Tigănia

Aflu dintr-o stire ca a murit unul dintre membrii clanului tiganesc Carpaci din Timisoara. Cu ocazia inmormantarii, circulatia a fost blocata ore intregi. Din pozele pe care le vad, la catafalc au fost aduse coroane mortuare mai mari decat rotile celui mai mare vehicul construit vreodata - cum spunea bunul meu amic Gogol care, de altfel, mi-a trimis un mail de condoleante (chestia asta o sa i-o platesc eu cumva).

Ciopartirea

Azi a fost ziua in care m-am ocupat de animale. La ora 13 l-am dus pe Richi la tuns, de unde l-am luat la 15:30. Intre timp, am fost cu soriceii dansori la veterinar, unde au fost diagnosticati cu raie. De fapt, doar partea femeiasca, baietii n-au absolut nimic - ei locuiesc in alt terariu. Le-am cumparat  un medicament, le-a fost administrat si acum vom astepta vindecarea. Intre timp, insa, m-am hotarat sa ma scap de ei. Culmea, e de acord si Maria. Cred ca s-a speriat la vederea soricioaicelor (asa s-o fi spunand?) care nu mai sunt deloc acele animalute dragute pe care le vedea prin magazine. 

Numele indian

Vad pe Facebook o noua moda: dai like pe nus' ce link si afli "numele meu indian". Carevasazica, eu am un nume indian, de care n-am aflat pana acum. Fel de fel de internauti incearca treaba asta si afla ba ca s-ar numi "bivol lucios", ba "nas turtit", ba "pamant moale". Eu nu am vazut tampenie mai mare de multa vreme. Ce inseamna aia "numele meu indian"? Sa zicem ca intru acolo si aflu ca am numele indian "iarba scurta". Ce sa inteleg, ca in hindusa Raul inseamna iarba iar Baz inseamna scurt? Adica orice combinatie de litere are o traducere in hindusa? Pai eu cunosc oameni cu nume foarte ciudate: Potroanchenu, de exemplu, ori Vagaon. Te pomeni ca in hindusa exista aceste cuvinte si desemneaza ceva?

Daca ar fi fost vorba de o echivalenta pe litere, de exemplu intre romana si scrierea hieroglifica, atunci da, inlocuiam fiecare litera cu hieroglifa care-i corespunde si iesea numele meu asa cum s-ar fi scris in Egiptul antic. Dar asta nu inseamna ca in vremea faraonilor Raul Baz chiar insemna ceva, de exemplu cal maro.
Una peste alta, e vorba de o prostie ca multe altele, menita sa atraga like-uri in nestire. Eu n-as da clik acolo nici sa ma plateasca.

Downgrade

Umblu de colo pana colo prin Timisoara, cu diverse treburi. Pentru ca se apropie sarbatorile, aglomeratia este infernala. Si ce mi-e dat sa vad? In intersectiile centrale, care sunt cele mai asaltate de masini, au aparut politisti care dirijeaza circulatia cu toate ca sunt si semafoare. Legea acum o fac ei: dau drumul coloanelor pe rosu, ii opresc pe cei care au verde si asta dupa cum simt ca merge treaba. Stau si ma intreb: de ce au fost semaforizate intersectiile ala? Nu cumva sistemul este prost gandit? Daca e nevoie de politisti, inseamna ca sistemul e depasit, nu face fata. Semafoarele tocmai de aia s-au inventat, pentru a face mai usoara circulatia cand e trafic mare, nu numai pentru a le permite pietonilor sa treaca si ei strada. Cand au fost instalate, ar fi trebuit sa aiba un studiu in spate, care sa fi analizat cat de mare poate fi traficul pe-acolo. Poate ar fi trebuit sa aiba doua faze, una pentru trafic normal si una pentru trafic de sarbatori. Poate ar fi trebuit corelate cu celelalte semafoare din oras, ca sa asigure o optimizare a traficului. Din cate vad, lucrurile nu stau asa. Cand vine traficul mare, apar politistii, care isi rotesc mainile poftindu-te sa treci. Mie mi se pare ca asta seamana cu trecerea de la computer la abac. 

O strafulgerare

Cred ca toata lumea a citit Papillon sau, macar, a vazut filmul. Ma refer, desigur, la lumea care citeste. In pre-adolescenta, era una dintre cartile mele de capatai, alaturi de Winnetou. Printre cele mai tari scene ale romanului este, desigur, cea in care evadatul Papi ajunge pe Insula Diavolului, populata de leprosi. Sta cu ei de vorba, apoi este invitat langa foc si...dar mai bine pun pasajul cu pricina:

Purice, mărunţelul care-a venit după mine, se îndreaptă spre o tăblie fixată de zid deasupra focului, ia o gamelă care sclipeşte de nouă şi de curată ce e, toarnă-n ea cafea dintr-o sticlă şi o pune la foc. După câteva clipe ia gamela de pe foc, toarnă cafea în câteva căni de-un sfert, aşezate lângă pietre, iar Toussaint se apleacă şi trece cănile oamenilor din spatele lui. Purice îmi întinde gamela spunându-mi: „Bea fără teamă; gamela asta e folosită doar pentru cei aflaţi în trecere. Niciun bolnav nu bea din ea”.

Forma fixa

GLOSSA

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Legi idioate

Întrebarea care mă frământă în dimineaţa asta este dacă legile date de autorităţile lumeşti trebuie respectate. Şi mă tot încearcă sentimentul că există legi în legătură cu care răspunsul este un NU răspicat. Când zic asta, mă refer la legile care nu au de-a face cu Decalogul. Spre exemplu, una dintre porunci este să nu ucizi. Ea a fost preluată şi în codul penal, despicată, împărţită în categorii, au apărut variante pedepsibile şi altele scuzabile, se operează cu noţiuni de genul "ucidere din culpă", "legitimă apărare", "omor calificat" etc. Pentru mine, uciderea este de nesuportat pentru conştiinţă şi indiferent de pedeapsa primită, nu ispăşeşti interior niciodată. Avem de-a face aici cu o lege dictată de Cristos însuşi. Ea trebuie respectată în mod absolut. 

Problema percepției

Am avut odată o discuţie cu un amic de-al meu, om gospodar şi muncitor, inginer de profesie. Eram în maşină şi veneam de undeva, nu mai ştiu de unde, către casă. După ce am epuizat subiectele politice şi rezervele de bancuri, m-a pus naiba să deschid o mică discuţie pe teme filosofice simple. Anume, i-am spus că nu avem nicio dovadă că o culoare, să zicem roşu, este percepută de amândoi în acelaşi fel. Treaba e simplă ca bună ziua: tu vezi ceva pe care-l numeşti roşu, eu văd acelaşi ceva şi îl numesc roşu, însă nu am de unde şti cum îţi apare ţie culoarea aia. Aş putea şti doar dacă aş fi în locul tău pentru o secundă. Percepţia culorii, a sunetului, a atingerii etc sunt treburi personale şi niciodată, orice aş face, nu voi şti cum percepi tu ceva.

O poezie a lui Nicolae Labis

Albatrosul ucis

Când dintre pomi spre mare se răsucise vântul,
Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea,
L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l
Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.

La marginea vieţii clocotitoare-a mării
Stă nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus.
Priveşte încă parcă talazurile zării
Cu gâtul galeş îndoit în sus.

Un principiu intelept

Dan Helciug este unul dintre componentii trupei "Spitalul de Urgenta", care a scos o piesa excelenta, intitulata "Nu-mi pasa de nimic" Ei bine, Dan Helciug a aparut la televizor si a comentat pe marginea ultimei sinucideri din zona persoanelor publice - evident, e vorba de Malina Olinescu. El a spus un lucru care mi se pare demn de discutat: Malina ar fi trebuit sa nu puna la suflet nimic si sa aplice principiul "orice mi s-ar intampla, eu sunt de vina". Adica, sa zicem, scriu o carte exceptionala si ma duc cu ea la edituri. Este respinsa de fiecare, pe rand. Ei, in situatia asta - zice Helciug, trebuie sa ma gandesc ca editurile alea n-au nicio vina.

Animale dispărute

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate face un părinte este să-i inoculeze copilului ideea că este buricul pământului. Eroarea asta a făcut-o mama cu mine și m-a costat foarte mult, aș putea zice enorm.
Prima dintre acțiunile mamei pe linia scoaterii mele în evidență de care-mi amintesc, s-a desfășurat când eram în clasa I și învățătoare îmi era doamna Lupușor. Iată cum s-au petrecut lucrurile.

Cu doamna Lupușor

O poezie a lui George Lesnea

Nu ştiu

Nu ştiu pentru cine adun
Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei.
Trebuie ceva adânc şi puternic să spun
Înainte de a intra în cripta veciei.

Trebuie să moi pana în inima mea,
Să scriu despre toamna din gândurile mele,
Să apuc de sfoara ei de raze o stea
Şi s-o atârn la cercevele.

Trebuie despre oameni şi lume să cânt,
Cât mai e vreme…
Să-mi ridic sufletul de lângă pământ,
Să-l fac să învie-n poeme. 

Curtea de Apel

Aflu de la una dintre televiziunile private, plina de experti in exprimarea corecta precum parlamentul de mafioti, ca in Romania a fost reintrodusa pedeapsa cu moartea. Primul condamnat este un oarecare Truica. Am impresia ca am mai auzit de acest individ, dar nu mai stiu exact in ce context. In orice caz, pot spune ca-mi pare rau de el, acum ca am aflat ce soarta are:

Directiile bune

Exista oare o metoda infailibila de a te asigura ca stii exact ce gandeste cineva despre tine sau despre orice altceva? Eu unul nu cred. Chiar daca e vorba de o persoana pe care o iubesti si care te iubeste, cum poti sa stii ca nu iti ascunde ceva, indiferent ce, chiar un lucru mic si neinsemnat? 

Eram adolescent si citeam "Triumful mortii" al lui Gabriele d'Annunzio. Iubeam si eu, asa incat eram teribil de mirat sa aflu de acolo despre chinurile unui tanar care nu se putea acomoda cu ideea ca orice ar face nu va reusi sa patrunda in mintea iubitei, astfel incat sa-i citeasca toate gandurile. Nu intelegeam de ce ar trebui sa fii nefericit pentru atata lucru. Astazi inteleg. Astazi as vrea si eu sa pot patrunde in mintea altcuiva. Chiar daca nu pentru a afla ce gandeste despre mine cu exactitate, ci pentru a afla ce pericole pandesc in mintea ei mica - pentru ca despre Maria e vorba, evident. Ah, daca as sti cum percepe ea lucrurile, ce idei si-au facut cuib in ungherele ascunse ale mintii ei crude, poate as reusi s-o feresc de pericole. Dar nu am nicio posibilitate sa aflu ceva. Nu-mi ramane decat sa-mi doresc cu tarie ca toate sa mearga in directii bune.

Mertzanul patriarhului

Am citit si eu, ca tot romanul, stirea despre patriarhul Daniel care se deplaseaza cu un Mercedes. Mare lucru - mi-am zis. Ce-ar trebui sa faca ditamai patriarhul? Sa mearga pe jos, probabil, pentru ca altfel, orice masina ar avea, ar sari fel de fel de ziaristi sa-l ia la intrebari. Eu, unul, as fi ales o masina mai modesta, e adevarat: un VW Passat, de exemplu si nu chiar ultimul model. Insa Daniel face cum crede el ca e mai bine. Oricum turma credinciosilor i se va prosterna la picioare, chiar daca l-ar vedea coborand dintr-un OZN. 

Caderea unui mar

Problema fundamentala nu este ca omul sa descopere cum este lumea, ci sa decida cum este ea. Vreau sa spun ca lumea are o proprietate uimitoare: este asa cum vrea fiecare, ramanand totusi ea insasi. Un exemplu.

Sa zicem ca eu cred in coincidente. Tot ce ma inconjoara mi se pare ca e plin de intamplari de tipul asta, de semne, de legaturi oculte etc. Atunci aia este lumea. Scurt si cuprinzator. In acelasi timp, pentru cineva care nu crede in lucrurile astea ci considera ca exista o cauzalitate explicabila stiintific in tot ce se petrece, aia va fi lumea: o lume plina de legi care asteapta sa fie descoperite si exprimate in formule. Eu imi voi petrece viata descoperind coincidente si ele se vor arata cu duiumul, el va imbatrani cautand legi si va avea parte de ele din plin. 

Cineva o sa spuna ca e vorba de parti diferite ale vietii. Nu, e viata insasi, ea nu e ceva exterior tuturor fiintelor, e ceva pe care-l avem cu totii. Si il avem asa cum credem ca este. Caderea unui mar mie mi se va arata ca un semn de la nu stiu ce entitate, lui Newton i se va arata ca o actiune a legii gravitatiei. Caderea marului e parte si din viata mea si din viata lui Newton, dar inseamna cu totul altceva pentru fiecare dintre noi.  Greu al naibii de explicat. Dar eu m-am incredintat ca asa stau lucrurile.

Telenovela

Ieri, in timp ce pregateam diverse lucruri fine pe aragaz, am auzit istoria unei pisici povestita de Liliana catre Maria si Christine. Era vorba de o pisica din anii lui Ceausescu pe care socrii mei - Mitza si Valeriu (zis ulterior "Barosanu") o tineau in apartament. Locuiau la parter, nu era dificil sa tii o pisica obisnuita sa intre si sa iasa pe geamuri. Intr-o zi, pisica a disparut. Disparea ea, ce-i drept, cate o zi  - doua, ca orice pisica. De data asta, insa, a trecut vreo saptamana si nu s-a mai intors. Barosanu', suparat foc, a inceput sa bata cartierul cu pasul, cautand-o. A mers pe toate stradutele, printre blocuri, ce mai, n-a lasat nimic necercetat. La un moment dat, a auzit mieunatul pisicii venind de undeva din subsolul unui bloc. S-a dus acolo si a luat locatarii la rand, spunand ca aia e pisica lui si trebuie sa o ia inapoi. Pana la urma, administratorul a recunoscut ca a gasit matza pe strada si, fiind blanda, a putut s-o prinda, asa ca a dus-o in subsol ca sa lichideze soarecii. A mai spus ca nu stia ca e matza cuiva, ca daca ar fi stiut n-ar fi facut lucrul ala etc. Apoi a deschis usa de la subsol si Barosanu' si-a luat pisica. A dus-o acasa, dar lucrurile se schimbasera radical. Pisica era intr-un fel de stare de soc, ca in filmele cu copii rapiti. Se ducea tot timpul pe scari in jos, catre subsol si isi facea acolo nevoile, mieuna sinistru - pe scurt nu mai era ea insasi. In aceste conditii, Barosanu' a luat o decizie dureroasa:  a suit pisica in masina si a dus-o pe un camp unde i-a dat drumul. 

Daca s-ar fi intors acasa dupa o vreme, ar fi fost vorba, efectiv, de o telenovela cu pisici. Dar nu s-a mai intors

Rotunjirea Waldorf

Una dintre iesirile cu Pop a fost la Cluj, la marea intalnire Waldorf care se tinea acolo in fiecare an. Ca profesor aveam ce invata de acolo, zicea Pop. Foarte frumos, m-am dus la Cluj si am participat la niste lectii demonstrative de fizica, dupa care am mers la atelierele ce creatie. Ceea ce am vazut acolo m-a lasat fara grai. Sa ma explic.

Relatii ciudate

La vreo sapte-opt ani dupa Revolutie, am cunoscut la Sinaia un popa raspopit, pe nume Pop. Povestea lui era ciudata: slujise pe la Manastirea Sinaia, apoi intrase in nu stiu ce fel de cercuri pe care regimul le repudia si cauta sa le destrame. Cercul la care se afiliase Pop il continea si pe muzicologul George Balan, care avea o casa la Sinaia, in care se spunea ca se petrec lucruri fioroase - n-am aflat niciodata natura acelor lucruri. Calugarul Pop a fost nevoit sa dezbrace rasa monahala si a plecat in Germania, de unde s-a intors dupa 90 in calitate de om de afaceri si promotor al antroposofiei lui Rudolf Steiner, sub firma pedagogiei Waldorf.

Stavilarul

O poezie a lui Mircea Ivanescu

Alte pisici

Sa te apleci sa mîngîi pisica, atunci cînd
intri într-o camera straina - însa privind
spre fiinta care, lînga fereastra, a ramas
în picioare, urmarindu-te, fara surîs
aparent, doar ca în ochi cu un fel de sclipire
în care se repeta lumina de dimineata a soarelui
cum ti-o închipuiai patrunzînd prin fereastra înalta -
pentru ca acuma, cînd esti tu aici, este seara.
Sa vorbesti peste capul pisicii, pe care-l simti ridicat
sa te priveasca atenta - sa vorbesti, poate indiferent
(si asta ar fi un pacat - caci simtind sub palma acea moale
adeverire a lumii care este blana pisicii, ar trebui
sa crezi în realitatea fiintelor, si a altor fiinte
decît a acestor fapturi cu blana). Acum
sa stii ca esti într-o vreme cu lumina scazuta,
si cu moliciuni vibrînd calde - si sa-ti aduci
aminte încet ca pe vremuri visai sa intri în camere
necunoscute, cu pisici alintate si ferestre înalte,
si acolo sa stai nemiscat, respirînd...