La 25.09.1944, s-a născut Michael Douglas, un tip care mi-a fost antipatic de la primul film în care l-am văzut.
Imediat după revoluţie, mi-am luat un video din ăla cu casete cât cărămizile şi m-am pus pe filme. Invitam prietenii şi ne uitam împreună. Până atunci, sincer să fiu, nu-mi dorisem să văd din creaţia occidentală altceva decât un film porno. L-am văzut, l-am revăzut, dar apoi am descoperit că există un ocean de filme, dintre care unele chiar bune, cu actori chiar meseriaşi, despre care nu auzisem niciodată. Universul meu de cinefil se limita la câţiva mari regizori: Tarkovsky, Wajda, Antonioni, Fellini, Polanski, Kurosawa şi încă vreo doi.
Imediat după revoluţie, mi-am luat un video din ăla cu casete cât cărămizile şi m-am pus pe filme. Invitam prietenii şi ne uitam împreună. Până atunci, sincer să fiu, nu-mi dorisem să văd din creaţia occidentală altceva decât un film porno. L-am văzut, l-am revăzut, dar apoi am descoperit că există un ocean de filme, dintre care unele chiar bune, cu actori chiar meseriaşi, despre care nu auzisem niciodată. Universul meu de cinefil se limita la câţiva mari regizori: Tarkovsky, Wajda, Antonioni, Fellini, Polanski, Kurosawa şi încă vreo doi.
Actorii pe care-i îndrăgeam erau cei pe care-i ştiam din filmele acelor regizori: Anatoli Solonitin, Daniel Olbrychski, Marcello Mastroianni, Toshiro Mifune. Îmi aduc aminte ce cozi făceam la Cinemateca, pe strada Eforie...Veneam decuseară, mă treceam pe o listă, apoi plecam să mă culc două - trei ore, timp în care altcineva stătea acolo în locul meu. Trebuia neapărat să fie cineva prezent, pentru că tipul care ţinea lista o striga din când în când şi dacă nu erai de faţă, te ştergea şi rămâneai fără bilete. Îmi amintesc cum într-o noapte s-a apucat tipul să strige şi, pentru că eram chiar lângă el, stăteam foarte liniştit. A ajuns la mine, a strigat numele meu, eu am zis "aici", dar tipul nu a auzit. A mai strigat odată, eu am răspuns din nou, cu glas ceva mai mare, dar tot nu m-a auzit. Eram pe cale să fiu şters de pe listă, pentru că individul ăla nu era înzestrat de natură să perceapă frecvenţele la care funcţiona vocea mea. Aşa că la a treia strigare, am scos un urlet care a trezit din somn oamenii din clădirea Cinematecii. La care, bineînţeles, tipul m-a întrebat: „Şi ce strigi domne aşa?” Păi sigur că strigam, altfel pierdeam cinci-şase filme în săptămâna care urma şi nu numai eu ci şi ceilalţi cărora le luam bilete.
După revoluţie, cum spuneam, am aflat că există Robert De Niro, Al Pacino şi alţi actori iscusiţi. Printre ei, Michael Douglas, care a jucat împreună cu Glenn Close în primul film pe care l-am văzut la video-ul meu cu casete cât cărămizile şi care nu venea din universul Cinematecii. Iată o mică descriere:
După revoluţie, cum spuneam, am aflat că există Robert De Niro, Al Pacino şi alţi actori iscusiţi. Printre ei, Michael Douglas, care a jucat împreună cu Glenn Close în primul film pe care l-am văzut la video-ul meu cu casete cât cărămizile şi care nu venea din universul Cinematecii. Iată o mică descriere:
Dan Gallagher e un avocat din Manhattan care trăieşte, împreună cu fericita sa familie, tihna tipică clasei de mijloc americane. Numai că, într-un weekend, când soţia şi fiica sunt plecate din oraş, Dan cade în ispită şi are o aventură de o noapte cu Alex. Totul ar fi trebuit să se termine aici, să rămână o plăcută şi, până la urmă, scuzabilă încălcare a moralei. Din păcate însă, Alex e din cale afară de posesivă şi cu psihicul vraişte, aşa că aventura ia proporţii nebănuite, dar pe alte coordonate. Alex devine obsedată de pasagerul ei amant, imaginaţia ei naşte monştri, iar viaţa familiei Gallagher se tranformă într-un coşmar. Dan îi mărturisește soţiei păcatul, este iertat şi cei doi soţi înfruntă cot la cot dezlănţuirea amantei, până la un final teribil de tensionat.(cinemarx.ro)
Trebuie să recunosc că am fost foarte marcat, în special de finalul acela tensionat. Era pentru prima dată când vedeam aşa ceva: Douglas o linişteşte pe amanta obsedată înecând-o într-o cadă, unde ea rămâne cu ochii larg deschişi minute întregi, timp suficient ca Douglas să se îmbrăţişeze uşurat cu nevastă-să etc. Dar pe neaşteptate, individa sare din cadă cu un răcnet asemănător cu cel scos de mine la cinematecă şi trebuie liniştită cu un cuţitoi, sau o suliţă, asta am uitat.
Au trecut anii şi am văzut zeci de filme făcute după schema asta (de ce oare am stat să mă uit... naiba știe). Cei despre care se crede că au fost omorâţi ies din mlaştini, din puţuri, din cuptoare şi dintr-o mulţime de alte locuri sinistre, exact când toată lumea crede că binele a câştigat. Spectatorii încremenesc de groază, dar eroul principal pune repede mâna pe ceva aflat pe-acolo din întâmplare (odgon, măciucă, mandibulă de mamut etc) şi îi dă înviatului din morţi lovitura de graţie. Asta s-a întâmplat şi în "Atracţie fatală" şi cred că din cauza acestui sfârşit care m-a îngrozit, dar pe care l-am perceput, în acelaşi timp, ca fiind complet imbecil, mi-a devenit Michael Douglas antipatic.
Au trecut anii şi am văzut zeci de filme făcute după schema asta (de ce oare am stat să mă uit... naiba știe). Cei despre care se crede că au fost omorâţi ies din mlaştini, din puţuri, din cuptoare şi dintr-o mulţime de alte locuri sinistre, exact când toată lumea crede că binele a câştigat. Spectatorii încremenesc de groază, dar eroul principal pune repede mâna pe ceva aflat pe-acolo din întâmplare (odgon, măciucă, mandibulă de mamut etc) şi îi dă înviatului din morţi lovitura de graţie. Asta s-a întâmplat şi în "Atracţie fatală" şi cred că din cauza acestui sfârşit care m-a îngrozit, dar pe care l-am perceput, în acelaşi timp, ca fiind complet imbecil, mi-a devenit Michael Douglas antipatic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu