Am observat adesea, din mersul masinii, diverse doamne si domnisoare pedestre, care se deplaseaza de parca ar fi cel putin printese. Privesc undeva departe de lumea profana, zici ca le e sila sa se uite la mizeria umana care serpuieste precum lava pe sosele. Au, mai pe scurt, o alura de femei inaccesibile, preocupate numai de chestii spirituale ori artistice. De multe ori am facut experienta de a apasa pe frana in dreptul lor, nu brusc, sa nu le sperii, doar putin, cat sa le dau senzatia ca am de gand sa opresc, rapus de imaginea lor sexy. Si nu exagerez, dar in noua cazuri din zece, in timp ce ma uitam la ele, am vazut cum imi arunca, din mers, o privire cu coada ochiului, o privire care scaneaza intr-o secunda tipul masinii si aspectul soferului. Aha, deci nu e vorba de Cleopatre, ci de Maricici, Chivute si Lenute de pe la noi, inaccesibile pana sunt accesate.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 4 ianuarie 2012
Sărăcie și principii
O întrebare la care nu mă încumet să dau răspuns este legată de cei care nu au fost colaboratori ai statului ceauşist
Este limpede, cred, pentru oricine, că într-un procent covârşitor, funcţiile politice şi administrative din România sunt ocupate azi de oameni care au avut legături cu securitatea şi/sau cu PCR, fie direct, fie prin rudele lor. Până şi cele mai mărunte posturi din care se mişcă bani publici sunt ocupate într-un procent imens de astfel de oameni.
Este limpede, cred, pentru oricine, că într-un procent covârşitor, funcţiile politice şi administrative din România sunt ocupate azi de oameni care au avut legături cu securitatea şi/sau cu PCR, fie direct, fie prin rudele lor. Până şi cele mai mărunte posturi din care se mişcă bani publici sunt ocupate într-un procent imens de astfel de oameni.
Faceti-va bine (14)
Armurariul
Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus.
Denumiri
populare: arginţică, scai argintat.
Prezentare. Armurariul
este o plantă bienală întâlnită,
în general, sub formă cultivată. Originar din zona mediteraneană,
armurariul face parte din familia asteraceelor.
Interesul pentru această plantă este determinat, în primul rând, de virtuţile sale
medicinale, deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a
oamenilor.
Vizite
O mică povestioară din Patericul egiptean spune așa:
Oarecari frați vrând să meargă la Tebaida pentru in, au zis: «Cu acest prilej să-l vedem și pe avva Arsenie». Și a intrat avva Alexandru și a zis bătrânului: «Niște frați venind de la Alexandria, voiesc să te vadă». Zis-a bătrânul: «Înștiințează-te de la dânșii, pentru care pricină au venit». Și înștiințându-se că merg la Tebaida pentru in, a vestit bătrânului. Și el a zis: «Cu adevărat, nu vor vedea fața lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor». Odihnește-i pe ei și-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.
Oarecari frați vrând să meargă la Tebaida pentru in, au zis: «Cu acest prilej să-l vedem și pe avva Arsenie». Și a intrat avva Alexandru și a zis bătrânului: «Niște frați venind de la Alexandria, voiesc să te vadă». Zis-a bătrânul: «Înștiințează-te de la dânșii, pentru care pricină au venit». Și înștiințându-se că merg la Tebaida pentru in, a vestit bătrânului. Și el a zis: «Cu adevărat, nu vor vedea fața lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor». Odihnește-i pe ei și-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.
Inadecvarea
Azi dimineata, in stare de semi-trezie, ma obseda un gand legat de inadecvarea mea - si cred ca a multor alti oameni - la momentul pe care-l traiesc, la varsta pe care o am. Cand eram mic, pe la 13-14 ani, tin minte cat de mult imi doream sa ard etapele mai repede si sa am 25-30 de ani. Am ajuns acolo pe nesimtite, am trecut, iar acum nu stiu ce n-as da ca sa fiu din nou de 13-14 ani. Diferenta e ca atunci imi doream ceva posibil, acum insa...
Cunosc insa si oameni care sunt multumiti cu momentul actual, nu au regrete, ba chiar spun ca nu le-a placut copilaria. Cunosc inclusiv pe cineva care spune ca abia asteapta sa imbatraneasca, pentru ca atunci va fi dobandit intelepciune.
marți, 3 ianuarie 2012
Faceti-va bine (13)
Arinul
negru
Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa.
Denumire
populară: anin.
Prezentare.
Arinul negru este un arbore puternic, din familia betulaceelor. Poate ajunge până
la 28 de metri înălţime. În
tinereţe, scoarţa acestui
copac este cenușie, devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. Frunzele, aproape rotunde, sunt lipicioase.
Florile au forma unor mâţișori, fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale
mesteacănului. Arinul negru crește pe
terenuri umede, în zăvoaie, în păduri cu arboret amestecat. Pentru uz
medicinal se recoltează frunzele verzi și
scoarţa, din care se prepară pulbere, decoct și
cataplasme.
O poezie a lui Nicolae Ţaţomir
Tremurând de frumuseţe...
Pân-a nu-nvăţa să caut
Te credeam ascunsă-n flaut,
Ori înaltă şi subţire
După struna unei lire.
Mi te bănuiam ascunsă
Sub o floare, sub o frunză;
Ghemuită sub mireasmă
Ca un vis, ca o fantasmă;
Transparentă ca o boare
Lângă fiece culoare...
M-aşteptai, iubita mea,
Lângă lacul fără stea;
La răspântia de drumuri
Fără cântec şi parfumuri;
Lângă cele pământeşti
Numai tu aşa cum eşti
Fără vis, fără tristeţe,
Tremurând de frumuseţe.
Zana Zanelor
Acum, ca a trecut
destul timp de la incheierea Savoart-ului (vezi http://savoart.ro/), e cazul sa depan niste amintiri
despre el. Mai cu seama ca am fost foarte implicat in organizarea lui.
Secolul XII
Traditia taierii porcului de Ignat este cel mai probabil pagana si nu este incurajata de Biserica. Citez dintr-un text aparut pe site-ul crestinortodox.ro
Nu stiu care este originea
acestui obicei. Potrivit unor cercetatori, acest ritual al injunghierii
porcului nu era facut pentru indestularea familiei cu hrana, caci el
amintea de jertfele aduse in antichitate zeitatilor care se nasteau si
mureau in perioadele de innoire a timpului calendaristic. De aceea, in
ziua de Ignat, fiecarui membru al familiei i se facea o cruce cu sangele porcului si se spunea ca e bine sa vezi sange in aceasta zi.
Faceti-va bine (12)
Ardeiul
iute
Denumire știinţifică: Capsicum annuum.
Prezentare. Ardeiul
iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care, uneori, uimesc. Florile
ardeiului iute, mici și numeroase, sunt
grupate și au culoarea albă, roșie,
galbenă sau violetă. În mod obișnuit, în culturile mari, ardeiul înflorește din iunie și
până în septembrie.
D'ale lui Cat Stevens
Oh, I'm
bein' followed by a moonshadow,
moonshadow,
moonshadow
Leapin' and hoppin' on a moonshadow,
Leapin' and hoppin' on a moonshadow,
moonshadow,
moonshadow
Granite artificiale
Au dat astia o lege de te doare mintea. Anume, daca te sui la volan baut si ai o concentratie de alcool de minim 0,3 la mie in aerul expirat, inseamna ca esti infractor si te alegi cu dosar penal. Pana acum, erai doar contravenient si plateai o amenda. Pentru mine, asta e o mare tampenie. Cum naiba au stat aia si s-au gandit, pe ce baze or fi stabilil nivelul asta de alcoolemie care te trece granita dintre contraventie si infractiune, este un mister total. Diferentele astea sunt intotdeauna aiuristice si nu se bazeaza pe ceva absolut cert. Unu' care a baut de 0,3 la mie poate fi de n ori mai lucid si mai sigur pe el decat altu' care a baut de 0,1 la mie. Cu toate astea, primul merge la puscarie, al doilea plateste amenda.
Ca la nouă ani
Cel mai mult în ultimul timp mă frământă problema inocenței. Nu știu să o definesc, însă o intuiesc și mi se pare ceva mai presus de orice valoare. Poate tocmai din cauza asta inocența nu poate fi păstrată: e ceva dincolo de condiția umană. Trece pe la fiecare, se oprește puțin, parcă pentru a se odihni, apoi își ia zborul.
Poza Inocentei |
Expresii latinesti
AD-HOC = pentru aceasta, creat pentru un anumit scop
AD-INTERIM = provizoriu, interimar
AD-LITTERAM = literal, cuvant cu cuvant, intocmai, fara nicio schimbare
ALMA MATER = mama hranitoare (expresie desemnand, la romani, patria, ulterior universitatea ca mama spirituala)
A POSTERIORI = din ceea ce urmeaza, in consecinta, bazat pe experienta, din fapte
AD-LITTERAM = literal, cuvant cu cuvant, intocmai, fara nicio schimbare
ALMA MATER = mama hranitoare (expresie desemnand, la romani, patria, ulterior universitatea ca mama spirituala)
A POSTERIORI = din ceea ce urmeaza, in consecinta, bazat pe experienta, din fapte
Faceti-va bine (11)
Arahidele
Denumire știinţifică: Arachis hypogaea.
Denumire
populară: alune americane, alune de pământ.
Timpuri
Au fost cateva ore ciudate in seara de an nou. Mai precis, eu, la Breaza, am trecut in 2012 si Maria, aflata in America, a ramas in 2011. Adica, ma gandeam eu, noi doi traim in ani diferiti, cu toate ca suntem aceiasi care cu o luna in urma traiam in acelasi an, in aceeasi luna, in aceeasi ora. Carevasazica distanta determina si timpul. Acum s-a rezolvat, traim in acelasi an, in aceeasi luna. Dar tot nu traim in aceeasi ora. Cata vreme va
Animalul Insistent
Pe la 7:30 - 8, in fiecare dimineata, Animalul Insistent - ma refer la Richi, vine si racaie la usa ca sa il scot la plimbare. Pentru el nu conteaza ca m-am culcat la 10 seara sau la 3 dimineata. El atata stie: e ora de mers afara si eu trebuie sa ma scol. Lucrul asta devine extrem de enervant, somnul piere, asa ca ma scol si incep sa ma pregatesc de plecare. Dar aici apare un alt moment enervant, as zice fioros de enervant: imperecherea ciorapilor. Niciodata nu am reusit sa gasesc o solutie acceptabila la problema asta. Ciorapii mei stau claie peste gramada intr-un sertar adanc cat Fosa Marianelor. Daca ar fi toti de-un fel, ar fi OK: as lua doi la intamplare si s-ar potrivi. Dar ei sunt de multe feluri si pana gasesc eu doi de acelasi tip, trece o multime de vreme, in care Animalul Insistent devine tot mai nelinistit si ma preseaza psihic dincolo de orice limite acceptabile. Azi dimineata ma gandeam sa deschid un mic atelier unde sa cos pe ciorapi tot felul de lucruri, la cererea clientilor. Adica vine omul cu ciorapii imperecheati si eu cos pe ei chestii cum ar fi "Ionescu1" sau "Ciorapul gaurit1" sau, pur si simplu, "1"
luni, 2 ianuarie 2012
Faceti-va bine (10)
Anghinarea
Denumirea știinţifică: Cynara scolymus.
Prezentare.
Anghinarea este o plantă perenă, cu frunze mari, spinoase-sticloase - albicioase. Aparţine
familiei compozitelor. Datorită
calităţilor sale, medicinale și nu numai, această specie de anghinare este cultivată.
Poate atinge doi metri înălţime și are, de obicei, multe
ramificaţii. Florile sunt mari, asemănătoare cu niște capitule, colorate în roșu-violaceu. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. Receptaculii florali
și solzii cărnoși
ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie, la gătit, fiind consideraţi legume,
zarzavaturi. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile,
dar și limbul frunzelor. Preparatul principal care se obţine din anghinare este
infuzia. Eficientă în tratamente este și
tinctura de anghinare.
Handicap
Am urcat pe facebook un clip cu un prezentator TV dintr-o tara nordica, nu stiu daca e esential numele ei, care face o emisiune cu victime ale unor erori medicale. Apare acolo o femeie care a ramas tintuita intr-un scaun cu rotile pentru ca medicul i-a atins coloana in timpul unei operatii, iar langa ea, un barbat care are o problema cu coardele vocale, tot din cauza unui chirurg. Cand vorbeste acel barbat, prezentatorul rade. La inceput pufneste, apoi ajunge sa rada in hohote. Pur si simplu nu se poate abtine. Din cauza asta, pana la urma emisiunea este intrerupta si, peste cateva zile, urmeaza concedierea prezentatorului. Ei bine, acest clip a generat discutii foarte serioase, as zice grave intre mine si o prietena, care are un copil handicapat.
Unirea si dezbinarea
Au fost vremuri când televizorul avea rolul de a-i uni pe membrii familiei. Se transmitea un film și toată lumea se uita, erau cu toții alături, în aceeași cameră, pe canapele, se atingeau, respirau împreună, comentau filmul. Astăzi s-a terminat. Cine se mai uită la televizor, se uită la el în cameră, pentru că avem televizoare peste tot, inclusiv în baie. Dar tot mai mulți nici nu se mai uită, pentru că pot vedea orice vor pe tableta lor personală.
Pare a funcționa o lege: ceea ce la început ne unește, cu timpul ne dezbină - aici mă refer la tehnologie. Nu degeaba se vorbește de singurătatea tehnologică.
2008 |
1958 |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)