Nu am mai mers de multa vreme cu trenul romanesc. M-am suit prin Italia, acum vreo doi ani, intr-un tren, dar aici, la noi, de prin 2003 am mers numai cu masina. Acum, cand am decis sa plec la Bucuresti cu vagonul de dormit, n-am observat niciun fel de diferenta fata de ceea ce stiam din vremea in care lucram la AEM Timis si plecam in delegatii una-ntr-una. E simplu: cauti vagonul, te sui, gasesti cuseta, iti iei locul in primire, vine insotitorul si-i dai biletul, primesti asternuturi, iti faci patul, te culci, dormi, visezi ca esti minge de ping-pong, te trezesti dimineata, te speli, cobori din tren si gata, asta a fost calatoria. Asadar, toate vechi si noua toate la cuseta. In schimb, daca te duci cu un tren de zi, n-ai cum sa nu remarci ca lucrurile s-au schimbat extraordinar de mult. Inclusiv pretul, care este imens. Am mers sambata de la Sinaia la Bucuresti cu un rapid si am platit 45 de lei. Si asta in conditiile in care de la Bucuresti la Sinaia venisem cu ocazia si platisem 20 de lei.
Dar sa nu fiu carcotas. In tren, pot spune ca am fost chiar incantat. Aglomeratie nema (deh, pretul), aspect ingrijit, afisaj electronic cu urari de bine din partea CFR, in pereti prize pentru mobil si laptop (care insa nu functionau in vagonul meu), clima (care nu functiona nici ea), un controlor placut la conversatie si amabil. Ce a ramas neschimbat din vremea in care foloseam trenul de multe ori pe an, e afluxul de vanzatori ambulanti si cersetori. Intai a trecut unul care oferea sucuri si energizante. Apoi a venit o persoana care vindea reviste cu integrame si sudoku. Apoi a aparut nelipsitul om fara picioare, care se tara pe coridor cerand bani. Asa ca as putea spune ca m-am simtit ca in good old times. Dar ca sa nu mai lungesc vorba, iata poze:
 |
| Vagonul meu |
 |
| Nashul alungandu-l pe omul fara picioare |
 |
| Priza care nu functiona |
 |
| Raul vazut de jos ca si cum ar fi vazut de sus |
 |
| Raul vazut de sus ca si cum ar fi vazut de jos |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu