O întrebare la care nu mă încumet să dau răspuns este legată de cei care nu au fost colaboratori ai statului ceauşist
Este limpede, cred, pentru oricine, că într-un procent covârşitor, funcţiile politice şi administrative din România sunt ocupate azi de oameni care au avut legături cu securitatea şi/sau cu PCR, fie direct, fie prin rudele lor. Până şi cele mai mărunte posturi din care se mişcă bani publici sunt ocupate într-un procent imens de astfel de oameni.

Directori de şcoli, de spitale, funcţionari ai primăriilor, consilieri de toate felurile, şefi de toate rangurile din regiile statului, mai toţi au avut cumva de-a face cu protipendada statului comunist. Cei care nu au avut astfel de legături, nu au loc nicăieri - cu diverse excepţii, desigur, care întăresc, după cum se ştie, regula. Poate mă va întreba cineva de unde ştiu eu asta, că doar nu îi cunosc pe toţi cei despre care vorbesc. Răspunsul este uimitor de simplu: am citit despre câteva sute de astfel de cazuri, cunosc personal câteva zeci şi asta îmi e de-ajuns, pentru că funcţionează exact ca sondajele. Există o marjă de eroare, ca în orice sondaj. Dacă din 20 de directori de şcoli şi spitale aflu că nu mai puţin de 15 sunt în situaţia despre care vorbesc, dacă există câteva sute de miniştri, secretari de stat, consilieri, prefecţi, subprefecţi, consilieri judeţeni, primari, viceprimari, consilieri locali, şefi de regii etc pe care i-a desoperit presa de-a lungul timpului ca fiind în aceeaşi situaţie şi care sunt şi acum în fel de fel de posturi plătite din bani publici, atunci nu pot trage, oare, concluzia pe care am tras-o? Şi nu pot crede că marja de eroare este chiar destul de mică? Ba bine că nu.
Ei, întrebarea la care doar bănuiesc răspunsul, este următoarea: câţi dintre cei care nu au colaborat cu statul ceauşist, ştiind că în ziua de azi cei care deţin aproape în exclusivitate puterea şi banii sunt foştii colaboratori, câţi dintre ei, aşadar, ar fi de acord să colaboreze dacă s-ar întoarce în anii lui Ceauşescu? Câţi dintre cei care acum stau în sărăcie dar spun că fac asta pentru că au principii, şi-ar schimba abordarea dacă ar trăi din nou în anii 80 şi ar şti cum arată viitorul? După cum am spus, nu mă încumet să dau răspuns la această întrebare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu