Un lucru care începe cu „l"
După
ce-a sosit în satul Sisto şi-a tras la acelaşi han unde obişnuia să vină de
două-trei ori pe an, Cristoforo Schroder, negustor de cherestea, se duse
imediat să se culce, pentru că nu se simţea bine. Puse să fie chemat medicul,
doctorul Lugosi, pe care îl cunoştea de mulţi ani. Medicul veni şi păru
nedumerit. Excluse că avea ceva grav, luă într-o sticluţă puţină urină ca s-o
examineze şi îi promise să se întoarcă în aceeaşi zi.
A
doua zi dimineaţă, Schroder se simţea mult mai bine şi vru să se scoale fără
să-l mai aştepte pe doctor. În cămaşă, se bărbierea, când cineva bătu la uşă.
Era medicul. Schroder îi spuse să intre.
—
Mă simt binişor în dimineaţa asta, spuse negustorul fără a se întoarce spre el,
continuând să se radă în faţa oglinzii. Îţi mulţumesc că ai venit, dar cred că
poţi să pleci.
—
Câtă grabă, câtă grabă, spuse medicul şi îşi drese glasul, ca pentru a-i atrage
atenţia că se simte oarecum încurcat. Am venit cu un prieten, în dimineaţa
aceasta.
Schroder
se întoarse şi văzu în prag, alături de doctor, un domn de vreo patruzeci de
ani, solid, roşu la faţă şi cam grosolan, care zâmbea insinuant. Negustorul,
bărbat întotdeauna mulţumit de sine şi obişnuit să facă pe stăpânul, se uită
supărat la medic, cu un aer întrebător.
—
Un prieten, repetă Lugosi. Don Valerio Melito. Mai târziu trebuie să mergem
împreună la un bolnav, aşa că l-am rugat să mă însoţească.