Disputa

Coincidentele si intamplarile neobisnuite au insotit, pas cu pas, cartea mea, Povestile Mariei. Nu cred ca o sa le pot povesti pe toate, practic cam tot ce s-a intamplat de cand am hotarat sa public s-a situat sub semnul extraordinarului.  A fost de parca subtitlul cartii, "Sapte intalniri extraordinare", ar fi devenit cumva activ in lumea reala. Sau ca si cum cineva s-ar fi gandit sa-i dea dreptate Mariei in disputa cu Raul - tatal ei.

Fragment din "Calandrin, imparatul pestilor

-     

Matematica pentru umanisti

Dar sa va spun cum am ajuns sa aflu de "Revolutia constiintei".

Acum vreo 25 de ani, eram profesor de matematica la Sinaia. Mi-au trecut prin mana atat de multi elevi, incat imi este imposibil sa mi-i amintesc pe toti. Cert e ca pe vremea aia, accentul se punea pe stiintele exacte. Cine nu facea matematica, fizica sau chimie, nu era vazut prea bine. Dar, pentru ca pana si comunistii intelesesera ca nu poti obliga pe absolut toata lumea sa faca acelasi lucru, in licee, pe langa clasele cu profil de mate-fizica, mecanica, tehnologie, etc, se mai infiinta si cate o clasa de uman. Acolo, elevii faceau doar

O calugarita pe zid in Manhattan

Ma gandeam ca unii ar putea sa creada ca bat campii cu coincidentele. Pentru ei, o sa reproduc un fragment dintr-o carte exceptionala numita Revolutia Constiintei.

Cartea consta dintr-o serie de discutii purtate de trei personalitati ale psihologiei moderne - Ervin Laszlo, Stanislav Grof si Peter Russell. Cei trei s-au intalnit timp de mai multe zile, spune Ervin, "pentru a reflecta asupra sanselor de pace din lume si am sfarsit prin a vorbi despre criza, transformare, scopuri si valori, perspective asupra lumii, intelegerea propriei vieti si a altora, arta, stiinta, religie si spiritualitate. Mai presus de toate, am vorbit despre constiinta. Am descoperit ca, de fapt, starea constiintei noastre era problema principala, care se afla la baza tuturor celorlalte".

Cum am ajuns langa Tennesee Williams

Intr-o postare pe blogul ei, Adina scrie urmatoarele:

Ar trebui sa spun doua vorbe si despre targul Gaudeamus, la care am fost sambata si duminica. Pozele inca nu am reusit sa le dau jos de pe aparatul foto, poate ca voi face mai incolo o postare cu ele. Reducerile mi s-au parut onorabile, ca atare am luat un maldar mediu de carti, impartite aproape frateste intre SF si mainstream.

Adina

Prin octombrie, ce m-am gandit eu? Ia sa vad daca nu pot promova cartea care sta sa apara, pe niste bloguri. Stiam ca sunt multi bloggeri impatimiti de literatura, si daca macar unii din ei ar fi acceptat sa scrie despre cartea mea, tot ar fi fost mai bine decat nimic.

Primul blog gasit a fost http://adinab.wordpress.com/ Apartine unei timisorence, Adina. O coincidenta ca atatea altele despre care voi mai scrie aici. Iata corespondenta mea cu Adina.

Biblia lui Bach

Tanta Panta

Asa cum se vede in poze, am prins pe peretii standului lucrari de-ale Mariei. Sigur ca un stand construit in jurul unei carti al carei personaj principal este o fetita reala, trebuie impodobit cu obiecte care sa evoce lumea ei. Am adus jucarii, dar si picturi ale Mariei, pe care mi le-a pus in passepartout domnul cel fabulos de la Timisoara. Ma gandeam sa pun si niste fotografii, dar a inceput sa mi se para ca incep sa institui un fel de cult al personalitatii, asa ca am renuntat.

Nu am pus pe peretii standului lucrarile Mariei realizate pe calculator. Da, am si asa ceva, o colectie intreaga de tablouri facute de fetita mea pe cand descoperea lucrul in Paint. Toate stau asezate frumos intr-un folder si o sa le pun vreodata intr-un stand virtual. In standul real, am preferat sa aduc tablouri facute cu pensula.

Urc aici unul dintre ele, intitulat de Maria Tanta Panta.

Tanta Panta

Frumosul gest al batranei doamne

Sambata pe la pranz, a sosit o familie de intelectuali, ambii pe la 65-70 de ani. Doamna purta palarie si mergea ceva mai greau. Cand au ajuns in dreptul nostru, Rodi tocmai il dascalea pe un tatic sa nu cumpere numai culegeri de matematica, sa mai incerce si niste povesti pentru baietelul sau. Doamna cu palarie s-a oprit, oarecum intrigata. "Dar ce-o avea dumneaei impotriva matematicii?" a intrebat dansa retoric. Eu am prins momentul si i-am spus ca sunt unii parinti obsedati de stiintele exacte si care uita ca oamenii mai au nevoie si de povesti frumoase. Mi-a dat dreptate si am inceput sa discutam pe tema invatamantului. 

Ca piciorul unui carabus

Dar sa revin la batranii de la targ. Unul dintre cei mai interesanti a fost un domn imbracat ca un laborant dintr-o scoala de provincie. A venit direct la mine si, dupa ce am stat de vorba despre diverse subiecte fara legatura cu cartile, mi-a spus: "Va vad om serios; dumneavoastra trebuie sa stiti unde gasesc si eu ce caut". "Dar ce cautati?" l-am intrebat. S-a uitat in stanga, apoi in dreapta, ca un om gata sa destainuie un mare secret si apoi mi-a spus in soapta: "reviste de traforaj".

O poza remarcabila

Am tot pomenit de cartea mea despre multimi, ingenios intitulata "Multimi". Este o carte la care am scris, cu pauze mai lungi sau mai scurte, aproape 11 ani. Coperta mi-a facut-o un fost coleg de clasa (altfel cum?) pe nume George Avanu. O sa scriu si despre el, este un tip foarte interesant. Dar acum, pun doar poza de pe coperta a patra. O poza cum rar de tot se intampla sa faci, daca nu esti un profesionist care umbla in permanenta cu o camera foto dupa el.

Maria la doi ani

Desprinsi din Minulescu

Cel mai mult m-au impresionat doi batranei despre care, din secunda in care i-am vazut oprindu-se la standul meu, mi-am spus ca nu pot fi altii decat cei doi din Acuarela lui Minulescu:

In oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

Hurezeanu si pumnul de bomboane

Am vazut, la Gaudeamus, fel de fel de batrani, de la cei care se credeau inca tineri si urcau treptele in pas alergator, pana la cei pe care ii ajutau altii sa umble. De fapt, chiar ma asteptam sa vad multi oameni de varsta a doua si a treia la targ. Pentru ca, o stie toata lumea, in ziua de azi tinerii nu mai citesc. Punct. O sa dezvolt  subiectul intr-o alta postare.

Unul dintre acesti batrani a venit, s-a sprijinit de masa si a inceput sa-mi vorbeasca despre carti, despre lectura, despre autori pe care ii cunoscuse el candva, despre incercarile lui literare din vremea cand era adolescent si, bineinteles, despre cartea mea. A laudat ilustratiile, a laudat cartea in sine, m-a facut sa cred ca am in fata un bibliofil care va cumpara nu unul ci zece exemplare din Povestile Mariei.

Ce-i leaga pe Andreea Marin, Lucian Bute si Gigi Becali?

Imi dau seama acum ca la Gaudeamus nu am vazut niciun sportiv celebru. Sau, poate, unii dintre ei au fost, dar nu au venit pe ringul copiilor. Oricum, mi-am amintit de asta citind, intr-un tabloid, ca Lucian Bute este un mare cititor. Si nu citeste orice autor, ci chiar Paulo Coelho.
Marturisesc ca nu am citit din opera lui Coelho decat Alchimistul. Mi s-a parut o carte buna si frumoasa. Din pacate, astazi nu as putea spune altceva despre aceasta carte, insa chiar si atat este bine. Sunt carti pe care le-am citit si despre care nu mai tin minte daca mi-au placut sau nu. Mai sunt si din cele despre care am uitat ca le-am citit. Ei bine, despre cartea lui Coelho mi-a ramas o imagine frumoasa, ceva ca o lumina aramie, crepusculara. Va trebui sa recitesc Alchimistul.
Dar despre Coelho mai stiu niste lucruri. In primul rand, i-a dat un interviu Andreei Marin. Important, nu? As vrea si eu sa fiu luat la intrebari de Andreea Marin. Dar asta se va intampla numai dupa ce voi vinde cateva milioane de carti, iar Andreea Marin cea de atunci va fi alta decat cea de-acum, asa ca poate nu voi mai dori sa imi ia niciun interviu.

In al doilea rand, mai stiu despre Coelho ca a scris un roman intitulat Manualul Razboinicului Luminii. Iar acest roman a fost citit de chiar George Becali si asimilat de acesta intr-un mod uimitor: Becali s-a declarat a fi el insusi Razboinicul Luminii. Major, nu ? As vrea si eu sa scriu o carte pe care sa o citeasca Becali, dar sincer nu stiu ce subiect sa aleg.

Omul-poveste

Intr-una din zile, a aparut un cetatean pe la vreo 70 de ani, semet, care se pregatea sa treaca suveran pe langa standul meu, ignorandu-l. Dar nu l-am lasat: "veniti, domnul meu, sa va dau o carte de povesti cum nu ati mai citit". A trecut mai departe si, tocmai cand sa cred ca l-am pierdut, s-a intors. A venit pana foarte aproape de mine si mi-a zis: "eu insumi sunt o poveste". Apoi a inceput sa-mi povesteasca povestea lui, adica povestea povestii. Si, intr-adevar, trecuse prin multe: doua razboaie, prizonierat, drame familiale, aproape ca incepusem sa cred ca inventeaza. Dar nu, totusi omul ala nu avea nici figura si nici stilul mitomanului. Vorbea limpede, asezat, era atent la ce-l intrebam, nu ca acei domni nebagati in seama de nimeni care cand te prind iti vorbesc numai ei, ingroziti de eventualitatea ca nu o sa apuce sa-ti povesteasca tot.
Am plecat cu domnul acela intr-o plimbare pe ringul copiilor, iar Rodi a ramas sa faca agitatie. Numele domnului este Marghescu. I-am propus sa astearna totul, ordonat, pe hartie, urmand ca eu sa ma ocup de editarea cartii lui. A fost de acord, dar nu a vrut sa-mi dea niciun numar de telefon, nicio adresa. Mi-a cerut doar cartea de vizita si a ramas ca o sa ma caute dansul. Nu m-a mai cautat.

Cum mi-a vandut Meat Loaf o carte la Gaudeamus

La un moment dat, mi-am adus aminte de Meat Loaf. Cred ca multa lume il stie.

Observati in coltul din dreapta jos doua litere: AP. Unii poate ar zice ca e vorba de Associated Press, dar eu cred ca inseamna Acordul Parintilor. Deci copiii au voie sa se uite la poza asta doar daca ii lasa parintii. Dar ce credeti ca a facut Meat Loaf in martie 2009? A mers la emisiunea TV englezeasca Bookaboo si a citit povesti pentru copii. 

OK, mi-am zis, daca Meat Loaf le-a citit povesti copiilor, de ce nu le-as recomanda eu povesti barbatilor? Asa ca am inceput sa strig: "domnul meu, haideti sa vedeti o carte frumoasa, stiu ca cititi povesti in secret". Asta pe unii i-a facut sa se opreasca. Eu cred ca erau dintre aceia care chiar citesc povesti in secret si ii nimerisem la tanc (sau tzanc, cum se scrie pe net). Pana la urma, a aparut si un cumparator. Il tin minte ca acum: inalt, subtire, putin adus de spate, par carliontat, ochelari. Mi-a zis: "chiar citesc povesti, le-am citit pe toate". "OK, i-am raspuns, pe astea nu aveati unde sa le fi citit, luati cu incredere, o sa fiti incantat". A luat cartea si a plecat, iar au m-am uitat lung dupa el, pana s-a pierdut in multime.

Ce se citeste, cine citeste

Harry Potter, seria de romane fantastice semnata de J.K. Rowling, Poveste despre doua orase, de Dickens si Stapanul Inelelor, de Tolkien sunt cele mai vandute carti ale tuturor timpurilor, scrie L’Internaute. Fiecare dintre aceste romane s-a vandut in minimum 150 de milioane de exemplare, de la lansarea pe piata.

Asadar, cea mai mare plaja de cititori este in zona povestilor. M-am orientat bine, inseamna. Mai ramane sa vand si eu 150 de milioane de exemplare.

Ma intrebam la un moment dat cine cumpara povesti. La targ, in zilele de maxima actitivate, adica vineri seara, sambata full time si duminica dimineata, am fost atent la acest detaliu. Si mi-am dat seama ca principalii cumparatori de povesti sunt femeile, indiferent de varsta. Daca vrei sa convingi un barbat sa cumpere povesti, e ca si cum ai incerca sa convingi o calugarita sa mearga la birt. Pur si simplu, barbatii te refuza. Nici macar nu se opresc sa se uite la cartea de povesti. Pentru ca ei sunt macho.

La un moment dat, am rugat-o pe Rodi sa incerce si ea experienta. Ma gandeam ca pentru unii barbati, conteaza si de la cine cumpara. Vazandu-ma pe mine, coscogeamite galiganul, cum ar fi zis Creanga, poate ca le piere cheful de discutii. Dar cu Rodi s-a intamplat la fel, cu toate ca ea avea un stil de a zambi care ar fi trebuit sa-i moaie pe acei macho. Spre deosebire de mine, Rodi reusea sa-i faca macar sa isi incetineasca mersul. Dar de cumparat, ioc.

Ma astept ca dintre sutele de milioane de cumparatori ai cartilor lui Rowling, peste 90% sa fie femei si copii.

Fotomodela

Cautand eu pe net, am dat peste o informatie neasteptata. Cine credeti ca a fost in vizita la cramele subterane? Nimeni altcineva decat Andreea Raicu. Iata ce scrie ea pe blog:

Am fost saptamanal la Chisinau timp de 4 luni, dar nu am apucat sa vizitez nimic. Am auzit ca sunt locuri frumoase, dar niciodata nu am reusit sa fac mai mult decat sa stau in sedinte, sa merg la hotel, la emisiune si la diverse interviuri. De data asta am avut jumatate de zi libera pana la plecare. Lumea imi spusese ca trebuie sa vizitez neaparat Cramele de la Cricova asa ca am profitat de cele cateva ore ramase si am plecat catre destinatia mult comentata.

De la Dan Pavel la personalul de Baicoi

Imi aduc aminte, in schimb, perfect, de primul om care a cumparat cartea vineri dimineata: Dan Pavel. Venise cu fetita lui la un eveniment pentru copii organizat de nu stiu ce editura. Erau la cateva standuri de mine si i-am auzit cantand, recitand si distrandu-se. Am stat de vorba destul de mult cu Dan Pavel, dar nu despre politica. La finalul evenimentului de la vecini, a sosit familia lui Dan Pavel. Doamna, la recomandarea sotului si cu aprobarea fetitei, a cumparat un exemplar, pe care am dat si autograf. Am schimbat carti de vizita si ne-am despartit. Sigur ca nu am habar acum unde este cartea de vizita a lui Dan Pavel si nu ma indoiesc ca a mea a poposit prin cine stie ce loc in care nu umbla nimeni cu anii. Dar, important era ca am vandut o carte.

Dan Pavel

Primul vizitator

Nu stiu daca ma va crede cineva, dar habar nu am cine a fost primul om care s-a oprit la standul meu. Nu mai stiu nici macar daca a fost femeie sau barbat, daca era copil sau adult, alb sau negru, gras ori slab, inalt ori scundac. Poate sa nici nu fi fost un om, ci un tigru. Dar eu, pur si simplu, nu imi amintesc. Tot asa, nu stiu daca acel prim om a cumparat sau nu cartea. Stiu doar atat: cand prima fiinta a venit la stand, nu am stiut cum e mai bine sa ma comport: sa raman asezat, placid, asteptand sa vad ce se intampla, sa ma ridic in picioare, sa-i dau binete, sa-l mangai pe cap (in varianta in care nu era fiinta omeneasca), sa glumesc, sa cant, sa ii ofer bomboane...Nu mai stiu ce am facut, dar insusi faptul ca existase cineva care se oprise acolo pret de un minut sau doua, m-a facut sa capat brusc un curaj nebun. Am inceput sa atac lumea, sa strig, sa inventez texte memorabile, pur si simplu nu am mai putut fi oprit. Pana seara, cand expozantii au inceput sa inchida tarabele, am fost ca argintul viu. Rezultatul? Am vandut 15 carti - adica cincisprezece. Poate credeti ca asta e un numar mic. Ei bine, realitatea este ca 15 a fost un numar URIAS. Doamna care expunea alaturi o multime de titluri nu a vandut nicio carte.

Ringul copiilor si buricul targului

Ma gaseam pentru a doua oara in situatia de a vinde "la taraba". Prima data fusese mult mai simplu. Pentru ca Maria isi dorea neaparat un iphone si acela costa cateva sute de euro, i-am spus ca trebuie sa castige macar jumatate din suma prin forte proprii. Asa ca am umplut un sac cu jucarioare, hainute care ii ramasesera mici si alte lucruri de care se putea dispensa si am mers la targ in Piata Flavia. Am inchiriat o taraba, am insirat acolo lucrurile si am stat sa vindem. Maria a fost incantata la inceput, insa dupa cateva ore deja isi pierduse rabdarea. Mai ales ca nu reuseam sa vindem mai nimic. Atunci am vazut eu, pentru intaia data, cum e sa stai si sa astepti la nesfarsit sa vina cineva si sa-ti cumpere marfa. Si tot atunci am intalnit oameni foarte interesanti. Spre exemplu, la un moment dat a aparut un tanar (25-28) insotit de prietena lui.