Justitia la romani

Isi mai aminteste cineva de un anumit domn pe nume Alexandru Simionovici? Probabil ca foarte putini. E vorba de fostul prefect taranist de Botosani, care a fost prins in anul 2000 ca a facut niste matrapazlacuri cu banii publici. Mai precis, prefectul taranist a dat bani fara licitatie la o anumita tipografie, ca sa tipareasca buletinele de vor pentru alegeri. S-a declansat o ancheta, din care a derivat o alta ancheta: controlul averii. Ei bine, iata ca astazi procesul a ajuns aproape de sfarsit. Dupa zece ani de cercetari s-a ajuns la concluzia ca Simionovici nu poate justifica 180.000 lei. Curtea de Apel Suceava a emis o hotarare executorie in acest sens, asadar averea fostului prefect poate fi executata. Sentinta, insa, poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procesul, carevasazica, va continua. Cine stie pana cand, probabil alti zece ani. Poate pana cand Simionovici va trece in lumea celor drepti, devenind si eu unul dintre ei, iar justitia va da neputincioasa din umeri: "Ce putem sa mai facem, omul nu mai e pe-aici!".

Sfaturi pentru Bursucul V

Eu unul chiar nu înțeleg ce ar vrea oamenii să se întâmple cu Adrian Severin. Să demisioneze din Parlamentul European? Dar de ce să facă asta câtă vreme mai are de stat acolo vreo doi ani, timp în care urmează să încaseze vreo 200.000 de euro? Ce român normal la cap ar demisiona, renunțând la asemenea suma? Ceilalți doi corupți, slovenul și austriacul, prinși și ei cu mâța-n sac, au demisionat demult, din primele zile. Ce-au dovedit prin asta? Demnitate, vor zice slovenii și austriecii. Prostie, vor zice românii. Sigur, nu toți, mai sunt și unii care gândesc slovenește, dar ei nu prea au câștig de cauză.

Adrian Severin făcând semnul banilor cu ambele mâini

Carnetul

Carnetul de elev, imbracat cu grija in vinilin

Obsesia

Cred ca aveam vreo 15 ani...Obsesia mea fundamentala era rock-ul. As fi dat orice numai sa pot merge la Madison Square Garden si sa vad live o trupa de genul Deep Purple. Ascultam pierdut, in fiecare duminica, Metronomul lui Radu Teodoru de la Europa Libera, atat cat puteam prinde, pentru ca emisiunea era bruiata. Si, cand aveam in fata un bloc de desen, puneam pe foi viziunile mele naive despre cum ar arata un concert de rock:

O poveste a lui Hans Heinz Ewers

Păianjenul

Când Richard Bracquemont, student în medicină, s-a hotărât să se mute la Hotel Stevens, un hotel mic, rue Alfred-Stevens 6, în odaia nr. 7, trei oameni se spânzuraseră acolo de fereastră, în trei vineri una după alta.

Cel dintâi fusese un elveţian, voiajor comercial. L-au găsit abia sâmbătă seara; doctorul a constatat că moartea se întâmplase vineri după-masă între cinci şi şase. Cadavrul atârna de un cârlig gros, bătut în cercevea, pentru agăţat hainele. Fereastra era în­chisă; răposatul se spânzurase cu şnurul de la perdea. Fiindcă fe­reastra era foarte joasă, picioarele pân-la genunchi atâr­nau pe pământ; omul trebuia dar să fi pus mare putere ca să-şi îndeplineas­că hotărârea. Pe urmă s-a aflat că era însurat, avea patru copii, stătea bine şi câştiga frumos, era din fire vesel şi mai totdeauna bine dispus. Ceva scris, în legătură cu sinuciderea, nu s-a găsit, şi nici testament; nici cunoscuţilor nu le dăduse vreodată a înţelege că se gândeşte la aşa ceva.

Verigheta

Răzvan de la Moreni, tipul cu care am petrecut cutremurul din 86, mi-a povestit ceva care lui i se părea o întâmplare norocoasă. Într-o dimineaţă a plecat la lucru, ca de obicei. A ajuns la birou, şi-a băut cafeaua, apoi a făcut diverse vizite prin diverse birouri ca să se intereseze de stadiul unor lucrări - pe vremea aia nu exista reţea de computere, nu aveai Intranet, aşa că era mult mai bine să circuli prin birouri. Şi-a rezolvat el problemele, apoi s-a întors în biroul personal. Pe la prânz, s-a apucat să mănânce tartinele făcute de Nataşa - pe atunci nu existau firme de catering, aşa că îţi aduceai mâncarea de acasă. În momentul în care a scos punga, Răzvan a observat că nu are verigheta pe deget. S-a uitat pe birou, pe sub hârtii, s-a plimbat pe duşumea în patru labe - verigheta nicăieri. A început să între în panică, pentru că Nataşa nu ar fi acceptat prea uşor ca el să dovedească atâta lipsa de respect faţă de obiectul care simboliza iubirea lor. Plus că i-ar fi venit imediat în minte că el şi-a ascuns special verigheta, ca să nu observe nu ştiu cine că e căsătorit şi să accepte o legătură extraconjugală etc.

Scripta manent

• Desi pierd lupta, taranii lui Rebreanu au unele mici satisfactii cum ar fi: uciderea boierului Iuga, arderea conacelor, etc.
• A fost la fel ca in istoria cu Romeo si Julieta care au supt la o leoaica.
• Personajul lui Camil Petrescu are constiinta pura, dar incarcata. El priveste retrospectiv spre viitor si se izoleaza de cei din jur sinucigandu-se.
• La sfarsitul romanului Ana Karenina isi curma zilele, ramanand in continuare o mama buna.
• Meritul principal a lui Geo Bogza este ca el insusi este martor la ceea ce vede.
• Cronicarii munteni ii laudau pe stapanii lor cu cuvinte frumoase, iar pe dusmani cu ocari si insulte.
• Substanta cenusie este mai proeminenta la copii care pe masura ce cresc se imputineaza.

Cutremure

Se tot vorbeşte de cutremure în ultima vreme, aşa că nu am cum să nu-mi amintesc de cele două pe care le-am prins: cel din 1977 şi cel din 1986.
Pe cel din 77 l-am „petrecut” la Sinaia. Eram elev în clasa a zecea şi locuiam împreună cu mama în casa din Calea Codrului. Ea era profesoară la liceu şi în acea zi de 4 martie avea ore la seral, deci venea acasă destul de târziu. Îmi amintesc că stăteam în camera mea, la birou, afundat într-un fotoliu cu speteaza foarte înaltă şi citeam. Am auzit uşa la sufragerie, am auzit-o pe mama spunând „bună seara”, i-am răspuns, apoi ea a mers direct către bucătărie. Ca să ajungă acolo, trebuia să treacă printr-un fel de vestibul, aflat chiar în spatele meu. Din el puteai intra şi în bucătărie şi în baie şi în camera mea. Am auzit paşii mamei în acel vestibul şi m-am întrebat dacă intră la mine în cameră ca să vadă ce fac, aşa că am ascuns cartea sub un caiet studenţesc în care scriam pentru matematică. Şi, chiar în acea secundă, a început cutremurul.

Paleta de culori

Alaltăieri seară, am mers la apartamentul unde a stat mama, la întâlnirea cu un domn care urmează să-mi aducă un pat. A mers și Maria cu mine, să vadă cum arată acum, după ce am refăcut camera cea mai afectată de inundație. Pe la 8 și jumătate, a sosit domnul cu patul, i-am explicat ce vreau, a făcut o schiță, apoi a scos o paletă de culori, ca să-mi aleg nuanța preferată. I-am spus Mariei să aleagă ea. Bineînțeles că la început a zis că vrea albastru, dar apoi a înțeles că lemnul patului trebuie să fie în acord cu parchetul și mobila. Așa că a ales ceva potrivit. Să zicem cam ca în paleta asta, mostra încercuită.

Cateva expresii latinesti

Ab urbe condita = de la intemeierea orasului;

*  romanii incepeau numararea anilor de la intemeierea Romei;

Abyssus abyssum invocat = prapastia cheama prapastie;

*  Psalmii, 43,8; in sens uzual: o greseala atrage dupa sine o alta greseala;

Acta est fabula! = piesa a fost jucata!

*  formula care anunta sfarsitul unei reprezentatii in teatrul antic;

Alea iacta est = zarurile au fost aruncate;

*  Suetoniu, “De vita XII Caesarum”; cuvintele lui Cezar la trecerea Rubiconului; potrivit regilor republicii niciun general roman, venind din nordul Italiei spre Roma, nu avea voie sa treaca acest rau in fruntea armatei pe care o comanda; indica o decizie irevocabila, luata dupa indelungi ezitari;

Emoticons

  :))     ;))    ;;)      :D     ;)   :p      :((      :)      :(    :X     =((     :-o      :-/   :-*   :|    8-}   :)]   ~x(  :-t     b-(           :-L  x(   =)) 

Nu ma pricep, dar daca m-as pricepe, maaaamaaaaaaa ce emoticoane as face eu!

O senzație

În sfârşit am isprăvit ciorba începută de dimineaţă. A tot trebuit să plec, lăsând oala pe foc, însă până la urmă am reuşit. Niciodată în viața mea n-am făcut o ciorbă mai fragmentată.
Dimineaţă, pe la 9, am mers în piaţă după borş. De obicei iau din supermarket borşul "Dănilă". De câte ori îl pun în coş, îmi amintesc de motanul Dănilă din filmele cu Veronica şi văd figura lui Dem Rădulescu. Azi însă am luat din piaţă. Singura femeie care avea borş era o ţărancă grasă, îmbrăcată cu un pulover din ăla gri, cu dungi verticale, foarte gros, făcut probabil chiar de ea cu andrelele. Pe cap avea o broboadă maro, cum au aproape toate ţărăncile care vin la piaţă. Stătea aşezată în spatele tarabei şi moţăia, dacă nu cumva chiar dormea. Am bătut cu unghia în capacul uneia dintre sticlele cu borş şi femeia s-a trezit. "Cât costă?" am întrebat-o. "Doi lei litrul", mi-a răspuns. Am luat două sticle "de jumate", i-am întins doi lei, şi în momentul ăla am simţit-o că-i pare rău. Îşi dăduse rapid seama că aş fi cumpărat şi dacă cerea trei lei, dar acum ce să facă, apucase să zică un preţ şi nu mai putea să dea înapoi.
Senzaţia asta că puteam să cer mai mult am avut-o şi eu de câteva ori în viaţă. Indiferent că am vândut un apartament sau o carte de poveşti. Şi cred că fiecare om care vinde ceva simte măcar o secundă senzaţia asta. În afară, desigur, de cei care îşi stabilesc un target şi, când îl ating, sunt mulţumiţi, fără să le pese că l-ar fi putut depăşi. 

Josnicie

Dupa lichidarea lui Geoana, tot felul de pesedei vin la televizor si il terfelesc. Aflam ca omul e incapabil, oscilant, incompetent, tradator, prostanac si cate altele. Si, culmea, toti spun ca stiau asta de la bun inceput. Intrebarea este: nu cumva prin asta pesedeii aduc dovada clara ca nu au vrut un presedinte pentru Romania, ci un om de paie, aflat sub control, care sa fie paravan pentru interesele de tip mafiot ale gastilor din PSD? Daca se mai indoieste cineva de asta, este un mare naiv, ca sa nu spun mai mult.

Comanda Comenzilor

Mi-am adus aminte, privind un reportaj despre armată, de una dintre cele mai aberante şi, în acelaşi timp, eficiente comenzi din câte mi-a fost dat să aud. Comenzile sunt ordine de tipul: „Culcat!”, „Pas alergător!”, care obligatoriu se răcnesc. Atenţie, exprimarea corectă este „se răcnesc”, nu „se rostesc pe un ton sonor şi ferm”. Când zic „se răcnesc” am în vedere o deversare sălbatică de zgomote provenite de undeva direct din rărunchi, rugoase, buruienoase şi solzoase, care durează maximum cinci secunde şi prin care se transmite voinţa unui individ de a-i pune pe alţii să execute ceva. Ei bine, cum spuneam, printre aceste comenzi se află una aparte. Una aberantă în cel mai înalt grad dacă te uiţi la ea din postura celui care trebuie să o execute, dar super-eficientă dacă o priveşti din înălţimea celui în favoarea căruia este răcnită. Ea sună în felul următor: „Atenţiune, încetaţi!”

Armata si bunul Dumnezeu

Ceea ce ne cere Biserica este dezarmant de simplu. Anume: sa credem ca exista viata dupa moarte, ca sufletele pleaca din corpuri si se duc la Judecata, dupa care cei buni merg pentru eternitate in Rai, cei rai merg pentru eternitate in Iad si gata. Asadar, viata noastra pamanteana e asa, un fel de punere la incercare, cumva ca anii de armata pe care-i faceau pana nu demult in Romania, obligatoriu, baietii pe la 18 - 20 de ani. Daca te porti bine, iesi de-acolo cu grad si, in caz ca ulterior izbucneste, Doamne fereste, un razboi, ajungi sa comanzi trupele si ai sansa unica de a deveni erou al tarii tale. Daca te porti rau, ramai soldat prost si dupa aia, la razboi, devii simpla carne de tun.

O diferenta notabila ar fi ca armata poti s-o fentezi, nu insa si viata.

O poveste coreeana

POVESTEA LUI HUH SAENG

Într-o colibă modestă acoperită cu stuf din Valea Namsan trăia o pereche săracă, domnul şi doamna Huh Saeng. Bărbatul nu ieşise din casă de şapte ani şi nu făcea decât să stea cu nasul în cărţi, în odaia sa.

Într-o zi, înlăcrimată, nevasta i-a zis: „Uite ce, omule, la ce bun să tot citeşti atâta? Mi-am trecut tinereţea spălând şi cosând pentru alţii şi cu toate astea nu am decât o singură haină şi o singură fustă de purtat, iar de trei zile nu am mâncat nimic. Mi-e foame şi mi-e frig. Aşa nu se mai poate!” 

Asa si nu altfel

Sunt la Racoasa, la Costica. Ar fi multe de cautat, de regasit, nu am rabdare sa scriu acum despre ele. In orice caz, Costica este acelasi. Nu cred ca va fi vreodata altul, nici nu vreau asta. S-a intamplat o chestie: el cauta un disc, dar a dat peste altul, care incepea cu o anumita piesa - "Intoarcerea taranului", cantata de Hrusca. Atunci cand a gasit piesa aia, a uitat ce cauta si a ramas prosternat in fata sursei de muzica. De ani si ani, respectiva piesa il face sa planga. N-am mai putut discuta cu el pana nu s-a terminat. Am o poza cu Costica, ascultand piesa cu pricina. Iat-o:

Una dintre strofe este geniala. Uite:

Si nu uita, din cand in cand

sa mai si mori, cum se cuvine.

In toti urmasii renascand,

cum toti stramosii sunt in tine.

O poveste a lui Voicu Bojan

Povestea hamsterului care nu voia să zică muuu
A fost odată un hamster bălţat, pe care copiii  îl  botezaseră Văcuţa, cu toate că de la natură era băiat. Era moale şi cuminte, se mişca lent, cu o prudenţă exagerată faţă de lumea oamenilor. Deşi în cuşcă avea o mică roată din inox, numai bună de alergat, nu o mai folosea demult. Când era mai mic se dădea ore în şir, iar rotiţa trebuia unsă mereu, ca să nu scârţâie. Mai ales noaptea, când se dădea cel mai cu foc. Într-o bună zi, a înţeles faptul că datul pe rotiţă nu ducea de fapt nicăieri, aşa că nu s-a mai dat. Îi plăcea în schimb să doarmă mult. Îl găseai mereu învelit cu o bucată de cârpă neagră, pe care stăteau lipite bucăţi de rumeguş. Uneori reuşea să se ascundă cu totul atât de bine încât aveai impresia că nici măcar nu exista.

Suzana - telenovela continuă

Am scris acum câteva zile despre Suzana din Popteleac, fosta mea „bonă” din anii 60. http://totusipovestile.blogspot.com/2011/11/cand-eram-mic.html

Ei bine, azi m-a sunat domnișoara secretara de la Gârbou. Mai bine zis, mi-a dat bip. Eram în mașină, am sunat automat înapoi și am stat cu ea de vorbă. Ce credeți că mi-a spus? În primul rând că până ieri a uitat să se intereseze de problema mea. În al doilea, că nu a apucat să întrebe prin sat, însă azi dimineață și-a amintit și a întrebat-o pe mama ei. Iar mama ei, culmea culmilor, o cunoștea pe Suzana. O cunoștea chiar bine, pentru că povestea ei o impresionase. Încă nu știu toate amănuntele, dar am aflat că multă vreme după ce plecase de la Sinaia și revenise la părinți, în Popteleac, Suzana era auzită fredonând o melodie in care se repetau niște versuri: „cei trei brazi de la Sinaia”. Se pare că ea a fost tare nefericită că nu s-a putut întoarce acolo, ca să aibă grijă de mine. Au trecut anii și Suzana s-a măritat cu un mureșean. S-au stabilit la..... Timișoara și au doi copii. Pe unul dintre ei îl cheamă ..... Raul.

O fotografie

Cea mai frumoasa fetita din lume