O povestioara a lui Cioran

Imi amintesc deodata pasiunea secreta pe care o facusem in liceu pentru o fata oarecare apartinand burgheziei din Sibiu. Se numea Cella. Doi ani de zile m-am gandit clipa de clipa la ea, fara sa-i fi vorbit nici o singura data. Aceasta timiditate a adolescentei mele a jucat un rol hotarator in evolutia mea ulterioara. Suferinte utile poate, nebunie fara seaman! Imi amintesc o dupa-amiaza de duminica, in padurea de langa Sibiu. Eram cu fratele meu si citeam Shakespeare (ce piesa? nu-mi mai aduc aminte). Deodata, o vad pe Cella trecand impreuna cu unul dintre colegii mei de clasa, cel mai dispretuit si mai demn de dispret dintre toti. La treizeci si cinci de ani de la patanie, inca imi amintesc rusinea si suferinta resimtite atunci.

I se spunea Paduchele.

Faceti-va bine (99)

Eucaliptul

Denumire ştiinţifică: Eucalyptus globulus; Eucalyptus amygdalina.

Prezentare. Eucaliptul este un arbore gigant care creşte în regiunile tropicale şi subtropicale. Ajunge la înălţimi uriaşe, fiind un adevărat copac zgârie-nori. Eucaliptul australian şi cel californian, de pildă, sunt cei mai înalţi arbori din lume, atingând 150 de metri şi peste 150 de metri. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede, în jur de patru metri pe an, oprindu-se din creştere abia pe la 80 de ani. Şi nici atunci nu se opresc definitiv din creştere, continuând să crească în grosime. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. Frunzele sale sunt consistente, cărnoase, iar florile sunt mici şi au culoare galben-verzuie. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului, în special cele de pe ramurile care vor purta flori. Tot pentru uz medicinal se recoltează şi se prelucrează şi scoarţa de eucalipt. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. Tot din frunze, dar şi din scoarţă, se prepară infuzie, decoct, tinctură, cataplasme, pudră.

Ideile de piata (3)

Ideile de piaţă – partea a treia

Sigur că nu-i vor spune comunism. Vor găsi alt nume, înşelător. Aşa cum, în America, socialismul a fost rebotezat taman liberalism. În ideea eliberării oamenilor de nevoi, prin intervenţia statului. Dispărînd toate nevoile, rezolvate de stat prin cei mai buni specialişti, cetăţenii vor fi liberi să se ocupe de tot ce li se năzare, de la dansuri populare la droguri psihedelice şi sex în grup. O gogomănie, vîndută însă magistral. Pornind din universităţi. Furnizoarele de cadre pentru politică, justiţie şi, domeniu esenţial, mass media. Formatorii de opinie. Aşa a fost promovat, metodic, socialismul. Furînd numele modelului diametral opus, liberalismul. În care statul trebuie doar să apere viaţa, libertatea şi proprietatea privată a cetăţenilor. Şi gata. Să protejeze, nu să administreze. Pentru că dacă administrează, direct ori indirect, industria, agricultura, comerţul, medicina, învăţămîntul, pensiile sau orice alt domeniu în mod natural competitiv, eşecul e inevitabil.

Ispravile lui Pacala (16)

Învierea morţilor

Dete gerul şi Păcală, rupt de drum, de neodihnă,

Într-un sat se aşezase, iarna s-o petreacă-n tihnă.

Ci sătenii — hoţi cu toţii, spre fărădelegi porniţi —

C-un aşa om printre dânşii, nu puteau dormi tihniţi.

Învârteau deci la şuruburi: doar din sat îl vor urni!

Când văzu aşa Păcală, ştiţi prin minte ce-i trăsni?

“Mă voi face mort”, îşi zise. “Asta... are să le placă!

Vreau să-i văd, când mort zăcea-voi, ce vor spune? Ce-au să facă?”

Un caz de simt al umorului

Am iesit dupa paine, la magazinul din colt. Pe drum, am fost claxonat dintr-o masina plina de doamne si domnisoare. Cea din dreapta soferitei a inceput sa turuie ceva pe nemteste, intrebandu-ma, evident, ceva. M-am dus langa geam si am zis: "Nicht verstehen, I speak only English".  La care persoana de la volan, care arata precum un cal zbarcit, s-a uitat la mine si a exclamat, zambind, cu o voce baritonala: "Scheiße!" Le-am zis ca asta e un cuvant pe care il inteleg si au inceput sa rada. "So sprechen Deutsch!", au strigat dupa mine. Ia te uita, mi-am zis, niste nemtoaice cu simtul umorului. Am facut cativa pasi si le-am auzit abordand un alt trecator: "Sprechen Sie Deutch?"

Ideile de piata (2)

Ideile contează. Cuvintele contează. Şi, da, emoţiile contează. “Un stat suficient de puternic încît să-ţi dea tot ce doreşti, e suficient de puternic încît să-ţi ia tot ce ai”. Tot, inclusiv viaţa. E o frază care explică perfect atît atracţia pentru comunism, cît şi eşecul inevitabil al comunismului, în mizerie şi dezumanizare. A rostit-o un preşedinte american, Gerald Ford. Într-un fel, precizia analizei poate surprinde: americanii n-au trăit niciodată în comunism. La ei, n-a putut fi instaurat. La noi, deşi trei generaţii au fost sacrificate pe altarul comunismului (prima dintre ele, fizic) reinstaurarea rămîne o variantă valabilă. În lucru.

O reteta infailibila

Se mira unii si altii de ascensiunea in sondaje a lui Dan Diaconescu. Oh, vai, cum e posibil asa ceva, etc. Cei care se mira sunt fie prosti fie ipocriti. Pai ce e de mirare, la urma urmei, in faptul ca milioane de oameni doresc sa primeasca pe gratis case si bani? Asta promite Diaconescu. Intr-un stat de asistati social in care masurile de dreapta luate de Basescu - PDL au isterizat lumea, un mesaj ca al lui Diaconescu prinde perfect. Romanilor nu le mai ajunge prefigurarea unei puteri USL-iste de stanga, de la care se poate astepta dirijarea din nou a banilor catre pomeni, ei vor mult mai mult: sa li se dea, gratis, tot ce le lipseste. Si atunci, se duc frumusel si stau la coada sa se inscrie in partidul lui DD, care le promite ca imediat ce va castiga alegerile, fiecare roman va merge la un ghiseu de unde va lua pe semnatura 20.000 de euro.

Povestea imparatului Sung

După prăbuşirea dinastiei Han (în anul 222 d. Hr.), secole de-a rândul, evenimentele au urmat cam acelaşi curs al comploturilor şi ciocnirilor, unele mai sângeroase decât altele. De obicei, oştenii puneau la cale uciderea împăratului insuficient de puternic pentru a-i ţine în ascultare şi aduceau la domnie pe tronul Dragonului câte un general ambiţios. Acesta întemeia o nouă dinastie şi se încorona împărat. Ca să-şi asigure liniştea, punea să fie ucişi foştii săi complici şi tovarăşi de arme. Liniştea aceasta dura o vreme, după care scenariul se relua: alţi generali mai tineri se ridicau, mânaţi de ambiţie şi îl asasinau pe fostul general devenit împărat sau pe urmaşii săi. În China, a fi împărat însemna a fi teribil de singur în mijlocul unei haite de duşmani – slujba în care aveai cea mai puţină putere şi cel mai mare risc.

Ideile de piata (1)

In saptamanalul KAMIKAZE, sub titlul "Restauratia comunista", a aparut un articol lung si excelent. Autorul lor este un domn pe nume Alexandru Hâncu. Nu, nu e Hâncu ala cu cutremurele, e un tip care stie ce spune. Imi permit sa reproduc sub forma de serial articolul respectiv:

Ideile de Piaţă – partea întîi

Bază de discuţie (hai, de şuetă):

Profitul e rău. Dacă ştii sigur chestia asta, o întrebare. Din banii pe care-i cîştigi lunar, vrei să-ţi rămînă ceva şi pentru sufletul tău, după ce-ţi asiguri supravieţuirea şi achiţi dările la stat? Dacă răspunsul e da, atunci vrei profit. Profit înseamnă încasări minus cheltuieli. Fără profit, nu există progres. Nici personal, nici social.

Privatul e o bestie. Privatul eşti tu. Dacă tu eşti o bestie, privatul e o bestie. Dacă nu, nu.

Să dea statul bani. Banii statului vin din buzunarul tău. Toţi.

Guvern de tehnocraţi. Exact asta au promis comuniştii: conducerea ştiinţifică a poporului, în toate domeniile, prin cei mai buni specialişti. Tehnocraţia e comunism, sub altă pălărie. Tehno, desigur. Hip, tehno-comunismul ăsta.

Glasvandul

In anii 50’, tata, sosit la Sinaia cu gândul să înceapă o viată nouă ca tânăr medic ftiziolog, primise o locuinţă în imensa vilă din strada Carpaţi, confiscată de comunişti de la familia Cârstea. Pe vremea aceea, fiecare persoană avea dreptul la un anumit număr maxim de metri pătraţi în care să locuiască. O familie formată din doi oameni, nu ar fi putut primi apartamentul acela, aşa că tata a aranjat să o aducă şi pe Babaca din satul ei uitat de lume. Ea ar fi preferat să meargă la Constanţa, la fiul cel mic, Emil, dar, ca să-l ajute pe tata, a acceptat clima dură de la munte. Mama, la rândul ei, avea ditamai casa pe strada Pompieri, unde locuiau părinţii ei, dar, ca orice tânără soţie, a decis să se mute împreună cu alesul inimii. 

Mici intamplari cu animale (35)

Cîine milos

Pînă cînd n-am văzut cu ochii mei, nu-mi venea să-i cred pe prietenul meu, inginerul silvic. I-a fost uşor să-mi dovedească că nici de data aceasta n-a născocit nimic; m-a invitat să fiu martor al scenei. Am mers, şi nu o singură dată, fiindcă ceea ce vedeam era într-adevăr vrednic de văzut.

Inginerul, ieşit la pensie, locuia la marginea oraşului, în­tr-o casă din mijlocul unei livezi mari. Avea un cîine — pro­babil corcitură între foxterier sîrmos şi bursucar — scund, lung în trup, cu părul ţepos, alb pătat cu negru. Şi gras, mai gras decît s-ar fi cuvenit sa fie. Ii mergea bine, era alintat, în strachina lui ajungeau din belşug resturi bune de la bucătărie şi de pe masă. Era şi vrednic : păzea casa, păzea de ulii oră­tăniile din curte, îşi însoţea — legat de lesă — pînă în oraş şi înapoi stăpînul, care avea vederea foarte slabă şi pe care aproape că îl conducea.

Faceti-va bine (98)

Dumbravnicul

Denumire ştiinţifică: Mellitis melissophyllum.

Prezentare. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. Ca multe alte plante de pădure, dumbravnicul are un rizom care, în acest caz, este scurt, dar ramificat. Atât tulpina, cât şi frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). Dumbravnicul înfloreşte primăvara, în aprilie şi mai. Florile au culoare purpurie, dar pot fi şi roz sau albe. Dumbravnicul este o plantă meliferă, fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. Pentru terapii, valoroase cu adevărat sunt florile şi chiar şi frunzele – mult mai puţin însă. Uscată, planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut, de cumarină, adică de fân proaspăt. Din acest motiv, dar şi datorită efectelor sale medicinale, dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit.

Întrebuinţări. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor, fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee şi chiar de paralizie. Este recomandat, de asemenea, în tratarea herniei, dar şi în calmarea durerilor de amigdale. Se folosește şi ca diuretic, remarcându-se şi efecte sale antiseptice.

Vechile instincte

Am scris cum ne-au fost furate televizoarele. Si acum, se intampla ceva foarte ciudat. Cum inchid ochii, cum vad figura lui Arnold. Cum care Arnold? Schwarzenegger, desigur. Ce poate sa insemne asta? Am un singur raspuns plauzibil: undeva in subconstientul meu as vrea sa fiu Arnold, sa traiesc ca in filme, iar acum sa ma duc rapid peste aia de la firma care a facut transportul, ca sa-i pedepsesc unul cate unul, pana la seful cel mare. Asta arata ca in subconstient am convingerea ca justitia din Romania e bullshit, ca nu are sens sa caut dreptate in vreun tribunal. Mi se pare foarte interesant: s-ar parea ca acolo, in profunzime, se manifesta vechile instincte ale primitivului care-si facea dreptate cu bata. Probabil ca instinctele astea nu se pierd niciodata, ele isi fac simtita prezenta exact precum cele ale lupului care se manifesta in Richi atunci cand el latra la luna.

Spaime si lacrimi

Au sosit lucrurile din Timisoara. O masina. Au descarcat-o si atunci am vazut ca lipsesc televizoarele. Au zis ca nu stiu nimic, ca trebuie sa fi ramas la locul de unde au incarcat, in Timisoara (adica la mine acasa). Numai ca eu am avut acolo pe cineva care a supravegheat incarcarea. Am sunat si mi-a spus ca da, televizoarele au fost incarcate. Asadar, am ramas fara televizoare. Am constatat apoi ca au disparut si alte lucruri, mai mici. Ce-as putea sa mai fac? La incarcare nu s-a facut proces verbal, asa ca nu am nicio dovada scrisa. Nu cred ca se mai poate face nimic. Dar in fine, asta nu ar fi un capat de tara. S-au dus si gata. Problema e alta, mult mai mare: aseara, Maria nu a putut sa adoarma de frica - plangea si spunea ca oamenii aia care ne-au furat televizoarele ar putea sa vina sa ne fure si pe noi. Ei bine, asta cum mai poate fi dreasa? Cum ar putea plati firma aia lacrimile si spaimele copilului meu? La ce tribunal pot sa ma duc cu asemenea plangeri?

Cea mai adanca filosofie

Am ajuns la concluzia ca un neamt poate fi un specialist excelent intr-un domeniu oarecare si ca acolo poate gandi foarte profund, dar, dupa ce isi termina treaba, inceteaza sa gandeasca. Societatea i-a pus la dispozitie cam tot ce este necesar ca el sa traverseze oceanul dintre locul de munca si casa fara sa fie nevoit sa gandeasca. Totul este gandit de altii. Si este gandit atat de bine, incat eu, ca neamt, nu mai trebuie sa ma gandesc la nimic. Eu trebuie sa am in vedere un singur lucru: ca exista un sistem de reguli si ca ele imi asigura posibilitatea de a nu gandi. Pretutindeni sunt semne care imi arata in ce directie sa o iau. Daca le respect, stiu sigur ca ajung acolo unde trebuie. Merg cu masina noaptea la ora trei si nu mai e nimeni, toata lumea doarme. Casa mea e la strada, pe partea stanga. Ajung in dreptul ei si nu am decat sa virez la stanga ca sa ma gasesc in fata garajului. Dar eu nu fac asta. Motivul? Simplu, e linie continua. "Dar nu vine nimeni", mi-as spune daca as fi roman. Insa nu sunt roman, nu gandesc, eu folosesc numai reflexul de a aplica regulile, asa ca imi continui mersul pana la primul giratoriu, intorc acolo regulamentar si vin acasa. Cam despre asta e vorba.

O viata noua

Astazi soseste camionul cu lucrurile din Timisoara. O sa am din nou cartile si oalele mele dragi. 

Ieri am bantuit 5 ore prin IKEA dupa niste paturi si saltele. Vin si alea azi, va trebui sa le montez. Ma pricep la montat paturi ca ministrul educatiei la limba romana, dar va trebui sa ma descurc. In urmatoarele doua zile ne mutam. 

Problemele pe care va trebui sa le infrunt sunt din cele mai variate. O sa trebuiasca sa tund iarba, sa plivesc, sa repar diverse maruntisuri... asta inseamna ceva ce n-am mai facut niciodata. Dar nu am incotro: asa-i cand incepi o viata noua.

Un exemplu de cult al personalitatii de acum cinci secole

În primii ani ai secolului al XVI-lea, astronomul şi matematicianul italian Galileo Galilei trecea printr-o perioadă foarte dificilă. Continuarea cercetărilor sale depindea de sprijinul generos al unor potentaţi luminaţi cărora, asemenea tuturor artiştilor şi oamenilor de ştiinţă renascentişti, le dedica sau le dăruia unele dintre invenţiile şi descoperirile sale. De pildă, Galilei însuşi îi prezentase ducelui de Gonzaga un instrument de utilitate militară – un fel de busolă – şi apoi scrisese o carte unde explica modul de întrebuinţare a busolei, pe care o dedicase familiei Medici. Şi ducele de Gonzaga, şi florentinii Medici s-au arătat recunoscători; datorită lor, savantul şi-a găsit mai mulţi discipoli. Dar indiferent de importanţa ştiinţifică a descoperirii, „sponsorii” vremii îi făceau mai degrabă daruri decât îi dădeau bani. Astfel, traiul zilnic se afla într-o permanentă instabilitate, iar omul însuşi, într-o permanentă dependenţă. Galilei s-a gândit la o soluţie.

Mărgele colorate din partea lui Mircea Diaconu

Odată cu învestirea Cabinetului Ponta se pune din nou problema criteriilor care stau la baza alegerii unei persoane care să ocupe un fotoliu de ministru. Îmi aduc aminte de vremurile în care la conducerea Apărării era un răcan scorțos, care nu știa decât să ragă la ostași și să dea ordine. Scandalul a fost imens în momentul în care în fruntea ministerului a fost numit un civil. Astăzi, însă, lumea consideră ceva firesc ca Armata să fie condusă de un civil. Cred că fiecare s-a convins că în fruntea unor instituții - ministere etc, trebuie să fie oameni care au în primul rând calități manageriale, dovedite în împrejurări anterioare.

De-ale lui Zoscenko(13)

LEMNELE

                 

                  Mereu am să-mi aduc aminte

                  De lemne, lemne — vorbe sfinte.

                                                               A. BLOK

 Întîmplarea asta adevărată s-a petrecut de Crăciun. Ziarele au relatat cu caractere mici, la rubrica faptelor diverse, că întîmplarea s-a pe­trecut în cutare loc şi în cutare zi.

Eu însă sînt un om nervos şi foarte curios. Nu m-am mulţumit cu relatarea aridă din ziar şi am dat fuga la adresa respectivă, l-am găsit pe omul în cauză, i-am cîştigat încrederea şi l-am rugat  să-mi relateze mai amănunţit toată po­vestea.

Şi am aflat totul la o sticlă de bere.

Din instructiunile lui Cortazar (3)

Instructiuni preliminare pentru cine vrea sa-si intoarca ceasul

Gandeste-te la asta: cand ti se daruieste un ceas, ti se daruieste, de fapt, un mic infern desavarsit, un lant de trandafiri, o inchisoare de aer. Nu ti se da numai ceasul - la multi ani si speram sa te tina, e o marca buna, elvetiana, cu montura de rubine; nu ti se da numai acest marunt cioplitor in piatra, pe care sa ti-l legi la incheietura mainii si sa-l porti mereu cu tine. Ti se daruieste - si ei, vai, nu stiu asta - un alt fragment fragil si precar din tine insuti, ceva care-ti apartine dar nu e corpul tau, pe care trebuie sa ti-l legi de trup cu cureaua lui ca un brat mic si deznadajduit atarnandu-ti de incheietura mainii. Ti se daruieste datoria de a-l intoarce in fiecare zi, obligatia de a-l intoarce ca sa fie mai departe un ceas; ti se daruieste obsesia de a fi atent la ora exacta afisata in vitrinele magazinelor de bijuterii, la radio, la serviciul telefonic. Ti se daruieste frica sa nu-l pierzi, sa nu ti se fure, sa nu-ti cada pe jos si sa se sparga. Ti se daruieste marca lui si asigurarea ca e o marca mai buna decat celelalte, ti se daruieste tendinta de a-ti compara ceasul cu celelalte ceasuri. 

Nu ti se daruieste un ceas, in realitate tu esti cel daruit, cel oferit cadou pentru ziua de nastere a ceasului.