Măruntaie vindecătoare

Una dintre cărțile care constituie Vechiul Testament este „Cartea lui Tobit”, mai precis „Cartea istoriei lui Tobit, fiul lui Tobiel, al lui Ananiel, al lui Aduel, al lui Gabael, din neamul lui Asiel, din seminţia lui Neftali”. Acest Tobit a trecut prin multe aventuri, dar în cele din urmă s-a așezat la casa lui și a avut, împreună cu soția lui, Ana, un fiu pe nume Tobie.

Greutatea sufletului

În cadrul vechii dispute despre existența vieții de după moarte, oamenii de știință fac apel la rațiune și furnizarea de dovezi. Ceilalți, credincioșii, invocă textele sacre, fel de fel de trăiri și simțiri individuale și, din păcate, scrierile unor impostori pe care ei le iau drept literă de lege. A sta de vorbă cu un astfel de om poate fi o experiență unică și fascinantă. Pentru că este un adevărat spectacol, câteodată, felul în care un credincios caută să te convingă de două lucruri: că el are dreptate și că știința ta nu valorează nimic.

Salvarea ucigașilor de copii

Aflu din presă despre o crimă petrecută la Timișoara. Una înfiorătoare, desigur, cum spun ziariștii. Ca și cum ar putea găsi și exemple de crime care nu au însușirea asta. E vorba despre un cetățean din Chișinău, martor al lui Iehova, stabilit de vreun an în orașul de pe Bega, care și-a înjunghiat fiul în vârstă de 6 ani, după care și-a tăiat venele și, în plus, și-a vârât cuțitul în piept. Mama copilului, o femeie venită din Kazahstan, era în baie și nu și-a dat seama ce se petrece.

Macedonski prozator (2)

   O NOAPTE ÎN SULINA

    Dobrogea abia fusese luată în stăpînire.

  Noul administrator al Gurilor-Dunărei, pe o zi de primăvară — 23 aprilie şi Sf. Gheorghe — cobora din vapor, în luntre, spre a debarca în Sulina. Vîntul, ridicat dinspre mare, sufla în răspăr apa albastră a uriaşului fluviu şi o da, răzvrătită, înapoi. Cerul era ca un cristal curat şi soarele îl umplea de veselie. Oraşul, cu casele lui albe, şi cu minaretele lui subţiri, încăleca braţul Dunărei. Pe unele coperişuri, grădini de leandri şi de lămîi înfloriţi împrimăvărau aerul. Nuanţe roze şi verzi se logodeau. Un zbor de libelule — caii dracului — nor azuriu de aripi — albăstrea Delta, cu depărtări pe care trestia şi papura tînără le frăgezea. Administratorul, 26 de ani şi ochi de vis, furat de răzvrătirea valurilor, ameţea. Era străbătut de fiori pe care nu-i mai simţise. Marea, împinsă de vînt în apele Dunărei, se izbea de ele, iar un zgomot de bătălie izbucnea. Deasupra valurilor, acolo unde soarele îşi vărsa flăcările din plin, băteau ca nişte aripi de jar ale unor pasări din alte lumi: Soarele. Cînd ţărmul fu apropiat, sunetele de argint ale clopotelor bisericelor pătrunseră în auzul celor din luntre.

Anti-băseii

În 1995 eram țărănist de frunte la Sinaia. Cunoscusem o mulțime de lideri ai partidului, inclusiv pe Corneliu Coposu, și eram foarte activ - credeam că politica este o ocupație nobilă, pusă în slujba oamenilor și a comunităților etc. La un moment dat, având ceva treburi în București, am trecut pe la sediul PNȚCD din Rosetti. Persoanele pe care le căutam nu erau acolo, clădirea părea pustie. Doar într-o cameră de la etaj am auzit niște voci. Am bătut la ușă, am intrat și am văzut 4-5 siluete învăluite într-un fum gros de țigară. Una dintre ele era a Roxanei Iordache, fosta jurnalistă de la România liberă. 

Cum am înțeles ce înseamnă să fii băsel

Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă să fii băsel. Mi-a luat ceva vreme, câțiva ani buni, dar acum știu. Cât am fost susținător al lui Băsescu, îmi închipuiam că asta înseamnă și, evident, mă includeam în grup - eram și eu băsel. Dar astăzi am înțeles că lucrurile nu stau chiar așa. Nu orice susținător al lui Băsescu este un băsel. Nici pomeneală. A fi băsel este o calitate mai specială, pe care nu o au decât puțini, cred eu, dintre susținătorii lui Băsescu. La fel cum doar o parte dintre foștii susținători ai lui Milică Înfrântul sunt milici și nu toți susținătorii lui Ion Iliescu sunt ilicei.

Clintobamismul - o variantă de uselism

Americanii au căzut și ei în dilema celor șapte virgulă cinci milioane de români. Exact ca în cazul referendumului de la noi, deși americanii care au votat Clinton au fost mai mulți decât votanții contracandidatului,  președinte a fost declarat Trump. De ce? Pentru că așa spune legea la americani – nu votul popular contează, ci numărul de electori. De exemplu, în statul X sunt 30 de electori. Se votează și Trump ia 57% din voturi. Atunci el primește toți cei 30 de electori, iar Clinton nu primește niciunul. La sfârșit, s-a constatat că Trump a ajuns la 279 de electori, numărul de care avea nevoie fiind 270. Pe de altă parte, la votul popular, care numără efectiv ștampilele care au fost puse de fiecare dintre candidați, Clinton a ieșit învingătoare, cu un avans de circa 400 000 de buletine. Cum se explică asta? 

Femeia și cratița

Posibilitatea de a invoca principiul corectitudinii politice a determinat multe doamne și domnișoare sensibile să atace vechile tabu-uri. Unul dintre ele este acela care pretinde că femeia trebuie să stea la cratiță. Încă mai există în România o sumedenie de bărbați care se căsătoresc doar ca să aibă pe cineva care să le gătească și să le spele, în vreme ce ei stau la cârciumă. Femeia, spun aceștia, nu are altceva de făcut decât să vadă de casă, nicidecum să muncească undeva și cu atât mai puțin – Doamne ferește – să câștige mai bine decât un bărbat.

Fascisto-bolșevismul progresist

Dintr-un excelent articol publicat de Bogdan Duca pe blogul lui https://bogdanduca.wordpress.com/

Victoria lui Donald Trump este votul (disperat) al unei Americi care se încăpăţânează să nu capituleze în faţa unei monstruozităţi ideologice: fascisto-bolşevismul progresist.

Acest fascism progresist este ideologia ce tinde să devină dominantă şi în Uniunea Europeană.

El pretinde atotputernicia Statului, care poate redefini realităţi: cum ar fi viaţa, moartea, familia, căsătoria, normalitatea.

El pretinde oamenilor, ca în 1984 al lui Orwell, să îşi controleze limbajul şi gândirea, după norme corecte ideologic, impuse.

Trump și ignoranții lui Hillary Clinton

Într-o excelentă analiză publicată de Valentin Naumescu pe site-ul cursdeguvernare.ro, autorul scrie: „cu cât tabăra Clinton îl numea mai intens pe Trump „rasist şi sexist”, cu atât acesta creştea mai mult în sondaje. Aceasta este adevărata faţă a majorităţii tăcute a societăţii americane, încă albe, care nu avea acces (pentru că este profund ignorantă, ca şi o mare parte din susţinătorii lui Hillary Clinton de altfel, să nu ne facem iluzii) la poziţii guvernamentale şi politice, la cariere în universităţi, la mass-media, la dezbaterile intelectuale, şi se simţea exclusă din propria ţară.”

Omul PC al lui Teodor Baconschi

Omul PC (corect politic, nota mea) nu mai are memorie. A fost deprins să privească trecutul odiosului om alb ca pe o colecţie de orori indicibile. Nimic din ce a făcut gloria militară, intelectuală sau religioasă a Occidentului nu mai poate fi salvat. Totul a fost minciună, opium pentru popor, sclavie, cucerire ilegitimă, opresiune socială, crimă, genocid, viol.

Corectitudinea politică văzută de Patapievici

Corectitudinea politică – cea mai recentă reacție de înregimentare, de cartelare sectară și de ripostă politică a vechiului filistinism, pe care tradiționala alianță dintre prostie, îngustime de spirit și resentiment o ridică împotriva tuturor manifestărilor de nonconformism, de spontaneitate și de bogăție necenzurată a vieții. Nou este doar faptul că ura înverșunată față de non-conformiști pe care o resimt promotorii corectitudinii politice poate fi azi, în sfârșit, organizată în așa fel încât să fie recunoscută și organizată de stat. De aici și deosebirea dintre vechii filistini și noii filistini, corecții politic – primii aveau complexe de inferioritate, ultimii le-au depășit.

Macedonski prozator (1)

SOARE ȘI GRÂU

Şoseaua, panglică prăfuită, înainta prin albăstrimea zilei peste care soarele îşi cernea strălucirea. În urmă, ver­deaţa unei păduri încingea cîmpul cu un brîu ce, prelungindu-se spre dreapta şi spre stînga, se ştergea neîncetat mai mult şi sfîrşea prin a se topi de-o parte şi de alta în zarea depărtărilor.

Încolo, spre Bucureşti, şesul se desfăşura — aproape fără cute — o stepă veselă ce se împreuna la orizont cu ce­rul: vechea şi scumpa noastră Românie, peste care griul îşi trece vara uriaşul talaz de aur.

Dar marea de spice galbene era mîncată, pe locuri, de mici cîmpuri intrate în stăpînirea florilor de cicoare albas­tre, în a garofiţelor pembé şi în a muşeţelului galben şi alb.

Tectonici, adesea ciudate... Însemnări despre poezia lui Raul Sebastian Baz

O cronică apărută în revista „Sintagme literare”, sub semnătura criticului Ionel Bota. Pentru cei care nu știu, precizez că revista este copilul de suflet al poetului și prozatorului Geo Galetaru.

În poezia de azi, foarte mulți autori au izbândit doar dacă au avut, cum s-ar spune, intuiția unor mecanisme de stimulare. Civilizația se grăbește, în zodia culturilor hibride au loc tectonici adesea ciudate unde amorul ori pitorescul captivant al geografiilor ființei acoperă interesul firesc pentru alte (obligatorii) teme din proiectele poetului contemporan.