luni, 26 septembrie 2011

Scule mari

Am dat din intamplare peste emisiunea lui Gâdea de la Antena3. Subiectul, scris pe un sfert de ecran, este urmăatorul: "Cum a jignit Basescu cele mai puternice monarhii ale lumii". Wow! Deci Băsescu nu se incurca. Nu a jignit te miri ce monarhii mărunte, de prin vreun arhipelag cu sicomori. Nu, a sărit direct la cele mai mari monarhii ale lumii...Trebuie să recunosc că sunt marcat.
Chiar nu stiu ce a făcut Băsescu de a jignit direct cele mai mari monarhii din lume. Presupun că e vorba in continuare despre declaratiile lui grosolane, marinăresti, pe tema abdicării lui Mihai. Si, in virtutea unei tranzitivităti de tip golănesc, pe potriva educației lui Gâdea, pentru asta ar trebui să se simtă jignită și regina Beatrix a Olandei etc. 



duminică, 25 septembrie 2011

Mancarea de rufe

Socrul meu, Valeriu, inainte de a se casatori cu soacra mea, Mitza, a mai avut o casnicie din care au rezultat niste copii, nu retin cati, care le este sexul, unde se afla, ce varste au, cum se numesc si tot asa. Stiu doar ca unul dintre ei are o fata care s-a casatorit acum cativa ani cu un tip al carui nume imi scapa. Ce retin este ca am fost invitati si noi la nunta, lucru pentru care le sunt si astazi recunoscator celor care s-au casatorit.
Prima faza a fost ca petrecerea s-a tinut la cantina unei scoli profesionale. Intrarea se facea prin curtea din spate, ceva care mi-a amintit de practica pe care o faceam la scoala, inainte de 89. Pe jos, mozaic din ala de pe vremuri, din pietricele albe si gri, destul de unsuros, ca la orice cantina de scoala profesionala. 



Cum mi-a devenit Michael Douglas antipatic

La 25.09.1944, s-a născut Michael Douglas, un tip care mi-a fost antipatic de la primul film în care l-am văzut.
Imediat după revoluţie, mi-am luat un video din ăla cu casete cât cărămizile şi m-am pus pe filme. Invitam prietenii şi ne uitam împreună. Până atunci, sincer să fiu, nu-mi dorisem să văd din creaţia occidentală altceva decât un film porno. L-am văzut, l-am revăzut, dar apoi am descoperit că există un ocean de filme, dintre care unele chiar bune, cu actori chiar meseriaşi, despre care nu auzisem niciodată. Universul meu de cinefil se limita la câţiva mari regizori: Tarkovsky, Wajda, Antonioni, Fellini, Polanski, Kurosawa şi încă vreo doi.


Blaga si astronomia

Echinoctiu De Toamna

Vino sa iesim dintre aceste ziduri,
de sub arcade ce apasa,
din inelul cu-nvechite turnuri, al cetatii,
din ceata ce pe poduri de metal se lasa.
Vino pe deal, pe cel din urma sub soare,
unde-un trecut de slava cu suflare lenta
sub pietre doarme,
sa strigam de-acolo dupa pasarile calatoare.
Sa strigam precum obisnuiesc copiii între jocuri,
cari far-a sti ce striga
îsi rostesc prin chiote extazul efemer
pentru cele ce au loc în cer.



O poveste a lui Ispirescu


Voinicul cel cu cartea in mana nascut

A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.
A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? Si ca sa aiba si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea, nici gand n-avea. Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.
- Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie?
Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta, si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor noastre, nu s-a indurat.
- De, unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de batranete, ca grele mai sunt, a fost peste poate.
- Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua nevoi.



sâmbătă, 24 septembrie 2011

Dialog

Ca noi ati fost
Ca noi veti fi






















O batrana




Prea mic pentru un razboi atat de mare

Sunt uimit sa descopar ca la 15 ani ma atrageau tablourile lui Dali, Kandinsky sau Miro. Dar este cert ca imi placeau, altfel nu as fi scris despre ele. Tot pe-atunci, citeam Doctor Faustus al lui Thomas Mann si nimeni nu ma impiedica sa fac asta. Eu, daca Maria ar avea 15 ani si as vedea-o cu Doctor Faustus in maini, i-as smulge cartea si as arunca-o direct in suvoiul de laturi numit Bega. Dar deh, mama cred ca era tare mandra ca are asa un baiat destept, care la 15 ani citeste chestii pe care nu le pricepe chiar oricine. Intrebarea e: oare le-am priceput? Oare nu mi-au facut mai mult rau decat bine? Asta poate fi un subiect de discutat indelung.
Dali - Girafa in flacari



Inghitirea creatorului de catre propria creatie

Am un sac plin cu lucruri de la mama: caiete, poze, foi disparate, scrisori, o adevarata comoara pentru cineva interesat de vremurile trecute. Cotrobaind in sac, am gasit o chestie pe care nu stiu cum sa o numesc: schita, poveste, fantezie, incercare literara, in orice caz e vorba despre doua pagini in care am scris eu despre un tablou. Nu-mi amintesc nimic mai mult, nu stiu de ce am scris asta, nu stiu cum ar fi putut continua. Am scris-o si atat. Cred ca aveam 15 ani.



Poze in oglinda

Cmipla
Clipla

Epapln



O veste proasta

Ieri, m-a convins Ali sa ma duc la marea adunare populara de la Herbalife. Am luat-o pe Maria de la scoala si ne-am dus. Am stat pana la sfarsit, pentru ca se organiza o tombola si Maria n-ar fi plecat nici daca ar fi durat o saptamana. Am ascultat diverse prezentari de produse, am admirat oameni care au facut cariera de vanzatori si au ajuns la venituri de 20.000 lei pe luna, am studiat grasani si grasane etc. In fond, nimic deosebit. Ce mi s-a parut, insa, insuportabil, a fost modul complet fals si tras de par in care isi faceau oamenii numarul. Se vedea de la o posta ca e vorba de repetarea unor partituri rostite de mii de ori pana atunci, in care se spun anumite lucruri in anumite momente, in care ceea ce spui trebuie spus intr-un anumit fel si insotit de anumite gesturi. Mi se pare INFERNAL. Am mai intalnit asta in sistemul MLM (Multi Level Marketing) acum multi ani, cand aparusera in Romania produsele Amway. Tin minte cum a incercat sa ma atraga un fost coleg de facultate, Tibi Patran, care m-a prins pe o terasa si mi-a povestit despre ce-i vorba.


vineri, 23 septembrie 2011

Dreptatea lui Sancho Panza

Cei care au citit „Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha” își amintesc de Sancho Panza, scutierul lui Don Quijote. El este un țăran simplu, care crede promisiunile „iscusitului hidalgo” și acceptă să meargă împreună cu el în marea aventură a reînvierii cavalerismului. Una dintre promisiuni este că Sancho va primi guvernarea unei insule. La un moment dat, un nobil amuzat de povestea celor doi, înscenează numirea lui Panza ca guvernator al insulei Barataria. Numai că la guvernator vin oameni cu probleme, așa că imediat Sancho este pus să răspundă la întrebările „supușilor”. Una dintre ele este varianta lui Cervantes la așa numitul „paradox al mincinosului”: dacă spun că sunt mincinos, mint sau spun adevărul?
Sancho Panza guvernator al insulei Barataria



O alergare în chiloți

În primii doi ani de facultate aveam, săptămânal, una sau două ore de sport. Lucru care pe mine mă exaspera. Mi se părea culmea să merg până la Drept, să mă pun în şorţ sau trening şi să alerg pe-acolo, în loc să stau la beri cu prietenii. Aşa că nu mă duceam şi gata. Am acumulat atâtea absențe, încât am ajuns în situaţia de a fi primul student din istoria Universităţii lăsat repetent din cauza sportului. Aşa că am apelat la nişte pile. Pe vremea aia nu ştiu ce nu puteai rezolva cu pile: era exact ca acum. Aşadar am pus pilele în funcţiune şi am obţinut următorul rezultat: nu rămân repetent, dar trebuie să mă duc să dau nişte probe.
Personaj din Satyricon


Bullshit

 „Şi a zis Domnul: «[...] să amestecăm limba lor, ca să nu înţeleagă nici unul glasul semenului său.» Pentru aceea s-a chemat numele locului aceluia Amestecare [Babilon], pentru că acolo a amestecat Domnul Dumnezeu limbile întregului pămînt, şi de acolo i-a risipit pe ei Domnul Dumnezeu pe tot pămîntul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.” (Facerea 11:6-8)

Turnul Babel
Parlamentul European










Timp de zece veacuri încheiate a fost zidit turnul Babel european, şi nouă ne-a revenit nefericita vedenie. Omul european a ajuns la ameţeala sa fatală. L-a dus pe supraom în vîrful turnului său Babel, voind a desăvîrşi prin el zidirea sa.



Boala Chron si rastignirea lui Cristos

Exista boli pe care le fac, cel mai frecvent, anumite etnii sau populatii. Mi se pare un subiect fascinant: de ce, spre exemplu, siclemia este constatată exclusiv la populaţia neagra? Ma intreb daca specialistii stiu raspunsul, sau fac doar ipoteze, cam in stilul in care se vorbeste de Big Bang.
In orice caz, am gasit un articol pe tema asta, in care am aflat ceva foarte ciudat. Zice acolo asa:
Rabin Ashkenaz



joi, 22 septembrie 2011

Revoltator

Ultima idee in materie de frauda electorala a PDL este de-a dreptul halucinanta. Pe baza unui ordin primit direct de la Basescu, pedelistii fac transport gratuit de-a lungul si de-a latul marilor orase de, atentie...negri! Da, de negri. Asa cum scrie in telegrama de la Basescu (si care va fi publicata la momentul potrivit de WikiLeaks), se pregateste o lege prin care li se va permite rezidentilor straini din tara noastra sa voteze la locale si parlamentare, chiar daca nu sunt cetateni romani. Este cazul, spre exemplu, al studentilor negri care invata in orasele noastre universitare, in particular in Timisoara. Ei sunt transportati oriunde au nevoie, gratis, cu masinile PDL-ului, contra unei semnaturi prin care se angajeaza ca la locale si la parlamentare sa voteze cu candidatii partidului. Basescu spera ca in acest fel sa aduca PDL un surplus de minim 10.000 de voturi, numar care poate face, asa cum s-a mai vazut, diferenta. Prezentam aici un prim set de fotografii relevante efectuate de oamenii de specialitate ai PNTCD, trimisi pe teren de Gheorghe Ciuhandu - primarul taranist al orasului nostru, care in acest scop le-a pus la dispozitie carje, carucioare, medicamente si energizante.
Cetatean strain semnand angajamentul fata de PDL



Boicotati, boicotati, boicotati!

S-au gandit unii ca dupa faza cu Schengen, in care Olanda ne-a dat pas, ar trebui sa boicotam produsele olandeze. Asta daca vrem sa fim patrioti adevarati. Eu unul ma indoiesc ca o sa renunte gospodinele la Ariel, de exemplu, sau ca mamicile cu bani nu o sa mai cumpere bomboane Ferrero Roche pentru copiii lor bucalati. Si chiar daca ar face-o, ma intreb daca ii va pasa Olandei de treaba asta mai mult decat imi pasa mie de faptul ca nu mai cumpara Costa Rica Salam de Sibiu. Oricum, pentru cine e interesat, iata o lista de produse facute de olandezi sau in care participa si ei:



Ce-o mai fi si Epaidia?

Vrajitoria este inca in mare voga la noi in tara si cred ca si in Ghana. Oamenii se duc la vrajitori si platesc bani grei pentru diverse magii. Pentru cine nu stie cu ce se mananca treaba asta, iata o lista a tipurilor de vrajitorie:



Sinaia ca Sapanta

Mie mi se pare vesel, chiar daca textul nu e in versuri si nu zice de soacre



miercuri, 21 septembrie 2011

O alta nuvela a lui Edgar Allan Poe

Balerca de Amontillado
Miile de jigniri ale lui Fortunato le‑am îndurat cum am putut mai bine; dar cînd a trecut la insulte, am jurat răzbunare. Dumneata, care cunoşti atît de bine natura sufletului meu, îţi vei da seama însă că n‑am dat glas vreunei ameninţări. În cele din urmă aveam să fiu răzbunat; iată un lucru stabilit în chip definitiv - dar tocmai caracterul acesta definitiv al hotărîrii elimina ideea riscului. Trebuia nu doar să pedepsesc, ci să pedepsesc cu impunitate. O nedreptate nu este repa­rată atunci cînd pedeapsa îl ajunge pe cel care o repară. Şi tot nereparată este ea dacă răzbunătorul nu izbuteşte să se facă simţit ca atare de către cel care a comis nedreptatea.



După mine!