Mancarea de rufe

Socrul meu, Valeriu, inainte de a se casatori cu soacra mea, Mitza, a mai avut o casnicie din care au rezultat niste copii, nu retin cati, care le este sexul, unde se afla, ce varste au, cum se numesc si tot asa. Stiu doar ca unul dintre ei are o fata care s-a casatorit acum cativa ani cu un tip al carui nume imi scapa. Ce retin este ca am fost invitati si noi la nunta, lucru pentru care le sunt si astazi recunoscator celor care s-au casatorit.

Prima faza a fost ca petrecerea s-a tinut la cantina unei scoli profesionale. Intrarea se facea prin curtea din spate, ceva care mi-a amintit de practica pe care o faceam la scoala, inainte de 89. Pe jos, mozaic din ala de pe vremuri, din pietricele albe si gri, destul de unsuros, ca la orice cantina de scoala profesionala. 

Ne-am asezat la mese. In fata fiecaruia era o farfurie cu cateva feliute de salam din cel ieftin, o feliuta de cascaval, cateva chifetelute din peste, niste frunze si trei-patru masline. Asta era gustarea. Alaturi, o litra de tuica, o sticla de apa si, pe alocuri, bidonase de suc. Ceasul era cam 8 cand ne-am asezat. Pe la 12 eram tot acolo, farfuriuta era goala, painea (pe care o mancam deja cu sare) era pe sfarsite, tuica se terminase si ea. Se auzea ceva muzica, iar mama miresei trecea permanent de la o masa la alta, agitandu-si zulufii de gala, probabil ca sa ne faca sa uitam de fripturi, sarmale si toate celelalte bunatati cu care omul spera sa se intalneasca la o nunta.

Am stat asa pana aproape de 1. Multi plecasera deja, insotiti de regretele aparent sincere ale celor care paseau intr-o noua viata in felul acesta deosebit. Ceea ce cred ca-i tinuse pe multi pana la ora aia era faptul ca printr-o despartitura se vedea in bucatarie si acolo puteai observa doua bucatarese obeze care amestecau necontenit in niste cazane uriase din care ieseau aburi. Asta te facea sa-ti inchipui ca acolo se pregateste o ciorba de potroace si, instantaneu, te duceai cu gandul la sarmale si la toate celelalte care, conform obiceiului, se mananca inainte de ciorba de potroace. Nimeni nu ar putea comite in Romania asa un sacrilegiu, sa dea sarmalele dupa potroace - se gandeau nuntasii. Dar deh, omul cat traieste invata.
Cele doua foloseau polonice imense, care erau, evident, alese in mod pervers ca sa te faca sa iti imaginezi portii mari. Acum ma gandesc ca, de fapt, fierbeau rufele elevilor de la internat sau, poate, chiar pe ale lor.

Cand s-a facut aproape de 1, au plecat si ultimii nuntasi, edificati si cu gandul la frigiderul de acasa. Am plecat si noi, bineinteles, nu insa inainte de a lasa acolo suficienti bani cat sa mai faca tanara familie inca cel putin zece nunti de tipul acela. Eu unul, as mai fi stat, sa vad pana unde poate merge mistificarea, dar era si Maria cu noi si i se facuse somn.

O bucata din mireasa si zulufii maica-sii

Departe, dincolo de nuntasa cu ochelari, se vede una dintre bucatarese

Cu burta goala (aparentele inseala)

Maria asteptand sarmalele