La Tulcea, am stat la o familie cu care ma cunosc din vremea studentiei. Ce-i drept, nu ne-am mai vazut cam de atunci, insa a fost ca si cum ne-am fi despartit acum o luna. De la ei am invatat un lucru: vantul este o bogatie naturala a Dobrogei. Tocmai de aia, acolo se va construi un imens parc eolian.
Deja exista cateva eoliene, instalate de baietii destepti. Ca sa plantezi o asemenea instalatie, trebuie sa ai pile, ziceau niste localnici. Fara spaga nu rezolvi nimic. Iar daca ai instalat una, urmeaza problema principala: sa transferi energia in reteaua nationala. Spuneau aceiasi oameni ca spaga pentru transfer e si mai mare.
O alta bogatie naturala a Dobrogei este reprezentata, in opinia mea, de magari. Din loc in loc, de-a lungul si de-a latul judetului, vezi magari priponiti langa drum. Nu stiu daca oamenii ii folosesc la ceva sau ii venereaza, precum egiptenii pe boul Apis. In orice caz, nicaieri pe unde am umblat, n-am vazut atatia magari ca in Dobrogea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu