Legiunea blestematilor (11)

Cât mă priveşte pe mine, ripostă Batrânul, am petrecut o permisie foarte plăcută împreună cu nevasta şi băieţii. Foarte plăcută, adevărat, dar de ce să te apuci mai întâi când ai mai puţin de o săptămână la dispoziţie? Nevas­tă‑mea lucrează acum ca vatman de tramvai, pe linia lui 61. Oricum, mai bine decât taxatoare. Aşa izbutesc să se descurce cât de cât. Păcat că a trebuit să mă întorc la rahatul ăsta. Măcar de‑am avea baftă să ne pierdem un picior, ei bine, atunci am isprăvi şi cu porcăria lor de război nazist .

— Ba eu aş prefera un braţ, îşi dădu cu părerea Porta.

          Am intervenit şi eu:

— Încă nici n‑am fost în prima linie. Dar poate dă Domnul să trecem dincolo.

Bătrânul îşi ascunse obrazul în palme.

— Eu cred că am văzut încă de pe acum destul, sus­pină el. Nici nu cer mai mult. N‑am nevoie de izbânzi glorioase. Tot ce vreau e să fie pace! Să treci dincolo! Şi cine ne‑ar fi recunoscător dacă am face‑o? Nimeni. Nici măcar noi. Cloacă blestemată...

Porta îşi puse flautul la loc în toc. Ca niciodată, nu avea curaj să cânte.

PERMISIA LUI PORTA

— Să se şteargă la fund cu raportul lor! Înainte de a sosi aici, eu voi fi plecat de mult în deşert şi mi‑ar place să‑i văd venind să mă caute doar pentru că un păduchios de mic funcţionar feroviar a primit un bine­meritat şut peste bijuteriile de familie!

Porta îşi suflă nasul cu degetele şi scuipă pe perete, drept în mijlocul unui afiş ce ne informa că este interzis scuipatul.

— Chiar de la început şi până la sfârşit am avut ghi­nion cu permisia mea. Nici nu sosesc bine că pică de la Spandau o smucită cu mucosu ei şi‑mi pretinde să‑mi recunosc odrasla. Îi zic la modul cel mai salon din lume că trebuie să fie vorba de‑o neînţelegere regretabilă şi să se ducă să se spânzure dar să fii numit general de bri­gadă dacă nenorocita nu mă târăşte în faţa tribunalului, unde un fel de paiaţă urlătoare face pe maimuţoiul de după un birou mare şi mă acuză că aş fi tatăl avortonului damei în cauză!

Îi zic foarte liniştit că până şi un creştin şi‑ar da seama cu ochiul liber că e vorba de o imposibilitate fizică flagrantă, un bărbat tânăr şi frumos ca mine neputând zămisli un plod ca ăsta! Şi iată‑mă băgat într‑o poveste cu analize de sânge, cu un tip saşiu ce pretinde că ar fi doctor şi se dă mare că‑i în stare să limpezescă toată tără­şenia! Vă daţi seama că am fost de acord, căci eram sigur că după asta toate vor merge ca pe roate. Ei bine, ca să vedeţi încă o dată că nu te poţi încrede în doctori, tipul a depus mărturie că cică puteam fi considerat în mod sigur tatăl haimanalei!

— Hai să fim serioşi, Porta, dacă fişa ta dovedeşte că n‑ai fost la Berlin în perioada critică, nu se putea...

— Ba vă înşelaţi! Ăştia sunt în stare de orice. Şi în ultima zi, pe când mă pregăteam să‑mi iau rămas bun de la babacii mei mult iubiţi, în toiul emoţiei generale şi a scrâşnitului de măsele, mai vine o iapă şi mă anunţă că face un pui!

„Sunt foarte bucuros pentru tine, îi zic. Baftă multă şi Führer‑ul va fi mulţumit! Complimentele mele soţului şi să nu uite să ducă gunoiul în fiecare zi... Bineînţeles că treaba nu mă privea câtuşi de puţin, dar ori eşti poli­ticos, ori nu. Mai ciripesc puţin cu iapa zicându‑i ce noroc a dat peste ea şi, dintr‑una‑n alta, trecem în odaia de alături să ronţăim un biscuit împreună.

Eu, ca un idiot ce sunt, nu mă gândeam la nimic rău, când deodată ce‑mi strecoară la ureche; „Tu eşti tatăl, dragule. Eşti mulţumit?"

— Mulţumit? îi zic. Ai căpiat?

Şi am trimis‑o să se îmbrace fără a‑i mai da bine­cuvântarea mea. Se pare că mă urmăreşte o fatalitate. Nu ştiu cum se întâmplă cu voi, dar e de ajuns ca o femeie să mi se aşeze pe genunchi şi zdrang, catastrofa‑i gata!

— Cred că ar trebui să te mai închei la prohab, îl sfătui Bătrânul. Dar acum, între noi, Porta, n‑ai fost deloc la Berlin, cu câteva luni în urmă?

— Nu ai decât să te uiţi la fişa mea...

— Ce‑i scris în fişă e una şi ce nu e scris, e alta...

— Şi tu, Brutus, exclamă Porta, jignit. Sigur că am fost la Berlin la vremea aceea, dar pe dumnezeul meu, n‑am rămas decât o jumătate de zi.

— Prea de‑ajuns, dacă erai la vânătoare de fuste! i‑o întoarse Bătrânul în hohotele noastre de râs.