Mici intamplari cu animale (138)

Jocul vidrelor

Într-o iarnă m-am ţinut de vidre. Aşa, pe nesimţite, m-am pomenit că aproape au dispărut din locurile bune păstrăvii voinici de mai înainte şi prea tîrziu mi-a venit în minte că pricina ar putea să fie vidrele. Cum a căzut însă prima zăpadă, am văzut de-a lungul rîului urme multe pe care le-au lăsat aceste mari pustiitoare de peşte. În curînd a intrat una în capcanele puse, iar la pîndele de noapte am mai cules trei. Aşa că în pod, întinse pe scîndurici, aveam, ca niciodată, patru blănuri minu­nate, cu păr des, luciu si cafeniu. Ar fi trebuit să fie şase. Iată povestea celor două lipsă.

Faceti-va bine (236)

Piperul de baltă

Denumire ştiinţifică: Polygonum hydropiper.

Denumire populară: dintele dracului.

Prezentare. Piperul de baltă este o erbacee anuală. Face parte din familia poligonaceelor şi poate ajunge până la înălţimea de un metru. Din loc în loc, tulpina de piper de baltă prezintă noduri. pre toamnă, culoarea ei devine roşie. Frunzele sunt ascuţite, uşor cărnoase, iar florile se grupează sub formă de spic. Piperul de baltă înfloreşte în lunile iulie, august, septembrie. Atunci când este în plină vegetaţie, planta are un gust piperat, de unde şi numele de piper. Este o specie iubitoare de umezeală. Creşte în flora spontană, în locuri umede. Pentru întrebuinţări medicinale se  recoltează partea aeriană a plantei.

Trei milenii de umor (6)

Samuel Johnson, ajuns în culmea gloriei, a izbutit să aibă o lojă la Teatrul Naţional din Londra. Un general, care avea foarte mare influenţă la curtea regală, a reuşit să-l înlăture pe John­son şi să acapareze loja. A doua zi, jignit pînă la sînge, John­son a scris în ziarul său: „Caesar a cucerit Galia, Pompei Iudeea, Carol cel Mare Saxonia, Wilhelm Cuceritorul Anglia, Henric al Vl-lea Parisul şi Ludovic al XlV-lea Alsacia. Ce-a cucerit generalul X? O lojă!

Autorul care şi-a făcut o intrare triumfală în saloanele lon­doneze, o dată cu apariţia ciudatului său roman „Tristram Shandy", Laurence Sterne, discuta cu un ministru.

  —    Geniile n-au niciun strop de talent în afaceri, observa, nu fără maliţiozitate, omul de stat.

   —    Mylord, a răspuns Sterne liniştit, un geniu nu este prea mic, ci prea mare pentru o afacere oarecare!

Cei 13 si misterul (17)

Jeff avu dreptate. Noaptea se arăta senină şi caldă. Nici urmă de ploaie. In faţa grajdului, pe o buturugă, Ortansa compunea versuri la lumina lunii.

Melcul Dick, pus pe şotii, îi prinsese de aripă o frunză pe care scrisese: „Caut sobă de teracotă de mărime mijlocie".

În curînd se adunară cîţiva bondari gură-cască, ce citeau anun­ţul şi căutau să intre în vorbă cu barza.

Piratul Roşu, Bonifaciu, băiatul şi Invincibilul Ş jucau barbut ceva mai încolo, iar Ursula chibiţa.

Iepuroaica Beatrice îşi punea urechile pe moaţe în grajd, aju­tată de Porthos.

O lume subacvatica

Revenirea

Am lipsit aproape trei zile de pe blog. Acum, ca m-am intors, constat ca nu s-a petrecut niciun fel de drama. Oh, si eu care credeam ca se va darama platforma blogger din cauza absentei mele...
Asa ca ii dau inainte de azi cu urcatul povestilor,
pentru mari si pentru mici,
pentru tigri si arici
pentru fete si baieti
pentru regi si precupeti.

Peisajele lui David Muench (6)

Trei milenii de umor (5)

Abuzînd de răbdarea şi bunăvoinţa lui Voltaire, un tînăr autor i-a înmînat acestuia o piesă spre lecturare. Peste cîteva zile, după ce a terminat de citit opera tînărului confrate, Voltaire i-a adresat următoarele cuvinte:

— Stimate şi încă tinere domn! Aveţi voie sa scrieţi o ast­fel de piesă numai dacă sunteţi celebru. Pînă atunci însă, tre­buie să scrieţi piese bune!

Suferintele tanarului Werther(5)

                                                                                                              15 august

E sigur că nimic pe lume nu e mai trebuincios omului decât iubirea. Am simţit asta la Lotte, am văzut că nu i-ar plăcea să mă piardă, iar copiii îşi închipuie că eu am să mă întorc mereu, în fiecare dimineaţă. Astăzi m-am dus să acor­dez pianul Lottei, dar n-a fost chip, fiindcă micuţii se ţineau de mine să le spun o poveste şi Lotte singură mi-a cerut să le fac pe plac. Le-am împărţit pâinea cu unt, pe care ei acuma o primesc de la mine aproape cu tot atâta plăcere ca şi de la Lotte, şi le-am povestit întâmplarea cu prinţesa care e slujită de mâini nevăzute. Învăţ multe cu ocazia asta, te asigur, şi mă minunez de impresia pe care o fac poveştile asupra lor. Din pricină că de multe ori trebuie să născocesc un incident pe care a doua oară îl uit, ei îmi spun imediat că data trecută a fost altfel, aşa încât mă deprind să recit totul fără nici o schimbare, într-o cadenţă cântătoare şi în aceeaşi ordine. Am învăţat din asta că un autor îşi strică opera dacă o publică într-o ediţie revăzută, chiar dacă din punct de vedere poetic a devenit acum mai bună. Prima impresie e cea hotărâtoare, şi omul e astfel alcătuit, încât îl poţi convinge de cele mai nemaipomenite lucruri; totul se lipeşte imediat de suflet, dar vai de acela care vrea să cureţe şi să şteargă ce a fost lipit.

Faceti-va bine (235)

Pinul

Denumire ştiinţifică: Pinus montana; Pinus sylvestris.

Prezentare. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. Aparţine, fireşte, familiei pinaceelor (abietaceelor), fiind reprezentativ pentru această familie. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). Are o frumoasă coroană piramidală. Coaja este roşie-alburie-cărămizie şi se exfoliază. Frunzele au formă de ace. Pinul înfloreşte în lunile mai şi iunie. Conurile, de circa şapte centimetri lungime, au culoare cafenie. Pinul creşte în zonele alpine şi sub alpine. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin, din care se prepară infuzie, decoct, extract. În aplicaţii medicinale, cel mai utilizat preparat este infuzia.

Cei 13 si misterul (16)

În ziua următoare indivizii porniră convinşi că vor descoperi misterul. Drumul şerpuia printre pîlcuri de măcieş.

Bineînţeles măcieşele comentau în gura mare uciderea Rosa­mundei. O frunză de varză se oferise ca materie primă pentru un viitor ziar ce avea să-i lămurească pe toţi.

Se angajară opt scaieţi amatori drept tipografi, şi gazeta fu întocmită.

În momentul cînd ajunseră acolo, măcieşele reciteau a suta oară proaspătul ziar.

Băiatul îl ceru distrat. Pe coloana întîia erau zgîriate cuvintele „Cu şi fără asasin“. Apoi urma articolul unui ţînţar specializat în extracţii şi emulsii.

Teorema lui Lagrange

Se fac azi 200 de ani de cand a murit Lagrange. E ceva sa treaca 200 de ani si simpla rostire a numelui tau inca sa mai terorizeze lumea. Pentru ca, intr-adevar, foarte multi oameni, cand aud de Lagrange, simt asa, un fel de furnicatura intercostala si le vine sa fuga in munti. Totul din pricina unei teoreme care poarta numele francezului si care se preda (deci nu se invata), in Romania, in penultima clasa de liceu. Iat-o in toata splendoarea ei apocaliptica, impreuna cu interpretarea geometrica:

O bucăţică din Moscova, privită de Cehov

La Moscova, în Piaţa Trubnaia

Lângă mănăstirea Rojdestvenski, se află o mică piaţă, căreia lumea îi spune piaţa Trubnaia, sau mai simplu Truba; în zilele de duminică, acolo se ţine târg. Sute de şube, de sumane, de căciuli şi de jobenuri forfotesc ca racii în sită. Piaţa răsună de ciri­pitul păsărilor de toate soiurile, care îţi aduc aminte de primăvară. Dacă-i soare şi cerul e senin, ciripitul păsărilor şi mirosul de fân sunt şi mai puternice şi această adiere de primăvară dă aripi gândului şi-l poartă departe, departe. De-a lungul uneia dintre laturile pieţei, stau înşirate sumedenie de căruţe. În ele nu vezi nici fân, nici varză, nici fasole, ci sticleţi, scatii, prigorii, ciocârlii, sturzi, mierle, piţigoi, lugaci. Toate aceste păsărele ţupăie în nişte colivii de rând, înjghebate de mântuială, se uită cu jind la vrăbiile li­bere şi ciripesc. Sticleţii costă cinci copeici bucata, sca­tiii sunt mai scumpi, iar restul păsărilor se vând cum dă Dumnezeu.

Intamplari neobisnuite (20) (final)

Cap. XX. În care se termină această poveste ciudată, pe cât de adevărată pe atât de neverosimilă.

—      Barbicane?... Nicholl?...

—      Maston!

—     Voi?...

—      Noi!

Tonul ciudat în care acest ultim cuvânt fu rostit în acelaşi timp de cei doi arăta numai ironie şi mustrare.
J. T. Maston îşi trecu pe frunte cârligul de fier şi rosti cu glas şuierător:

Trei milenii de umor(4)

Aflat, în primăvara anului 1744, la Twickenham, orăşel la sud-vest de Londra, Alexander Pope a căzut grav bolnav la pat. Autorul poemului „Essay on Man“ avea o constituţie plăpîndă. Starea sa era foarte gravă şi Pope nu-şi făcea iluzii. Un medic, prieten al familiei, a încercat să-i insufle curaj:

—   O serie de simptome vorbesc de vindecare!

—   Eu însă, a răspuns poetul, am să plec pe lumea cealaltă cu simptome cu tot!

Peisajele lui David Muench (5)

Centura de castitate

Acest obiect minunat a fost inventat, se zice, în timpul Cruciadelor, când cavalerii plecau să-i pedepsească pe păgâni şi lipseau de-acasă suficient de mult ca soţiile să-şi pună întrebarea dacă se vor mai întoarce vreodată şi să acţioneze ca şi cum răspunsul ar fi fost negativ. Tinerele doamne purtau zi şi noapte acel accesoriu metalic închis cu lacăt, care, oficial, le proteja împotriva violului dar, în realitate, le împiedica să îşi însele soţii războinici.

Bucă Groasă şi Mîndria prohabului

Azi, la 460 de ani de la moartea lui Rabelais (pronuntat Rable, cu accent pe e si nu pe a), urc aici cuvantul adresat cititorului in deschiderea cartii cu Gargantua si Pantagruel. Intr-un viitor (nu foarte cert), poate voi urca si cartea - cele doua carti, de fapt, care la noi au aparut intr-un singur volum. 

Cei 13 si misterul (15)

Mîncaseră cu mare poftă şi acum voiau să se distreze. Afară ploua cu găleata şi în grajd era bine. Uitaseră cu toţii de Rosa­munda.

Ursula, Porthos şi Dick făceau alpinism pe pereţi folosindu-se de paie lungi care le ser­veau de frînghii. Bonifaciu, în chip de ghid, dădea lămuriri şi Ie spunea că se aflau în faţa celor mai renumite cascade formate de apa de ploaie scursă prin crăpăturile tavanului.

Piratul Roşu se juca de-a v-aţi ascunselea cu Vasilica. Biata găină era totdeauna desco­perită după ouăle ce se rostogoleau din ascun­zătoarea ei.

Intamplari neobisnuite (19)

Cap. XIX În care poate că lui Maston îi pare rău după vremurile când mulţimea voia să-i aplice legea lui Lynch

Capitalele ţărilor din Lumea Veche şi Lumea Nouă, ca şi orăşelele de oarecare importanţă şi până şi târgurile mai mărunte, aşteptau cuprinse de groază. Datorită ziarelor răspândite pe toată suprafaţa pământului, întreaga lume cunoştea ora precisă, care corespundea orei douăsprezece noaptea la Kilimanjaro.

Întrucât soarele străbate doar un grad în patru minute, iată orele care corespundeau în diferite oraşe mai mari miezului nopţii la Kilimanjaro: