O vorbă tembelă

Ştie toată lumea celebrul îndemn: "când doi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă". În opinia mea, e vorba despre una dintre cele mai tembele găselniţe din câte au existat vreodată pe linie de "înţelepciune". Să explic de ce. Dacă vorba asta s-ar aplica exclusiv pentru starea de ebrietate, ar fi destul de OK. Numai că ea se foloseşte în fel de fel de situaţii în care un tip are altă părere decât alţi doi sau mai mulţi. Cu alte cuvinte, ar trebui ca un om, de îndată ce crede că - vorba lui Costică - "ceva este cumva" şi vin doi indivizi să îi spună că nu e aşa, ar trebui să plece capul în pământ şi să zică: "OK, mă dau bătut, e cum ziceţi voi". Ia să ne imaginăm că un Galileo, declarat eretic de către Inchiziţie pentru că a pretins că Pământul se mişcă în jurul Soarelui şi nu invers, ar fi renunţat la ideea asta şi ar fi scris noi cărţi, în care să susţină ce dorea Biserica. Noroc că el nu a ţinut seama de îndemnul despre care zic eu aici şi s-a rezumat doar la a retracta de ochii Inchiziţiei teoria heliocentrică, dar a murmurat în barbă, în timp ce semna hârtia: "e pur şi muove!"
Eu, dacă văd doi tipi că vin să-mi spună "eşti beat", mă gândesc mai degrabă că e vorba de o măgărie pusă la cale de vreunul dintre în-amicii mei, sau, în cel mai bun caz, de o farsă.
PS Aproape opt milioane de români (42%) cred că Soarele se mişcă în jurul Pământului...

Carambolul pe gat

Cand am scris de biliard si de kegle, nu m-am gandit ca poate unii vor intelege ca e vorba de snooker si se vor mira: ce naiba sunt alea kegle? Ei bine, in vremea aia se juca biliard pe o masa fara buzunare. Fiecare jucator avea bila lui si exista si o a treia, rosie, numita carambol. In mijlocul mesei se puneau cinci bete, pe care noi le numeam kegle si fiecare valora cate doua puncte. Scopul era sa darami cat mai multe kegle si sa lovesti si carambolul - care valora si el patru puncte.Dar nu puteai sa le darami oricum, ci numai cu bila adversarului, pe care, de multe ori, nu o vedeai direct, pentru ca era ascunsa in spatele keglelor. In astfel de situatii, trebuia sa o gasesti lovind marginea mesei si calculand unghiul dupa care se va duce bila ca sa-si atinga tinta. Era ceva interesant, unii loveau inclusiv la 5 mante, ceea ce era deosebit de spectaculos.

Kegle

Ce p...la mea

Cred ca aveam vreo 15 ani si eram un furios. Asa, cam cum se vede in filmele englezesti de genul lui "Trainspotting". Jucam biliard la disco-barul din Furnica si ma credeam cel putin campion mondial. De fapt, luam bataie, dar mai castigam si eu din cand in cand. N-am ce sa mai comentez acum. Regula, acolo, era ca daca aveai chef de joc, trebuia sa cumperi o ora, doua sau cate aveai tu nevoie. Te duceai la tejghea, ii dadeai banii barmanului, el iti dadea tacul, bilele si keglele si apoi te duceai sa joci. Si jucai asa, dupa buget, pana te plictiseai. Cand aparea cate unu' doritor sa joace, se ducea la bar si intreba: "pana la cat are Baz?" I se zicea: "pana la 6". OK, daca-i convenea, lua el de la 6, daca nu, se carabanea in alta parte.

O ora in plus

In noaptea asta se schimba ora! La 4 dimineata, ne sculam, ne uitam la ceas, il dam inapoi pana arata ora 3 si ne culcam la loc. Asadar, prindem o ora de somn in plus. Foarte frumos, alteori pierdem o ora.

Actiunea asta pe care o exercitam noi asupra timpului, prin lege, poate da nastere la multe intamplari ciudate. Ma gandeam cum ar fi sa existe un testament in care sa scrie ca in data de 25.03.2012, la ora 3:00, eu devin mostenitorul unei averi de un milion de lire sterline. Clauza e ca nu pot ridica banii decat intre 3 si 3:30 si daca nu am facut asta, adios bani. Dar vezi ca la data aia, la ora 3:00, ceasul sare brusc la ora 4:00. Executorul se uita la ceas si constata ca m-am prezentat la 4 si un minut, asadar nu-mi mai da nimic, imi anuleaza testamentul, eu il strang de gat, ajung la puscarie etc.

Pentru cei care vor sa faca testamente, iata o lista a schimbarilor de ora pana in 2020. 

Muntele. Partea a treia

Brazii suri şi neclintiţi, cu trunchiuri netede şi goale se ridicau încremeniţi şi drepţi pînă la înălţimi ameţitoare; iar din bolta ciuruită de umbra neagră-verde, alcătuită din crengile îmbrăţişate sus de tot, ca prin o sită deasă, se cerneau în liniştea largă a pădurilor picături de cer albastru şi fulgi nestatornici de lumină aurie cădeau peste mine de pretutindeni...

CALISTRAT HOGAŞ

Munţii uriaşi înalţă în aer piscuri învăluite în troiene sclipitoare, iar la poale poartă gheţari măreţi, ce umplu văile cu masele lor străvezii şi pătrund în mare cu frunţi prăpăstioase brăzdate de albastru.

EMIL RACOVIŢĂ

Vederi din ocol

Poze facute saptamana trecuta, la intoarcerea din Brebu. Daca vreti sa va destindeti in acest peisaj mirific, la acest neasemuit popas turistic, poftiti, nu mai stati pe ganduri!

Catina

Azi m-am ocupat de catina. Pentru orice copil, incepand cu varsta de 5-6 ani, recomand aceasta reteta. Maria, initial, racea de trei ori pe an, in forme destul de grave. Cum am inceput sa-i dau catina, gata, nu mai raceste. Anul trecut nu i-am dat si acum a racit din nou, asa ca m-am simtit vinovat, am luat repede catina si m-am pus pe treaba.

O poezie a filosofului exilat, proletarul romantic Gheorghe Pamatuf

Elegie paradisiaca
Când mi te laşi, alinător, pe coasta
Din care-n vremi te scoase Dumnezeu,
Mai ruptă te presimt, de ce-i al meu
Decât în ziua-ntâi pe vremea asta.

Mai ştii când rătăceam sub Carul Mare
Prin stele ce te gândilă-n călcâi
Iar eu lucid şi temător de soare
Îţi dăruiam umbrela cea dintâi

Setea fără alinare

Pe vremea când funcţiona încă Cenaclul lui Păunescu, exista o trupă de două fete care se numea Ecoul. Şi cântau ele o piesă pe următoarele versuri:
Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare

Mintea copiilor

Am mai scris pe blog despre prietenul meu din copilarie Nicu, pe care-l porecleam Buric.

Omul asta a trecut prin atatea intamplari, incat ar fi putut lansa o carte de mare succes. Cu timpul, o sa scriu mult mai multe despre el si despre felul in care am "colaborat" la diverse aventuri. Acum insa, vreau sa scriu ceva care este de-a dreptul uimitor. De ani si ani, Nicu Buric a devenit Nae. Asa il stie lumea prin Sinaia, asa o sa-i spun si eu. Are un punct - sau cum s-o numi - de schimb valutar. Sta acolo 8 ore pe zi si, cat nu are clienti, trebuie sa faca ceva. Drept pentru care si-a tras internet si il foloseste. Problema e CUM il foloseste.

O poezie a lui Geo Dumitrescu

Libertatea de a trage cu pusca

În groapa neagra, poate chiar într-un cimitir,
oamenii, prietenii mei înarmati, îsi ascultau propriile soapte —
toti erau murdari, slabi, si patetici ca în Shakespeare,
îsi numarau gloantele si zilele si nadajduiau
un atac peste noapte.

Boala geniului

Au aparut, in sfarsit si povesti adevarate cu Steve Jobs, din care imaginea lui iese destul de sifonata. Nici nu ma asteptam sa fi fost altfel decat un om plin de ciudatenii. Asa sunt toti cei care sufera de boala geniului. 

Cat a fost la conducerea Apple, Jobs se comporta ca un vataf cu cei din management: urla la ei, ii jignea, ii presa uneori 7 zile din 7, inclusiv noaptea. Multi dintre angajatii Apple si-au dat demisia in fata presiunii puse de Jobs; multi au fost dati afara. Cu toate acestea, destui au fost mai motivati si inspirati.

Isi batea la cap angajatii pentru un singur frame dintr-o productie publicitara, pana cand totul iesea cum isi imagina el. Obosit de boala, le cerea uneori medicilor cinci modele de masti de oxigen pentru a le testa, inainte de a le folosi. A asteptat aproape un an pentru a se opera, permitand tumorii sa se raspandeasca. A facut asta deoarece a considerat ca trupul sau nu era pregatit “sa fie violat” de operatie. S-a incapatanat sa manance fructe si sa tina diete atunci cand doctorii ii spuneau sa manance mai multe proteine.

Ei bine, eu nu stiu de ce face un om toate astea, ce-l mana in lupta, cum s-ar zice. 

Un rondel al lui Macedonski

Rondelul lucrurilor 

Oh! lucrurile cum vorbesc,
Si-n pace nu vor să te lase:
Bronz, catifea, lemn sau matase,
Prin grai aproape omenesc.

Tu le crezi moarte, si traiesc
Imprastiate-n orice case.
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Si-n pace nu vor să te lase.

Si cate nu-ti mai povestesc
In pustnicia lor retrase:
Cu tot ce sufletu-ti uitase
Te-mbie sau te chinuiesc.
Oh! lucrurile cum vorbesc.

Nume lungi

Nu stiu o absurditate mai mare decat sa dai unor localitati nume lungi de persoane. Treceam intr-o zi prin comuna Constantin Daicoviciu. Ce aiureala...Nu puteau sa-i spuna simplu Daicovici? Ma gandesc la arabi. Cum ar fi sa dea ei unei localitati numele Al Biruni Abu Raihan Mohamen ibn-Ahmed? Dar, mai ales, cum ar fi sa te intrebe cineva: "unde te duci?" si tu sa-i raspunzi: "ma duc la Al Biruni Abu Raihan Mohamen ibn-Ahmed"? N-ar fi absurd rau de tot?

Pierderea unui prieten

In ultimii ani de sedere la Sinaia, am avut un prieten foarte bun. N-o sa-i dau numele, exact in virtutea acelei prietenii, pierdute intre timp, dar care a existat cu adevarat, cel putin in sufletul meu. Ne-am ajutat reciproc in diverse situatii, dar, mai mult, el a fost unul dintre acei oameni cu care am putut sta de vorba, la un pahar cu vin, despre toate problemele mele, ale lui sau ale omenirii. 

Dupa ce am plecat, am ramas prieteni, ne-am vazut in fiecare an, cand avea el drum aici, cand mergeam eu la Sinaia si asta imi dadea un sentiment de incredere, ma facea sa suport mai usor diversele lovituri ale vietii de aici, din exilul auto-impus. Cand eram complet singur, doar cu Maria care ma iubea precum numai copiii stiu sa o faca, ma intaream cu siguranta acelei prietenii. Simteam ca orice mi s-ar intampla, va fi cineva care sa imi stea alaturi si sa-mi dea putere. Si asta nu era putin lucru.

Apoi au venit alegerile, cu infruntarea Basescu - Geoana. Eu am fost pro-Basescu, el a fost pro-Geoana. Si, in seara si noaptea celebrei rasturnari, am avut cu prietenul meu un schimb de mesaje:

O fabula

Gâsca si calul

O gâscă ocupată cu ciugulitul ierbii de pe izlaz s-a simţit jignită de calul care păşea alături şi, cu şuieratul ei sâsâit, i s-a adresat astfel: „Nu încape îndoială că eu sunt un animal mai nobil şi mai desăvârşit decât tine, pentru că tot ceea ce eşti şi tot ceea ce faci tu se limitează la un singur element. Eu pot să merg pe pământ, la fel de bine ca şi tine, dar pe lângă asta, am aripi cu care mă ridic în văzduh, iar atunci când vreau, pot să înot în bălţi şi în lacuri, ca să mă răcoresc în apă. Mă bucur de puterile deosebite între ele, ale păsării, peştelui şi patrupedului”. 

Discursul regelui in parlament

Doamnelor si domnilor senatori si deputati,

Sunt mai bine de saizeci de ani de cand m-am adresat ultima oara natiunii romane de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie si cu speranta invitatia reprezentantilor legitimi ai poporului.

Prima noastra datorie astazi este sa ne amintim de toti cei care au murit pentru independenta si libertatile noastre, in toate razboaiele pe care a trebuit sa le ducem si in evenimentele din Decembrie 1989, care au daramat dictatura comunista. Nu putem avea viitor fara a respecta trecutul nostru.

Ultimii douazeci de ani au adus democratie, libertati si un inceput de prosperitate. Oamenii calatoresc, isi implinesc visele si incearca sa-si consolideze familia si viata, spre binele generatiilor viitoare. Romania a evoluat mult in ultimele doua decenii.

Omul-zeu

Am o cunoştinţă care s-a lăsat de fumat acum mai bine de zece ani. Carevasăzică, are mai mult decât mine, care m-am lăsat acum nouă ani şi ceva. Oamenii care s-au lăsat de fumat, povestesc din când în când felul în care au făcut-o. Momentele astea apar de obicei atunci când o a treia persoană încearcă să se lase şi relatează chinurile prin care trece. Lăsatul de fumat presupune două etape: luarea deciziei şi trecerea la fapte. Ei bine, cunoştinţa asta a mea relata felul în care s-a hotărât să se lase de fumat. Şi spunea că într-o zi, a avut următoarea revelaţie: "cum adică, eu, care am hotărât că niciodată în viaţa mea nu o să mă las dominat de vreo altă persoană, să mă las dominat de tutun?!?!?!?!?" Şi în acel moment a luat decizia, după care a trecut la etapa a doua, care e altă mâncare de pește.

O poveste fara morala

Basescu, Ponta si Antonescu se afla pe un vapor. Basescu e capitanul, Ponta e secundul, Antonescu e marinar simplu. Cei trei au de impartit un milion de euro si ideea e ca fiecare dintre ei doreste sa se aleaga cu cat mai multi bani. Impartirea se face dupa urmatoarea regula: Basescu propune, ceilalti doi voteaza si, daca propunerea este respinsa, Basescu este aruncat peste bord. In acest caz, banii se duc la Ponta si el trebuie sa-i imparta cu Antonescu, dar dupa aceeasi regula. 

O isprava a lui Don Quijote

Despre ceea ce i s-a întîmplat cavalerului nostru după plecarea de la han

Se crăpa de ziuă cînd Don Quijote plecă de la han, voios nevoie mare, mulţumit cum nu se mai poate şi pînă într-atît de tulburat că se vedea armat cavaler, încît fericirea îi da ghes să gonească în galop, cît o ţineau pe mîrţoagă chingile. Dar amintindu-şi sfaturile gazdei în privinţa lucrurilor atît de trebuincioase pe care era nevoie să le aibă cu el, mai cu seamă banii şi rufăria, hotărî să se întoarcă acasă şi să-şi ia de toate, ba şi un scutier pe deasupra, făcîndu-şi socoteala să-l tocmească pe unul din plugarii cu care se învecina, om sărman şi împovărat de copii, dar cît se poate de nimerit pentru slujba de scutier al unui cavaler. Cu acest gînd îl îndrumă către satul lui pe Rocinante, care, simţind că se apropie de iesle, începu să depene din picioare cu atîta foc, încît părea că nici nu mai atinge pămîntul cu copita. Nu bătuse mult drum, cînd deodată i se păru că aude, venind din dreapta, din desişul unei păduri, nişte ţipete ascuţite ca de făptură ce se văicăreşte şi nici n-apucă să le-audă bine că şi rosti: