Sentimentul inutilitatii care m-a contaminat de la o vreme este atat de mare, incat, uneori, lucrurile pe care le fac mi se par neverosimile. Spre exemplu, nu mai spal ibricul decat din doua in doua cafele. Adica fac o cafea, o beau si las ibricul asa, in parasire, nu-l spal, nu-l clatesc. La urmatoarea cafea, dau cu putina apa prin el, cat sa nu fie zatul de trei degete, il umplu si il pun pe foc. Tacamurile? Pe ele le las sa se stranga pana nu mai am cu ce manca, folosind la fiecare masa altele. Apoi le iau pe toate si le pun la fiert intr-o oala. Cand sunt fierte pana nu mai ramane pe ele nici macar o molecula de grasime, le clatesc, le sterg si le pun la locul lor, apoi procesul reincepe. Mai am multe exemple, dar inutilul sentiment al inutilitatii ma impiedica sa le scriu aici.
Obiceiurile astea nu le-am inventat eu. Le-am vazut practicate de altii si m-am grabit sa mi le insusesc. Treaba cu fiertul tacamurilor o stiu de la mama. Ea facea chestia asta din cand in cand, in ideea ca elimina in acest fel depunerile persistente, care nu ies la o simpla frecare cu buretele. Iar faza cu ibricul am vazut-o la Bucuresti, la amicul meu Lucica. El zicea ca o stie de la altcineva si imi expunea o teorie legata de savoarea zatului lasat peste noapte si fiert impreuna cu noua cafea. Dupa cum se vede, cei care fac astea nu sunt manati de sentimentul inutilitatii, ba as putea spune ca dimpotriva: vor sa faca lucruri utile, ori macar placute. La mine e pe dos.
 |
| Ibricul lui Lucica |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu