârşire a ieşi din rânduri, aşa că eram nevoiţi să ne uşu­răm din mers, în pantaloni. Biciul îi punea din nou pe picioare pe cei ce cădeau în zăpadă. Iar dacă nu izbuteau, cădeau sub sabia cavaleriştilor. Trei zile de marş ne‑au dus până în satul Kimri, unde am fost îngrămădiţi într‑un hangar imens. Nu mâncasem de când plecasem din Klin, dar mâncarea ce ne‑a fost adusă puţea aşa de groaznic încât nimeni nu s‑a putut atinge de ea.

Legiunea blestematilor(16)

Am ieşit din sat pe companii. Era o beznă de nepă­truns şi cel mai greu era să nu loveşti tancul din faţă. Pentru a‑i uşura misiunea lui Porta, care mânuia comen­zile carului nostru de luptă, Pluto şi cu mine ne instala­sem afară pe turelă şi îi transmiteam instrucţiunile prin telefon. Înaintam în zăngănit de fier cu cincizeci, cinci­zeci şi cinci de kilometri pe oră. Deodată se auzi un zgomot ca de chibrituri rupte, dar mult mai puternic. După încă o jumătate de minut zgomotul se repetă şi bucăţi mari de lemn ne‑au trecut pe lângă urechi. După ce această ciudăţenie se repetă de cinci ori la rând, am înţeles în sfârşit că eram pe cale să culcăm la pământ stâlpii de tele­graf şi‑l readuserăm pe Porta pe şosea. Ceva mai încolo era să intrăm peste tancul dinaintea noastră, care se oprise lângă un pod pe care blindatele nu‑l puteau trece decât câte unul. A trebuit să plasăm câte un om de fiecare parte a podului, pentru a dirija monştrii cu ajutorul capetelor ţigărilor aprinse. Doar câţiva centimetri mai mult la dreapta sau la stânga şi apele râului Upa şi‑ar primi prada pe care o aşteptau.

Legiunea blestematilor (15)

— Înapoi, ÎNAPOI, pentru Dumnezeu! Are piciorul prins sub şenile!

Porta reacţionă aproape instantaneu. Tancul dădu înapoi, Porta mă ajunse dintr‑un salt şi, fiecare de o parte, l‑am susţinut pe Hans Breuer care, în picioare, palid ca moartea, se agăţase de flancul carului blindat. L‑am trans­portat în colibă şi Bătrânul aprinse o ţigară şi o înfipse între buzele vinete ale lui Breuer. Decupă apoi carâmbul cizmei din jurul piciorului zdrobit al camaradului nostru.

— Măi băieţi, măi băieţi, aţi înnebunit de tot?

ÎNAINTEA ATACULUI

Eram încartiruiţi în case rechiziţionate, la marginea Smolenskului. Îndată după ce ne‑am primit raţiile, am dat o raită până în marea piaţă a târgului, care colcăia de soldaţi din toate armele şi armatele posibile: SS‑iştii cu capul de mort rânjind pe căştile lor, trupe de paraşu­tişti, cavalerişti cu pantaloni din piele şi cizme înalte cu pinteni, infanterişti în bluzoane de piele cu pete brune, verzi şi albastre de camuflaj, soldaţi unguri şi români în uniforme kaki, bărbaţi din toate armele şi armatele Eu­ropei Centrale adunaţi în piaţa târgului din Smolensk, începând cu eleganţii ofiţeri de aviaţie cu monoclu şi sfârşind cu pifanii păduchioşi şi jegoşi.

Legiunea blestematilor (14)

Trenul nostru porni către est, având drept destinaţie nemărginitele stepe şi întunecatele păduri ale Rusiei. Păstram soba din vagonul nostru încinsă la roşu, dar eram îngheţaţi. Zi şi noapte zăceam strânşi în mantăile noastre, cu căciulile îndesate până peste urechi. Dar zadarnic în­fundam soba, trăgeam pe noi ţoale peste ţoale şi ne înghesuiam unii în alţii, rămâneam mereu fără speranţă, mizerabil de îngheţaţi.

LA BISERICĂ

Am intrat în gara din Pinsk în mijlocul unei furtuni de zăpadă. La cantina Crucii Roşii ne‑au dat să mâncăm fasole şi în mod excepţional, aveau o asemenea canti­tate încât fiecare şi‑a putut umple burta.

O soră de caritate îi sfătui pe Bătrânul să viziteze o minunată şi veche biserică ce se înălţa chiar în spatele gării şi cum nu aveam ceva mai bun ce făcut, toată şleahta noastră porni într‑acolo.

Legiunea blestematilor (13)

Clătinând din cap, Bătrânul spuse cu dispreţ:

— Nu fi naiv, Hans. Cât timp vor mai fi ofiţeri obse­daţi de disciplină, toţi îşi vor ţine gura şi vor continua să ţină pasul. Ia aminteşte‑ţi cum s‑au petrecut lucrurile în 1918. Abia după ce s‑a prăbuşit întreaga maşină de război s‑au răsculat băieţii în feldgrau. Dar să ne ferească Domnul de o revoluţie! Mai ales una prematură. Micul mâncător de cârnaţi german este atât de limitat, încât nici nu îndrăzneşte să gândească şi nu cu oameni speriaţi se fac revoluţiile. În 1918 revoluţia s‑a încheiat aşa cum era firesc să se încheie: cei şmecheri au spălat putina şi au luat partea leului. Ticăloşii n‑au păţit nimic şi astăzi îi găseşti bine înfipţi, şi cu bâta în mână! Toată comedia se va nărui, asta‑i limpede, să‑mi ziceţi însă Adolf dacă se va ajunge la o revoluţie. Iar istoria se repetă. Cei mai târşiţi se vor recunoaşte între ei şi îşi vor feri pielea cu mare grijă. Îi vor ajuta pe ticăloşi să se ridice şi le vor face rost de cravaşe noi şi frumoase, pe care să le pocnească iar pe spinările noastre! Până când prea stimaţii mei concetă­ţeni nu vor începe să priceapă dedesubturile acestui ma­nej, n‑am nici o încredere în ei. Hitler şi acoliţii săi vor fi exterminaţi, aşa cum dealtfel se şi cuvine şi cu cât mai curând cu atât mai bine, dar ce sunt ei altceva decât nişte biete paiaţe? Şi nu se cheamă revoluţie dacă distrugi paiaţele şi‑l laşi pe păpuşarul care a tras sforile s‑o în­tindă cu banii teatrului!

Aşa vorbea Bătrânul în 1941.

Legiunea blestematilor (12)

Doar cinci minute lăsaţi‑mă singur cu poetul care a scris cândva că Mediterana era albastră, fermecătoare şi surâzătoare...

DIRECŢIA: AFRICA DE NORD

Cu picioarele bălăbănindu‑se în gol, atârnând peste marginile bou‑vagoanelor, în dreptul uşilor, batalionul 18 străbătu astfel România, Ungaria şi Austria; de aici coborî cizma italiană urlând şi zbierând de‑a lungul între­gului drum. De cinci ori l‑am chemat pe Porta să‑i ară­tăm un câmp cu macaroane. Niciodată n‑a putut fi con­vins cu adevărat că macaroanele nu‑s legume.