Pentru cel care a descoperit lipsa oricărui sens,
niciun argument nu este satisfăcător. E ca şi cum o tânără virgină ar fi violată
de un grup de bărbaţi. Ce argumente poţi să-i aduci acelei tinere pentru a o
face să accepte că de fapt nu s-a întâmplat nimic? Aşa stau lucrurile şi cu
persoana care a descoperit lipsa sensului. Tot ce poţi face este să încerci să
o determini să trăiască pe mai departe cu conştiinţa lipsei sensului. Ia o cupă
de cristal şi trânteşte-o de o lespede. Ce poţi să mai spui după ce ea s-a
spart în zeci de fărâme? Orice ai spune, orice ai face, cupa va rămâne spartă.
Chiar dacă o recompui, lipindu-i cioburile unul câte unul, nu mai obţii o cupă,
ci o cupă spartă şi lipită.
P12
P12