luni, 20 ianuarie 2020

Pălăria - o nuveluță a bulgarului Alexandăr Karparov

În seara asta restaurantul e mai aglomerat ca oricînd. Toate mesele sunt ocupate. Rîsete şi strigăte răzleţe se desprind din zumzetul general şi sunt absorbite de fumul cenuşiu al ţigărilor.
Sunt singur la masă. Nu departe de mine, la una din mesele vecine, mai mulţi tineri, bărbaţi şi femei, „bine dispuşi“, o îngînă uşor pe cîntăreaţa de jazz.



De ce nu se reformează educația în România

Ultimul scandal legat de educație are ca subiect tăbărârea de către ministrul Anisie peste o educatoare dintr-un sat ialomițean, în timpul orei, pentru că doamna ministru o auzea de pe hol cum zbiară la bieții copii. Anisie a ascultat o vreme la ușă, apoi a deschis-o cu o mișcare violentă, s-a proptit în fața învățătoarei și s-a răstit la ea: „sunt ministrul învățământului”. Biata educatoare a făcut pe dumneaei de spaimă și n-a știut ce să mai îngaime. Apoi Anisie i-a ținut o prelegere despre ce și cum ar trebui făcut ca procesul de învățământ să fie unul corect și de succes.


luni, 13 ianuarie 2020

Din seria „Lecturi obligatorii” - Fabrica de ceasuri

WERNER VON NUSSBAUM: „Fabrica de ceasuri“ — Ce a contribuit oare la succesul extraordinar al romanului de faţă? Greu de răspuns. Fapt cert este că nimic nu se ridică la înălţimea artei. Un industriaş din Republica Dominicană îşi transformă, la începutul secolului, fabrica de maşini de cusut într-o mare uzină de ceasornice. În lipsa concurenţei, industriaşul plasează pe piaţa sudamericană cantităţi mari de produse, de la pendulele de tip „Dom gong“ şi „Cathédrale“, pînă la cesuleţul de mînă cu lichid de frînă. Cu o calificare nu prea bună, nedispunînd de materiale de calitate, muncitorii construiesc mecanisme deplorabile, dar ele se vînd, aducînd venituri fabuloase patronului. Zadarnic se plîng beneficiarii că ceasul de mînă o ia înainte cu trei sferturi de oră la douăzeci şi patru de ore; nu demonstrează nimic nici procesul în care sînt aduse ca probe ornice cu arcurile sărite, cu cadranele crăpate. Un martor se plînge că plesnirea unui arc, grosolan lucrat, a bubuit ca o explozie. Un argentinean şi-a rănit mîna în sticla neşlefuită a ceasornicului de buzunar. În fine, o venerabilă englezoaică, în vizită de studii în America, cumpărîndu-şi un ceas-brăţară, a avut surpriza de a-l vedea cum rugineşte în mai puţin de două zile. Totul este zadarnic, procesele sînt repede clasate, martorii ameninţaţi, intimidaţi, plătiţi. Scandalurile de presă sînt, de asemenea, înăbuşite. Afacerile îşi continuă cursul, de la un timp nimeni nu se mai plînge. Aici autorul notează două fraze pe care nu le-am putut descifra.


Moroiul - poveste din Lapoș



În ziua de 8 februarie 1907, în fața primăriei comunei Flămânzi din județul Botoșani, avea loc o adunare la care participau aproape 500 de săteni, veniți să semneze învoielile agricole pentru vara anului curent. Administratorul moșiei Flămânzi, Gheorghe Constantinescu, care-i chemase pe oameni, i-a lăsat să aștepte ore întregi, el văzându-și de treburile proprii. Când au aflat că semnarea o să se amâne încă mult și bine, țăranii, furioși, l-au scos afară pe individ din casa cumnatului său, Ciornei, unde lua masa și l-au maltratat. Tulburările au continuat și s-au extins, astfel încât, în ziua de 4 martie a fost necesară intervenția armatei. Practic, în acea zi izbucnea ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de „Marea Răscoală din 1907”. După cum se știe, Răscoala s-a încheiat după uciderea a aproape 10.000 de țărani români, sălbăticia fiind întreținută de publicațiile socialiste Adevărul și Dimineața.




joi, 2 ianuarie 2020

A opta minune a lumii - poveste din Bucov

La mijlocul secolului al X-lea, mai precis în luna august a anului 948, trei incendii violente izbucneau în zona Bucovului de azi: unul la Bucov-Tioca, unul la Bucov-Rotari și cel de-al treilea la Bucov-Ghespari. Toate trei puse de pecenegii conduși de crudul prinț Kurya, principalul aliat al lui Sviatostav al Kievului în campaniile lui sângeroase asupra Balcanilor. La acea vreme, casele aveau pereți de pământ și paie, care se sprijineau pe tălpi lemnoase, așa că cele mai multe au ars din temelii. Acțiunea era una de rutină, prințul Kurya nu avea niciun obiectiv de atac în zonă, dar tradiția pecenegilor le cerea să pârjolească totul pe unde treceau.



miercuri, 25 decembrie 2019

Din seria „Lecturi obligatorii” - Aforisme

DUILIO PETRO-MAX: „Aforisme" — Peste cinci sute de aforisme, observaţii şi „cugetări temporale“ dau măsura elasticităţii şi ascuţimii de gîndire a lui D. Petro-Max, fost intendent al Casei industriaşilor (1903—1909). Cîteva însemnări „temporale“ pot, neîndoios, demonstra întinderea gamei produselor sale :
•     A privi pe interlocutor în ochi însemnează a-i cerceta pînă în adînc buzunarul.
•    Măsoară din creştet pînă în tălpi pe oricine te solicită, ca să nu greşeşti locul unde urmează să intervii, cînd vine vremea să dai un răspuns.


vineri, 20 decembrie 2019

Farfuria lui Cărăbuș – poveste din Bătrâni

În noaptea de 3 septembrie a anului 1972, pe la miezul nopții, Vasile Cărăbuș, paznic al CAP-ului din Valea Plopului, se pregătea să tragă un pui de somn. Toate erau în ordine și nu-și făcea vreo problemă că s-ar putea întâmpla ceva, pentru că de când adusese cu el cei trei câini fioroși – Ursu, Gelu și Lăbuș, luați de la stână, nu se mai încumeta nimeni să se apropie câtă vreme erau dezlegați. Nici milițienii nu veneau pe-acolo, așa că putea dormi liniștit. Luase și câteva guri de țuică – nu prea multă, doar cât să-i fie somnul lin. Dimineața îl trezeau mugetele vacilor care se pregăteau de o nouă zi de pășunat. Se scula, punea pe reșou ibricul de cafea, se spăla pe față ca să se învioreze și, când apăreau primii lucrători, era pregătit să-i întâmpine cu celebrele lui glume despre munca în zadar și altele la fel de inspirate.




Epopeea gorneteană

În anul 2011, la editura Tipo Man, vedea lumina tiparului o operă fundamentală a spiritului prahovean: „Monografia comunei GORNET”, sub semnătura istoricului Nicolae Costea Teleajen, secondată de cea a primarului de atunci, Ion Petrescu. Volumul debutează cu așa numita „Mică monografie”, scrisă în versuri de domnul primar, o adevărată epopee, cu nimic mai prejos decât cea a lui Ghilgameș. Iată textul: 

MICĂ MONOGRAFIE

Pe un deal scăldat în soare
Cu pădure de gorun,
S-a oprit să-şi lege rana
Un soldat, un străstrăbun.



vineri, 6 decembrie 2019

Cuvântul îngropat - poveste din Puchenii Mari

În ziua de 16 iulie a anului 1861, la sfințirea celei de-a doua biserici din satul Răstoaica, în rândul din față puteau fi văzute două personaje înveșmântate în straie cernite – o femeie impunătoare, cu părul roșu care stătea să izbucnească de sub năframa de doliu, în pofida conciului cu care era strâns și un tânăr peste măsură de slab, îmbrăcat în smoking cu jacheta dreaptă, pantaloni reiați și papion negru. Nu erau alții decât Smaranda și Iorgu, văduva și fiul răposatului Neculae Niculescu -Dorobanțul, trecut la cele veșnice cu un an înainte, din pricina mușcăturii unui păianjen. Acest trist destin făcuse ca împlinirea dorinței lui de suflet – construirea bisericii din centrul satului, să se amâne. Pe patul de moarte, Neculae îi ceruse Smarandei să ducă lucrarea la bun sfârșit și îi încredințase o taină, cerându-i să nu vorbească despre asta înainte ca slujba de sfințire să ia sfârșit. Era vorba despre un cuvânt care îi fusese revelat în timpul rugăciunilor pentru terminarea cu bine a construcției, prin intermediul unui vis. Îl rostise în fiecare dimineață, conform poruncii primite și, exact în ziua în care, luat cu multele lui treburi, lăsase să treacă ora prânzului fără a-l rosti, fusese mușcat de păianjen. Smaranda trebuia să continue ritualul până când biserica va fi gata și, prin sfințire, cuvântul avea să devină unul ca oricare altul. Dar până atunci, nu avea voie să vorbească despre asta nici măcar cu Iorgu, fiul lor.




miercuri, 27 noiembrie 2019

Din seria „Lecturi obligatorii” - Depozitul de hârtie

KARL WEB: „Depozitul de hîrtie" 
 Walther intrase funcţionar la marea fabrică de hîrtie din Spessig pe Rin. Cu trecerea anilor se îmbolnăveşte şi, pentru că nenorocirea se datorează proastelor condiţii de muncă, prinde o ură neîmpăcată faţă de patron. Cu preţul vieţii, el acceptă să lucreze în continuare, hotarît insă să-şi ruineze cît mai grabnic patronul. Sustrage în fiecare zi, prin oamenii săi, prin subtile şi ingenioase procedee, zeci de topuri de hîrtie. Admirabilă pagina în care este descris eroul în momentul cînd ajunge acasă: din servietă, din buzunare, din ciorapi, el scoate şi iar scoate hîrtie. De neînchipuit: în buzunărelul pentru ceasornic a izbutit să înfăşoare şi să ascundă opt metri de hîrtie igienică. Începe să aibă satisfacţii necunoscute: face sortări, zăboveşte pînă noaptea tîrziu spre a-şi pune în ordine topurile, după format şi calităţi, mapele şi deşeurile. Ca să nu fie descoperit, amenajează într-o pivniţă încăpătoare un adevărat depozit, exemplu de organizare şi sistematizare a materialului. 


vineri, 15 noiembrie 2019

Grota lui Robin - poveste din Valea Doftanei

În ziua de 03.02.1915 se năștea în comuna Teșila – azi Valea Doftanei, cel de-al șaselea copil al familiei Milu, Nicolae. Mama lui, Stanca, era casnică, iar tatăl, Iancu, lucrător forestier. Pe vremea aceea, Teșila făcea parte din Plasa Peleș, cu reședința la Sinaia, ceea ce explică faptul că mulți teșileni se duceau la muncă în Perla Carpaților. Printre ei se număra și Iancu Milu, un om impunător, cu o forță ieșită din comun, care, după ce tăia copaci în zonele cu exploatări forestiere din munții Gârbova și Grohotișu, îi transporta cu pluta pe râul Doftana, apoi, în amonte, la edec, pe Prahova, până la Gara Sinaia, unde tot el îi încărca în trenuri. O muncă titanică, însă bine plătită, care-i permitea să țină o gospodărie cu atâtea suflete. 




marți, 15 octombrie 2019

Din seria „Lecturi obligatorii” - Cartea apelor

MARIO SALVA GOTTINGEN: „Cartea apelor“ — Este vorba de o maşină de smîntînit care, în vara lui 1916, a mers cîteva zile în gol, satul pe care-l deservea fiind pustiit de război. Autorul ne conduce cu măiestrie în faţa smîntînitorii. Maşina este frumoasă, are două ţevi, una care intră şi o alta care iese, două butoane, roşii amîndouă. Ni se demonstrează că, la nevoie, ele pot fi răsucite cu plăcere.
Iată, pe cărări şi prin vecinătăţi, locuitorii satului se întorc din bejenie. La început, toţi cad de acord, în urma studiului amănunţit al celor două butoane, că smîntînitoarea merge în gol. Se dau explicaţii: un dezertor a încercat să producă unt fără să fi turnat mai înainte lapte, lucru interzis chiar şi în condiţii de pace; un obuz a explodat în apropierea agregatului, smulgîndu-i maneta cu care se punea în mişcare bătătorul; o pasăre şi-a făcut cuib în rezervor, mai puţin îndemnată de confortul căuşului cît de semnificaţia locului; în fine, maşina merge în gol pentru că nu are prospect.


sâmbătă, 14 septembrie 2019

Mama - o proză a lui Dimitrie Anghel

Mamă! Ce puţin am rostit numele tău şi cât de vag îmi aduc aminte de tine... O negură te învăluie şi parcă din neguri e urzit şi conturul tău. In fața mării, unde am stat privind neîntrerupta goană a talazurilor, acolo m-am apropiat mai mult de tine şi am căutat să te rechem. Din fundul orizontului aceluia ce-l hotărăşte linia curbă a mării, de acolo ai venit tu. Pe o noapte dulce cum e aceasta, un vas legănat ce şi-a scris pieritoarea dungă pe cer te-a adus, desigur. Şi pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visând uneori, au coborît paşii tăi, de bună seamă. Ca şi acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca nişte fantome din mare şi alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea şi atunci pe înaltul unui catarg, şi tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr, a trebuit să priveşti tristă pe largul întinselor valuri ce te despărţeau de ţara ta... 


luni, 9 septembrie 2019

Alergarea


Dacă poți merge mai departe bine, dacă nu e același lucru. Reușești să ții pasul? Perfect, du-te, nu sta după nimeni, nu te gândi că dacă tu te oprești pentru altul, se va opri și pentru tine cineva, măcar o secundă. Nu, nu se împiedică nimeni de tine, nu se oprește nimeni să te întrebe dacă te doare ceva, dacă mai poți, dacă mai vrei. Înainte, aleargă, șuvoiul nu poate fi oprit, lasă-i pe cei care se poticnesc și vezi-ți de alergarea ta, gândește-te doar la cei care ți-au luat-o înainte, la cei care te depășesc, teme-te să nu rămâi ultimul, să nu pierzi vreo ocazie, să nu ratezi vreo curbă, vreo traversare secretă. 



joi, 22 august 2019

Un proces verbal verde


 Undeva, într-un oraş, trăia un pictor pe nume Uteşaev1). Acesta picta zîmbete. El dăruia neapărat cîte un zîmbet fiecărui chip pe care-l zugrăvea. Cînd e vorba de un „Intîi Mai,” de o nuntă, de o horă, sau de fel şi fel de coruri şi jocuri — aşa ceva nu este de mirare. Copii, fete, prieteni re­găsiţi, vişini în floare, soare strălucitor — cum să nu zîmbeşti!
Uteşaev îşi alegea însă subiecte ceva mai grele: o fetiţă care sparge un ulcior cu lapte şi care adună cioburile rîzînd. Un călător care scapă trenul şi care, cu chipul plin de veselie, rămîne cu boccelele pe peronul pustiu...



joi, 15 august 2019

Cum se ajunge la cazul Caracal - un exemplu

O întâmplare excepțională s-a petrecut la Breaza acum câțiva ani. Era iarnă, cu zăpadă destul de mare, dar o zi relativ călduroasă. O doamnă, o să-i spun D, lăsase ușa deschisă către bucătărie și urcase în pod ca să recupereze niște cărți care-i trebuiau unei prietene. În timp ce căuta pe-acolo, un cetățean care trecea pe stradă, a observat ușa deschisă, a pătruns în curte, de-acolo în bucătărie, a deschis frigiderul și a luat tot ce a putut, după care s-a făcut nevăzut.



luni, 29 iulie 2019

Omul nou

Multă vreme, cartierul dintre Piaţa Victoriei şi „Lupoaică” a fost un cartier decorativ şi paşnic. Se născuse pe un teren – Parcul Bonaparte – aflat la marginea orașului, aşadar într-o zonă aerisită, nezgomotoasă, foarte atrăgătoare pentru burghezia prosperă care îşi dorea case pitoreşti şi confortabile. Comunismul n-a adus, în acest peisaj, decât decrepitudine şi, la capătul dinspre „Externe” al străzii Paris, o linie mizeră de troleibuz, cu staţie pe „Louis Blanc”. Când se strica ceva pasagerii trebuiau să coboare şi m-am trezit de multe ori cu murmurul tenace dar fără efect al indignării lor. 


joi, 25 iulie 2019

Un caz de ignoranță crasă

Am găsit, pe un site unde lumea discută câte-n lună și-n stele, o întrebare pusă de un ignorant perfect în chestiuni elementare de matematică. Ea sună așa: „What would happen if a supercomputer calculated pi out and discovered that it does end finitely?” Cu alte cuvinte: ce s-ar întâmpla dacă într-o zi un supercomputer ar descoperi că pi are un număr finit de zecimale?


marți, 23 iulie 2019

Viermele - o poveste a lui Roberto Bolaño


Părea un vierme alb, cu pălăria lui de pai şi un trabuc Bali atârnându-i de buza de jos. În fiecare dimineaţă îl vedeam stând pe o bancă din parcul Alameda în timp ce eu intram la Librăria de Sticlă să răsfoiesc cărţi. Când îmi ridicam capul, prin pereţii librăriei, care într-adevăr erau de sticlă, îl vedeam acolo, calm, printre copaci, privind în gol.


După mine!