Furculita in ventilator

Maine merg la Granada si Cordoba. Cred ca o sa am parte, in autocar, de compania unei familii de crescatori de cai, analfabeti, care o sa-mi amarasca intreaga zi. Au venit ieri si s-au inscris in toate excursiile. Azi dimineata, la micul dejun, am stat la cateva mese distanta de ei. Individul, inalt, mustacios si cu fata latareata, a vorbit continuu, pe un ton egal, despre ceea ce are el de gand sa faca in Spania si despre diverse intamplari cu cai, tarcuri si harnasamente. Apoi a povestit ceva in care eroul era un amic de-al lui, care trecuse prin Spania anul trecut. De vreo zece ori a rostit Malorca, adica M-a-l-o-r-c-a, ceva asemanator cu mahorca. In fine. La un moment dat s-a ridicat in picioare, a luat o furculita si s-a intins cu ea pana a reusit sa impunga cu ea ventilatorul. A mormait ceva si s-a asezat. Apoi a inceput sa vorbeasca despre vanturile pe care le va trage el daca va manca anumite preparate din cele oferite in restaurant. Cand deja nu mai puteam sa suport, au plecat. Dar era prea tarziu...

In asa ceva infigea crescatorul de cai furculita...

O prefata

Am dat, din intamplare, peste textul cartii mele "Multimi". Am postat candva poza de pe ultima pagina, cu Maria indreptandu-se de-a busilea catre o vitrina cu carti. Acum, iata si prefata:

In anul 2004, aflat in plina campanie electorala, actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, isi ironiza astfel principalul adversar: “si-a gasit Adrian Nastase sa vorbeasca despre flota Romaniei, el care nu stie de ce pluteste vaporul!”. Ca fost marinar, lui Basescu i se potrivea cum nu se poate mai bine acest tip de atac. Nu stiu daca sageata lui si-a atins tinta, dar am convingerea ca multi dintre noi ne-am pus, cu acel prilej, intrebarea: “chiar, de ce o fi plutind vaporul”? Cei care au avut determinarea sa afle raspunsul, au deschis manualele de fizica ale elevilor, ori s-au documentat pe Internet – prilej pentru a-si reaminti Principiul lui Arhimede. 

Amanunte

Pequenitos

M-am saturat de haleala monotona din hotel, asa ca dupa ce voi ajunge in tara, voi face un drum fie la Gogol, fie la Costica, fie la ambii (adica doua drumuri) si voi prepara urmatoarea reteta:
MITITEI
1 kg carne de vaca de la ceafa, 200 g seu de vaca, piper, ienibahar, coriandru, cimbru, 3-4 catei de usturoi, sare,o lingurita cu varf bicarbonat.

Trei povesti ale lui Steve Jobs. Partea a treia

A treia poveste este despre moarte. Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: "Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un moment dat vei avea dreptate". Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat: "Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac astazi?". Si atunci cand raspunsul a fost "Nu" pentru mai multe zile la rand , am stiut ca trebuie sa schimb ceva. Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai importante alegeri in viata. Pentru ca aproape orice - toate asteptarile noastre, tot orgoliul, toate fricile referitoare la esec - toate aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori este cel mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima. 

Trei povesti ale lui Steve Jobs. Partea a doua

A doua poveste este despre dragoste si pierderi. Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind. Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in garajul parintilor mei cand aveam 20 de a ni. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in care munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai noua creatie (computerul Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva, despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fi divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el.

Trei povesti ale lui Steve Jobs. Prima parte

Prima poveste este despre unirea unor puncte. Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv. De ce am renuntat? Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara, absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita. Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: "Avem un baietel care poate fi adoptat. Il doriti?". Au spus "Bineinteles!". 

Antreprenorii nevăzuți

Textul care urmează nu e pentru domnișoarele sensibile. El descrie ce se întâmplă cu un cadavru, fie că este al unui bursuc, fie că este al lui Steve Jobs. Cine vrea să citească, o face pe răspunderea lui.  

Cap de muscă sau de cititor al biografiilor scoase a doua zi
după moartea celebrităților

Scribii funebri si sarcofagele

Este de-a dreptul uimitoare viteza cu care apar carti de sute de pagini in care sunt povestite vietile marilor disparuti ai zilelor noastre. Nici nu moare omul bine, ca deja poti sa cumperi un cartoi cat Larousse-ul, din care afli si ce lapte a supt raposatul de la mama lui. Asa a fost cu Lady Di, la fel cu Michael Jackson si acum, iata, lucrurile se repeta cu Steve Jobs. Senzatia este sinistra: te gandesti ca exista oameni care te urmaresc, daca esti celebru, scriu constiincios pagina cu pagina din viata ta, insa asteapta sa mori ca sa publice. Sau, cine stie, poate ca oamenii notorii chiar angajeaza biografi, furnizandu-le constant informatii si luandu-le banii pe contracte de exclusivitate. N-am idee, dar oricum ar fi, este odios. Indivizii aia, sinistri scribi funebri, traiesc ca niste adevarate hiene, pentru ei omul nu e valoros decat mort, cat traieste nu e altceva decat un cadavru viu.

Cei care citesc aceste carti sunt, la randul lor, niste "sarcofage" (muste de gunoi), care devoreaza cadavrele raposatilor rapid de tot, pana sa apuce sa se raceasca. Un astfel de cititor isi pierde interesul pentru viata lui Steve Jobs, daca nu are cartea la numai doua zile dupa ce omul a murit. Intre timp mor altii, apar carti noi, asa ca dupa o luna gata, Steve Jobs e vechitura, nu ne mai intereseaza. Inca odata: sinistru.

O poveste primita pe mail

Povestea profanatoarei de morminte

de Bruno Ştefan

Anul trecut m-am trezit la uşă cu două persoane necunoscute: o femeie de vreo 35 ani, masivă, corpolentă, cu o structură a feţei bărbătoasă, dar luxos îmbracată, cu o haină de blană scumpă şi cu multe bijuterii pe ea - şi o fată de aproximativ 20 ani, îmbrăcată de-asemeni bine, pe măsura vârstei ei. Le-am privit nedumerit, căci nu le cunoşteam.
- Buna ziua, sunt Nina, s-a recomandat doamna corpolentă.

O isprava a lui Sir Launcelot

Mai pre urmă ieşitu-i-au împotrivă doi uriaşi întrarmaţi până în dinţi şi spăimântând cu buzduganele, Launcelot îşi ridică pavăza şi, ferindu-se într-o parte de loveala unuia, îi reteză capul. Văzând seme­nul său această prăpădenie, tare se spăimântă şi plecă a fugi ca un nebun, de frica tăierii. Iară sir Launcelot se porni după dânsul cu toată vârtutea, îl păli în umăr şi îi reteză mijlocul. Apoi, sir Launcelot intrat-a în castel, întâmpinat de-o spuză de doamne şi domniţe, rânduite pe trei şiraguri, carele cu toatele îngenuncheară înaintea lui, mulţămind lui Dumnezeu Savaot şi lui sir Launcelot pentru izbăvirea dintru atâtea nevoi. „Iani socotiţi, luminate stăpâne – au fost zicând ele – mai toate fost-am roabele acestor uriaşi, vreme de şapte ani, şi lucrat-am tot soiul de ţesături spre a ne ţine zilele, şi doară noi suntem cu toatele de stirpe veche şi falnică. Binecuvântat fie ceasul în care ai venit pre lume, lumi­nate stăpâne, că inima te-a tras spre cea mai de fală ispra­vă, hărăzită vreunui cavaler în lumea aceasta, drept care stăm a da mărturie preste veacuri trăitoare! Cu toatele rugămu-ne ţie a ne destăinui numele-ţi spre a da de veste prietenilor cine slobozitu-ne-a dintru robie”.

Camera misterelor

Stau la camera 517. Si tot stand eu la aceasta camera, mi-am dat seama ca numarul 517 e foarte ciudat. Sa vedeti de ce spun asta. Intai de toate, 517 = 11 x 47, chestie care nu spune nimic, dar care devine interesanta de indata ce aplicam putina GEMATRIA - adica le atribuim literelor alfabetului cifre. Lui a ii atribuim 1, lui b ii atribuim 3 (pentru ca intre a si b, in limba romana, mai avem ă si â), lui c ii atribuim 4 si tot asa pana la z, caruia ii atribuim numarul 30. 

Niste versuri ale lui Omar Khayyam

O mână-ascunsă scrie şi trece mai departe.

Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta  de moarte

Nu vor îndupleca-o să şteargă vreun cuvânt ;

Nici lacrimile tale nu pot să şteargă-un rând.

Spaniolii ca romanii

Alaltaieri, dupa plaja, am colindat putin prin Benalmadena. Una dintre atractii ar fi fost parcul de distractii, unde poti sa redevii copil pentru numai 15 eur. Problema e ca, dupa un drum de vreo 20 de minute cu un trenulet, l-am gasit inchis, asa ca am luat-o inapoi pe jos si ne-am oprit la parcul "La Paloma". Marea gaselnita acolo e ca peste tot misuna gaini, cocosi, iepuri, rate, veverite, lebede si alte oratanii. Frumos, nimic de zis, doar ca trebuia sa am eu parte de intalniri cu tot felul de indivizi demni de pedeapsa capitala. Intai, doua fete si doi derbedei spanioli au ajuns cu putin inaintea mea intr-un loc unde pe o bara erau asezate multe multe pasari. As fi vrut sa am o poza cu pasarile alea, dar unul dintre derbedei a gasit cu cale sa urle ca Tarzan, sa sara pe loc batand talpile de pamant si sa agite bratele ca o moara de vant, asa ca toate pasarile au plecat. Individul, apoi, radea multumit.

Inscriptii

O noapte scurta

Bineinteles ca azi, exact cand eram intr-un loc interesant, mi s-a descarcat acumulatorul camerei foto. Toate pozele sunt acolo, bine merci, dar le voi putea urca doar maine. De fapt, cred ca poimaine, pentru ca maine la ora 6 plecam in Sevilla si Gibraltar.

Pana atunci, cateva ambarcatiuni din Puerto Marina:

 

Ratele destinului

Da, coincidentele sunt viata mea. Nici nu ma mai ostenesc sa le consemnez, sunt prea multe. Doar pe cele foarte ciudate, sau foarte amuzante, pe ele o sa le retin. Iata, spre exemplu, camera 517 unde locuiesc: pe perete troneaza o poza cu doua rate. Cumva ca si cum destinul ar fi stiut ca eu ii spun Mariei "ratusca lui tata" si ar fi tinut sa-mi aminteasca de ea.

Pedichiura subacvatica

Cu dificultati maxime, urc si pozele astea. Lumea se distreaza, asa ca in urmatoarele cinci minute voi fi luat pe sus (unii nu se sperie de asta, chiar daca slabirea mea cu Herbalife nu a adus inca roade substantiale)). 

Azi am facut o tura in Benalmadena. Am asteptat 30 de minute autobuzul 120 si pana la urma am luat un taxi. Soferul era un fel de roman in comportament. L-am intrebat daca trebuie sa-mi prind centura, a zis ca nu. Apoi, cand l-am vazut cum goneste, l-am intrebat daca exista limitari de viteza. Mi-a zis ca pentru restul lumii da, nu si pentru el. OK, important e ca am ajuns cu bine. Ideea e ca nu acolo ar fi trebuit sa ajungem, ceea ce doream era sa intram in bazar - cel mai tare din Europa, dupa spusele unui ghid roman. Cand colo, ne-am trezit la Puerto Marina, unde gasesti de asemenea un centru comercial, dar nici pe departe ce speram noi. In fine, o sa pun poze maine, daca apuc. Fetele s-au dus la magazinele lor de fete, iar eu mi-am vazut de poze. Printre altele, am gasit un tip care statea cu picioarele intr-un fel de acvariu, in vreme ce o multime de pesti ii rodeau unghiile. L-am intrebat cum se numesc pestii aia si mi-a spus, dar am uitat destul de rapid.

Cateva ganduri ale lui Cioran, amintite mie de sederea in Spania

Poţi spune uşor că universul n-are nici un rost - nimeni nu se va supăra. Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua chiar măsuri spre a te sancţiona.

Aşa sîntem cu toţii: ne scoatem din cauză cînd e vorba de un principiu general şi nu ne e ruşine să ne izolăm într-o excepţie. Dacă universul n-are nici un rost, scăpat-am careva din blestemul acestei osînde?

Tot secretul vieţii se reduce la atît: ea n-are nici un rost; fiecare din noi găseşte însă unul.

Pasiunea pentru sfinţenie înlocuieşte alcoolul în aceeaşi măsură ca muzica. Tot aşa, erotica şi poezia. Forme diferite ale uitării, perfect substituibile. Beţivii, sfinţii, îndrăgostiţii şi poeţii se află iniţial la aceeaşi distanţă de cer sau, mai bine zis, de pămînt. Numai căile diferă, deşi toţi sînt pe cale să nu mai fie oameni.

On the road again

Chefuit si dormit la Azuga. Acum Ploiesti. In scurt timp, o iau catre Bucuresti. Deseara sper sa fiu la Malaga.
Nu stiu daca o sa am internet acolo, dar daca da, o sa urc poze.
PS Daca ajung in Malaga, o sa devin malagambist. Abia astept!