Acum
Tom se hotărâse definitiv. Era abătut şi deznădăjduit din cale afară. Îşi
spunea că e un băiat părăsit şi fără de prieteni, că nimeni nu-l iubea. S-or
căi poate, când or auzi la ce-l împinseseră. El unul încercase să fie băiat de
treabă, să meargă pe calea cea bună, dar cei din jur mereu i se puseseră de-a
curmezişul. Bine! Dacă voiau cu tot dinadinsul să scape de el, fie şi-aşa!...
Tot pe el or să-l scoată vinovat de urmări şi n-aveau decât. Nici nu se putea
altminteri. El, sărmanul, singur pe lume, ce drept avea să se plângă? Da, da,
până la urmă îl siliseră să facă pasul ăsta şi al lor va fi vina dacă de aci
înainte va duce o viaţă plină de nelegiuri. Altă cale nu-i rămânea. Tot
vorbindu-şi aşa, coborâse mult la vale pe Drumul Poienii şi auzea slab, din
depărtare sunetul clopoţelului care vestea şcolarilor începerea lecţiilor. Îl
podidiră lacrimile la gândul că în veci n-avea să mai audă acest sunet
prietenos, atât de binecunoscut urechii sale. Era cumplit, dar n-avea încotro.
De vreme ce-l alungau în lumea rece şi haină, el nu putea decât să se supună,
dar îi ierta pe toţi. Aci, sughiţurile de plâns se înteţiră.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta Mark Twain. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mark Twain. Afișați toate postările
miercuri, 26 decembrie 2012
duminică, 23 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(12)
Una
din pricinile pentru care gândul lui Tom se mai abătuse de la taina ce-l rodea
era o preocupare nouă şi plină de gravitate. Becky Thatcher nu mai venea la
şcoală. Tom se luptase câteva zile cu mândria lui, încercând să nu se
sinchisească, s-o uite pe Becky, dar nu izbutea. Se trezea dând târcoale pe
întuneric casei tatălui ei, cu inima plină de jale. Becky era bolnavă. Dacă
murea! Gândul ăsta îl umplea de desperare. Nu-l mai interesa războiul şi nici
măcar pirateria. Farmecul vieţii pierise, totul era searbăd, cenuşiu. Lăsă
deoparte cercul şi bastonul de crichet, joaca nu-i mai făcea nici o plăcere.
Mătuşă-sa băgă de seamă şi se îngrijoră.
miercuri, 19 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(11)
Cam
pe la amiază, întreg orăşelul fu zgâlţâit ca de un curent electric de
înspăimântătoarea veste. Fără telegraf, despre care în zilele acelea nici nu se
visa încă, vestea zbura din gură în gură, de la grup la grup, din casă în casă,
cu o iuţeală nu mult mai mică decât a telegrafului. Fireşte că învăţătorul îi
lăsă liberi pe şcolari în după-amiaza aceea; tot târgul l-ar fi socotit drept
un om ciudat, de n-ar fi făcut-o.
Lângă
cel ucis fusese găsit un cuţit plin de sânge închegat. Cineva îl recunoscuse ca
fiind al lui Muff Potter, aşa zicea lumea. Se mai spunea ca un cetăţean
întârziat dăduse peste Potter pe când se spăla la gârlă, în ceasul întâi sau al
doilea al dimineţii, Potter încercase să se ascundă, apoi îşi luase iute
tălpăşiţa. Toate astea dădeau de bănuit, dar mai ales spălatul, care, nu prea
făcea parte din obiceiurile lui Potter. Se mai spunea că oamenii cotrobăiseră
peste tot în oraş ca să-l găsească pe „ucigaş". (E ştiut că lumea nu se
prea codeşte când e vorba să-şi dea părerea asupra vreunei mărturii şi să
condamne.) Totuşi nu se putuse da de urma lui. Pâlcuri de călăreţi plecaseră pe
toate drumurile din preajma târgului, iar şeriful “spera” că-l va aresta pe
Potter înainte de lăsarea întunericului.
duminică, 16 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(10)
Cei doi fugeau într-un
suflet spre târg, muţi de spaimă. Din când în când aruncau câte o privire
speriată înapoi, ca şi cum s-ar fi temut să nu fie urmăriţi. În fiecare ciot
ivit în cale li se părea că văd un om, un duşman şi li se tăia răsuflarea. Când
trecură în fugă prin dreptul câtorva cocioabe lăturalnice aflate în apropierea
târgului, lătratul câinilor îl făcu să gonească de parcă ar fi avut aripi la
picioare.
-
Numa' de-am
ajunge la tăbăcăria veche cât mai putem fugi - şopti Tom, gâfâind din greu. N-o
mai duc mult.
Drept răspuns nu se auzi
decât gâfâiala şuierătoare a lui Huckleberry. Amândoi alergau cu ochii aţintiţi
spre limanul nădejdilor lor şi se sileau din răsputeri s-ajungă. Se apropiau
văzând cu ochii. În cele din urmă, se năpustiră amândoi deodată pe uşa deschisă
a tăbăcăriei şi se prăvăliră în bezna ocrotitoare dinăuntru, plini de recunoştinţă
şi istoviţi din cale-afară. Încetul cu încetul, vijelioasa bătaie a inimilor se
mai alină şi Tom şopti:
vineri, 14 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(9)
În
aceeaşi seară, la orele nouă şi jumătate, Tom şi Sid au fost, ca de obicei
trimişi la culcare. Şi-au spus rugăciunile şi Sid a adormit îndată. Tom sta
întins în pat, treaz, şi aştepta, plin de nerăbdare şi neastâmpăr. Când, în
sfârşit, crezu că se crapă de ziuă, auzi ceasornicul bătând abia zece! Să
înnebunească, nu altceva! S-ar fi sucit în aşternut, s-ar fi întors pe o parte
şi pe alta să-şi mai potolească nervii aţâţaţi, dar se temea să nu-l trezească
pe Sid. Aşa că sta liniştit, cu privirea pironită în întuneric. Era o tăcere
înfiorătoare. Treptat, începu să audă zgomote uşoare, pe care mai întâi abia le
desluşea şi care, încetul cu încetul se întăreau. Acum auzea până şi tictacul
ceasornicului. Grinzile vechi începură a scârţâi tainic. Scările trosneau
încetişor. De bună seamă că pe undeva pe-aproape umblau duhuri. Un sforăit
înfundat venea la intervale regulate din camera mătuşii. Şi acum, iată că se
porni să mai ţârâie întruna şi un greiere, de a cărui ascunzătoare n-ai fi
putut da, oricât ţi-ai fi bătut capul. În clipa următoare, Tom tresări de
spaimă, auzind în tăblia patului ronţăitul sinistru, ticăitul unui cariu, căruia
i se mai spune şi “ceasul morţii". Asta însemna că zilele cuiva erau
numărate. După aceea se înălţară, departe în noapte, urletele unui dulău. De la
o depărtare şi mai mare îi răspunseră alte urlete, mai slabe.
miercuri, 12 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(8)
Capitolul VIII
Tom
mergea pe cărări lăturalnice, ca să nu dea ochii cu şcolarii care se înapoiau
de la şcoală. Apoi domoli pasul şi-şi urmă drumul, mâhnit. Trecu de două-trei
ori un firicel de apă, pentru că una din superstiţiile copiilor era că trecând
o apă zădărniceşti orice urmărire. Jumătate de oră mai târziu, dispărea
îndărătul casei Douglas, aşezată tocmai pe vârful măgurii Cardiff. Şcoala o
lăsase mult în urmă, abia se mai zărea, departe, printre căsuţele din vale.
Intră într-o pădure deasă, îşi croi drum până în inima ei şi se aşeză pe un
petic de muşchi, sub umbra unui stejar. Nu adia o suflare. Zăpuşeala amiezii
făcuse până şi păsărelele să amuţească. Firea toată era cufundată într-un somn
adânc, întrerupt când şi când de bătaia îndepărtată a unei ciocănitoare, după
care tăcerea şi însingurarea ce domneau peste tot locul se lăsau şi mai
apăsătoare
luni, 10 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(7)
Capitolul VII
Tom se străduia din răsputeri să-şi pironească atenţia
asupra cărţii, dar gândurile îi zburau mereu aiurea. În cele din urmă, oftând
şi căscând, se dădu bătut. I se părea că pauza de amiază n-avea să mai sosească
niciodată. Aerul parcă încremenise. Nu adia o suflare. Era o zi din cale-afară
de moleşitoare. Murmurul monoton a douăzeci şi cinci de şcolari, repetându-şi
lecţiile, te toropea ca zumzetul adormitor al albinelor. Sub văpaia soarelui,
hăt-departe, măgura Cardiff îşi desena unduirile blânde şi verzi îndărătul unui
văl sclipitor de aer cald, muiat în purpura depărtării. Câteva păsări pluteau
leneş în înaltul cerului; altă fiinţă vie nu se mai zărea, afară doar de nişte
vaci, adormite şi ele. Inima lui Tom tânjea după libertate. De-ar fi avut măcar
o îndeletnicire plăcută, să-i treacă mai repede timpul ăsta nesuferit! Se
scotoci prin buzunare şi faţa i se lumină: îl săgetă un simţământ cald de
recunoştinţă, o adevărata rugă de mulţumire, pe care, fără să-şi dea seama, o
adresa providenţei. Scoase pe furiş cutia de pocnitori. Dădu drumul
chichiriţei, aşezând-o pe tăblia lungă şi netedă a pupitrului. Desigur că şi
gângania era copleşită în clipa aceea de un fel de recunoştinţă aidoma
rugăciunii lui, prea timpurie însă, căci îndată ce porni bucuroasă la drum, Tom
o împinse în lături cu un ac şi o sili să-şi schimbe direcţia.
duminică, 9 decembrie 2012
Votul
Azi e ziua cea mare - ziua alegerilor. Noi nu mergem la vot, au avut grija sa ne faca sa renuntam. Daca ar fi fost simplu - adica sa exista cateva sectii de votare distribuite judicios pe teritoriul Germaniei si daca ar fi fost posibil sa mergem acolo exact ca in Timisoara sau in Cugir, cu buletinul sau pasaportul, atunci ne-am fi dus. Asa insa, o sa ramanem acasa. A inceput sa ninga din nou, asemenea fulgi n-am mai vazut demult, asa ca am facut foc cu lemne, am iesit la zapada, imediat o sa mancam niste peste dezlegat, apoi o sa ne ducem pe la ZOO, am aflat ca au deschis acolo un patinoar. Seara o sa continuam impodobirea de Craciun a casei si cam asta e.
Dimineata, am dat o tura prin diversi pereti de pe Facebook. Lumea se agita. Unii zic pro-ARD, altii pro-USL. Astia din urma nu uita sa adauge injuraturi si bale veninoase la adresa lui Basescu. Altii scriu niste naivitati de-a dreptul sinistre, de genul "abia astept sa castige PSD ca sa avem in sfarsit depolitizare, descentralizare, corectitudine etc". Iti vine sa te tot duci.
Rastimp, am gasit o frumoasa vorba a lui Mark Twain: "Daca prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lasa sa votam". Am distribuit aceasta vorba - asta nu va schimba absolut nimic. Daca ar trai Mark Twain, asa i-as spune: "Daca vorbele tale de duh ar putea schimba ceva, nu ai mai fi lasat sa vorbesti".
sâmbătă, 8 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(6)
Capitolul VI
Luni dimineaţa, Tom
Sawyer se trezi amărât. Aşa era el întotdeauna luni dimineaţa - altă săptămână
de şcoală. De obicei, Tom începea ziua asta gândindu-se că mai bine n-ar mai fi
fost sărbătoare; după joacă şi libertate, tare greu îi venea să intre iar în
robie şi lanţuri.
Culcat în pat, Tom
cugeta, Îşi spunea că ar fi bine dacă s-ar îmbolnăvi. Atunci ar putea să
lipsească de la şcoală. Iată o posibilitate! Începu să privească chestiunea mai
de aproape. Nu-l durea nimic. Se cercetă din nou. De data asta i se păru că
simte un fel de crampe la stomac. Îşi puse toate nădejdile în ele. Curând îl
mai lăsară şi după câtva timp nu mai simţi nimic. Tom continuă să mediteze. Ia
stai! I se clătina un dinte de sus. Ce noroc! Tocmai când se pregătea să se
tânguie, îşi dădu seama că dacă vine cu o asemenea chestie, mătuşa o să-i
scoată dintele şi asta o să-l doară. De aceea se hotărî să nu sufle o vorbă
despre dinte deocamdată, şi să caute altceva. Câtăva vreme nu se ivi nimic,
apoi îşi aduse aminte că-l auzise pe doctor vorbind de o anumită boală, care-l
făcea pe pacient să zacă vreo două-trei săptămâni şi-l ameninţa cu pierderea
unui deget. Aşa că scoase repede de sub cearceaf degetul cu buba şi-l cercetă
atent. Buclucul era că nu cunoştea simptomele bolii. Totuşi, i se păru că ar
merita să încerce, aşa că se porni să geamă din răsputeri.
joi, 6 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(5)
Pe la zece şi jumătate, clopotul răguşit al
bisericuţei începu să dăngăne şi curând credincioşii prinseră a se aduna la
slujba de dimineaţă. Elevii şcolii de duminică se răspândiră prin biserică şi
luară loc în bănci, în preajma părinţilor, pentru a putea fi supravegheaţi de
aproape. Mătuşa Polly sosi şi ea, iar Tom, Sid şi Mary se aşezară lângă dânsa;
lui Tom i se dădu locul de lângă trecerea laterală, pentru ca să fie cât mai
departe de fereastra deschisă şi de ispitele priveliştii de vară. Unul câte unul
se perindau enoriaşii printre intervalele dintre bănci: bătrânul diriginte al
poştei, un om nevoiaş care apucase zile mai bune, primarul cu soţia—târgul avea
şi un primar printre alte lucruri de prisos—judecătorul de pace; apoi doamna
Douglas, o văduvă bălaie şi dichisită, în vârstă de patruzeci de ani, femeie cu
dare de mână şi bună la suflet. (Locuinţa ei, aşezată pe o colină, era cea mai
somptuoasă casă din orăşel, casa cea mai primitoare şi mai darnică în petreceri
cu care se putea făli St. Petersburgul).
marți, 4 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(4)
CAPITOLUL IV
Zorile
luminară o lume liniştită. Razele soarelui se revărsau ca o binecuvântare
asupra paşnicului târguşor. După gustarea de dimineaţă, mătuşa Polly ţinu
slujba religioasă în familie. Începu printr-o rugăciune, clădită pe temelii solide
de citate biblice, cimentate între ele cu un strat subţire de idei originale.
Din vârful acestei clădiri, ca de pe Muntele Sinai, dete drumul uneia din cele
zece porunci. După asta, Tom „se duse în pustie", ca să spunem aşa, adică
se apucă să-şi înveţe versetele(*). Sid învăţase lecţia cu câteva zile înainte.
Tom lupta din răsputeri să ţină minte cinci versete. Alesese o parte din
predica de pe Munte, fiindcă alte versete mai scurte nu putuse găsi.
duminică, 2 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(3)
CAPITOLUL
III
Tom se înfăţişă înaintea mătuşii Polly, care şedea în
faţa unei ferestre deschise, într-o cameră prietenoasă din fundul casei — un
fel de dormitor, sufragerie şi bibliotecă în acelaşi timp. Aerul înmiresmat al
verii, liniştea îmbietoare la odihnă, parfumul florilor şi zumzetul monoton al
albinelor o făcuseră, pe mătuşă să aţipească. Moţăia cu andrelele în mână;
motanul îi ţinea de urât, dar şi el adormise în poală. Ca să nu-i pice
ochelarii, şi-i proptise pe tâmple, printre şuviţele sure. Era încredinţată că
Tom o zbughise de mult de la treabă şi se minună când îl văzu predându-se iar
puterii ei, cu atâta semeţie.
sâmbătă, 1 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(2)
Sosi şi
dimineaţa de duminică. Întreaga fire, proaspătă, strălucitoare, fremăta de
viaţă. Inimile erau pline de cântec, iar celor cu inima tânără cântecul li se
revărsa pe buze. Pretutindeni nu vedeai decât chipuri voioase, peste tot domnea
primăvara, văzduhul era plin de mireasma salcâmilor în floare.
Dincolo de
sat, dominându-l cu înălţimea ei, se zărea măgura Cardiff, acoperită de
verdeaţă. Nu era nici prea departe, nici prea aproape, ci tocmai la depărtarea
potrivită ca să-ţi pară un ţinut de basm, tihnit, îmbietor.
La capătul drumului apăru Tom, ducând o căldare cu var şi o
bidinea cu coadă. Când dădu cu ochii de gard, întreg peisajul se posomorî şi o
adâncă melancolie îi întunecă sufletul. Douăzeci şi şapte de metri de gard, de
doi metri şi jumătate înălţime! Lumea îi păru fără rost, viaţa o povară.
Oftând, muie bidineaua şi trecu peste şipca de sus, repetă operaţia, mai dete o
dată; măsură din ochi neînsemnata fâşie văruită, apoi vasta întindere de gard
nevăruit şi se lăsă descurajat pe o buturugă.
vineri, 30 noiembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(1)
Prefaţă
Mai
toate aventurile descrise în cartea aceasta sunt întâmplări adevărate; una sau
două din ele sunt ale mele proprii, celelalte sunt ale foştilor mei colegi de
şcoală.
Huck
Finn este un personaj real; Tom Sawyer de asemeni, dar nu de sine stătător,
căci figura lui e o îmbinare de caractere.
Superstiţiile
ciudate de care amintesc aici erau foarte răspândite printre copiii şi sclavii
din Vestul Americii, acum treizeci - patruzeci de ani.
Deşi am scris
povestirea de faţă mai mult pentru a dărui câteva clipe de desfătare
tineretului, nădăjduiesc că ea va fi luată în seamă şi de oamenii mari, căci
gândul meu este să le reamintesc şi lor în chip plăcut, cum erau şi ei
odinioară, cum simţeau, cum gândeau, ce vorbeau şi ce năzbâtii ciudate puneau
uneori la cale.
Mark Twain
Mark Twain
La 30 noiembrie 1835 s-a nascut Mark Twain. Prea multe n-am ce scrie despre el, in afara de faptul ca mi-a incantat tineretea cu Aventurile lui Tom Sawyer si cu Un yankeu la curtea regelui Arthur. O sa-i pun cateva poze si o sa urc, in serial, cartea cu Tom si Huckleberry Finn. Chiar daca toata lumea o stie.
vineri, 27 ianuarie 2012
Mofturile corecților politic
Una din marile găselniţe ale românilor alfabetizați este aia care spune că poveştile noastre sunt pline de violenţă, cruzime etc. Exemplul cel mai frapant care se livrează în cursul discuţiilor este cel al morţii lupului din "Capra cu trei iezi", care lup cade într-o groapă plină cu jăratec, unde este mistuit de flăcări. Cei care comentează astfel de chestii par a nu-şi aminti întâmplările asemănătoare petrecute în cărţi ale copilăriei scrise în ţările „civilizate”. Iată, spre exemplu, pagina în care Mark Twain descrie moartea lui Joe Indianul, în cartea pentru copii „Aventurile lui Tom Sawyer”:
marți, 13 septembrie 2011
O poveste a lui Mark Twain
Pudelul recunoscător
Intr-o
zi, un doctor bun la suflet (care citise cărţile cuvenite), a găsit un pudel
vagabond, beteag de un picior şi, întristat din această pricină, l-a dus la el
acasă şi după ce i-a pus osul la loc şi i-a bandajat mădularul, l-a lăsat iar
liber pe micul proscris şi nu s-a mai gândit deloc la această întâmplare. Dar nu mică i-a fost mirarea când, peste câteva
zile, într-o dimineaţă, deschizând uşa, l-a găsit pe pudelul recunoscător aşteptând
răbdător în faţa casei, însoţit de un alt câine pribeag, accidentat la un
picior. Milostivul doctor s-a îngrijit pe dată de nefericitul animal şi nu a
uitat să aducă prinos Domnului, care în bunătatea-i de necuprins şi cu mila-i
nemărginită, îşi arătase voia de a folosi o unealtă atât de umilă cum era
bietul pudel proscris, pentru a insufla etc, etc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)