Cazul El-Zorab

Sincer sa fiu, rareori mi-a fost dat sa intalnesc un comportament mai idiot decat cel al arabului Ben-Ardun, personajul principal din El-Zorab - poezia lui Cosbuc. Pe vremea mea, poezia asta se studia in scoala. Nu stiu daca lucrul asta se mai intampla, dar dupa mine, bine ar fi sa se fi renuntat. Dar de ce spun eu asta? Pai sa ne uitam putin la firul epic, la ce se petrece acolo, fara sa ne intereseze versificatia sau alte chestii care tin de arta poetului. Asadar e vorba de un arab care vine la un paşă pentru a-i oferi spre vanzare un cal superb. Arabul se numeste Ben-Ardun si are, dupa cum singur declara, trei copii muritori de foame si o sotie careia, din cauza lipsurilor, i-a secat laptele. "Ai mei pierduti sunt, paşă, toti" spune arabul. Ei bine, paşa se indragosteste de cal si-i da lui Ben-Ardun 1000 de ţechini, suma care il lasa pe arab aproape fara cuvinte. El ia banii si pleaca. 

Mici intamplari cu animale (10)

Stăncuţe deştepte

În coşurile şi pe sub streşinile casei în care locuia profesorul universitar care ne povesteşte, au cuibărit şi în anul acela fa­milii de stăncuţe şi, pe la mijlocul lui iunie, şi-au scos puii la primele încercări de zbor. Un pui mai neîndemînatic a căzut în curte şi o fată din casă a dat să-l prindă. Mare scandal între stăncuţele bătrîne: cîrîiau, ţipau, zburătăceau de colo-colo, ca să sperie pe duşman şi să scape puiul. În curînd s-au alarmat şi neamurile de prin vecini şi a fost mare zarvă, pînă ce fata a pus mîna pe pui şi l-a dus în casă. Puiul s-a zbătut cît s-a zbă­tut, apoi s-a liniştit si a mîncat îndată cu mare nesaţ bucăţelele de carne ce i-au fost întinse de fata care îl prinsese. Căsca larg ciocul, zbătea din aripi şi primea bucuros darul. Apoi cerea altă bucată. Sfatul celor din casă a hotărît să i se dea drumul; fata l-a dus în curte şi l-a aşezat pe pămînt. Îndată au coborît bătrînele, au început să îndemne puiul şi, pînă la urmă, au reuşit să-l facă să se ridice în aripile lui slabe şi să plece. Holca s-a liniştit.

Sufletul și chipul

Unul dintre lucrurile cele mai cumplite cu care mă confrunt este dispariția legăturii dintre suflet și chip. Pur și simplu sunt îngrozit: trăsături pe care le asociam în mod natural cu bunătatea, aparțin unor oameni gata să te cresteze cu cuțitul. Fete cu chipuri angelice își pun pozele pe site-uri de prietenie, însoțite de texte de genul „caut bărbat 18-80 de ani”. Tipi cu fruntea înaltă, de poet, scriu agramat și violent pe bloguri. Și tot mai mulți internauți își aleg ca avatar chipuri fără expresie, poate tocmai pentru a scoate în evidență faptul că sufletul nu mai are nicio legătură cu chipul.
Chiar nu știu, nu înțeleg ce se petrece. Ce poate fi asta? Cumva sufletul universal se retrage? Vom rămâne o mulțime amorfă de oameni cu chipuri inexpresive? Se vor șterge diferențele dintre îngeri și diavoli?

Chip fara suflet

Amanarea proceselor

Pentru cine a uitat, pun aici un link catre una dintre cele mai rusinoase pagini din istoria de dupa 1989 a Romaniei: evacuarea, in ianuarie 2011, a lui VC Tudor din sediul ocupat de PRM, in urma unei hotarari ramase definitive. Iata:

http://www.youtube.com/watch?v=S8al8HmqxTM

Faceti-va bine (61)

Ciumăreaua

Denumire știinţifică: Galega officinalis.

Denumire populară: scrântitoare.

Prezentare. Ciumăreaua este o erbacee perenă, întâlnită atât în flora spontană, cât și sub formă de culturi. Aparţine familiei leguminoaselor. În flora spontană, ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală, în liziere, tufărișuri, în părţile joase ale terenurilor virane, livezilor, pășunilor, în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. În mod obișnuit, ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. Tulpinile îi sunt ramificate, iar la maturitate se lemnifică. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii.

Din pătimirile lui GOG (2)

MUZICANŢI

CÂND S-A AFLAT că protejez artele, un muzicant macedonean veni să se ofere.

Avea o figură triunghiulară, împodobită cu un smoc enorm de păr roşu. Foarte înalt de statură: mantaua sa, de culoarea urzicii, îi ajungea de abia până la genunchi.

— Ce ştii să faci?

— Am   inventat  o   muzică   nouă,   fără   instrumente. Muzica cea veche nu ştie altceva decât să facă să geamă coardele de maţe, să sufle în tuburi de metal sau să izbească în măgari morţi. Eu m-am descotorosit de mijloacele artificiale de a produce sunetele. Am scris o simfonie pentru sonorităţi naturale, care dă senzaţii absolut neaşteptate şi va fi începutul unei revoluţii în  această artă, de aici înainte îmbătrânită.

Ispravile lui Pacala (5)

Fluierul

Zorile-nroşit-au bolta, şi Păcală tot mai suie,

Prin desimea de mesteceni şi de brazi, pe-o cărăruie.

Suie gâfâind, cu sacul de tămâie la spinare.

Hoţii au rămas departe, contenind a lor strigare.

Dară fraţii cei doi, unde-s?... Când la fugă mi-o tuliră,

Încărcaţi de bani şi scule, ei pe alt drum nimeriră.

Mici intamplari cu animale (9)

Tovărăşie

Mărginaşii de sub munte, din Ţara Făgăraşului, au livezi frumoase. Mai cu seamă merilor le prieşte acolo şi oamenii harnici trag mult folos de pe urma lor în anii cu rod. Mere de soi, căutate de orăşeni, avea şi omul meu de nădejde la vînă­toarea de capre negre, care îşi avea gospodăria tocmai la gura Viştei Mari. Lîngă focul din uşa bordeiului, clădit sus în stîncării, în care ne-am tras după o zi de vînătoare, mi-a po­vestit şi o „poznă" cu un urs, care s-a nădit la merele lui.

Zodiacul

Am scris ceva nu demult despre zeul egiptean Anubis, cel care a urcat prin mine pentru o scurta inspectie a lumii noastre http://totusipovestile.blogspot.com/2012/02/anubis.html Ei bine, nu putin m-am mirat ca la scurta vreme sa o aud pe Maria zicand ceva cu Anubis. Am intrebat-o de unde i-a venit si mi-a explicat ca e vorba de un serial de televiziune. Bun, am zis, iata o noua coincidenta - una mica. 

Care e realitatea?

De lunea trecută mă trezesc pe la 6 dimineaţa. Motivul e simplu: mă culc mai devreme, până în zece seara. Asta pentru că am reluat obiceiul de a îi spune poveşti Mariei. Mă scol la 6 şi, uitându-mă pe fereastră, îmi amintesc trezirile cu noaptea-n cap de la Sinaia. Oh, ce diferenţă! Chiar dacă e vorba de zăpadă, care ar trebui să arate peste tot la fel, diferenţa e uriaşă. În primul rând că albul de-atunci era altfel, un alb viu - de multe ori mi se părea că zăpada stă pe labe, ca o pisică uriaşă odihnindu-se. Şi apoi strălucirea... Cum aş putea s-o descriu? Nu ardea niciun bec pe stradă, însă vedeam totul ca-n palmă, în lumina zorilor... Mă spălam, mâncam repede ceva şi plecam către şcoală. Nici nu ieşeam bine din curte, că apăreau, de parcă m-ar fi aşteptat, câţiva dulăi lânoşi, unul dintre ei cu o bucată de lemn atârnată de gât - semn, credeam eu, că rupsese lanţul. Săreau pe mine, ne jucam de parcă aş fi fost de-al lor, apoi mă însoţeau prin nămeţi până la staţia de autobuz. Uneori, când putea să urce, era acolo, alteori nu şi atunci mergeam pe jos până în centru. Nu trecea pe Calea Codrului nicio maşină, mergeam cu paşi mari pe poteci de vis, gerul îmi era prieten, brazii mă priveau cu simpatie, zăpada scârţâia sub tălpile mele. În faţă alergau voioşi dulăii, care ştiau unde merg şi îmi deschideau drumul... Mi se pare acum că am trăit într-o poveste, că totul nu e decât în închipuirea mea. Privesc pe fereastră şi văd maşinile ca nişte gândaci uriaşi, copacii descărnaţi, becurile bolnăvicioase înşirate de-a lugul canalului îngheţat. Nu mai sunt dulăii lânoşi, în schimb dau roată ciorile care croncăne asurzitor.
Să fie asta realitatea? Să fie cea din copilărie? Sau, mai degrabă, niciuna?

O povestire a lui Thomas Mann

DEZAMĂGIRE

Mărturisesc că spusele domnului aceluia ciudat m-au tulburat adînc şi mi-e teamă că nici acum n-am să fiu în stare să le reproduc în aşa fel încît să facă şi asupra altora impresia pe care o făcuseră în seara aceea asupra mea. Poate că efectul lor nu se e datorase decît sincerităţii stranii cu care omul, cu totul necunoscut mie, mi le împărtăşise.

Faceti-va bine (60)

Ciumăfaia

Denumire știinţifică: Datura stramonium.

Denumire populară: laur, bolăndariţă.

Prezentare. Ciumăfaia este o erbacee anuală, cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. Aparţine familiei solanaceelor. Ciumăfaia crește în flora spontană, mai ales prin locurile părăsite, în zonele unde au fost construcţii, pe maidane, la marginea platformelor de gunoi. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetrigrosime). Tulpina se ramifică, iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare.

Crinul in vestiar

Discut cu fel de fel de sustinatori ai lui Crin Antonescu, unii dintre ei fanatici. Eu le spun ca omul este departe de a fi un inger, ca nu exista, de fapt, ingeri in politica, iar ei imi raspund aproape de fiecare data cu "decat betivul chior, mai bine Crinul imaculat". Posibil sa fie asa, mai bine cu Antonescu decat cu Basescu. Nu am avut ocazia sa fac diferenta. Problema, pentru mine, e alta si anume modul in care un candidat al unui partid ajunge sa castige alegerile pentru Cotroceni. Practic, un astfel de om ar putea fi unul plin de defecte, rau, ranchiunos, mafiot,  intrigant, betiv, nu conteaza cum. Tot ce conteaza este ca un astfel de om, odata intrat in cursa pentru fotoliul de presedinte, nu are de facut mai nimic. Merge la emisiuni televizate si spune ca Basescu trebuie sa fie dat jos. Se duce la intalniri cu alegatorii si le spune ca Basescu trebuie eliminat. Da

Mici intamplari cu animale (8)

Fără sfială (4)

Mă găseam la casa de vînătoare din Munţii Sebeşului, aşe­zată la o înălţime de aproape o mie trei sute de metri. Într-o seară, după ce m-am culcat, aud prin cameră zborul zbîrnîitor al unei insecte. Cînd mai aproape, cînd mai departe, uneori înceta, ca să înceapă iarăşi. Am adormit în muzica ei. Dimi­neaţa descopăr că e vorba de un fluture coadă-de-păun (Maccroglossa stellatarum) care intrase pesemne prin geamul deschis. Coadă-de-păun este un fluture ciudat. Are trupul gros şi mare faţă de cele patru aripi, pe care le mişcă extrem de re­pede şi care îl duc ca pe o săgeată. Caracteristic este faptul că nu se aşază pe florile din care se hrăneşte, ci, din zbor pe loc, introduce în caliciul lor o trompă lungă de vreo doi centimetri şi suge în felul acesta din dulceaţa florilor. Este foarte sperios: îmi aduc aminte că, pe cînd eram licean şi vînam fluturi şi gîndaci pe seama „colecţiei", era un eveniment prinderea unei cozi-de-păun.

Ne-rostuirea

Îmi vine tot mai greu să găsesc un rost în ceva. Faptul că lumea merge înainte indiferent dacă tu eşti viu sau mort, dacă ai sau nu copii, dacă eşti muritor de foame sau miliardar, îmi apare ca argumentul de necontestat că  nimic nu are un sens. Nu vreau să mă pierd în întrebări - capcană, de genul „dacă nimic nu are sens, atunci nici discuţiile despre sens nu îşi au sensul” etc. Problema e că eu simt lipsa sensului şi pentru mine ăsta e cel mai important lucru. Reacţia e ca la durere: dacă o simţi, niciun fel de discuţie despre ea nu-ţi poate ajuta la ceva - tot ce vrei e înlăturarea ei. Dar cum să înlături senzaţia că totul e lipsit de sens? La cine să te duci să ţi-o înlăture? La popă? La doctor? La filosof? Uneori mi se pare că fiecare din ei te-ar putea ajuta, alteori că niciunul. Cred că până la urmă nu ai ce face: dacă te-a pălit ne-rostuirea, e ca şi cum te-ar fi lovit o boală incurabilă. Nu se ştie de unde vin bolile incurabile, avem doar ipoteze cu privire la factorii de risc etc. Dar atât. Marea problema este că în cazul bolilor incurabile mai poţi spera să apară cândva un tratament, că doar cercetarea nu stă o clipă. Dar în cazul ne-rostuirii, cred că nu are sens să speri: niciodată, dar niciodată nu va exista o soluţie bazată pe metodele medicinei - fie ea alopată, homeopată, psihopată ori turmentată. Acolo sunt lucruri care ţin de conectarea fiecăruia cu divinitatea şi eu, cel puţin, nu pot să cred că omul va ajunge să poată decide altfel decât creatorul său.

O poezie a lui Grigore Arbore

Auguralia

Grigore Arbore

Pe plaji pustii, prin cetati
invadate de blânde reptile
lânga uriasele sarcofage de calcar
îngropate în iertatorul nisip îngenunche
Poetul
ascultându-si tacut respiratia. Umbla în jur
nedeslusite zvonuri celeste,
trecute furtuni îl inunda acolo pe albul
auguralelor lespezi. El se roaga încet
nume fara sir murmurând
catre steaua hipnotica. Soaptele lui
se astern peste ziduri -
binecuvântat, verde muschi. Totul
va dormi învelit în mantia
rugilor sale, instabilele valuri
vor revarsa catre el umbre eterne. Pasarea
prinsa de lava îi arunca-n retina
urmele zborului. Auguralia.
 

Injuraturi

Unul dintre tipii foarte interesanti pe care i-am cunoscut in armata se numea Caprariu si era supranumit Mafuca. Venise cu porecla asta din liceu, a purtat-o cu demnitate si in armata si avea s-o duca si in cei aproape doi ani de facultate de matematica pe care i-a facut. 

Sondajul

Vad in presa un sondaj facut in randul tinerilor. Se pare ca modelele lor in viata sunt Bruce Lee, Cristian Tudor Popescu, Mircea Badea si Ion Tiriac. Trebuie sa recunosc ca la o anumita varsta si eu l-am avut ca model de urmat pe Bruce Lee. Cu toate astea, am facut facultatea de matematica, am scris carti, am fost un profesor de mate bunicel, asa ca ma gandesc la faptul ca tinerii de azi care vad in Bruce Lee un model nu sunt impliciti pierduti pentru societate. Cred ca o sa le treaca. 

Faceti-va bine (59)

Ciuboţica cucului

Denumire știinţifică: Primula officinalis; Primula elatior.

Denumiri populare: ţâţa vacii, ţâţa oii, anglicea.

Prezentare. Este vorba, de fapt, despre două plante perene, cu un rizom viguros, rădăcini albe, tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. Ambele fac parte din familia primulaceelor.

De-ale lui Zoscenko (2)

PUNCT DE VEDERE

De la gara Leski m-a dus cu căruţa Egorka Glazov.

Am intrat în vorbă.

— Ia spune — l-am întrebat — la voi în judeţ oamenii sunt lămuriţi?

— Oamenii? zise Egorka. Oamenii sunt lămu­riţi. De ce să nu fie?

— Dar femeile?

— Femeile? Şi femeile sînt lămurite. De ce să nu fie?