Verzi și uscate

Una din chestiile care mă amuză copios când stau la un spriț cu cineva care pune muzică, ori în mașină, cu un șofer meloman, este felul în care își subliniază ei preferințele. Să zicem că un domn are un CD cu piesele lui preferate și îl pune că să-i țină de urât în mașină. Mă sui lângă el și vorbim verzi și uscate (expresie preferată a bunicii mele). Vorbim, vorbim, apoi o lăsăm mai moale, pentru că subiectele se cam răresc, după care ascultăm doar muzică. Ei bine, la un moment dat, când începe nu știu care piesă, numai ce-l vezi pe tip că întinde mâna și dă mai tare. Am întâlnit chestia asta de mii de ori în viață, ba am practicat-o și eu. Nu știu cum naiba se întâmplă, dar invariabil vine o piesă care trebuie dată neapărat tare, altfel se dărâmă cerul. Mă gândesc că în felul asta poți sublinia ce gusturi bune ai tu, ori poți să-i sugerezi celui de lângă tine că trebuie să tacă pentru ca tu să asculți piesa respectivă. Culmea este, însă, că mie mi s-a întâmplat să dau mai tare câte o piesă chiar fiind singur în mașină. Și asta îmi amintește de vremea când mergeam cu un Cielo și puneam foarte tare chestii grele din anii 70. Nu știu cum naiba suportam eu vacarmul ăla, dar asta făceam. La un moment dat am luat un tip la autostop și am pus un Led Zeppelin la maximum. Eram la mine în mașină, așa că făceam ce aveam eu chef. Tipul ăla a rezistat vreo 10 minute, după care mi-a făcut semn cu mâna că vrea să-mi spună ceva. „Vă rog frumos, puteți să dați mai încet”?

Ispravile lui Pacala (21)

Rămăşaguri c-un boier

După hoinărit de-o vară, iacătă-mi-l într-un sat,

La o curte boierească, slujitor din nou intrat.

Ş-acolo-ntr-o zi de iarnă, fiind vorba printre-argaţi

Despre ăi cu mâna lungă, el sări-n sus: — Măi fârtaţi!

N-am pus mâna, pân-acuma, nici pe-un ac străin, v-o jur:

Dar de-aş vrea, eu şi cămaşa de pe om aş şti s-o fur

Ce este un blog

Cu cateva zile in urma, am avut urmatorul dialog pe Yahoo! Messenger, zis mai pe scurt mess:

amic: ti-am citit blogul recent

amic: mai exact azi noapte

amic: este lamentabil ce se petrece acolo

     eu: ce se petrece?

amic: fotografii cu ciinele, cu sezonguri, retete de prajituri, ceaiuri din plante, Caragiale mina in mina cu Buzzati, "cum sa ne spalam pe dinti", "cum sa ne stergem la cur", "intimplari cu Alexandra", etc

amic: praştie    

Mici intamplari cu animale (45)

Planul lupilor

Prin iunie pescuiam la păstrăvi pe valea Ierii, între „colţi", unde apa e mai vijelioasă. Cu mine era Petrea, paznicul, pe umăr cu arma încărcată cu alice mărunte. Fără veste auzim deasupra noastră aruncîndu-se ceva în rîu. Întoarcem ochii într-acolo şi mare ne-a fost mirarea cînd am văzut în mijlocul apei un căprior, prins de şuvoiul repede, întors în sus cînd cu capul, cînd cu picioarele. Îl apucă unda, îl izbeşte de bolovani şi-l aduce către noi. Deodată Petrea îşi smuci din spate arma şi trase în ceva în coasta prăpăstioasă din faţa noastră. Văd răsturnîndu-se şi dispărînd apoi în tufărie un lup zdravăn. Deasupra lui sare altul, ca peste o clipă să ni se trădeze şi al treilea — acesta dincoace de rîu — prin zgomotul săriturilor cu care au luat-o la vale.

În faţa noastră se sfîrşise o tragedie. Cine ştie de unde go­neau lupii pe bietul căprior, întinşi în linie, ca gonaşii — adu­cîndu-l tot mai aproape de rîu, de pierzare. Strîmtorat, ţapul a sărit în apă, ca să o treacă dincolo, unde nu ştia că-l aş­teaptă alţi lupi. Pornim degrabă pe rîu la vale, ca să vedem ce s-a ales de căprior şi îl ajungem. Izbit de bolovani şi de stîn­cile de pe margine, nici nu mai încerca să lupte cu apa. îl ducea în voia ei. Îi văd un picior frînt din spată şi îl rog pe Petrea să-l scape de chin cu o mînă de alice, de la cinci paşi. Pe urma lupului rănit am putut merge puţin, cît am găsit picături de sînge; nu l-am găsit.

De remarcat în această întîmplare este planul viclean al lupilor, dintre care unii au trecut din bună vreme pe undeva rîul, ca să aştepte acolo prada, despre care ştiau că va încerca scăparea trecînd apa, aşa cum obişnuiesc să facă cerbii şi că­prioarele gonite de ei.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Faceti-va bine (110)

Fragul

Denumire știinţifică: Fragaria vesca.
Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă.
Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine familiei rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare.

O poveste foarte veche

În 1841, tânărul P. T. Barnum se străduia să-şi facă un nume ca cel mai de seamă om de spectacol din America şi s-a hotărât să cumpere Muzeul American din Manhattan, ca să-l transforme într-o expoziţie de curiozităţi care să-i asigure celebritatea. Necazul era că nu avea bani. Preţul muzeului fusese stabilit la cincisprezece mii de dolari, însă Barnum a venit cu o contrapropunere tentantă pentru proprietari, chiar dacă banii lichizi aveau să fie înlocuiţi cu o sumedenie de garanţii şi de referinţe. S-a ajuns la o înţelegere verbală, dar, în ultima clipă, principalul proprietar s-a răzgândit şi atât clădirea, cât şi colecţiile au intrat în posesia directorilor Muzeului Peale. Barnum era în culmea furiei. I s-a explicat că afacerile sunt afaceri şi că muzeul fusese vândut celor de la Peale pentru că aceştia aveau o reputaţie solidă, pe câtă vreme Barnum nu se putea lăuda cu niciuna.

Cățel contra păianjen

Câinele Richi, bichon şi purcel totodată, s-a împerecheat cu o căţea dintr-o rasă apropiată şi din chestia asta au rezultat trei pui. Ei se află la Timişoara şi acum se pune problema ce să facem: să luăm sau nu unul aici, în Germania. Bineînţeles că Maria insistă şi presează pentru prima varianta. Aşa încât ce m-am gândit eu? Ia să folosesc momentul şi să rezolv problema fricii de păianjeni pe care o manifestă Maria. În consecință, i-am spus: „Vrei al doilea căţel? OK, dacă pui mâna pe un păianjen, se rezolvă”.

Placinta infinita

Azi am cosit iarba din curte, care crescuse de jumatate de metru. Am tuns-o, mai bine zis, intrucat am folosit o masinarie Bosch. In timp ce ma plimbam de colo - colo, impingand Bosch-ul, mi-am zis ca acest moment ar trebui sa fie unul din cele pe care le viseaza oamenii care traiesc in orase, printre placi de beton. De cate ori n-am auzit spunand pe cate cineva: "abia astept sa ies la pensie, sa cresc flori si sa tund iarba"....

Imposibila întoarcere

Cred că îmi dau seama, în sfârşit, de ce nu îi mai suport pe cei care propovăduiesc cunoaşterea lui Dumnezeu - mă refer la călugării ortodocşi: pur şi simplu nu cred că au ajuns prea departe. E ca şi cum aş pleca eu să cuceresc Everestul, aş merge până în Nepal, acolo aş lua-o pe drumuri de căruţă, apoi pe poteci şi, în sfârşit, aş vedea muntele în toată splendoarea lui, după care m-aş întoarce să le povestesc tuturor cât e Everestul de impresionant. Dar cât aş fi eu de îndreptăţit să mă laud că am cunoaşterea Everestului?

Pe mal cu Buzzati

Furtună pe râu

Trestia, iarba de pe mal, micile pâlcuri de sălcii şi copacii cei mari l-au văzut şi în duminica aceea de septembrie pe domnul în vârstă îmbrăcat în alb.

Cu mulţi ani în urmă — numai trunchiurile mai bătrâne îşi amintesc vag — un necunoscut a început să pescuiască pe meandrul acela singu­ratic al râului, unde apa era liniştită şi adâncă. De sărbători, în anotimpurile calde, se întorcea punctual.

Într-o zi, n-a mai venit singur; cu el era un copil care se juca printre pomi şi avea o voce mică şi cristalină. Încet, anii au trecut: domnul era tot mai obosit, copilul tot mai mare. Şi la un moment dat, într-o duminică de primăvară, bătrânul n-a mai apărut. A venit doar tânărul, care a început să pescuiască de unul singur.

Discurs despre existenta lui Dumnezeu

Iata-l pe Sfantul Anselm din Canterbury in cautarea lui Dumnezeu. De unde se vede ca sfintii isi pun aceleasi intrebari ca si intelectualii obisnuiti atunci cand vine vorba de cele inaccesibile.

Acum însă, biet muritor, părăseşte‑ţi pentru un timp treburile şi lasă‑ţi, o clipă, gîndurile cele neodihnite. Îndepărtează grijile care te apasă şi uită de trudnicele tale ocupaţii. Ocupă‑te, un pic, de Dumnezeu şi odihneşte‑te în El. Intră în chilia duhului tău, alungînd din ea totul în afară de Dumnezeu şi de ceea ce te‑ar putea ajuta să‑L cauţi; şi după ce ai închis uşa, caută‑L!

Mici intamplari cu animale (44)

Urletul lupilor

Urletul lupilor în haită impresionează şi pe un om, pentru care el nu înseamnă şi nu prevesteşte nicio primejdie. Poate să fie o rămăşiţă a instinctului ancestral, de pe vremuri cînd, pentru primitivul slab înarmat si rău protejat de adăposturile lui, lupii de fapt erau o primejdie. Nu este frică ceea ce te cuprinde cînd auzi concertul sinistru, ci o nelinişte greu de suportat şi simţi o uşurare cînd s-a sfîrşit.

În sălbătăciuni, urletul lupilor, chiar din depărtare, tre­zeşte o adevărată groază. Am văzut odată semnele acestei groaze.

Era o înserare blîndă în sfîrşit de vară. Din pătulul înalt mă delectam cu jocurile de dragoste ale unei perechi: căprioară suavă şi ţap sfătos, ce alergau prin tăietura tînără, făcînd cercuri în jurul cîte unui buchet de brădui. Mireasa ademenea şi se ferea, ca apoi să îndemne iară, cochetă; căpriorul o urmărea nerăbdător. Uneori se opreau puţin şi ciuguleau din ultimele flori liliachii din vîrful lujerilor de bisacăn. Locul era ferit din calea oamenilor, primejdie nu se arăta de nicăieri, perechea era stăpînită de dulcea poruncă a speciei. Carabina mea stătea uitată, rezemată de balustrada pătulului.

Din instructiunile lui Cortazar (4)

Instructiuni pentru cine vrea sa-si intoarca ceasul

Acolo in fund se afla moartea, dar nu trebuie sa-ti fie frica. Apuca bine ceasul cu o mana, prinde cu degetele cheita arcului, invarte-o usor. Acum incepe alt soroc, copacii isi desfac frunzele, barcile se intrec usoare, timpul, ca un evantai, se umple cu el insusi si din el tasnesc aerul, brizele pamantului, umbra unei femei, mireasma painii.

Ce vrei, ce mai vrei? Leaga-ti-l cat mai repede la incheietura mainii, lasa-l sa bata slobod, imita-l cand respiri. Frica rugineste rotitele, fiecare lucru dobandit si uitat roade putin cate putin venele ceasului, facand sa putrezeasca sangele rece al micilor rubine. Si acolo in fund se afla moartea si trebuie sa fugim ca sa ajungem inaintea ei si sa intelegem ca oricum nu mai are nicio importanta.

Crucea si valiza

Aflu, in sfarsit, ce s-a ales la Sinaia: Vlad Oprea a castigat al treilea mandat, iar pe locul doi, la zece procente diferenta, s-a pozitionat Eduard Costin Papadopol. Nu am nimic de comentat, practic nu cred ca trebuie sa comenteze nimeni, cata vreme a fost vorba de un vot corect. 

Pe pagina lui Papadopol de Facebook, acesta scrie urmatoarele: 

Faceti-va bine (109)

Foaia grasă

Denumire ştiinţifică: Pinguicula vulgari.

Prezentare. Planta numită foaie grasă se deosebeşte mult de alte plante, făcând parte din grupa plantelor carnivore. Este o erbacee pitică, având o înălţime maximă de 15 cm. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. Tulpinile îi sunt foarte scurte, practic la nivelul solului, iar frunzele formează o rozetă. Din această rozetă se înalţă florile, care au un peduncul lung. Frunzele sunt mari, consistente, cărnoase, grase. Au şi o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă şi alţi compuşi mucilaginoşi şi dizolvanţi, necesari consumării materiilor organice, adică a insectelor.

In apararea pestilor

In apararea pestilor

Din timpuri imemoriale, pestii au fost tratati ca paraziti care jefuiesc prostituatele. Dar intr-o evaluare cinstită, trebuie examinată adevărata functie a codosului.

Un punct initial, care necesită clarificări, este afirmatia că pestii folosesc constrângerea si amenintarea cu violenta pentru a strânge si mentine prostituatele in slujba lor. Unii pesti fac acest lucru, dar acest fapt justifică, oare, condamnarea profesiei in sine? Există, oare, vreo profesie care să nu aibă măcar un singur practicant ce se face vinovat de joc murdar? Există zidari, instalatori, muzicieni, preoti, medici si avocati care au violat drepturile semenilor lor. Dar aceste profesii nu trebuie condamnate, ca profesii, in intregime.

O povestire cu alegeri a lui I.L. Caragiale

O zi solemnă

Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeşteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua şi a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari - ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viaţa lui pentru o idee mare, numai acela care şi-a jertfit liniştea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înţelege importanţa zilei de 1 mai 1900.

Mizilul!... Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte o panoramă aşa de plăcută şi atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, şi mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaţilor; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, uşor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munţilor; în faţă, neţărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului. Alături se află Fefeleiul, ilustru pentru vechimea lui istorică, leagănul aristocraţiei de pe albia Buzăului; se mai află apoi aci aproape Inoteştii şi mai încolo Lipia, amândouă vestite pentru cultura pasionată a rasei cavaline şi pentru cursele de cai pe deşelate şi pe distanţe de sute de kilometri...

Faceti-va bine (108)

Fluierătoarea
Denumire ştiinţifică: Tamus communis.
Prezentare. Fluierătoarea, o alcătuire vegetală impunătoare, cu o înălţime de până la patru metri, rădăcină consistentă, frunze alterne, flori galben-verzui şi fructe de culoare roşie este o plantă perenă. Înfloreşte în mai-iunie, iar fructul său este bacă (o boabă). Fluierătoarea creşte la marginea pădurilor, în liziere, în tufărişuri şi în vegetaţie amestecată. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri şi rădăcinile. De altfel, rădăcinile şi lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante.
Întrebuinţări. În medicina tradiţională, preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului şi al gutei, dar şi în acela al rănilor de sub piele, adică în vindecarea contuziilor şi a echimozelor. Fluierătoarea este şi un bun revigorant.

Invierea lui Fapardokly

Ați auzit vreodată de Fapardokly? Presupun că în 98% din cazuri răspunsul este NU. Pentru că omul care a înfiinţat trupa Fapardokly nu a fost nici Dylan şi nici Clapton. El a fost un oarecare domn cu numele real Fankhauser, care a ajuns pe val în anii 70 şi care a înfiinţat şi/sau a cântat cu tot felul de trupe de genul Merrell Fankhauser & H.M.S. Bounty, the Exiles sau The Impacts. Fapardokly nu e decât una dintre ele.
În acei ani, eu unul eram un avid colecţionar de informaţii despre muzicienii „străini”. Informaţiile astea le luam din revista Săptămâna, unde apăreau nişte clasamente, din felurite publicaţii de genul „Melody Maker” - în caz că ajungeau prin Sinaia - şi de la Europa Liberă. Aveam caiete şi caiețele în care lipeam conştiincios poze alb-negru decupate din reviste şi scriam titluri de piese pe care nu le ascultasem niciodată. Aşa se face că am ajuns să îi dedic o pagină şi lui Fapardokly.

In apararea prostitutiei

Subiect al unor hărtuieli neincetate din partea proiectelor de legi, asociatiilor religioase, camerelor de comert etc, prostituatele continuă totusi să intre in relatii de schimb cu publicul. Valoarea serviciului lor este dovedită de faptul că oamenii continuă să le caute, in ciuda opozitiei legale si civice.

O prostituată poate fi definită ca o persoană care se angajează in schimbul voluntar de servicii sexuale contra unui onorariu. Partea esentială a definitiei, totusi, este ,,schimbul voluntar". O copertă de revistă realizată cu câtva timp in urmă de Norman Rockwell ilustra esenta prostitutiei, dar nu si detaliile specifice. Ea prezenta un vânzător de lapte si unul de plăcinte stând lângă masinile lor, fiecare ocupat să mănânce o plăcintă si, respectiv, să bea lapte. Evident, ambii erau fericiti de pe urma ,,schimbului voluntar".