Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (1)

Am intrat în posesia unei broșuri apărute în 1946, care se ocupă de terfelirea liberalilor și țărăniștilor acelor vremuri, cu Brătianu și Maniu în frunte. Broșura are 40 de pagini și nu conține nicio informație privind autorul textelor și imprimeria. Titlul ei - „Maniu și Brătianu dușmanii păcii, dușmanii prieteniei dintre popoare”.

Teste cu draci

ÎNTREBĂRI TEST

1. Păcătoşii sunt aruncaţi în focul iadului:  

a. Când mor.
b. La sfârşitul lumii.
c. De către diavol. 

2. Răsplata pe care cei păcătoşi o vor primi în focul iadului este:  

a. Moartea.
b. Chinul veşnic.
c. Că vor fi veşnic torturaţi de diavol, care este reponsabil. 

Despre multe feluri de plăcinte (Ultima parte)

O altă mâncare ce se face din carne tocată este „musacaua”, dar fără orez. Musaca se face din pătlăgele vinete, din bostănei etc. Pătlăgelele sau bostăneii, după ce s-au tăiat felii, se bat în făină şi se prăjesc în unt. Carnea tocată, de asemenea, se prăjeşte şi, puindu-se un rând de pătlăgele şi un rând de carne, ceapă prăjită, se toarnă zamă de carne sau numai apă şi se lasă se scadă. Pătlăgelele se fac şi împănate cu usturoi, fără carne. Din carne tocată, cu ou, ceapă, pâine muiată, se fac şi „piftelele cu sos”. Acestea se formează rotunde, mici, se bat în făină şi se prăjesc. Apoi, adăugând un sos rumen de făină şi dându-se zamă de carne, frunză de dafin, piper întreg şi oţet, fierb până scad. Din aceeaşi carne se fac „pârjoale sau şniţele”, dar bătute în posmag. Acestea se servesc la urma mesei.

Cleopa și putoarea iadului

Dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la un loc n-ar face nici un miligram faţă de putoarea care este acolo. Ca să vă daţi seama ce putoare este în iad, am să vă spun o istorioară.
Doi fraţi de la o mamă s-au dus la mânăstire să se facă călugări. Şi unul s-a dus în mânăstire şi a avut răbdare multă, smerenie multă, ascultare fără cârtire şi a rămas în mânăstire până la moartea lui. Iar altul şi-a pierdut răbdarea şi a spus că se duce în lume înapoi la tată şi mamă. Fratele cel care a rămas în mânăstire îl sfătuia:

Palada, Goțiu și dodonii vadimiști

Ieri, în pauza emisiunii la care erau invitați, senatorul Mihai Goțiu și sociologul Mirel Palada au avut o altercație. Palada a tăbărât cu pumnii pe Goțiu și l-a umplut de sânge. Punct. Nu are niciun sens să discutăm despre ce a zis Goțiu înainte, despre ce schimburi de replici au avut loc în direct etc. Tot ce contează acum este că astăzi, în România mileniului trei, un individ care nu este vreun needucat din periferiile Brăilei, își rezolvă problemele cu pumnul. Exact ca un căruțaș beat. 

Invalidul cu sula de lemn

Am dat peste o postare din 2011 despre Ziua Pompierilor. Și ce să vezi, mă refeream printre altele la o stradă cu numele Invalid Suligă. Spuneam acolo așa: „N-a stiut sa-mi spuna nimeni cine a fost acest om si de ce a fost botezata o strada cu numele lui. Nici acum nu gasesc, Google returneaza numai informatii despre strada, nu si despre cel care i-a dat numele.” 

Am căutat azi din nou - poate după șase ani au apărut niscaiva informații. Da de unde! Tot nu știu cine a fost Suligă. Am găsit în schimb un excelent articol publicat de Valeria Sitaru în Revista Luceafărul, cu titlul „Strada Invalid Ion Suligă”. Iată-l:

Cum am devenit violator

Discutând, unii oameni fac comparații. De multe ori, ele se potrivesc. Uneori însă, vin ca nuca-n perete. În timpul unei conversații obișnuite, a unei pălăvrăgeli, recurgerea la comparații poate părea cumva nelalocul ei. Nu cred că spune multă lume „am fost la piață și la zona cu fruncte parcă eram într-o livadă”. Comparațiile sunt utilizate, în general, atunci când omul vrea să descrie ceva neobișnuit, pe care interlocutorul lui îl poate imagina mai bine dacă are termen de comparație. Spre exemplu, un amic de-al meu care a văzut în pădure un mistreț, mi-a povestit: „era cât o catedră”. 

Despre multe feluri de plăcinte (2)

„Scoverzele” ce se făceau de demult sunt „clătitele” de astăzi, iar cu termenul bucovinean (polon) „nalisnichele”.

Un alt aluat ce se făcea în vechime la curţile boiereşti era „burungiucul”, care se lucra foarte greu şi care, când era gata, se părea că e o pânză de burungiuc.

Cu deosebită preferinţă, s-au mâncat totdeauna „prăjiturele”. Aluatul făcut cu ouă, rom şi zahar, întins apoi pe masă şi tăiat cu o rotiţă zimţuită, dându-i-se diferite forme şi fiert apoi în untură.

„Gugoaşe” fac târgoveţii de vândut. Aluat moale, de post, fiert în ulei.

Comentarii incredibile la poeziile mele

De-a lungul ultimilor ani, poeziile mele au fost comentate în diferite feluri. Două dintre aceste comentarii sunt de-a dreptul fabuloase și le postez aici, împreună cu poeziile care le-au generat. Dar înainte de a le posta, trebuie să spun că ele au fost făcute de oameni de la care chiar nu m-aș fi așteptat să înțeleagă atât de puțin dintr-un text poetic și să fie atât de lipsiți de sensibilitate. Sigur că nu le voi da numele complet, chiar n-ar avea nicio importanță. Așadar:

Dialog neverosimil cu editorul George Terziu

Anumite „evenimente” petrecute pe Facebook mi-au readus în memorie un dialog absolut incredibil pe care l-am purtat în 2014 cu un domn pe nume George Terziu, fondator al revistei Cervantes. În acel an finalizasem primul meu volum de poezii, cu titlul „Arta însingurării” și căutam o editură. În cursul căutărilor, am dat peste editura Inspirescu. Pe 15.07.2014 am trimis următorul mail:

Imi puteti trimite va rog o oferta pentru publicarea unui volum de poezii? Cartea ar urma sa aiba max 48 de file, alb negru, fara ilustratii, format uzual, brosata. Multumesc. 

Răspunsul a venit a doua zi:

Graviola - cancerul imbecilității

In oceanul Internetului plutesc, precum niște balene în putrefacție, diverse site-uri deținute de niște imbecili, la care scriu alți imbecili, care se adresează imbecililor și care sunt promovate de imbecili. Pe aceste site-uri apar zi de zi texte precum cel de mai jos:

Pentru cei care se vaită

Un capitol din excelenta carte „Cabana memoriei” scrisă de Tony Judt, apărută la Polirom în 2011 în traducerea Cristinei Chevereșan. Citindu-l, mulți dintre cei care se vaită permanent ba că sunt singuri, ba că au picioare scurte, ba că lumea nu e cum ar fi vrut ei, sunt convins că vor începe să-și pună anumite întrebări. La mine a funcționat.

Noapte

Sufăr de o boală a neuronului motor, în cazul meu o variantă de scleroză laterală amiotrofică (SLA): boala lui Lou Gehrig. Bolile neuronului motor nu sunt rare: boala Parkinson, scleroza multiplă şi câteva alte boli mai puţin grave se încadrează în această categorie. Specifice SLA – cel mai puţin comună din familia acestor boli neuro-musculare – sunt, în primul rând, păstrarea acuităţii simţurilor (o binecuvântare cu două tăişuri), iar în al doilea rând, inexistenţa durerii. Spre deosebire de aproape orice altă boală gravă sau letală, ţi se dă libertatea să contempli în tihnă şi cu minim disconfort deteriorarea catastrofală a propriei condiţii.

I.G. Duca despre Regina Maria

Într-adevăr, Regina Maria este o ființă de care trebuie să te sfiești.

Este strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. Frumoasă de o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu dânsa. Inteligentă, fermecătoare, plină de talent pentru pictură, pentru călărie, pentru scris, o conversaţie sclipitoare, vervă, humor, spontaneitate de gândire, originalitate de expresie, curaj – cine nu a văzut-o la Iaşi în mijlocul epidemiilor mergând acolo unde primejdia era mai mare? Dragostea de adevăr, de frumos, de bine, nimic nu i-a lipsit. Adăugaţi la această o sinceritate împinsă până la cinism, o hotărâre neșovăelnică, o bunătate izvorâtă dintr-o reală pricepere a naturii omeneşti şi o indulgenţă pe care experienţa o dă tuturor sufletelor alese.

I.G. Duca despre Ferdinand Întregitorul

Înainte de a-i examina mai cu de-amanuntul domnia, se cade să ne întrebăm cine era omul care se urcase pe tronul României, omul pe care soarta îl chemase să conducă destinele țării într-un ceas atât de grav și hotărâtor al dezvoltării noastre naționale. Da, cine era Regele Ferdinand? Mulți își puneau această întrebare, fiindcă deși era de douăzeci și cinci de ani în țară, puțini oameni avuseseră prilejul să-l cunoască.

Jalnicul spectacol oferit de unele cucoane și cuconițe

Le întâlnești cam prin toate locurile aglomerate: la piață, în mall, în gară, la cinematograf... au de mână un copilaș rotofei, modern îmbrăcat, curățel și dezorientat. Dar nu pentru că tot ce vede el acolo îl fascinează și nu mai știe pe unde să apuce, nu pentru asta este dezorientat, ci pentru că doamna care-l ține de mână și despre care vorbeam, îl potopește cu sfaturi: 

Cerul înstelat și legea morală

Două lucruri umplu mintea de o veșnic înnoită și sporită admirație și venerație, cu cât mai adesea și mai străduitor se îndreaptă reflecția asupra lor: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine. Aceste două lucruri n-am nevoie să le caut și să le bănuiesc numai, ca și cum ar fi învăluite în întuneric sau s-ar afla într-o regiune transcendentă, în afară de orizontul meu; eu le văd înaintea mea și le leg nemijlocit de conștiința existenței mele. 

Despre multe feluri de plăcinte (1)

La ţăran, hrana cea mai de căpetenie e „păpuşoiul”, din acesta face mălaiul sau pâinea de păpuşoi coaptă în cuptor şi mămăliga pe care o fierbe în toate zilele, despre care zice rusul:

Faci mămăliga, măi Ivane,

Fie crudă, numai mare!

Din mămăligă se face „urs”, un boţ rotund de mămăligă în mijlocul căruia pui brânză de oi şi-l pui pe jăratec să se prăjească. Tot din făina de păpuşoi se face se face la stână „balmuşul”, o mămăligă rară, fiartă pe jintiţă, în care, când se mestecă, pun unt. Balmoş se poate face şi acasă pe smântână, - se mănâncă ca un fel de bucate cu lingura. Mămăliga se mănâncă cu orice mâncare, numai cât cu mâncare de făină se înţelege că nu. Alăturea cu mămăliga, târgovăţul mănâncă pâine de grâu, - pâinea de secară e la români puţin cunoscută. Doară când nu erau păpuşoi pe la ţară, se făcea pâine de secară, altădată şi de orz, dacă nici secară nu era.

O poezie a sceleratului Vasile Militaru

Miroase-a stârv

Miroase-a stârv, Române, în ţara ta cu floare!...

De unde oare vine atâta grea duhoare?...

Din casa ta săracă, cinstitule plugar,

Pe care-o tot spoeşte nevastă-ta cu var?...

Din casa ta umilă şi fără de noroc,

In care freacă’n palme nevasta-ţi busuioc?...

Șansa PSD se numește Grindeanu

Dacă Sorin Grindeanu nu este de unul singur, dacă există o grupare în PSD care mai crede în principiile demult uitate ale partidului, în corectitudine, atunci există o șansă reală de reformare a formațiunii. Nu este posibil ca într-un partid-mamut precum PSD să existe doar infractori, lichele, indivizi amorali, șulfe, trădători și politruci cu metehne totalitare. Cu siguranță și în PSD există oameni de bună calitate, din cei care cred în valorile stângii autentice și care își fac cruce văzând la ce malversațiuni se dedă banda lui Dragnea pentru a-și asigura dominația absolută în partid. Ei bine, dacă acești oameni consideră că sunt reprezentați mai bine de Grindeanu decât de Firea, Olguța sau Codrin Ștefănescu, atunci putem spera că PSD ar putea să se transforme în ceea ce ar fi trebuit să fie de la început: un partid social democrat.

După 27 de ani, criminalii în fața justiției

Aztăzi, marți 13, am aflat de la televizor că Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma și încă vreo 20 de ticăloși au fost trimiși în judecată în dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, pentru crime impotriva umanității. Asta se întâmplă după 27 de ani, însă pentru mine nu are nicio importanță în acest moment. Îmi amintesc cum mă rugam în vremea aia „Doamne, dă să trăiesc să-l văd pe Iliescu în fața tribunalului” și iată că dorința mi-a fost ascultată.