miercuri, 4 ianuarie 2012

Faceti-va bine (14)


Armurariul
Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus.
Denumiri populare: arginţică, scai argintat.
Prezentare. Armurariul este o plantă  bienală  întâlnită,  în  general, sub  formă cultivată. Originar din zona mediteraneană, armurariul face parte din   familia asteraceelor. Interesul pentru această plantă este determinat, în primul rând, de virtuţile sale medicinale, deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. 

Este o plantă iubitoare de mult soare, preferând zonele aproape aride. Ca multe alte plante din zona mediteraneană, armurariul are frunzele mari, cu ţepi. În primul an de viaţă al plantei, frunzele se dispun sub forma unei rozete, la nivelul solului. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1,5 metri și care poartă pe ea floarea, frumos colorată în purpuriu, dar împodobită și cu spini, ca mijloc de apărare. Pentru  nevoi  medicinale  se  culeg  seminţele.  Se  mai  folosesc  și  frunzele. Din frunze se prepară o tinctură, iar din seminţe se fac făinuri, tincturi, extracte.
Substanţe  active  importante: în frunze,  și  nu  numai, se găsește o substanţă specifică,  numită  silimarin.  Altă  substanţă  activă  medicinal  este  cnicina.  Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este, însă, silimarinul.
Întrebuinţări. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat, silimarinul fiind capabil să regleze, să echilibreze activitatea ficatului. De asemenea, silimarinul  are  proprietăţi  antitoxice,  fiind  folosit  în  caz  de  toxiinfecţii alimentare, în intoxicaţiile cu medicamente,  în  intoxicaţii  chimice, în  intoxicaţii  cu metale  grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului, inclusiv alcoolul. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. lată ce scrie, în acest sens, specialista C. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”, Ed. Z 2000), „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. De asemenea, seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac, revigorând sistemul circulator. În acest context, preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Unii specialiști (J. Valnet,  de  pildă),  afirmă    extractele  de  seminţe  de  armurariu  acţionează  benefic asupra rinichiului, suprarenalelor și a circulaţiei periferice. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi, remarcându-se efectele de echilibrare a  organismului  pornind  de  la  organele  vitale  (inimă,  ficat, rinichi, sistem circulator). Preparatele  din  frunze  sunt  recomandate  în  suferinţe  de  tipul  hemoroizilor, varicelor, greţurilor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!